Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.01.2003
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 82/2003

HOTĂRÂRE
17.01.2003
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 82/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

D E C I Z I A Nr.82 Dosar nr. 3247 / 2001 S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul N.N.V. împotriva deciziei nr.143 din 14 iunie 2001 a Curții de Apel Cluj – secția civilă. La apelul nominal s-au prezentat: recurenta reclamantă personal și asistată de avocat R.D., intimații pârâți I.A., R.I., J.M.și J.M. reprezentați de avocat D.C., lipsind intimații-pârâți Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca, S.C. “C.A.” SA și S.A. Procedura completă. Nefiind chestiuni prealabile, Curtea a acordat cuvântul în dezbaterea recursului cu care a fost învestită. Avocat R.D. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat cu cheltuieli de judecată. Avocat D.C. solicită respingerea recursului depunând concluzii scrise, cu cheltuieli de judecată.

Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului. C U R T E A, Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin cererea introdusă la data de 10 mai 1999 la Tribunalul Cluj reclamantul N.N.V. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul local Cluj Napoca, S.C. “C.A.” SA, I.A., R.I. și S.A., solicitând: - să se constate că prin sentința civilă 4014/1998 a Judecătoriei Cluj Napoca decizia civilă 2129/A/1998 a Tribunalului Cluj și prin decizia civilă nr. 582/1999 a Curții de Apel Cluj i s-a restituit în natură corpul I de casă din Cluj Napoca str.Coșbuc nr.3, înscris în CF 8184 C.j. nr.top 11130; - să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare pentru apartamentele 3, 4 și 7 sub nr.30790 din 6 decembrie 1996, nr. 30564 din 14 noiembrie 1996 și nr. 31657 din 12 decembrie 1996; - să dispună rectificarea încheierilor de intabulare sub nr.803/1997 din CF 12662 C.j.

nr. 757/1997 din C.F. 120523 C.j.; nr. 7728/1997 din CF 122441 C.j.; nr. 21227/1996 din C.F. 120118 C.j. și C.F.8184 C.j. și sistarea cărților funciare nr. 120662 C.j. 120523 C.j., C.F.122441 C.j; C.F. 120118 C.j.; - să se dispună intabularea dreptului său de proprietate asupra corpului I de casă din C.F. 8184 C.j. nr.top 11130 corpul II urmând a fi reînscris pe Statul Român; - să se dispună sistarea stării de indiviziune asupra imobilului înscris în C.F. 8184 C.j nr.top 11130 C.j. prin crearea a două loturi astfel: · lotul I – corpul I de casă și terenul aferent urmând a reveni reclamantului; · lotul II – corpul II de casă și terenul aferent urmând a reveni Statului Român; - să dispună intabularea situației nou create în cartea funciară; - să oblige pârâții persoane fizice să încheie cu reclamantul contracte de închiriere pentru apartamentele ce le dețin, sau hotărârea să țină loc de contract de închiriere stabilind chira legală datorată.

În motivare a arătat, că prin sentința civilă nr. 4014/1998 a Judecătoriei Cluj Napoca, i s-a restituit în natură corpul I de clădire din Cluj Napoca, str. Coșbuc nr.3 înscris în C.F. 8184 Cluj Napoca nr. top 11130. De asemenea, a mai arătat că S.C. “C.A.” a vândut apartamentele pe care le revendică, chiriașilor care le-au cumpărat, intabulându-și dreptul de proprietate la C.F. asupra acestora. Reclamantul și-a extins acțiunea și față de pârâții J.M. și J.M., solicitând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 30427 din 30 septembrie 1996 încheiat de aceștia cu S.C. “C.A.” SA Cluj, privind apartamentul nr. 5 din același corp de clădire, rectificarea încheierii de intabulare nr. 21505 din 10 decembrie 1996 din C.F.

120187 Cluj și sistarea acestei C.F. cu motivarea că și chiriașii care ocupau acest apartament l-au cumpărat, intabulându-se în C.F. 120187 Cluj-Napoca. Reclamantul și-a mai precizat acțiunea, solicitând sistarea stării de indiviziune prin atribuirea corpului I de casă și a unei suprafețe de 1060 m.p. fiind de acord cu instituirea unui drept de superficie pentru 56,43 mp și a unei servituți de trecere în favoarea proprietarilor corpului II de clădire arătând că prin Ordinul nr. 734/200 eliberat de Prefectura Județului Cluj, i s-a atribuit în proprietate suprafața de 1060 mp situată în Cluj Napoca str. Coșbuc nr.3.

