ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3555/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 323/1997 pe rolul Judecătoriei Cluj, reclamantul M.I. a chemat în judecată pe pârâții: - R.I. și R.A., ambii domiciliați în Cluj Napoca. - C.S. și C.N., domiciliați în Cluj-Napoca. - C.M., născută C., domiciliată în Cluj-Napoca. - I.L., născută S., domiciliată în comuna Florești. - S.R., domiciliată în Cluj. - S.I., domiciliat în comuna Florești. - Comisia Județeană de Aplicare a Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar din cadrul Prefecturii Cluj și a solicitat ca în urma probelor ce se vor administra să se dispună: - anularea titlului de proprietate nr. 38397/422 din 28 februarie 1995 emis de Comisia Județeană de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Cluj cu privire la terenul în suprafață de 1911 mp, tarla 24, parcela 16 situat în comuna Florești, județ Cluj.

- să fie obligați pârâții R.I. și R.A. să-i recunoască dreptul de proprietate asupra terenului situat în comuna Florești, în suprafață de 2850 mp înscris în C.F. 40 Florești nr. top 2208, 2209, 2210. - să se constate că pe terenul menționat, reclamantul a construit o casă compusă din trei camere, bucătărie, baie, cămară de alimente, două antree precum și anexe gospodărești. - să se dispună sistarea stării de indiviziune asupra imobilului în litigiu prin formarea de două loturi și să-i fie atribuit lotul compus din teren în suprafață de 2850 mp precum și construcțiile edificate pe acest teren, iar lotul 2 format din diferența de teren să fie atribuit vechilor proprietari. - să se dispună intabularea în C.F.

a dreptului de proprietate asupra imobilului atribuit în urma partajului dobândit cu titlul de cumpărare, construire și partaj. În motivarea cererii sale reclamantul arată că pârâții menționați în petitul acțiunii la pct.1, 6, 7 și 8 sunt proprietarii imobilului aferent în litigiu iar pârâții de la pct. 3-5 sunt succesori ai proprietarei de C.F., C.U., născută S., proprietară asupra imobilului înscris sub B 4 și 8. Că la 15 august 1951, încheind o convenție cu pârâtul R.I. prin care acesta i-a înstrăinat terenul în litigiu situat la punctul „la delniță” pentru suma de 3.700 lei, fiind asigurat de pârât că terenul nu este înscris în C.A.P.. Mai arată reclamantul că în anul 1960 în baza autorizației nr. 1705 din 17 decembrie 1960 a edificat pe terenul în litigiu o casă familială, a îngrădit terenul și a folosit de atunci terenul de circa 30 de ani, nefiind tulburat de pârâte sau de alte persoane.

Că după apariția Legii nr. 18/1991 pârâtul a formulat pretenții în legătură cu terenul, contestând actul de vânzare-cumpărare întocmit în anul 1959 și a reușit să obțină titlu de proprietate pentru suprafața de 1911 mp din terenul în litigiu. În drept sunt invocate prevederile art. 24, art. 46 din Legea nr. 115/1938. În cauză au formulat întâmpinare pârâții R.I. și R.A. care au solicitat respingerea ca tardivă și neîntemeiată a acțiunii invocând în esență următoarele apărări: - acțiunea este inadmisibilă, reclamantul neputând solicita anularea titlului de proprietate al pârâților câtă vreme nu are calitatea de proprietar al terenului. - pentru suprafața de 1911 mp teren din tarlaua nr. 24 parcela 16 situată în comuna Florești, părțile s-au mai judecat pronunțându-se o hotărâre definitivă și executorie (decizia nr. 97/A din 24 ianuarie 1997) care a și fost pusă în executare, existând autoritate de lucru judecat.

- excepția tardivității sesizării instanței cu privire la anularea titlului de proprietate al pârâtului despre care reclamantul a luat cunoștință în dosarul nr. 8614/1996 al Judecătoriei Cluj. De asemeni a formulat întâmpinare și pârâta Comisia județeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, din cadrul Prefecturii Cluj care arată în esență următoarele: - prin cererea formulată la 4 aprilie 1991 și adresată Comisiei locale pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 din Comuna Florești, reclamantul M.I. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în nume propriu pentru un teren de 0,30 ha intravilan, dar cererea i-a fost respinsă deoarece din actele prezentate nu rezultă că a deținut în proprietate terenul în litigiu.

