ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6151/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La 7 ianuarie 2009, reclamanții J.A. și J.I. au chemat în judecată pe pârâții Statul Român (prin Consiliul local al Municipiului Cluj Napoca) și G.M., solicitând: - să se constate că terenul de 6.464 mp., situat în Cluj Napoca, înscris în C.F. (pe care îl evaluează la 550.000 lei), a fost preluat de stat abuziv și fără titlu valabil; - să se constate că la încheierea contractului din 10 martie 1983, intenția reală a părților a fost de a vinde, respectiv cumpăra și terenul de 6.464 mp., transmis așadar cumpărătorilor în baza contractului menționat; - obligarea pârâților la recunoașterea dreptului lor de proprietate asupra aceluiași teren.

În motivarea acțiunii, întemeiată pe art. 30 din Legea nr. 58/1974, art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană și art. 481 și 977 C. civ., reclamanții au susținut că: - deși contractul autentificat la 10 martie 1983 se referă doar la înstrăinarea construcțiilor amplasate pe terenul revendicat, au convenit cu vânzătorii C.D. și C.M. (antecesorii pârâtei G.M.) să dobândească și această suprafață (de 6.464 mp.), pentru care au plătit cu 60.000 lei mai mult decât prețul trecut în contractul menționat; - totodată, au încheiat cu vânzătorii o convenție, permițându-le accesul la o mică porțiune pe care aceștia aveau diverse obiecte; - măsura trecerii terenului de 6.464 mp.

în proprietatea statului, dispusă în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, este abuzivă și contrară Constituției în vigoare la data înstrăinării, art. 481 C. civ., art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 12 pct. 1 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, astfel că, potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, constituie o preluare fără titlu valabil. Pe parcursul procesului, reclamanții și-au completat și extins acțiunea, învederând că solicită intabularea dreptului lor de proprietate asupra terenului revendicat și înțeleg să cheme în judecată și pe Prefectul Județului Cluj. Tribunalul Cluj, secția civilă, prin sentința nr. 429 din 26 iunie 2009, a respins acțiunea extinsă și precizată, obligându-i pe reclamanți, în solidar, să plătească pârâtei G.M.

3.570 lei cheltuieli de judecată. S-a reținut că: - prin contractul din 10 martie 1983, reclamanții au cumpărat de soții C.D. și C.M. o casă din cărămidă amplasată pe un teren de 6.464 mp., situat în Cluj-Napoca; - în contractul de vânzare cumpărare s-a consemnat că, potrivit art. 30 din Legea nr. 58/1974, terenul de 6.464 mp. trece în proprietatea statului, care atribuie cumpărătorilor, în folosință (pe durata existenței construcției și condiționat de plata unei taxe anuale) cota de 60/6464 din această suprafață; - ulterior, Prefectul Județului Cluj, prin Decizia nr. 65/946 din 9 aprilie 1992, a atribuit întregul teren de 6.464 mp. în proprietatea reclamanților, invocând în acest sens art. 35 din Legea nr. 18/1991; - pârâta G.M.

a contestat acest act administrativ, mai întâi pe calea contenciosului administrativ, dar pretențiile sale au fost respinse de Curtea de Apel Cluj prin sentința nr. 195/1996, confirmată irevocabil de Curtea Supremă de Justiție (prin Decizia nr. 2300/1997); - următorul demers al pârâtei G.M., inițiat în anul 2003 și având ca obiect, între altele, anularea aceleiași decizii administrative, a fost soluționat (ca urmare a disjungerii capetelor de cerere întemeiate pe dreptul comun de cele întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001) de Judecătoria Cluj Napoca (prin sentința nr. 3026/2007, devenită irevocabilă la 15 noiembrie 2007) și Tribunalul Cluj (prin sentința nr. 320/2008, devenită irevocabilă la 15 mai 2009); - în litigiul întemeiat pe dreptul comun, Judecătoria Cluj Napoca a constatat nulitatea parțială a deciziei prefectului (în privința porțiunii neconstruite, de 4.881 mp), și (cu privire la terenul de 6.464 mp.) a dispus rectificarea cărții funciare (în sensul radierii dreptului de proprietate al soților J. și reînscrierii dreptului de proprietate al statului), sistarea stării de indiviziune (prin atribuirea, către soții J., a parcelei de 1.538 mp.

