ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3778/2003

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3778/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului în anulare de față.

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele :

La 12 noiembrie 1999 reclamantul P.I. a chemat

în judecată pârâții I.P., Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 de pe lângă

Consiliul local al comunei Baciu și Comisia județeană de aplicare a Legii nr. 18/1991

de pe lângă Prefectura Cluj, solicitând anularea titlului de proprietate nr. 28816/788

din 7 noiembrie 1996 emis în favoarea pârâtului de rândul 1 cu privire la

suprafața de 3867 mp, tarla 15, parcela 466/2 și obligarea comisiei județene să

elibereze un nou titlu de proprietate în favoarea reclamantului pentru

suprafața de teren.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că

terenul a aparținut părinților reclamantului, care în 1976 au înstrăinat

construcțiile și terenul aferent numitului C.N., iar acesta a vândut casa

pârâtului de rândul 1, fără forme legale. Prin titlu de proprietate nr. 5266/1993,

în baza Decretului-lege nr. 42/1990 s-a reconstituit dreptul de proprietate al

pârâtului I.P. asupra suprafeței de 1000 mp, titlu în baza căruia s-a intabulat

în cartea funciară. Reconstituirea privind suprafața inițială cât și cea

relativ la restul de teren de 3867 mp în favoarea pârâtului este nelegală

pentru că nu a depus cerere în acest sens, nu a avut calitatea de membru

cooperator și nici nu a adus teren în CAP, iar la data înstrăinării

construcției terenul era deja înscris în CAP, astfel că pârâtul nu putea

dobândi un drept de proprietate asupra lui.

În cauză au formulat cererede intervenție în

interes propriu O.I. și M., solicitând ca la soluționarea cauzei să se aibă în

vedere dispozițiile sentinței civile nr. 8874 din 12 octombrie 1991, pronunțată

de Judecătoria Cluj-Napoca, prin care s-a constatat că intervenienții au

calitatea de proprietari asupra terenului de 3955 mp în satul Corușu nr.60, cu

titlu de cumpărare de la pârâtul P.I. și partaj și s-a dispus intabularea în

cartea funciară.

Prin sentința civilă nr. 3015 din 17 aprilie 2000,

Judecătoria Cluj-Napoca a respins acțiunea reclamantului, a admis cererea de

intervenție principală și a constatat că intervenienții O.I. și O.M. au

dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 3955 mp în

baza sentinței civile nr.8874/1999 a Judecătoriei Cluj-Napoca și a dispus

intabularea dreptului lor de proprietate în cartea funciară.

Judecătoria a motivat soluția cu argumentul că

reclamantul nu a făcut dovada nerespectării prevederilor legale în ce privește

reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea pârâtului I.P., iar cererea

de intervenție s-a apreciat ca întemeiată față de dispozițiile sentinței civile

nr. 8874/1999 a aceleiași instanțe.

Sentința a fost apelată de reclamant și prin

decizia civilă nr. 1771 din 26 octombrie 2000, pronunțată de Tribunalul Cluj,

s-a admis apelul, s-a schimbat sentința în sensul admiterii acțiunii

reclamantului P.I. și în consecință s-a dispus anularea parțială a titlului de

proprietate emis pe numele pârâtului I.P. cu nr. 28816/788 din 7 noiembrie 1996

privind suprafața de 3867 mp teren, tarlaua 15, parcela 466/2 și s-a menținut

titlul de proprietate pentru diferența de 1088 mp tarlaua 15 parcela 465/1.

A fost obligată Comisia Județeană Cluj pentru

aplicarea Legii nr. 18/1991 să elibereze titlul de proprietate în favoarea

reclamantului, ca moștenitor al defunctei P.I., pentru suprafața menționată de

3867 mp.

S-a respins cererea de intervenție în interes

propriu formulată de intervenienții O.I. și O.M.

