ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3555/2004

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3555/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 323/1997 pe

rolul Judecătoriei Cluj, reclamantul M.I. a chemat în judecată pe pârâții:

- R.I. și R.A., ambii domiciliați în Cluj

Napoca.

- C.S. și C.N., domiciliați în

Cluj-Napoca.

- C.M., născută C., domiciliată în

Cluj-Napoca.

- I.L., născută S., domiciliată în

comuna Florești.

- S.R., domiciliată în Cluj.

- S.I., domiciliat în comuna

Florești.

- Comisia Județeană de Aplicare a

Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar din cadrul Prefecturii Cluj și a

solicitat ca în urma probelor ce se vor administra să se dispună:

- anularea titlului de proprietate

nr. 38397/422 din 28 februarie 1995 emis de Comisia Județeană de Aplicare a

Legii nr. 18/1991 Cluj cu privire la terenul în suprafață de 1911 mp, tarla 24,

parcela 16 situat în comuna Florești, județ Cluj.

- să fie obligați pârâții R.I. și R.A.

să-i recunoască dreptul de proprietate asupra terenului situat în comuna

Florești, în suprafață de 2850 mp înscris în C.F. 40 Florești nr. top 2208,

2209, 2210.

- să se constate că pe terenul

menționat, reclamantul a construit o casă compusă din trei camere, bucătărie,

baie, cămară de alimente, două antree precum și anexe gospodărești.

- să se dispună sistarea stării de

indiviziune asupra imobilului în litigiu prin formarea de două loturi și să-i

fie atribuit lotul compus din teren în suprafață de 2850 mp precum și

construcțiile edificate pe acest teren, iar lotul 2 format din diferența de

teren să fie atribuit vechilor proprietari.

- să se dispună intabularea în C.F.

a dreptului de proprietate asupra imobilului atribuit în urma partajului dobândit

cu titlul de cumpărare, construire și partaj.

În motivarea cererii sale

reclamantul arată că pârâții menționați în petitul acțiunii la pct.1, 6, 7 și 8

sunt proprietarii imobilului aferent în litigiu iar pârâții de la pct. 3-5 sunt

succesori ai proprietarei de C.F., C.U., născută S., proprietară asupra

imobilului înscris sub B 4 și 8.

Că la 15 august 1951, încheind o

convenție cu pârâtul R.I. prin care acesta i-a înstrăinat terenul în litigiu

situat la punctul „la delniță” pentru suma de 3.700 lei, fiind asigurat de

pârât că terenul nu este înscris în C.A.P..

Mai arată reclamantul că în anul 1960 în baza

autorizației nr. 1705 din 17 decembrie 1960 a edificat pe terenul în litigiu o

casă familială, a îngrădit terenul și a folosit de atunci terenul de circa 30

de ani, nefiind tulburat de pârâte sau de alte persoane.

Că după apariția Legii nr. 18/1991 pârâtul a

formulat pretenții în legătură cu terenul, contestând actul de

vânzare-cumpărare întocmit în anul 1959 și a reușit să obțină titlu de

proprietate pentru suprafața de 1911 mp din terenul în litigiu.

În drept sunt invocate prevederile art. 24, art.

46 din Legea nr. 115/1938.

În cauză au formulat întâmpinare pârâții R.I. și

R.A. care au solicitat respingerea ca tardivă și neîntemeiată a acțiunii

invocând în esență următoarele apărări:

- acțiunea este inadmisibilă, reclamantul neputând

solicita anularea titlului de proprietate al pârâților câtă vreme nu are

calitatea de proprietar al terenului.

- pentru suprafața de 1911 mp teren din tarlaua

nr. 24 parcela 16 situată în comuna Florești, părțile s-au mai judecat

pronunțându-se o hotărâre definitivă și executorie (decizia nr. 97/A din 24

ianuarie 1997) care a și fost pusă în executare, existând autoritate de lucru

judecat.

- excepția tardivității sesizării instanței cu

privire la anularea titlului de proprietate al pârâtului despre care

reclamantul a luat cunoștință în dosarul nr. 8614/1996 al Judecătoriei Cluj.