și construcțiilor aferente și către Statul Român a parcelei de 4.881 mp.), precum și intabularea dreptului de proprietate asupra celor două parcele; - în celălalt litigiu, Tribunalul Cluj a anulat Dispoziția nr. 2175/2003, de respingere a notificării formulate de pârâta G.M.

și l-a obligat pe Primarul Municipiului Cluj Napoca să emită în favoarea acesteia o nouă dispoziție, de restituire în natură a suprafeței de 4.881 mp.; - prin urmare, în litigiile precedente (ultimele două), tranșate în favoarea pârâtei G.M., s-a stabilit că aceasta este îndreptățită la 4.881 mp., pentru diferență (1.538 mp.), reclamanții beneficiază în continuare de decizia prefectului (nr. 65/946/1992) și sentința Judecătoriei Cluj Napoca (nr. 3026/2007) și că terenul revendicat (de 6.464 mp.) a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil și intră sub incidența Legii nr. 10/2001; - în atare situație, rediscutarea unor aspecte legate de intenția părților la încheierea contractului (de vânzare-cumpărare dintre antecesorii pârâtei G.M.

și reclamanți) ar aduce atingere autorității de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în litigiile precedente cu privire la suprafața de 4.881 mp.; - soluția inițială, de respingere a contestației formulate de pârâta G.M. împotriva Deciziei prefectului (stabilită de Curtea de Apel Cluj prin sentința nr. 195/1996), nu are efecte în cauza dedusă judecății pentru că dosarul Judecătoriei Cluj Napoca (în care s-a pronunțat sentința nr. 3026/2007) are alt obiect, nefiind întrunite așadar cerințele prevăzute de art. 1021 C. civ.; - de altfel, în caz contrar, hotărârile judecătorești ulterioare (pronunțate în celelalte două litigii) ar fi golite de conținut; - argumentul reclamanților, că având titlu de proprietate nu au formulat notificare conform Legii nr. 10/2001, nu poate fi primit deoarece judecarea plângerii pârâtei G.M.

(întemeiată pe acest act normativ) a fost suspendată până la soluționarea irevocabilă (de către Judecătoria Cluj Napoca) a litigiului referitor la analiza deciziei prefectului; - totodată, reclamanții au participat în următoarele litigiu inițiate de pârâta G.M., astfel că se puteau apăra și din perspectiva Legii nr. 10/2001, care era deja în vigoare. Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin Decizia nr. 10 din 21 ianuarie 2010, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți și i-a obligat pe apelanți să plătească pârâtei G.M. 2.380 lei cheltuieli de judecată.

S-a reținut că: - instanța de fond și-a motivat (în fapt și drept) soluția făcând trimitere la sentința civilă nr. 3026/2007, care beneficiază de efectul pozitiv al lucrului judecat; - astfel, prin sentința menționată, confirmată în recurs, Judecătoria Cluj Napoca a stabilit, irevocabil, că la încheierea contractului, intenția reală a părților (care, consecutiv modificărilor aduse Legii nr. 18/1991 prin Legea nr. 247/2005, poate fi dovedită prin orice mijloace de probă) nu a fost de a vinde/cumpăra întregul teren de 6.464 mp. (așa cum pretind soții J.A.

și J.I.), că statul a preluat acel teren, conform art. 30 din Legea nr. 58/1974, de la vânzători, nu de la cumpărători și că prin art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 legiuitorul a soluționat în favoarea cumpărătorilor titulari ai dreptului de folosință a terenului aferent construcției doar problema dreptului de proprietate asupra acestei suprafețe; - hotărârea judecătorească invocată de apelanți (sentința nr. 195/1996 a Curții de Apel Cluj, confirmată de Curtea Supremă de Justiție) nu are autoritate de lucru judecat deoarece, în privința obiectului și cauzei, diferă de pricina dedusă judecății, nefiind îndeplinite așadar cele trei condiții cumulative prevăzute de art. 1201 C. civ.; - nici sentința nr. 320/2008 a Tribunalului Cluj nu are autoritate de lucru judecat (cum greșit a considerat instanța de fond) pentru că prin aceeași hotărâre s-a stabilit că, fiind vorba despre aplicarea Legii nr. 10/2001, soții J. nu au calitate procesuală pasivă; - totuși, sentința menționată este asimilată unui înscris autentic, astfel că poate fi opusă reclamanților, însă numai ca mijloc de probă, prin care pârâta G.M.