În sprijinul soluției pronunțate, instanța a

învederat că P.I., mama reclamantului, a înstrăinat în 1967 casa proprietatea

ei din comuna Baciu, numitului C.N., care în 1976 a vândut-o pârâtului I.P.,

iar acesta din urmă a înstrăinat-o la 10 iunie 1993 intervenienților O.

Inițial, pârâtului I.P. i s-a eliberat titlul de

proprietate nr. 5266/8 iunie 1993 pentru 1000 mp aferenți construcției și acest

titlu a fost avut în vedere la admiterea acțiunii în prestație tabulară

formulată de intervenienții O., prin sentința civilă nr. 10.080/12 octombrie1994

a Judecătoriei Cluj Napoca, reținându-se că ei au cumpărat de la pârâtul I.P.

prin antecontractul de vânzare-cumpărare din 10.06.1993 numai suprafața de

1000 mp, reclamantul P.I. și pârâtul I.P. fiind obligați să recunoască soților

O. dreptul de proprietate asupra acestei suprafețe.

La 7 noiembrie 1996 s-a eliberat pârâtului I.P.

al doilea titlu de proprietate nr. 28816/788 pentru suprafața de 4955 mp

intravilan, din care 1088 mp curți, construcții și 3867 mp arabil, existând

pentru același teren aferent construcțiilor două titluri de proprietate.

Intervenienții, profitând de această situație,

au susținut și au pretins în instanță o altă suprafață de teren decât cea

inițială de 1000 mp, anume 3955 mp pentru care au promovat o nouă acțiune în

prestație tabulară, admisă prin sentința civilă nr. 8874/1999 a Judecătoriei

Cluj-Napoca, dispunându-se intabularea dreptului lor în cartea funciară.

Titlul de proprietate nr. 28816/788 a cărui

anulare parțială se cere pentru suprafața de 3867 mp, s-a eliberat ilegal, cu

încălcarea art. 8 alin. (2) și (3) din Legea nr. 18/1991.

Pârâtul I.P. a recunoscut în instanță (ședința

publică din 13 decembrie 1999) că a  vândut intervenienților O. numai casa de

locuit și nu a făcut cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate în

baza Legii nr. 18/1991, iar cererea înregistrată la 12 martie 1991 aparține

fiului pârâtului P.M.M., făcută în numele lui, tatăl său, pârâtul I.P. nu a

avut calitatea de membru cooperator, nu a adus teren în CAP și nu putea dobândi

în anul 1976 terenul aferent construcției.

Terenul aflat în litigiu a figurat pe numele

văduvei P.I., mama reclamantului, potrivit evidențelor din registrul agricol pe

anii 1959-1961, deținând suprafața totală de 1,41 ha din care 0,83 ha arabil și

0,09 ha curți-construcții.

Cu aceste terenuri, mama reclamantului s-a

înscris în CAP, apoi a formulat în termen legal cerere pentru reconstituirea

dreptului de proprietate, care a fost admisă pentru 1,31 ha (în care nu s-a

inclus suprafața aferentă curții și construcțiilor de 0,10 ha), fiind trecută

în anexa 2 la poziția 24 și i s-a eliberat adeverința de proprietate din 15

iulie 1992.

Așadar, se arată în considerentele deciziei

pronunțate în apel, terenul în litigiu, în suprafață de 3867 mp arabil se

cuvine reclamantului, moștenitor al proprietarei inițiale, motiv pentru care se

va admite apelul, se va schimba sentința prin admiterea acțiunii și se va anula

titlul de proprietate atacat, urmând a fi obligată Comisia județeană Cluj de

aplicare a Legii nr. 18/1991 să îi elibereze reclamantului titlul de

proprietate pentru această suprafață.

Pârâtul I.P. și intervenienții O.I. și O.M. au

declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel.

Curtea de Apel Cluj, secția civilă, prin decizia

nr. 374 din 23 februarie 2001, a respins ca nefondat recursul pârâtului și

intervenienților.