De asemeni a formulat întâmpinare și pârâta

Comisia județeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, din

cadrul Prefecturii Cluj care arată în esență următoarele:

- prin cererea formulată la 4 aprilie 1991 și

adresată Comisiei locale pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 din Comuna

Florești, reclamantul M.I. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate

în nume propriu pentru un teren de 0,30 ha intravilan, dar cererea i-a fost

respinsă deoarece din actele prezentate nu rezultă că a deținut în proprietate

terenul în litigiu. Reclamantul a formulat contestație înregistrată sub nr. 111

din 14 august 1991 împotriva hotărârii Comisiei Comunale întemeiată pe aceleași

acte, inclusiv înscrisul intitulat „Declarație” din 15 august care nu avea

menționat și anul întocmirii. Comisia Județeană i-a constituit totuși dreptul

de proprietate pentru o suprafață de 1000 mp teren pe care reclamantul avea la

acea dată edificată casă și construcții gospodărești anexe.

Împotriva hotărârii Comisiei Județene de

aplicare a Legii nr. 18/1991 reclamantul M.I. nu a formulat contestație,

hotărârea rămânând definitivă.

Prin încheierea civilă nr. 2410 din 8 martie 1999

pronunțată de Judecătoria Cluj Napoca s-a declinat competența soluționării

cauzei în favoarea Tribunalului Cluj căruia îi revenea competența materială să

soluționeze pricina în conformitate cu art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. imobilul

aflat în litigiu având o valoare mai mare de 150.000.000 lei.

Sesizat prin declinarea de competență Tribunalul

Cluj, secția civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 560 din 1 noiembrie 2000,

prin care a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul M.I. și a obligat

pe pârâți să-i recunoască acestuia dreptul de proprietate asupra terenului în

suprafață de 1000 mp situat în comuna Florești, înscris în C.F. nr. 40

Florești, nr. top. 2208, 2209 și 2210 constatând că pe acest teren a construit

o casă compusă din trei camere, bucătărie, cămară de alimente, baie, două

antree și anexe gospodărești, dispunând înscrierea construcțiilor în C.F.

A dispus sistarea stării de indiviziune prin

formare de loturi pe care le-a atribuit proprietarilor coindivizari revenindu-i

reclamantului lotul format din 1000 mp teren și construcțiile edificate pe

acest teren, înscrise în C.F. nou nr. top 2209/3.

În motivarea sentinței instanța de fond, Tribunalul

Cluj a reținut că expertizele criminalistice efectuate în cauză au concluzionat

că nu este posibil să se stabilească veridicitatea mențiunilor din înscrisul

intitulat „Declarație” din 15 august, fără an, în sensul stabilirii folosirii

unui singur instrument de scriere pentru cifrele menționate în înscris ca și

pentru întocmirea actului și nici dacă cifrele din cuprinsul numărului

reprezentând lungimea suprafeței de teren au fost scrise la data intervenirii

înscrisului sau ulterior.

Că vânzătorul terenului a fost membru C.A.P. și

deci nu putea dispune prin vânzare de terenul care nu-i aparținea.

Că reclamantului care a edificat construcții pe

o suprafață a terenului pe care a dobândit-o prin cumpărare i s-a constituit în

baza Legii nr. 18/1991 un drept de proprietate pentru suprafața de 1000 mp, în

aceste limite fiind admisibilă acțiunea, întemeiată pe art. 1295 C. civ., art. 22

și art. 24 din Legea nr. 115/1938 și în consecință, aflându-se în indiviziune

cu celelalte pârâte se impune sistarea indiviziunii în temeiul art. 728 C. civ.

S-a considerat că nu este admisibil capătul de

cerere privind anularea titlului de proprietate al pârâtului R.I., în acest

titlu nefiind cuprinsă și suprafața de 1000 mp teren constituită în

proprietatea reclamantului.

