ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3778/2003

Asupra recursului în anulare de față. Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : La 12 noiembrie 1999 reclamantul P.I. a chemat în judecată pârâții I.P., Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 de pe lângă Consiliul local al comunei Baciu și Comisia județeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 de pe lângă Prefectura Cluj, solicitând anularea titlului de proprietate nr. 28816/788 din 7 noiembrie 1996 emis în favoarea pârâtului de rândul 1 cu privire la suprafața de 3867 mp, tarla 15, parcela 466/2 și obligarea comisiei județene să elibereze un nou titlu de proprietate în favoarea reclamantului pentru suprafața de teren. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că terenul a aparținut părinților reclamantului, care în 1976 au înstrăinat construcțiile și terenul aferent numitului C.N., iar acesta a vândut casa pârâtului de rândul 1, fără forme legale.

Prin titlu de proprietate nr. 5266/1993, în baza Decretului-lege nr. 42/1990 s-a reconstituit dreptul de proprietate al pârâtului I.P. asupra suprafeței de 1000 mp, titlu în baza căruia s-a intabulat în cartea funciară. Reconstituirea privind suprafața inițială cât și cea relativ la restul de teren de 3867 mp în favoarea pârâtului este nelegală pentru că nu a depus cerere în acest sens, nu a avut calitatea de membru cooperator și nici nu a adus teren în CAP, iar la data înstrăinării construcției terenul era deja înscris în CAP, astfel că pârâtul nu putea dobândi un drept de proprietate asupra lui. În cauză au formulat cererede intervenție în interes propriu O.I.

și M., solicitând ca la soluționarea cauzei să se aibă în vedere dispozițiile sentinței civile nr. 8874 din 12 octombrie 1991, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, prin care s-a constatat că intervenienții au calitatea de proprietari asupra terenului de 3955 mp în satul Corușu nr.60, cu titlu de cumpărare de la pârâtul P.I. și partaj și s-a dispus intabularea în cartea funciară. Prin sentința civilă nr. 3015 din 17 aprilie 2000, Judecătoria Cluj-Napoca a respins acțiunea reclamantului, a admis cererea de intervenție principală și a constatat că intervenienții O.I. și O.M. au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 3955 mp în baza sentinței civile nr.8874/1999 a Judecătoriei Cluj-Napoca și a dispus intabularea dreptului lor de proprietate în cartea funciară.

Judecătoria a motivat soluția cu argumentul că reclamantul nu a făcut dovada nerespectării prevederilor legale în ce privește reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea pârâtului I.P., iar cererea de intervenție s-a apreciat ca întemeiată față de dispozițiile sentinței civile nr. 8874/1999 a aceleiași instanțe. Sentința a fost apelată de reclamant și prin decizia civilă nr. 1771 din 26 octombrie 2000, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a admis apelul, s-a schimbat sentința în sensul admiterii acțiunii reclamantului P.I. și în consecință s-a dispus anularea parțială a titlului de proprietate emis pe numele pârâtului I.P. cu nr. 28816/788 din 7 noiembrie 1996 privind suprafața de 3867 mp teren, tarlaua 15, parcela 466/2 și s-a menținut titlul de proprietate pentru diferența de 1088 mp tarlaua 15 parcela 465/1.

A fost obligată Comisia Județeană Cluj pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 să elibereze titlul de proprietate în favoarea reclamantului, ca moștenitor al defunctei P.I., pentru suprafața menționată de 3867 mp. S-a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții O.I. și O.M. În sprijinul soluției pronunțate, instanța a învederat că P.I., mama reclamantului, a înstrăinat în 1967 casa proprietatea ei din comuna Baciu, numitului C.N., care în 1976 a vândut-o pârâtului I.P., iar acesta din urmă a înstrăinat-o la 10 iunie 1993 intervenienților O. Inițial, pârâtului I.P. i s-a eliberat titlul de proprietate nr. 5266/8 iunie 1993 pentru 1000 mp aferenți construcției și acest titlu a fost avut în vedere la admiterea acțiunii în prestație tabulară formulată de intervenienții O., prin sentința civilă nr. 10.080/12 octombrie1994 a Judecătoriei Cluj Napoca, reținându-se că ei au cumpărat de la pârâtul I.P.

prin antecontractul de vânzare-cumpărare din 10.06.1993 numai suprafața de 1000 mp, reclamantul P.I. și pârâtul I.P. fiind obligați să recunoască soților O. dreptul de proprietate asupra acestei suprafețe. La 7 noiembrie 1996 s-a eliberat pârâtului I.P. al doilea titlu de proprietate nr. 28816/788 pentru suprafața de 4955 mp intravilan, din care 1088 mp curți, construcții și 3867 mp arabil, existând pentru același teren aferent construcțiilor două titluri de proprietate. Intervenienții, profitând de această situație, au susținut și au pretins în instanță o altă suprafață de teren decât cea inițială de 1000 mp, anume 3955 mp pentru care au promovat o nouă acțiune în prestație tabulară, admisă prin sentința civilă nr. 8874/1999 a Judecătoriei Cluj-Napoca, dispunându-se intabularea dreptului lor în cartea funciară.