Reclamantul a formulat contestație înregistrată sub nr. 111 din 14 august 1991 împotriva hotărârii Comisiei Comunale întemeiată pe aceleași acte, inclusiv înscrisul intitulat „Declarație” din 15 august care nu avea menționat și anul întocmirii. Comisia Județeană i-a constituit totuși dreptul de proprietate pentru o suprafață de 1000 mp teren pe care reclamantul avea la acea dată edificată casă și construcții gospodărești anexe. Împotriva hotărârii Comisiei Județene de aplicare a Legii nr. 18/1991 reclamantul M.I. nu a formulat contestație, hotărârea rămânând definitivă. Prin încheierea civilă nr. 2410 din 8 martie 1999 pronunțată de Judecătoria Cluj Napoca s-a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Cluj căruia îi revenea competența materială să soluționeze pricina în conformitate cu art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc.

civ. imobilul aflat în litigiu având o valoare mai mare de 150.000.000 lei. Sesizat prin declinarea de competență Tribunalul Cluj, secția civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 560 din 1 noiembrie 2000, prin care a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul M.I. și a obligat pe pârâți să-i recunoască acestuia dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1000 mp situat în comuna Florești, înscris în C.F. nr. 40 Florești, nr. top. 2208, 2209 și 2210 constatând că pe acest teren a construit o casă compusă din trei camere, bucătărie, cămară de alimente, baie, două antree și anexe gospodărești, dispunând înscrierea construcțiilor în C.F. A dispus sistarea stării de indiviziune prin formare de loturi pe care le-a atribuit proprietarilor coindivizari revenindu-i reclamantului lotul format din 1000 mp teren și construcțiile edificate pe acest teren, înscrise în C.F.

nou nr. top 2209/3. În motivarea sentinței instanța de fond, Tribunalul Cluj a reținut că expertizele criminalistice efectuate în cauză au concluzionat că nu este posibil să se stabilească veridicitatea mențiunilor din înscrisul intitulat „Declarație” din 15 august, fără an, în sensul stabilirii folosirii unui singur instrument de scriere pentru cifrele menționate în înscris ca și pentru întocmirea actului și nici dacă cifrele din cuprinsul numărului reprezentând lungimea suprafeței de teren au fost scrise la data intervenirii înscrisului sau ulterior. Că vânzătorul terenului a fost membru C.A.P. și deci nu putea dispune prin vânzare de terenul care nu-i aparținea.

Că reclamantului care a edificat construcții pe o suprafață a terenului pe care a dobândit-o prin cumpărare i s-a constituit în baza Legii nr. 18/1991 un drept de proprietate pentru suprafața de 1000 mp, în aceste limite fiind admisibilă acțiunea, întemeiată pe art. 1295 C. civ., art. 22 și art. 24 din Legea nr. 115/1938 și în consecință, aflându-se în indiviziune cu celelalte pârâte se impune sistarea indiviziunii în temeiul art. 728 C. civ. S-a considerat că nu este admisibil capătul de cerere privind anularea titlului de proprietate al pârâtului R.I., în acest titlu nefiind cuprinsă și suprafața de 1000 mp teren constituită în proprietatea reclamantului. Împotriva sentinței civile nr. 560 din 1 noiembrie 2000 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă, a declarat apel reclamantul M.J.

care critică hotărârea pentru motive de nelegalitate, considerând că soluția pronunțată este contrară probelor administrate în cauză pentru următoarele motive: - vânzarea terenului de către pârâtul R.I. a avut loc în anul 1960 când în localitate nu era constituit C.A.P. iar autorizația de construcție a imobilului a fost solicitată în anul 1960. - actul intitulat „declarație” reprezintă voința părților și cuprinde întinderea terenului ce a făcut obiectul vânzării-cumpărării. - instanța nu a avut în vedere faptul că începând cu anul vânzării și până în urmă cu doi ani a folosit imobilul în litigiu în întregime nefiind tulburat în posesie de către pârâtul R.I. Prin decizia civilă nr. 43 din 15 februarie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, este admis în parte apelul declarat de reclamantul M.I.

împotriva sentinței civile nr. 560 din 1 noiembrie2000 pronunțată de Tribunalul Cluj, pe care o schimbă în parte în sensul că îi obligă pe pârâți să îi recunoască reclamantului dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 2850 mp situat în comuna Florești înscris în C.F. nr. 40 Florești nr. top 2209. Se constată că pe acest teren reclamantul a edificat o casă compusă din trei camere, bucătărie, cămară de alimente, baie, două antreuri, anexe gospodărești și dispune înscrierea construcțiilor în cartea funciară. Tot prin decizia pronunțată instanța de apel dispune sistarea stării de indiviziune asupra imobilului cu nr. top 2209 în suprafață de 5.147 mp potrivit expertizei tehnice efectuată în cauză de expert B.M., varianta I, în sensul că parcela cu nr. top nou 2209/1 în suprafață de 2297 mp se va reînscrie în C.F.

pe numele vechilor proprietari tabulari iar parcela cu nr. top nou 2209/2 în suprafață de 1850 mp se atribuie reclamantului M.I. cu titlul de cumpărare și partaj, și se înscrie în C.F. cu acest titlu, construcțiile înscriindu-se în aceeași C.F. cu titlu de construire. Sunt menținute dispozițiile din sentința apelată privind respingerea celorlalte capete de cerere din acțiunea principală și este obligat pârâtul R.I. să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 3.661.000 lei. Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut și motivat în sensul că între reclamantul M.I. și pârâtul R.I. a intervenit la data de 15 august 1960 un antecontract „consemnat în înscrisul intitulat „declarație” cu privire la un teren care a intrat în posesia cumpărătorului.

