ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5987/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 351 din 26 iunie 2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr. 4614/117/2005, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul T.V. (decedat în timpul procesului, succesor legal fiind T.A.), în contradictoriu cu Primarul municipiului Cluj-Napoca. S-a stabilit dreptul reclamantului T.A. la măsuri reparatorii, sub forma acordării de bunuri în compensare și prin echivalent, în ceea ce privește imobilul teren situat, din punct de vedere administrativ, în municipiul Cluj-Napoca în suprafață totală de 1860 mp, înscris în C.F. nr. 14540, nr. top 12845/1/3, C.F. nr. 14541, nr. top 12845/1/4, C.F. nr. 14543, nr. top 12845/1/5, după cum urmează: S-a acordat în compensare reclamantului imobilul teren în suprafață de 700 mp, situat în municipiul Cluj-Napoca, înscris în C.F.

nr. 14677 Cluj, nr. top 21081/6/32. S-a stabilit în favoarea aceluiași reclamant dreptul la măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri în sumă de 1.224.500 Euro, achitate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru partea din imobilul mai sus identificat, pentru care nu poate fi acordată măsura compensării. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca. Prin decizia civilă nr. 272/A din 17 octombrie 2008 a Curții de Apel Cluj, s-a admis apelul, s-a schimbat în parte sentința, în sensul că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii în echivalent aferente întregii suprafețe de 1860 mp teren preluat abuziv, despăgubirile urmând a fi acordate în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul T.A. și pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca, ambele recursuri fiind admise prin decizia nr. 6696 din 17 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispunându-se casarea deciziei date în apel și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj. În rejudecarea apelului declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin decizia civilă nr. 15/A din 22 ianuarie 2010, a respins ca nefondat apelul declarat de Primarul municipiului Cluj-Napoca împotriva sentinței civile nr. 351 din 26 iunie 2008 a Tribunalului Cluj. A obligat pe apelant la plata sumei de 15000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către reclamantul-intimat.

La pronunțarea acestei decizii, Curtea a avut în vedere următoarele considerente: Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, în recurs, împrejurarea potrivit căreia Primarul municipiului Cluj-Napoca nu s-a conformat obligației prevăzute de art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, neîntocmind tabelul care să cuprindă bunurile disponibile și/sau, după caz, serviciile care pot fi acordate în compensare, ceea ce nu ar putea conduce la concluzia că terenul în suprafață de 700 mp, situat în municipiul Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr. 14677 Cluj nr. top 21081/6/32 nu este susceptibil de acordare către reclamant, cu titlu de compensare parțială. Această statuare a instanței de recurs este obligatorie pentru judecătorii apelului, fiind aplicabile prevederile art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., conform cărora, statuările instanțelor de recurs asupra problemelor de drept dezlegate și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Or, judecata în apel poartă asupra fondului cauzei, ceea ce atrage obligativitatea dezlegărilor făcute, așa cum s-a arătat, prin decizia nr. 6696 din 17 iunie 2009 a instanței supreme. Motivul de apel conform căruia, imobilul teren în suprafață de 700 mp, nu ar putea fi atribuit reclamantului în compensare nu poate fi primit, aceasta și în condițiile în care, urmând dezlegările instanței de casare, verificările efectuate de prezenta instanță la Primăria municipiului Cluj-Napoca au evidențiat că acest teren nu a fost revendicat de alte persoane în temeiul Legii nr. 10/2001 sau a O.U.G.

nr. 94/2000, el fiind cuprins în lista de inventar a Primăriei municipiului Cluj-Napoca sub titlul „Terenuri, concesiuni, grădini, domeniu privat” la poziția nr. 734 (f. 13-17). Printr-o altă adresă (f. 19), Primăria municipiului Cluj-Napoca a mai precizat că, privitor la terenul solicitat în compensare nu există nici cereri în revendicare depuse în baza legilor fondului funciar, cu excepția unei cereri întemeiate pe prevederile Legii nr. 169/1997, care a fost formulată de chiar reclamantul (decedat) T.V., cerere care nu este încă soluționată. Astfel fiind, rezultă că nu există impedimente legale la atribuirea în compensare a terenului solicitat către reclamantul T.A..

Neîntemeiat este și motivul de apel potrivit căruia reclamantului nu i se cuveneau măsuri reparatorii aferente suprafeței de 1860 mp teren, ci doar corespunzător suprafeței de 1710 mp evidențiată în cartea funciară (f. 6-8 dosar nr. 3834/2004 al Judecătoriei Cluj-Napoca), căci din examinarea listei anexă la Decretul de expropriere nr. 168 din 27 iunie 1983 rezultă (f. 23 dosar nr. 4703/2005 al Tribunalului Cluj), că suprafața efectiv expropriată de la reclamantul T.V. a fost de 1860 mp Or, așa cum instanța de apel a statuat și în primul ciclu procesual, câtă vreme principiul care fundamentează Legea nr. 10/2001 și configurează în mod decisiv vocația ei reparatorie este acela al realizării unei reparații integrale, concluzia de tras nu poate fi decât aceea că trebuie avută în vedere întreaga suprafață preluată în mod abuziv, chiar dacă, în fapt, aceasta este mai întinsă decât cea menționată în foaia de avere a cărții funciare.