Titlul de proprietate nr. 28816/788 a cărui anulare parțială se cere pentru suprafața de 3867 mp, s-a eliberat ilegal, cu încălcarea art. 8 alin. (2) și (3) din Legea nr. 18/1991. Pârâtul I.P. a recunoscut în instanță (ședința publică din 13 decembrie 1999) că a vândut intervenienților O. numai casa de locuit și nu a făcut cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, iar cererea înregistrată la 12 martie 1991 aparține fiului pârâtului P.M.M., făcută în numele lui, tatăl său, pârâtul I.P. nu a avut calitatea de membru cooperator, nu a adus teren în CAP și nu putea dobândi în anul 1976 terenul aferent construcției. Terenul aflat în litigiu a figurat pe numele văduvei P.I., mama reclamantului, potrivit evidențelor din registrul agricol pe anii 1959-1961, deținând suprafața totală de 1,41 ha din care 0,83 ha arabil și 0,09 ha curți-construcții.

Cu aceste terenuri, mama reclamantului s-a înscris în CAP, apoi a formulat în termen legal cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate, care a fost admisă pentru 1,31 ha (în care nu s-a inclus suprafața aferentă curții și construcțiilor de 0,10 ha), fiind trecută în anexa 2 la poziția 24 și i s-a eliberat adeverința de proprietate din 15 iulie 1992. Așadar, se arată în considerentele deciziei pronunțate în apel, terenul în litigiu, în suprafață de 3867 mp arabil se cuvine reclamantului, moștenitor al proprietarei inițiale, motiv pentru care se va admite apelul, se va schimba sentința prin admiterea acțiunii și se va anula titlul de proprietate atacat, urmând a fi obligată Comisia județeană Cluj de aplicare a Legii nr. 18/1991 să îi elibereze reclamantului titlul de proprietate pentru această suprafață.

Pârâtul I.P. și intervenienții O.I. și O.M. au declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel. Curtea de Apel Cluj, secția civilă, prin decizia nr. 374 din 23 februarie 2001, a respins ca nefondat recursul pârâtului și intervenienților. În decizia pronunțată s-a reținut că susținerile recurenților nu au suport probator, astfel nici o dovadă nu confirmă vânzarea de către mama reclamantului a terenului de 30 ari împreună cu casa, iar declarația extrajudiciară a cumpărătorului C.N., interesat și el să i se recunoască mai mult decât a cumpărat, nu poate fi luată în considerare. În dosar există însă recunoașterea pârâtului recurent I.P. în sensul că el nu a depus cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul de 3867 mp.

Hotărârea judecătorească prin care intervenienții și-au intabulat dreptul de proprietate nu este opozabilă reclamantului, care nu a fost parte în proces, dar care nu poate fi privat de dreptul său de proprietate asupra terenului în litigiu. Împotriva deciziei civile nr. 1772/A din 26 octombrie 2000 pronunțată de Tribunalul Cluj și a deciziei civile nr. 374 din 23 februarie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, cu invocarea prevederilor art. 330 pct. 2 C. proc. civ., cerând casarea lor și menținerea sentinței civile nr. 3015 din 17 aprilie 2000 a Judecătoriei Cluj-Napoca prin care s-a respins acțiunea reclamantului P.I.

și s-a admis cererea de intervenție a lui O.I. și O.M. Criticând deciziile a căror casare se solicită, în recursul în anulare se susține că au fost încălcate prevederile art. 23 a Legii nr. 167/1997, terenul a aparținut pârâtului I.P., care l-a folosit până la data înstrăinării lui către intervenienți, era îndreptățit să îl dețină în temeiul art. 23 din Legea nr. 169/1997, persoanele care au cumpărat casa de locuit și anexele se află într-o situație asemănătoare cu a persoanelor care aveau calitatea de membru cooperator. După modificările legislației funciare, pârâtul I.P. apare cu atât mai îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate asupra întregii suprafețe de 4955 mp teren, astfel fiul pârâtului, membru cooperator a redactat cererea de reconstituire pentru întreaga suprafață deținută de tată și fiu, întrucât acesta îndeplinise toate condițiile prevăzute în actele normative aflate în vigoare, în momentul respectiv.

Prin antecontractul de vânzare-cumpărare intervenit între pârâtul I.P. și intervenienții O.I. și M., vânzătorul și-a asumat obligația ca, în măsura în care i se va elibera titlul de proprietate pentru întreaga suprafață de teren în litigiu, să încheie contractul în formă autentică. Întrucât vânzarea bunului către intervenienți este confirmată de probele administrate, instanțele numai cu încălcarea dispozițiilor art. 1295 C. civ. au respins acțiunea intervenienților. Criticile formulate în recursul în anulare sunt neîntemeiate. Legea nr. 18/1991 a fondului funciar reglementează două modalități de trecere a terenurilor în proprietatea particulară și anume reconstituirea dreptului de proprietate și constituirea dreptului de proprietate.