Sentința civilă nr. 92 din 8 martie 2001 a Tribunalului Cluj a admis în parte acțiunea extinsă și precizată și a constatat, că prin decizia civilă nr. 2129 din 15 decembrie 1998 pronunțată în dosarul nr. 4415/1998 al Tribunalului Cluj, i s-a restituit în natură reclamantului corpul I de clădire situat în Cluj-Napoca, str.George Coșbuc nr.3, înscris în CF nr. 8184/Cluj-Napoca, nr. top 11130, aflat în prezent parțial în C.F. colectivă nr.120118 și CF individuală nr. 120119 Cluj-Napoca. A dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamantului în C.F. colectivă nr. 120118 și individuală nr. 120119 Cluj Napoca asupra apartamentelor cu nr.11130/1/I și 11130/1/II cu titlu de lege nr. 112/1995 și moștenire.

A dispus sistarea stării de indiviziune cu Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca prin atribuirea acestor apartamente reclamantului, urmând a fi transcrise în alte C.F. individuale, exclusiv pe numele reclamantului N.N.V.cu titlu de Lege nr.112/1995, moștenire și partaj. A respins acțiunea reclamantului față de pârâții I.A., R.I., J.M. și J. M. și S.A. privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, rectificarea de C.F. prin anularea încheierilor de intabulare a pârâților, sistarea cărților funciare nou înființate pe numele acestora și obligarea lor să încheie cu reclamantul contracte de închiriere. A obligat pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca să plătească reclamantului cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut în esență că: Proprietar al imobilului situat în Cluj Napoca str. G.Coșbuc nr. 3 înscris în CF nr.8184 Cluj nr.top 11130 compus din corp I de clădire cu parter și două etaje și corp II de clădire cu parter și mansardă precum și terenul aferent de 1217 mp a fost proprietatea bunicului matern al reclamantului fiind trecut în proprietatea statului prin naționalizare în baza Decretului 92/1950. Fiica proprietarului tabular, N.M.A. a solicitat în conformitate cu dispozițiile Legii 112/1995 restituirea în natură a apartamentului pe care îl ocupa din corpul I potrivit contractului de închiriere nr.600328/8.02.1995 situat la parter, compus din 4 camere, bucătărie și dependințe, care i s-a restituit prin hotărârea nr. 16/22.08.1996 a Comisiei Județene Cluj pentru aplicarea Legii 112/1995, iar pentru apartamentele situate la etajele 1 și 2 i s-au acordat despăgubiri.

Aceste apartamente s-au vândut în baza Legii 112/1995 către chiriașii care le ocupau. N.M.A. a decedat la data de 19 octombrie 1996. Ulterior reclamantul, în calitate de succesor al defunctei a solicitat anularea Hotărârii nr.16 din 22 august 1996 a Comisiei Județene pentru aplicarea Legii nr.112/1995 și restituirea întregului corp I de clădire și despăgubiri pentru corpul II de clădire, realizându-se dreptul pretins prin sentința civilă nr. 4014/1998 a Judecătoriei Cluj Napoca și decizia nr. 2129/1998 a Tribunalului Cluj.

Instanța, a mai reținut că fiind încheiate cu respectarea dispozițiilor Legii 112/1995, contractele de vânzare-cumpărare nr. 30427m 30564 și 30790 din 1996 nu sunt lovite de nulitate și că acțiunea este lipsită de interes față de S.A., care a cumpărat apartamentul nr. 11130/1/VII aflat la mansarda corpului II de clădire ce nu i-a fost restituit reclamantului, dispunând în consecință ieșirea din indiviziune cu statul și intabularea dreptului de proprietate al reclamantului. Împotriva sentinței civile 92/2001 a Tribunalului Cluj au formulat apel N.N.V. și J.M.și J.M., I.A. și R. J. În apelul său N.N.V. solicită admiterea în întregime a acțiunii criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie arătând în esență că decizia civilă nr. 2129/1998 a Tribunalului Cluj îi conferă titlu, contractele de vânzare-cumpărare fiind lovite de nulitate și încheiate cu rea-credință.

De asemenea, mai critică hotărârea pentru că a respins petitul cu privire la teren, apreciind greșit situația de fapt și probele de la dosar. În apelul lor J.M.și M., I.A. și R.I. solicită acordarea cheltuielilor de judecată la instanța de fond. Prin decizia nr.143 din 14 iunie 2001 Curtea de Apel Cluj a admis apelul declarat de pârâții I.A., R.I., J.M.și J.M. și a modificat sentința atacată în sensul că a obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată către pârâți. De asemenea a respins apelul reclamantului.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut în esență că instanța a omis să se pronunțe asupra cheltuielilor de judecată În ce privește apelul reclamantului, acesta a fost respins instanța reținând în esență: 1.contractele de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu bună credință de către cumpărători, cu respectarea Legii 112/1995; 2. în ce privește ieșirea din indiviziune corect a reținut prima instanță că în prealabil reclamantul trebuie să solicite intabularea suprafeței de teren pe numele său și ulterior să ceară ieșirea din indiviziune. Împotriva acestei hotărâri N.N.V. a declarat recurs întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ.