Împotriva sentinței civile nr. 560 din 1

noiembrie 2000 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă, a declarat apel

reclamantul M.J. care critică hotărârea pentru motive de nelegalitate,

considerând că soluția pronunțată este contrară probelor administrate în cauză

pentru următoarele motive:

- vânzarea terenului de către pârâtul R.I. a

avut loc în anul 1960 când în localitate nu era constituit C.A.P. iar

autorizația de construcție a imobilului a fost solicitată în anul 1960.

- actul intitulat „declarație” reprezintă voința

părților și cuprinde întinderea terenului ce a făcut obiectul

vânzării-cumpărării.

- instanța nu a avut în vedere faptul că începând

cu anul vânzării și până în urmă cu doi ani a folosit imobilul în litigiu în

întregime nefiind tulburat în posesie de către pârâtul R.I.

Prin decizia civilă nr. 43 din 15 februarie 2001

pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, este admis în parte apelul

declarat de reclamantul M.I. împotriva sentinței civile nr. 560 din 1 noiembrie2000

pronunțată de Tribunalul Cluj, pe care o schimbă în parte în sensul că îi

obligă pe pârâți să îi recunoască reclamantului dreptul de proprietate asupra

terenului în suprafață de 2850 mp situat în comuna Florești înscris în C.F. nr.

40 Florești nr. top 2209. Se constată că pe acest teren reclamantul a edificat

o casă compusă din trei camere, bucătărie, cămară de alimente, baie, două

antreuri, anexe gospodărești și dispune înscrierea construcțiilor în cartea

funciară.

Tot prin decizia pronunțată instanța

de apel dispune sistarea stării de indiviziune asupra imobilului cu nr. top

2209 în suprafață de 5.147 mp potrivit expertizei tehnice efectuată în cauză de

expert B.M., varianta I, în sensul că parcela cu nr. top nou 2209/1 în

suprafață de 2297 mp se va reînscrie în C.F. pe numele vechilor proprietari

tabulari iar parcela cu nr. top nou 2209/2 în suprafață de 1850 mp se atribuie

reclamantului M.I. cu titlul de cumpărare și partaj, și se înscrie în C.F. cu

acest titlu, construcțiile înscriindu-se în aceeași C.F. cu titlu de

construire.

Sunt menținute dispozițiile din sentința apelată

privind respingerea celorlalte capete de cerere din acțiunea principală și este

obligat pârâtul R.I. să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă

de 3.661.000 lei.

Pentru a pronunța această decizie instanța de

apel a reținut și motivat în sensul că între reclamantul M.I. și pârâtul R.I. a

intervenit la data de 15 august 1960 un antecontract „consemnat în înscrisul

intitulat „declarație” cu privire la un teren care a intrat în posesia

cumpărătorului.

Că prin acest antecontract părțile au consimțit

să încheie în viitor un contract de vânzare-cumpărare cu respectarea tuturor

condițiilor de formă și fond, având obligația de a perfecta convenția încheiată

iar în caz de refuz, instanța, putând să pronunțe în temeiul art. 1073 și art. 1077

C. civ. o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Că potrivit art. 22 din Decretul-lege nr. 115/1938

pârâtul, obligându-se să strămute către reclamant un drept real. Era obligat

să-i predea acestuia actele necesare înscrierii acestui drept în cartea

funciară, iar în caz de refuz de a preda aceste înscrisuri, reclamantul va

putea cere în baza art. 24 din aceeași lege, ca instanță judecătorească să

dispună însușirea dreptului dobândit în C.F.

Se afirmă în considerentele deciziei instanței

de apel că în mod corect instanța de fond a obligat pe pârâtă să recunoască

reclamantului dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren pentru care s-a

încheiat actul intitulat „Declarație”, dar că totuși în mod nelegal aceeași

instanță a reținut că reclamantul nu a cumpărat de la pârâtul R.I. întreaga

suprafață de teren prevăzută în înscrisul menționat, în care se consemnează că R.I.

a declarat vândută „porțiunea de grădină din „Delnița” care nu-i în colectiv”

în lungime de 2800 m și în lățime de 9,80 m pentru suma de 3.400 lei.