face dovada că terenul de 4.881 mp. a fost preluat de la antecesorii săi, deci intră sub incidența Legii nr. 10/2001, și nu a legilor fondului funciar, - reclamanții nu au solicitat constatarea simulației și au invocat de abia în apel art. 1175 C. civ. drept temei juridic, ceea ce echivalează cu schimbarea cauzei cererii, demers care, potrivit art. 294 alin. (1) C. pr. civ., este inadmisibil în această fază procesuală; - de altfel, o eventuală simulație, făcută în scopul de a eluda dispozițiile imperative ale art. 30 din Legea nr. 58/1974, ar fi avut caracter ilicit, sancționat (potrivit art. 30-31 din același act normativ) cu nulitatea absolută a întregii operațiuni; - în consecință, proba testimonială solicitată de reclamanți pentru a dovedi intenția reală a părților la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nu era concludentă și, ca atare, a fost corect respinsă de prima instanță; - înscrisurile intitulate „declarație", semnate de două persoane (B.L.

și R.Ș.), precum și raportul de evaluare întocmit de expertul R.F. constituie probe extrajudiciare, nefiind administrate în fața instanței de judecată și, de altfel, sunt neconcludente. Reclamanții au declarat recurs, solicitând casarea ultimei hotărâri, cu trimiterea cauzei la instanța de apel pentru completarea materialului probator sau, în subsidiar, modificarea aceleiași hotărâri, în sensul admiterii apelului și, pe fond, admiterii acțiunii, așa cum a fost formulată și precizată. În motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C pr. civ., recurenții au susținut că instanța de apel, în mod greșit; - a analizat titlurile de proprietate prin prisma hotărârii irevocabile pronunțată într-un litigiu purtat anterior între părți, făcând abstracție de o altă hotărâre, de asemenea irevocabilă, și nu a stabilit, pe bază de probe, aspecte esențiale pentru lămurirea situației de fapt; - a reținut că invocarea art. 1175 C. civ.

este contrară art. 294 alin. (1) C. pr. civ.; - nu a luat în considerare probele extrajudiciare, a respins, ca neconcludente, probele solicitate pentru stabilirea intenției reale a părților la încheierea contractului și, contrar art. 1203 C civ., a ignorat mai multe împrejurări care le confirmă pretențiile.

Astfel, în dezvoltarea primei critici, recurenții au arătat că: - practic, în niciunul dintre cele trei litigii anterioare, soluționate irevocabil, nu s-a stabilit ce s-a vândut, prețul vânzării (distinct pentru construcție și pentru teren), dacă acest preț a fost sau nu serios, înțelegerea părților la data înstrăinării; - prin respingerea cererii lor de probe, instanța de apel le-a redus la zero șansele de a dovedi, în cadrul unui litigiu de drept comun, preferabilitatea propriului titlu de proprietate; - la analiza preferabilității titlurilor de proprietate, instanța de apel a avut în vedere doar efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a sentinței nr. 3026/2007 pronunțată de Judecătoria Cluj Napoca, ignorând același efect produs de o altă hotărâre judecătorească irevocabilă, respectiv sentința nr. 195/1996 a Curții de Apel Cluj; - prin această ultimă hotărâre, anterioară sentinței nr. 3026/2007, curtea de apel a reținut că pârâta G.M.

nu a atacat, în termen legal, refuzul Consiliului Local Cluj Napoca, de a propune emiterea ordinului de trecere în proprietatea sa a unei porțiuni din terenul de 6.464 mp., acceptând implicit că ordinul emis în favoarea lor este legal și temeinic; - sentința Judecătoriei Cluj Napoca (nr. 3026/2007) nu se bazează pe argumentele juridice deduse din convenția reală încheiată de părți în anul 1983 și a împărțit terenul de 6.464 mp., a cărui situație trebuia analizată unitar, în două suprafețe distincte, de 1.531 mp. și 4.881 mp., supuse unor acte normative diferite (Legea nr. 18/1991 și, respectiv, Legea nr. 10/2001).

