ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.05.2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3031/2010

HOTĂRÂRE
17.05.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3031/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Tribunalul Cluj, secția civilă, prin

sentința civilă nr. 85 din 12 februarie 2009, a admis acțiunea formulată de reclamanta N.L., în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca, și,

pe cale de consecință: a dispus anularea Dispoziției de respingere a

notificării nr. 4459 din 20 martie 2007 emisă de pârât; a constatat că imobilul

situat în municipiul Cluj-Napoca, înscris inițial în C.F. nr. 5465 Cluj-Napoca,

nr. top 1448, constând din casă de piatră și dependințe, precum și teren în

suprafață de 483 stg.p. (1497 mp), a fost preluat în mod abuziv de Statul

Român; a stabilit în favoarea reclamantei dreptul la măsuri reparatorii pentru

imobilul în litigiu, după cum urmează: a restituit în natură, în favoarea reclamantei

N.L. imobilul-teren în suprafață de 1497 mp, înscris inițial în C.F. nr. 5465

Cluj-Napoca, nr. top 1448 și care se identifică în prezent astfel: teren în

suprafață de 264 mp aferent construcției preluate, ce se identifică în C.F. nr.

123892 Cluj-Napoca, nr. top 1448/1/2 și ce se identifică în C.F. nr. 24759

Cluj-Napoca, nr. top 1448/2; a stabilit dreptul reclamantei al despăgubiri în

condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a

despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, Titlu VII din Legea nr.

247/2005 pentru construcțiile preluate, ce se identifică în C.F. nr. 123892

Cluj-Napoca, nr. top 1448/1/1, acestea neputând fi restituite în natură.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că, în ce privește regimul juridic actual al imobilului în

litigiu se constată faptul că imobilul situat în municipiul Cluj-Napoca, constând

din casă de piatră și dependințe, precum și teren în suprafață de 1497 mp este

în prezent identificat, din punct de vedere administrativ, (înscris în C.F. nr.

123892 Cluj-Napoca), (înscris în C.F. 123894 ) și (înscris în C.F. nr. 24759

Cluj-Napoca).

În ce privește imobilul-teren de la

nr. 11, s-a reținut că pe acesta este edificată o construcție - casă de locuit

și magazie, iar suprafața liberă de construcții și lucrări de utilitate publică

a fost identificată de expert ca fiind de 179 mp.

Curtea de Apel Cluj, secția civilă,

prin decizia civilă nr. 151 din 8 mai 2009 a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, împotriva sentinței civile

nr. 85 din 12 februarie 2009 a Tribunalului Cluj.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut că, imobilul cu privire la care reclamanta N.L. a pretins măsuri

reparatorii prin notificarea nr. 462/2001 intră sub incidența Legii nr.

10/2001, fiind preluat în mod abuziv de stat prin efectul direct al Decretului

nr. 228 din 4 septembrie 1948. Că pentru cele șase apartamente înstrăinate în

condițiile Legii nr. 112/1995, reclamanta este îndreptățită la măsuri

reparatorii prin echivalent.

S-a mai reținut că, terenul în

suprafață de 264 mp, aferent construcției preluate abuziv, nu a fost vândut

asemenea apartamentelor din imobil, și, prin urmare, poate fi restituit în

natură.

De asemenea, s-a mai reținut și

faptul că suprafețele de teren de 1025 mp și cea de 472 mp pot fi restituite în

natură reclamantei, deoarece contractul de concesiune și de folosință care

afectează aceste suprafețe, nu reprezintă impedimente legale de restituire.

Împotriva deciziei civile mai sus

menționată, a declarat recurs Primarul municipiului Cluj-Napoca, criticând-o ca

fiind nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:

- Imobilul în litigiu, situat în

Cluj-Napoca, la nr. 30 și 30 A, nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001,

întrucât imobilul a fost preluat de Statul Român în temeiul Legii nr. 91 din 9

februarie 1945, deci anterior datei de 6 martie 1945 despre care se face

vorbire în Legea nr. 10/2001.

- În considerarea celor menționate,

în mod legal s-a emis dispoziția nr. 4459/2007 de către Primarul municipiului Cluj-Napoca.

- Se impune modificarea deciziei

recurată, în sensul alegerii variantei a II-a din raportul de expertiză dispus

în cauză, întrucât pe terenul revendicat există o servitute de trecere și acces

auto autorizată cu AC nr. 1625 din 3 septembrie 2002.

- Cu privire la suprafața de teren

afectată de contracte de concesiune, aceasta nu poate fi restituită în natură, întrucât

s-ar înfrânge dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată.

- Referitor la restituirea în natură

a terenului în suprafață de 264 mp – aferent construcției preluată în mod

abuziv, dar înstrăinată în condițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995, împreună

cu apartamentele, sunt incidente dispozițiile H.G. nr. 20/1996 privind normele

metodologice pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, așa cum au fost modificate și

completate prin H.G. nr. 11/1997. Acestea precizează că în situațiile de

vânzare către chiriași a apartamentelor, dreptul de proprietate se dobândește

asupra terenului aferent, cu respectarea art. 26 din Legea nr. 112/1995.