În sfârșit motivează instanța de apel că

împrejurarea că terenul vândut nu a fost înscris în C.A.P. rezultă din actul

intitulat „Declarație” încheiat între părți la data de 15 august 1960 precum și

din adeverința nr. 480 din 15 februarie 2000 eliberată de Consiliul local

Florești, astfel că legal pârâtul a încheiat antecontractul pentru suprafața de

2850 mp teren.

Împotriva deciziei civile nr. 43 din 15

februarie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Cluj au declarat recurs pârâții R.I.

și R.A. întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 9, 10 și

11 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora arată în esență următoarele:

- decizia recurată cuprinde motive

contradictorii și străine de natura pricinii și fără legătură cu obiectul

acțiunii formulată de reclamant.

- decizia instanței de apel se întemeiază pe

greșeli grave de fapt și pe o apreciere eronată a probelor administrate în

cauză, considerând fără temei că la data când s-a întocmit pretinsa convenție

de care se folosește ca probă reclamantul, în localitatea Florești nu era

înființat C.A.P. și că terenul în discuție nu a fost înscris în C.A.P., deși

din probe rezultă că pârâtul vânzător era membru C.A.P. și în această calitate

nu putea dispune de terenul care nu îi aparținea. Tocmai pentru că terenul a

aparținut fostului C.A.P., reclamantului i s-a constituit un drept de

proprietate pentru 1000 mp pe care a edificat construcții.

- decizia pronunțată în apel încalcă prevederile

art. 1295 C. civ., art. 480 C. civ. și art. 22 și 24 din Legea nr. 115/1938.

Recursul este fondat pentru considerentele ce se

vor arăta în continuare:

Potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., în

toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse

judecății.

Din

cererea înregistrată sub nr. 323/1997 la Judecătoria Cluj, cu privire la care

aceasta și-a declinat competența prin încheierea civilă nr. 2410 din 8 martie 1999

în favoarea Tribunalului Cluj, rezultă că reclamantul M.I. a solicitat

instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să anuleze în parte titlul de

proprietate nr. 28397/422 din 28 februarie 1995 emis de Comisia Județeană de

aplicare a Legii nr. 18/1991 Cluj în favoarea pârâtului R.I., cu privire la

terenul în suprafață de 1911 mp tarla 24, parcela 16 situat în omuna Florești

urmând să-i recunoască dreptul de proprietate asupra terenului situat în comuna

Florești, în suprafață de 2850 mp înscris în C.F. 40 Florești nr. top 2208,

2209 și 2210.

Pretinde reclamantul că asupra terenului în

suprafață de 2850 mp, în care se include și suprafața de 1911 mp, înscrisă în

titlul de proprietate al pârâtului R.I., a dobândit dreptul de proprietate în

baza convenției încheiate la 15 august 1959 cu pârâtul R.I. și consemnată în

înscrisul intitulat „Declarație” fiind asigurat la data cumpărării terenului că

nu este înscris în C.A.P. de către vânzător.

Contrar susținerii făcute de reclamant în

motivarea cererii sale ca și în motivarea apelului declarat împotriva sentinței

civile nr. 560 din 1 noiembrie 2000 în sensul că titlul său de proprietate cu

privire la suprafața de teren de 2850 mp îl constituie actul intitulat

„Declarație” instanța de apel, a considerat că între părți nu s-a încheiat o

convenție de vânzare-cumpărare, ci un antecontract, adică o promisiune de

vânzare-cumpărare având ca obiect „porțiunea de grădină” din „Delnița” care

nu-i în colectiv că, având în vedere antecontractul intervenit între părți,

considerat de instanțe o promisiune de vânzare-cumpărare a terenului, pârâta

s-a obligat să încheie în viitor un contract de vânzare-cumpărare cu

respectarea tuturor condițiilor de fond și formă, iar în caz de refuz instanța

este îndrituită în baza prevederilor art. 1073 și art. 1077 C. civ. să pronunțe

o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Ori, instanța nu a fost investită prin acțiunea

reclamantului cu soluționarea unei asemenea cereri nesoluționându-se

pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare

cu privire la terenul în litigiu.