Că prin acest antecontract părțile au consimțit să încheie în viitor un contract de vânzare-cumpărare cu respectarea tuturor condițiilor de formă și fond, având obligația de a perfecta convenția încheiată iar în caz de refuz, instanța, putând să pronunțe în temeiul art. 1073 și art. 1077 C. civ. o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Că potrivit art. 22 din Decretul-lege nr. 115/1938 pârâtul, obligându-se să strămute către reclamant un drept real. Era obligat să-i predea acestuia actele necesare înscrierii acestui drept în cartea funciară, iar în caz de refuz de a preda aceste înscrisuri, reclamantul va putea cere în baza art. 24 din aceeași lege, ca instanță judecătorească să dispună însușirea dreptului dobândit în C.F.

Se afirmă în considerentele deciziei instanței de apel că în mod corect instanța de fond a obligat pe pârâtă să recunoască reclamantului dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren pentru care s-a încheiat actul intitulat „Declarație”, dar că totuși în mod nelegal aceeași instanță a reținut că reclamantul nu a cumpărat de la pârâtul R.I. întreaga suprafață de teren prevăzută în înscrisul menționat, în care se consemnează că R.I. a declarat vândută „porțiunea de grădină din „Delnița” care nu-i în colectiv” în lungime de 2800 m și în lățime de 9,80 m pentru suma de 3.400 lei. În sfârșit motivează instanța de apel că împrejurarea că terenul vândut nu a fost înscris în C.A.P. rezultă din actul intitulat „Declarație” încheiat între părți la data de 15 august 1960 precum și din adeverința nr. 480 din 15 februarie 2000 eliberată de Consiliul local Florești, astfel că legal pârâtul a încheiat antecontractul pentru suprafața de 2850 mp teren.

Împotriva deciziei civile nr. 43 din 15 februarie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Cluj au declarat recurs pârâții R.I. și R.A. întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 9, 10 și 11 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora arată în esență următoarele: - decizia recurată cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii și fără legătură cu obiectul acțiunii formulată de reclamant. - decizia instanței de apel se întemeiază pe greșeli grave de fapt și pe o apreciere eronată a probelor administrate în cauză, considerând fără temei că la data când s-a întocmit pretinsa convenție de care se folosește ca probă reclamantul, în localitatea Florești nu era înființat C.A.P. și că terenul în discuție nu a fost înscris în C.A.P., deși din probe rezultă că pârâtul vânzător era membru C.A.P.

și în această calitate nu putea dispune de terenul care nu îi aparținea. Tocmai pentru că terenul a aparținut fostului C.A.P., reclamantului i s-a constituit un drept de proprietate pentru 1000 mp pe care a edificat construcții. - decizia pronunțată în apel încalcă prevederile art. 1295 C. civ., art. 480 C. civ. și art. 22 și 24 din Legea nr. 115/1938. Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății. Din cererea înregistrată sub nr. 323/1997 la Judecătoria Cluj, cu privire la care aceasta și-a declinat competența prin încheierea civilă nr. 2410 din 8 martie 1999 în favoarea Tribunalului Cluj, rezultă că reclamantul M.I.

a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să anuleze în parte titlul de proprietate nr. 28397/422 din 28 februarie 1995 emis de Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 Cluj în favoarea pârâtului R.I., cu privire la terenul în suprafață de 1911 mp tarla 24, parcela 16 situat în omuna Florești urmând să-i recunoască dreptul de proprietate asupra terenului situat în comuna Florești, în suprafață de 2850 mp înscris în C.F. 40 Florești nr. top 2208, 2209 și 2210. Pretinde reclamantul că asupra terenului în suprafață de 2850 mp, în care se include și suprafața de 1911 mp, înscrisă în titlul de proprietate al pârâtului R.I., a dobândit dreptul de proprietate în baza convenției încheiate la 15 august 1959 cu pârâtul R.I.

și consemnată în înscrisul intitulat „Declarație” fiind asigurat la data cumpărării terenului că nu este înscris în C.A.P. de către vânzător.