În decizia pronunțată s-a reținut că susținerile

recurenților nu au suport probator, astfel nici o dovadă nu confirmă vânzarea

de către mama reclamantului a terenului de 30 ari împreună cu casa, iar

declarația extrajudiciară a cumpărătorului C.N., interesat și el să i se

recunoască mai mult decât a cumpărat, nu poate fi luată în considerare. În

dosar există însă recunoașterea pârâtului recurent I.P. în sensul că el nu a

depus cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul de

3867 mp.

Hotărârea judecătorească prin care

intervenienții și-au intabulat dreptul de  proprietate nu este opozabilă

reclamantului, care nu a fost parte în proces, dar care nu poate fi privat de

dreptul său de proprietate asupra terenului în litigiu.

Împotriva deciziei civile nr. 1772/A din 26

octombrie 2000 pronunțată de Tribunalul Cluj și a deciziei civile nr. 374 din

23 februarie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs în

anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție, cu invocarea prevederilor art. 330 pct. 2 C. proc. civ., cerând

casarea lor și menținerea sentinței civile nr. 3015 din 17 aprilie 2000 a

Judecătoriei Cluj-Napoca prin care s-a respins acțiunea reclamantului P.I. și

s-a admis cererea de  intervenție a lui O.I. și O.M.

Criticând deciziile a căror casare se solicită,

în recursul în anulare se susține că au fost încălcate prevederile art. 23 a

Legii nr. 167/1997, terenul a aparținut pârâtului I.P., care l-a folosit până

la data înstrăinării lui către intervenienți, era îndreptățit să îl dețină în

temeiul art. 23 din  Legea nr. 169/1997, persoanele care au cumpărat casa de

locuit și anexele se află într-o situație asemănătoare cu a persoanelor care

aveau calitatea de  membru cooperator.

După modificările legislației funciare, pârâtul I.P.

apare cu atât mai îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate asupra

întregii suprafețe de 4955 mp teren, astfel fiul pârâtului, membru cooperator a

redactat cererea de reconstituire pentru întreaga suprafață deținută de tată și

fiu, întrucât acesta îndeplinise toate condițiile prevăzute în actele normative

aflate în vigoare, în momentul respectiv.

Prin antecontractul de vânzare-cumpărare

intervenit între pârâtul I.P. și intervenienții O.I. și M., vânzătorul și-a asumat

obligația ca, în  măsura în care i se va elibera titlul de proprietate pentru

întreaga suprafață de teren în litigiu, să încheie contractul în formă

autentică.

Întrucât vânzarea bunului către intervenienți

este confirmată de probele administrate, instanțele numai cu încălcarea

dispozițiilor art. 1295 C. civ. au respins acțiunea intervenienților.

Criticile formulate în recursul în anulare sunt

neîntemeiate.

Legea nr. 18/1991 a fondului funciar

reglementează două modalități de trecere a terenurilor în proprietatea

particulară și anume reconstituirea dreptului de proprietate și constituirea

dreptului de proprietate.

Reconstituirea dreptului de proprietate

particulară constă în redobândirea de către foștii proprietari sau moștenitorii

acestora a terenurilor care le-au aparținut, terenuri care se aflau în

proprietatea fostelor cooperative agricole sau în proprietatea privată a

statului.

Prin constituirea dreptului de proprietate

particulară, în sensul Legii nr. 18/1991 se înțelege „împroprietărirea „ – termen

folosit în doctrină, - unor categorii de persoane în anumite condiții, cu

terenuri care se aflau în patrimoniul fostelor cooperative agricole sau în

proprietatea privată a statului.

Potrivit Legii fondului funciar au fost

îndreptățiți să ceară reconstituirea dreptului de  proprietate membrii

cooperatori care au adus pământ în cooperativă prin cooperativizare și aceia

cărora li s-au preluat, în orice mod, terenurile de către cooperative. Legea a

mai adăugat unele categorii de  persoane îndreptățite să reprimească terenurile

aduse.