Nu se justifică nici concluzia instanței că

înscrisul intitulat „Declarație” constituie o promisiune de vânzare-cumpărare,

un antecontract, o asemenea concluzie nerezultând din conținutul său. În realitate

această „Declarație” este un înscris infim, emanând de la o singură persoană

care îl semnează, fiind datat doar cu privire la fond și luna când se pretinde

că ar fi fost întocmit, fără a se indica și anul confecționării lui.

Mențiunile din cuprinsul înscrisului nu

determină obiectul pretinsei promisiuni de vânzare și nici cum este persoana

beneficiară a promisiunii de vânzare, referindu-se la o „porțiune din grădină

din „delniță” care nu-i la colectiv” fără a arăta vecinătățile sau numărul

cărții funciare și numărul topo al terenului.

Instanța de apel săvârșește însă o gravă eroare

atunci când ignoră actele de la dosar din care rezultă fără echivoc că pârâții R.I.

și R.A. au fost membrii C.A.P. în care s-au înscris la 29 august 1961 (adresa

1462 din 11 martie 2002 din dosar nr. 2291/2001 al Curții Supreme de Justiție.

Cum în sistemul cărților funciare, dreptul de

proprietate asupra imobilelor se dobândește numai prin intabulare C.F.,

reclamantul M.I., nu a putut dobândi un asemenea drept cu privire la terenul în

litigiu, pentru că pretinsa convenție de vânzare-cumpărare la care se referă

înscrisul intitulat „declarație” din 15 august, fără an, nu a fost intabulat în

cartea funciară și nici nu putea fi înscrisă deoarece terenul aparține cu titlu

de drept de moștenire soției vânzătorului, R.A., cum se menționează în C.F. nr.

40 Florești, și care nu a fost parte în tranzacție iar prin înscrierea în C.A.P.,

împreună cu soțul R.I. aceștia au pierdut dreptul de proprietate asupra tuturor

terenurilor pe care le avea în proprietate sau le posedau în fapt la data

înscrierii în Cooperativa agricolă.

În aceste împrejurări, chiar dacă ar fi existat

între părți un antecontract sau o promisiune de vânzare-cumpărare cu privire la

terenul în litigiu așa cum fără temei a apreciat instanțe de apel o asemenea

convenție a devenit caducă, în momentul înscrierii pârâților în C.A.P. la 29

august 1961, deoarece a dispărut obiectul antecontractului, terenul trecând în

proprietatea cooperativei.

Acesta este și motivul pentru care imediat după

intrarea în vigoare a Legii nr. 18/1991, privind fondul funciar, reclamantul M.I.

s-a adresat cu cerere de reconstituire a dreptului de proprietate la Comisia

Comunală Florești de aplicare a legii fondului funciar, în final acestuia constituindu-se

un drept de proprietate numai pentru 1000 mp teren, pe care avea edificate

construcțiile gospodărești.

Pentru considerentele arătate urmează a se

admite recursul declarat de pârâții R.I. și R.M., casează decizia civilă nr. 43

din 15 februarie 2001 a Curții de Apel Cluj și se respinge apelul declarat de

reclamantul M.I. împotriva sentinței nr. 560/2000 a Tribunalului Cluj, secția

civilă.

În baza art. 274 C. proc. civ.

intimatul-reclamant M.I. va fi obligat la cheltuieli de judecată către

recurent, în sumă de 3.946.000 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâții R.I. și R.A.

împotriva deciziei nr. 43 din 15 februarie 2001 a Curții de Apel Cluj, secția

civilă, pe care o casează și respinge apelul declarat de reclamantul M.I. împotriva

sentinței nr. 560 din 1 noiembrie 2000 a Tribunalului Cluj, secția civilă, pe

care o menține.

Obligă pe intimatul-reclamant M.I. să plătească

recurenților pârâți R.I. și R.A. suma de 3.946.000 lei cu titlu de cheltuieli

de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 mai 2004.