Neconcordanța dintre înscrierile din cartea funciară și întinderea reală a terenului nu trebuie să impieteze asupra dreptului la reparație al persoanei îndreptățite, câtă vreme, pe de o parte, este cert că s-a preluat în mod efectiv de la T.V. o suprafață de 1870 mp teren, iar pe de altă parte, este de principiu că mențiunile tabulare garantează existența dreptului real înscris, iar nu și exactitatea întinderii fizice a suprafețelor de teren intabulate. Este de văzut, totodată, și faptul că expertiza topografică efectuată în cauză (f. 94 dosar tribunal), face vorbire despre preluarea unei suprafețe de 1860 mp, iar nu de 1710 mp, astfel încât, în raport cu cele ce preced, apelul se va respinge ca nefondat, conform art. 297 C. proc.

civ. În baza art. 274 C. proc. civ., a fost obligat pârâtul la a-i plăti reclamantului suma de 15.000 lei cheltuieli de judecată, în apel, reprezentând onorariu avocațial (f. 22 dosar apel rejudecare, f. 11 dosar apel - prim ciclu procesual). Împotriva deciziei curții de apel a declarat și motivat recurs, în termen legal, Primarul municipiului Cluj-Napoca. Criticile formulate prin motivele de recurs pot fi structurate, în esență, astfel: - Instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1 alin. (2) și (5) din Legea nr. 10/2001, în raport de faptul că la nivelul municipiului Cluj-Napoca nu au fost identificate bunuri sau servicii care să poată fi oferite în compensare, conform legii speciale.

- Instanța nu poate cenzura susținerile unității deținătoare, care arată că nu deține terenuri pentru a fi acordate în compensare reclamanților. - Legea nr. 10/2001 nu impune obligativitatea acordării celor îndreptățiți, în compensare, a altor bunuri, când nu există bunuri sau servicii care să poată fi acordate în compensare, singura măsură reparatorie posibilă și legală fiind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri în condițiile legii speciale. - Se mai critică faptul că prin notificare, cât și prin precizarea de acțiune înregistrată la data de 9 august 2005, reclamantul a solicitat restituirea suprafeței de 1700 mp, teren expropriat, ci nu de 1860 mp, așa cum a acordat instanța de apel.

- O ultimă critică vizează greșita stabilire a cheltuielilor de judecată în cuantum de 15000 lei, în sarcina Primarului municipiului Cluj-Napoca, în condițiile în care, această parte nu este în culpă procesuală. În recurs, intimatul-reclamant T.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele pe larg expuse în conținutul acestei cereri, care se constituie ca apărări de fond la motivele de recurs.

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că nu este fondat, pentru considerentele ce succed: Prin decizia de casare nr. 6696 din 17 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-au soluționat unele din problemele de drept puse în discuție prin recursul de față, cum ar fi întinderea dreptului la reparațiune al persoanei îndreptățite în condițiile Legii nr. 10/2001, aspect asupra căruia s-a statuat în mod obligatoriu pentru instanța de trimitere, dreptul reclamantului în cauză de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de legea specială de reparație, pentru întreaga suprafață expropriată de 1860 mp teren situat în municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj.

Prin urmare instanța de trimitere nu era îndreptățită să modifice această concluzie a instanței de recurs, care se impune cu putere de lucru judecat, neconformarea atrăgând casarea hotărârii pronunțate pentru nelegalitate. De asemenea, în determinarea categoriei măsurilor reparatorii acordate reclamantului, instanța de control judiciar a stabilit că textul art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, raportat la art. 1 alin. (2) și (5) din aceeași lege, consacră o ordine de prioritate în stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent, care trebuie acordate atunci când restituirea în natură nu este posibilă, prevăzând prevalența măsurii compensării cu alte bunuri sau servicii, celei de acordare de titluri de despăgubire.

Cum prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a rezolvat problema referitoare la măsura reparatorie aplicabilă, instanța de trimitere avea obligația să stabilească numai situația juridică actuală a terenului solicitat de reclamant cu titlu de compensare parțială, respectiv, dacă acesta figurează în domeniul privat al localității și împrejurarea dacă acesta face obiectul unei alte notificări sau cereri de restituire. Prin urmare, criticile recurentului pârât referitoare la incidența măsurii de reparație privind acordarea în compensare, celor îndreptățiți, a altor bunuri, față de obligativitatea deciziei de casare, rămân fără relevanță.

Referitor la situația juridică a terenului situat în str. U. nr. 97, atribuit cu titlu de compensare parțială, Înalta Curte va înlătura critica conform căreia acest teren nu ar putea fi atribuit reclamantului pentru că se află în proprietatea privată a Statului român, reținând că, în mod corect instanța de apel, administrând probe în acest sens, a stabilit că nu există impedimente legale la atribuirea în compensare a terenului către intimatul-reclamant. Aceasta, având în vedere și dezlegările instanței de casare, potrivit cu care, împrejurarea că Primarul municipiului Cluj-Napoca nu s-a confruntat obligației prevăzute de art. 1 alin. (5) din lege, nu are și nu poate avea semnificația pretinsă de pârât, atât timp cât, rezultă că terenul în discuție deținut cu titlu de închiriere de reclamant din anul 1983, este liber și figurează înscris în evidențele de publicitate imobiliară în proprietatea statului.

Susținerea recurentului-pârât în sensul că, instanța de judecată a acordat despăgubiri reclamantului, fără să condiționeze restituirea despăgubirilor primite la expropriere, actualizate cu rata inflației, nu poate fi primită, în contextul în care, recurentul pârât nu a făcut dovada că asemenea despăgubiri ar fi fost efectiv plătite reclamantului la data exproprierii. Referitor la obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este fondat. Astfel, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., față de apelantul-pârât Primarul Municipiului Cluj-Napoca, acesta formulând apel care s-a dovedit a fi nefondat, atât în primul ciclu procesual, cât și în rejudecare, după casare, astfel încât, cheltuielile ocazionate de această judecată în apel, reprezentând onorariu avocațial, trebuie suportate, exclusiv, de apelant ca parte căzută în pretenții.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 15 A din 22 ianuarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2010.