Contrar susținerii făcute de reclamant în motivarea cererii sale ca și în motivarea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 560 din 1 noiembrie 2000 în sensul că titlul său de proprietate cu privire la suprafața de teren de 2850 mp îl constituie actul intitulat „Declarație” instanța de apel, a considerat că între părți nu s-a încheiat o convenție de vânzare-cumpărare, ci un antecontract, adică o promisiune de vânzare-cumpărare având ca obiect „porțiunea de grădină” din „Delnița” care nu-i în colectiv că, având în vedere antecontractul intervenit între părți, considerat de instanțe o promisiune de vânzare-cumpărare a terenului, pârâta s-a obligat să încheie în viitor un contract de vânzare-cumpărare cu respectarea tuturor condițiilor de fond și formă, iar în caz de refuz instanța este îndrituită în baza prevederilor art. 1073 și art. 1077 C. civ.

să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Ori, instanța nu a fost investită prin acțiunea reclamantului cu soluționarea unei asemenea cereri nesoluționându-se pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la terenul în litigiu. Nu se justifică nici concluzia instanței că înscrisul intitulat „Declarație” constituie o promisiune de vânzare-cumpărare, un antecontract, o asemenea concluzie nerezultând din conținutul său. În realitate această „Declarație” este un înscris infim, emanând de la o singură persoană care îl semnează, fiind datat doar cu privire la fond și luna când se pretinde că ar fi fost întocmit, fără a se indica și anul confecționării lui.

Mențiunile din cuprinsul înscrisului nu determină obiectul pretinsei promisiuni de vânzare și nici cum este persoana beneficiară a promisiunii de vânzare, referindu-se la o „porțiune din grădină din „delniță” care nu-i la colectiv” fără a arăta vecinătățile sau numărul cărții funciare și numărul topo al terenului. Instanța de apel săvârșește însă o gravă eroare atunci când ignoră actele de la dosar din care rezultă fără echivoc că pârâții R.I. și R.A. au fost membrii C.A.P. în care s-au înscris la 29 august 1961 (adresa 1462 din 11 martie 2002 din dosar nr. 2291/2001 al Curții Supreme de Justiție.

Cum în sistemul cărților funciare, dreptul de proprietate asupra imobilelor se dobândește numai prin intabulare C.F., reclamantul M.I., nu a putut dobândi un asemenea drept cu privire la terenul în litigiu, pentru că pretinsa convenție de vânzare-cumpărare la care se referă înscrisul intitulat „declarație” din 15 august, fără an, nu a fost intabulat în cartea funciară și nici nu putea fi înscrisă deoarece terenul aparține cu titlu de drept de moștenire soției vânzătorului, R.A., cum se menționează în C.F. nr. 40 Florești, și care nu a fost parte în tranzacție iar prin înscrierea în C.A.P., împreună cu soțul R.I. aceștia au pierdut dreptul de proprietate asupra tuturor terenurilor pe care le avea în proprietate sau le posedau în fapt la data înscrierii în Cooperativa agricolă.

În aceste împrejurări, chiar dacă ar fi existat între părți un antecontract sau o promisiune de vânzare-cumpărare cu privire la terenul în litigiu așa cum fără temei a apreciat instanțe de apel o asemenea convenție a devenit caducă, în momentul înscrierii pârâților în C.A.P. la 29 august 1961, deoarece a dispărut obiectul antecontractului, terenul trecând în proprietatea cooperativei. Acesta este și motivul pentru care imediat după intrarea în vigoare a Legii nr. 18/1991, privind fondul funciar, reclamantul M.I. s-a adresat cu cerere de reconstituire a dreptului de proprietate la Comisia Comunală Florești de aplicare a legii fondului funciar, în final acestuia constituindu-se un drept de proprietate numai pentru 1000 mp teren, pe care avea edificate construcțiile gospodărești.

Pentru considerentele arătate urmează a se admite recursul declarat de pârâții R.I. și R.M., casează decizia civilă nr. 43 din 15 februarie 2001 a Curții de Apel Cluj și se respinge apelul declarat de reclamantul M.I. împotriva sentinței nr. 560/2000 a Tribunalului Cluj, secția civilă. În baza art. 274 C. proc. civ. intimatul-reclamant M.I. va fi obligat la cheltuieli de judecată către recurent, în sumă de 3.946.000 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâții R.I. și R.A. împotriva deciziei nr. 43 din 15 februarie 2001 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, pe care o casează și respinge apelul declarat de reclamantul M.I. împotriva sentinței nr. 560 din 1 noiembrie 2000 a Tribunalului Cluj, secția civilă, pe care o menține. Obligă pe intimatul-reclamant M.I. să plătească recurenților pârâți R.I. și R.A. suma de 3.946.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2004.