În dezvoltarea următoarei critici, recurenții au învederat că: - nu au solicitat ca instanța să se pronunțe asupra simulației, ci să constate că voința reală a părților (în anul 1983) a fost de a înstrăina întregul imobil; - invocă excepția neconstituționalității art. 30 și 32 din Legea nr. 58/1974 (texte contrare art. 36 din Constituția atunci în vigoare), pe care nu au mai susținut-o în apel.

În dezvoltarea ultimei critici, recurenții au susținut că: - prin neluarea în considerare a probelor extrajudiciare și respingerea cererii lor de probe instanțele le-au încălcat dreptul la un proces echitabil; - predarea întregului imobil (teren și construcție) în anul 1983, închirierea, în același an (1983) a suprafeței preluate de stat, demersurile făcute pentru emiterea ordinului prefectului, comportamentul de adevărați proprietari (dovedit prin înregistrarea fiscală și plata impozitului), obținerea autorizațiilor succesive de construire și inutilitatea solicitării reconstituirii dreptului de proprietate în baza actelor normative ulterioare Legii nr. 18/1991, constituie prezumții simple care conturează prevalenta dreptului lor de proprietate.

Prin întâmpinare, pârâta G.M. a solicitat respingerea recursului, susținând că niciuna din criticile formulate de reclamanți nu este fondată.

Prima critică a recurenților este nefondată deoarece: - principial, doar hotărârile irevocabile prin care instanța soluționează fondul litigiului au autoritate de lucru judecat, a cărei sferă cuprinde și așa numitele „considerente decisive", ce susțin dispozitivul, făcând corp comun cu acesta; - or, litigiul care a făcut obiectul dosarului Curții de Apel Cluj, secția civilă și de contencios administrativ nu a fost soluționat pe fond, prin sentința nr. 195/1996 instanța respingând cererea pârâtei G.M., de modificare a Deciziei nr. 65/946/1992 emisă de Prefectul Județului Cluj, cu motivarea că acest act administrativ a intrat în circuitul civil, astfel că poate fi revocat sau schimbat doar pe calea unei acțiuni în anulare adresată instanței de drept comun; - totodată, Curtea de Apel Cluj a respins și celălalt capăt de cerere, pe considerentul că reclamanta (în acel dosar) G.M.

nu a înțeles să atace refuzul Primăriei Cluj Napoca de a propune Prefectului, conform art. 35 din Legea nr. 18/1991, emiterea unei decizii prin care să-i fie atribuită în proprietate o parte din terenul preluat de stat în anul 1983, odată cu înstrăinarea construcției; - dimpotrivă, prin sentința nr. 3026/2007, Judecătoria Cluj-Napoca a soluționat fondul litigiului, ce avea ca obiect, între altele, constatarea nulității Deciziei nr. 65/946/1992, emisă de Prefectul Județului Cluj și stabilirea suprafeței cuvenite soților J. în baza art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991; - referitor la aceste petite, Judecătoria Cluj Napoca a reținut că apărarea soților J., că în anul 1983 ar fi cumpărat tot imobilul (construcție și teren), întemeiată pe modificările aduse Legii nr. 18/1991 prin Legea nr. 247/2005, nu este confirmată de înscrisul invocat (întocmit la 10 martie 1983), care, fiind semnat numai de cumpărători, nu dovedește că părțile ar fi avut intenția reală de a înstrăina întregul teren; - Judecătoria Cluj Napoca a mai reținut că în aceste condiții, potrivit art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 și art. 3 lit. a) din Legea nr. 169/1997 (în redactarea consecutivă modificărilor operate prin Lega nr. 247/2005), soții J. sunt îndreptățiți să primească în proprietate doar 1.538 mp.