Pârâtul I.P. nu a fost membru cooperator, nu a

adus teren în cooperativă și nu se încadra nici în categoria celorlalte

persoane îndreptățite să primească terenuri.

Prevederile art. 23 din  Legea fondului funciar

republicată, invocate în recursul în anulare în sprijinul pârâtului, se referă,

în cele patru aliniate la situația cooperatorilor sau a moștenitorilor

acestora, precum și la terenurile aferente casei de locuit și anexelor

gospodărești, evidențiate în cartea funciară, registrul agricol sau alte

documente, la „data intrării în cooperativa agricolă de producție”.

La acea dată, ca de altfel și ulterior, numai P.I.,

mama reclamantului   I.P. figura cu teren adus în cooperativă, același cu cel

pretins azi de pârât și de intervenienți, și prin urmare numai  ea era

îndreptățită să redobândească terenul trecut în registrul agricol pe numele ei

anterior cooperativizării.

Recursul în anulare nu indică textele de lege

introduse în urma modificării legislației funciare, care l-ar îndreptăți mai

mult pe pârât să dobândească terenul în litigiu, cu precizarea că la

Judecătoria Cluj-Napoca, în ședința de judecată din 13 decembrie 1999 pârâtul I.P.

a declarat personal că „a vândut numai casa și nu a făcut cerere pentru

reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991”.

Încercarea de a convinge că cererea făcută de

fiul pârâtului pentru dobândirea terenului se referea la întreaga familie a

acestuia, inclusiv la pârât, a rămas fără rezultat. În dosarul instanței de

fond, mai sus evocat, se află la fila 18 cererea lui P.M.M., care lucra ca

mecanizator în cadrul CAP Corușu, făcută în numele lui și doar pentru el, prin

care cerea să i se aprobe 0,50 ha plus 0,30 ha teren, cu motivarea că a primit

de la CAP în folosință loc de casă pe care și-a construit o casă. Urmare

cererii, în temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, fiul pârâtului a

primit în proprietate o suprafață de 0,50 ha.

Obligația asumată de pârâtul I.P. prin

antecontractul de vânzare-cumpărare, în sensul că  în măsura în care i se va

elibera titlu de proprietate pentru întregul teren, va încheia contractul în

formă autentică, nu afectează dreptul reclamantului la reconstituirea în

favoarea lui a dreptului de proprietate, este o obligație a pârâtului fără vreun

raport juridic între el și reclamanți.

Referirea care se face în motivarea recursului

în anulare la încălcarea prevederilor art.1295 C. civ. nu este un argument

convingător. Textul de lege prevede că „vânzarea este perfectă între părți și

proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privința vânzătorului,

îndată ce părțile  s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului, deși lucrul

încă nu se va fi predat și prețul încă nu se va fi numărat”.

Dispoziția legală consacră caracterul consensual

și translativ de proprietate al contractului de vânzare-cumpărare, dar ea nu

este incidentă în prezenta cauză privitor la teren, pentru care art. 2 alin.

(1) din  Legea nr. 54/1998 pretinde forma autentică sub sancțiunea nulității

contractului, prin derogare de la principiul consensualismului, iar

proprietatea terenului, chiar dacă ar aparține pârâtului vânzător nu se

transmite intervenienților cumpărători prin convenția încheiată la 10 mai 1993,

ea este doar o promisiune sinalagmatică de vânzare-cumpărare, un antecontract,

care crează pentru părți obligația de a face, constând în încheierea în viitor

a contractului de vânzare-cumpărare fără ca prin această convenție să opereze

transferul proprietății.

Pentru aceste considerente urmează a se respinge

ca nefondat recursul în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul în anulare declarat de

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea  Supremă de Justiție

împotriva deciziei civile nr. 1772 A din 26 octombrie 2000 a Tribunalului Cluj,

secția civilă și a deciziei nr. 374 din 23 februarie 2001 a Curții de Apel

Cluj, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 octombrie  2003.