Reconstituirea dreptului de proprietate particulară constă în redobândirea de către foștii proprietari sau moștenitorii acestora a terenurilor care le-au aparținut, terenuri care se aflau în proprietatea fostelor cooperative agricole sau în proprietatea privată a statului. Prin constituirea dreptului de proprietate particulară, în sensul Legii nr. 18/1991 se înțelege „împroprietărirea „ – termen folosit în doctrină, - unor categorii de persoane în anumite condiții, cu terenuri care se aflau în patrimoniul fostelor cooperative agricole sau în proprietatea privată a statului. Potrivit Legii fondului funciar au fost îndreptățiți să ceară reconstituirea dreptului de proprietate membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativă prin cooperativizare și aceia cărora li s-au preluat, în orice mod, terenurile de către cooperative.

Legea a mai adăugat unele categorii de persoane îndreptățite să reprimească terenurile aduse. Pârâtul I.P. nu a fost membru cooperator, nu a adus teren în cooperativă și nu se încadra nici în categoria celorlalte persoane îndreptățite să primească terenuri. Prevederile art. 23 din Legea fondului funciar republicată, invocate în recursul în anulare în sprijinul pârâtului, se referă, în cele patru aliniate la situația cooperatorilor sau a moștenitorilor acestora, precum și la terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, evidențiate în cartea funciară, registrul agricol sau alte documente, la „data intrării în cooperativa agricolă de producție”. La acea dată, ca de altfel și ulterior, numai P.I., mama reclamantului I.P.

figura cu teren adus în cooperativă, același cu cel pretins azi de pârât și de intervenienți, și prin urmare numai ea era îndreptățită să redobândească terenul trecut în registrul agricol pe numele ei anterior cooperativizării. Recursul în anulare nu indică textele de lege introduse în urma modificării legislației funciare, care l-ar îndreptăți mai mult pe pârât să dobândească terenul în litigiu, cu precizarea că la Judecătoria Cluj-Napoca, în ședința de judecată din 13 decembrie 1999 pârâtul I.P. a declarat personal că „a vândut numai casa și nu a făcut cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991”. Încercarea de a convinge că cererea făcută de fiul pârâtului pentru dobândirea terenului se referea la întreaga familie a acestuia, inclusiv la pârât, a rămas fără rezultat.

În dosarul instanței de fond, mai sus evocat, se află la fila 18 cererea lui P.M.M., care lucra ca mecanizator în cadrul CAP Corușu, făcută în numele lui și doar pentru el, prin care cerea să i se aprobe 0,50 ha plus 0,30 ha teren, cu motivarea că a primit de la CAP în folosință loc de casă pe care și-a construit o casă. Urmare cererii, în temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, fiul pârâtului a primit în proprietate o suprafață de 0,50 ha. Obligația asumată de pârâtul I.P. prin antecontractul de vânzare-cumpărare, în sensul că în măsura în care i se va elibera titlu de proprietate pentru întregul teren, va încheia contractul în formă autentică, nu afectează dreptul reclamantului la reconstituirea în favoarea lui a dreptului de proprietate, este o obligație a pârâtului fără vreun raport juridic între el și reclamanți.

Referirea care se face în motivarea recursului în anulare la încălcarea prevederilor art.1295 C. civ. nu este un argument convingător. Textul de lege prevede că „vânzarea este perfectă între părți și proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privința vânzătorului, îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului, deși lucrul încă nu se va fi predat și prețul încă nu se va fi numărat”.

Dispoziția legală consacră caracterul consensual și translativ de proprietate al contractului de vânzare-cumpărare, dar ea nu este incidentă în prezenta cauză privitor la teren, pentru care art. 2 alin. (1) din Legea nr. 54/1998 pretinde forma autentică sub sancțiunea nulității contractului, prin derogare de la principiul consensualismului, iar proprietatea terenului, chiar dacă ar aparține pârâtului vânzător nu se transmite intervenienților cumpărători prin convenția încheiată la 10 mai 1993, ea este doar o promisiune sinalagmatică de vânzare-cumpărare, un antecontract, care crează pentru părți obligația de a face, constând în încheierea în viitor a contractului de vânzare-cumpărare fără ca prin această convenție să opereze transferul proprietății.

Pentru aceste considerente urmează a se respinge ca nefondat recursul în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 1772 A din 26 octombrie 2000 a Tribunalului Cluj, secția civilă și a deciziei nr. 374 din 23 februarie 2001 a Curții de Apel Cluj, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 octombrie 2003.