(corespunzător terenului aferent atribuit în folosință odată cu dobândirea construcției inițiale și suprafeței ocupată de actualele construcții) și că se impune constatarea nulității deciziei administrative atacate în privința restului de 4.881 mp.; - este așadar evident că în litigiul dedus judecății are autoritate de lucru judecat doar sentința nr. 3026/2007 a Judecătoriei Cluj Napoca, prin care au fost tranșate irevocabil și problemele referitoare la stabilirea dreptului de proprietate al soților J. în condițiile prevăzute de art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991; - autoritatea de lucru judecat a sentinței nr. 3026/2007 cuprinde și considerentele privitoare la înstrăinarea terenului revendicat în prezenta cauză, care susțin soluția stabilită irevocabil prin dispozitivul aceleiași hotărâri, de constatare a nulității actului administrativ emis de prefect în privința suprafeței de 4.881 mp.

și a îndreptățirii soților J. la diferența de 1.528 mp.; - în atare situație, probele solicitate de reclamanți pentru a dovedi, conform art. 36 alin. (3), comb. cu art. 23 alin. (21) din Legea nr. 18/1991, îndreptățirea la o suprafață mai mare decât cea stabilită prin sentința nr. 3026/2007, ar duce implicit la rediscutarea unor chestiuni litigioase tranșate irevocabil și, posibil, la pronunțarea unei noi soluții, cu încălcarea autorității de lucru judecat, deci sunt neconcludente în sensul art. 167 alin. (1) C proc.

civ.; - hotărârea irevocabilă invocată de reclamanți, respectiv sentința nr. 195/1996 a Curții de Apel Cluj, nu are autoritate de lucru judecat, instanța care a pronunțat-o nesoluționând fondul pricinii, iar neatacarea refuzului Primăriei Cluj Napoca, de a propune Prefectului emiterea unui act administrativ conform art. 35 (devenit art. 36 în actual redactare) din Legea nr. 18/1991, nu echivalează cu acceptarea implicită (de către pârâta G.M.) a Deciziei nr. 65/946/1992; - legalitatea sentinței nr. 3026/2007 a Judecătoriei Cluj Napoca a fost analizată de Tribunalul Cluj, secția civilă, care, prin Decizia nr. 1158/2007, a respins recursurile declarate de soții J., Prefectul Județului Cluj și Comisia județeană Cluj pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, astfel că nu mai poate fi reanalizată în acest cadru procesual.

Este nefondată și următoarea critică pentru că: - în motivele scrise de apel, reclamanții au reproșat instanței de fond că nu le-a analizat pretențiile și prin prisma art. 1175 C civ., susținând că și-ar fi fundamentat acțiunea și pe dispozițiile acestui text; - instanța de apel a invocat, în replică, încălcarea art. 294 alin. (1) C pr.

civ., precum și vădita nevaliditate a pretinsului contraînscris, cerință esențială pentru ca acest act să producă efecte între părțile contractante și succesorii lor universali; - potrivit art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992, cererea recurenților, de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 30 și 32 din Legea nr. 58/1974, nu poate fi primită, cele două texte vizate (care, în opinia lor, erau contrare Constituției în vigoare la data când statul a preluat terenul revendicat, precum și art. 36 din actuala Constituție) fiind cuprinse într-un act normativ abrogat prin Decretul - Lege nr. 1/1989. De asemenea, este nefondată și ultima critică deoarece: - probele invocate de recurenții reclamanți, în raport de scopul urmărit de aceștia prin administrarea lor, nu puteau duce la dezlegarea pricinii, așa cum prevede imperativ art. 167 alin. (1) C proc.

civ.; - în consecință, neluarea în considerare a probelor extrajudiciare produse de reclamanți și respingerea cererii lor de probe nu au încălcat dreptul acestora la un proces echitabil; - întinderea suprafeței care se cuvine reclamanților în baza art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 a fost stabilită irevocabil în cadrul altui litigiu purtat între părți și, ca atare, nu poate fi mărită prin luarea în considerare, conform art. 1203 C. civ., a împrejurărilor enumerate în motivele de recurs. Așa fiind, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., prezentul recurs va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții J.A. și J.I. împotriva Deciziei nr. 10/ A din 21 ianuarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru cauze cu minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2010.