Recursul nu este fondat.

Prin Decizia nr. 4459 din 20 martie

2007 emisă de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca, ca răspuns la

notificarea înregistrată de petentă sub nr. 462 din 27 iulie 2001 la BN.J. B.M., a fost respinsă cererea reclamantei N.L. privind acordarea de măsuri reparatorii

sub forma restituirii în natură sau prin despăgubiri, în condițiile Legii nr.

10/2001 pentru imobilul - în litigiu – situat din punct de vedere administrativ

în municipiul Cluj-Napoca , Cluj, deoarece imobilul revendicat nu intră sub

incidența Legii nr. 10/2001, imobilul respectiv a fost preluat de Statul Român

în temeiul Legii nr. 91 din 9 septembrie 1945, deci anterior datei de 6 martie

1945 despre care se face vorbire în legea nr. 10/2001.

Susținerea recurentului – Primarul

municipiului Cluj-Napoca, în sensul că imobilul în litigiu nu intră sub incidența

Legii nr. 10/2001 nu poate fi primită întrucât imobilul nu a fost preluat în

temeiul Legii nr. 91/1945, cum susține în mod greșit recurentul, ci în baza

unor acte administrative: Deciziunilor nr. 69102/1949 și 58582/1959 a

Ministerului Finanțelor în urma avizului Comisiei de Lichidare C.A.C.B.I. emise

în temeiul Decretului nr. 228/1948, publicat în M.Of. nr. 205 din 4 septembrie

1948, deci în baza unui act normativ care a avut aplicabilitate în perioada de

referință a legii.

Prin urmare, imobilul în litigiu

face obiectul Legii nr. 10/2001, trecerea în proprietatea statului operează din

anul 1953 în baza deciziilor nr. 69102/1949, 58582/1949 emise în aplicarea

Decretului nr. 228 din 4 septembrie 1948, act normativ care intră sub incidența

Legii nr. 10/2001.

Cu privire la motivul de recurs

referitor la modificarea deciziei recurate, în sensul alegerii variantei a II-a

din raportul de expertiză, nu poate fi primit nici acesta, deoarece prin

raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat la instanța de fond – corect

însușit de instanța de apel – s-a stabilit cu certitudine faptul că imobilul cu

nr. top nou 1448/1/2 în suprafață de 1025 mp poate fi restituit în natură,

fiind liber, iar terenul aferent construcției identificată cu nr. top 1448/1/2

face obiectul contractului de concesiune nr. 56104/2000. Această situație juridică

nu împiedică restituirea, deoarece pe durata existenței construcțiilor

edificate de terțe persoane, devin incidente dispozițiile art. 14 din Legea nr.

10/2001 republicată, potrivit cărora, dacă imobilul face obiectul unui contract

de locațiune, concesiune, locație de gestiune sau asociere în participațiune,

noul proprietar se va subroga în drepturile statului sau ale persoanei juridice

deținătoare, cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului.

Cu referire la dreptul de servitute

de trecere, despre care se face vorbire în motivele de recurs, se reține că, lucrările

pentru accesul auto existent nu au fost executate cu respectarea autorizației

de construire, lipsind certificatul de dare în folosință. În situația că,

lucrările respective ar fi respectat autorizația de construire, ele s-au

realizat după data înregistrării notificării, caz în care sunt incidente

dispozițiile art. 9 din Legea nr. 10/2001.

Cu privire la restituirea în natură

a terenului în suprafață de 264 mp corect a statuat instanța de apel, în sensul

că numai pentru cele șase apartamente înstrăinate în condițiile Legii nr.

112/1995, legea obligă la restituirea unor măsuri reparatorii în echivalent.

Terenul mai sus menționat, aferent

construcției preluate, identificat cu nr. top 1448/1/1 nu a fost vândut, asemenea

apartamentelor din imobil. Deci, acesta poate fi restituit în natură.

Pentru toate aceste considerente,

Înalta Curte va reține că motivele de recurs invocate nu se circumscriu

temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și, pe cale de consecință,

se va respinge recursul ca nefondat.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva

deciziei

nr. 151/A

din 8 mai 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17

mai 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-11-10
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3098/2010
Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la 23 iunie 2005, P.A. a solicitat, în baza Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 33/1994 și în contradictoriu cu Primarul municipiului Cluj Nap
ÎCCJ 2010-12-14
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6748/2010
rul municipiului Cluj-Napoca și Statul Român prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca și, în consecință, s-a anulat în parte, Dispoziția de respingere parțială și propunerea privind acordarea de despăgubiri din 18 iulie 2007, emisă
ÎCCJ 2009-12-15
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10118/2009
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 454 din 25 septembrie 2008 a Tribunalului Cluj, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea nr. 40/CC din 6 februarie 2009, s-a
ÎCCJ 2012-05-03
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2948/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj în data de 05 februarie 2010, cu nr. 841/117/2010, reclamanta M.I., în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului
ÎCCJ 2010-11-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5987/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 351 din 26 iunie 2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr. 4614/117/2005, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul T.V. (decedat în timpul procesului,
Sursă