și criticând hotărârea pentru că: - atât Statul vânzător cât și pârâții cumpărători au fost de rea credință la încheierea contractelor; - nu a comparat titlul reclamantului cu cel al pârâților; - documentația de intabulare la care se referea instanța de apel și care a fost semnată de antecesoarea reclamantului nu cuprinde și acordul acesteia de voință cu privire la vânzare; - în ce privește ieșirea din indiviziune, recurentul reclamant arată că este îndreptățit să ceară ieșirea din indiviziune în baza art. 728 din Codul Civil, fiind deținătorul unui ordin emis legal de Prefectura Cluj. Sunt atașate dosarul Judecătoriei Cluj Napoca nr. 17483/1996, nr. 4415/A/1998 al Tribunalului Cluj, nr. 619/1999 al Curții de Apel Cluj și nr. 1771/1999 al aceleiași curți.

Recursul nu este fondat pentru considerentele ce vor urma: Atât statul care a vândut cât și chiriașii care au cumpărat au fost de bună credință la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare. Corect a reținut instanța de fond (fila 30 dosarul nr. 17483/1996 al Judecătoriei Cluj Napoca, că N.M.A.a cerut în baza Legii 112/1995 restituirea în natură a apartamentului de la parter compus din 4 camere, 1 bucătărie și dependințe pe care îl ocupa conform contractului de închiriere nr. 600328/1995. Conform hotărârii nr.16 din 22 august 1996 a Comisiei Județene Cluj pentru aplicarea Legii 112/1995 (fila 4 dosar 17483/1996 al Judecătoriei Cluj Napoca) i s-a restituit în natură parterul corpului I, iar pentru apartamentele situate la etajul 1 și 2 i s-au acordat despăgubiri.

N.M.A. a decedat la data de 19.10.1996, moștenitorul fiind N.N.V. ( fila 5 dosar 17483/1996 al Judecătoriei Cluj Napoca). Contractele de vânzare-cumpărare nr. 30427m 30564 și 30790 s-au încheiat la data de 30 septembrie, 6 noiembrie și 14 noiembrie 1996 (filele 49-50 și 59-60 dosar 3890/1999 Tribunalul Cluj ) de către S.C. Construct Ardealul SA Cluj Napoca, în baza contractelor de închiriere, conform Legii 112/1995; cumpărătorii și-au intabulat dreptul de proprietate în C.F.individuale. La data de 10 decembrie 1996 reclamantul în calitate de succesor al defunctei a formulat o plângere ce a format obiectul dosarului 17483/1996 al Judecătoriei Cluj Napoca cerând anularea hotărârii nr.16 din 22 august 1996 a Comisiei Județene pentru aplicarea Legii 112/1995, restituirea întregului corp I de clădire și despăgubiri pentru corpul II de clădire.

Față de cele ce preced, critica privind reaua credință urmează a fi înlăturată, deoarece autoarea reclamantului a cerut expres restituirea imobilului situat în Cluj Napoca str. G.Coșbuc nr.3 situat la parter, compus din 4 camere, 1 bucătărie și dependințe, identificat prin C.F. nr. 8184 cu nr.topografic 11130 al localității Cluj Napoca pe care îl ocupa în baza contractului de închiriere nr. 6000328 din 8 februarie 1995 (fila 30 dosar 17483/1996 – Judecătoria Cluj Napoca). Actele dosarului demonstrează respectarea dispozițiilor Legii 112/1995. De asemenea, nu poate fi reținută reaua credință, nici din perspectiva succesiunii în timp a cererilor și contractelor, cererea reclamantului din 10 decembrie 1996 fiind formulată după decesul autoarei și după întocmirea contractelor de vânzare-cumpărare către chiriași.

A doua critică și care se referă la faptul că instanța nu a comparat titlul reclamantului cu al pârâților, urmează a fi respinsă, deoarece, instanța de fond a analizat contractele încheiate între S.C. “C.A.” SA și pârâții persoane fizice și a constatat că sunt încheiate cu bună credință. În ce privește critica referitoare la faptul că autoarea reclamantului nu și-a dat acordul pentru vânzarea apartamentelor, urmează a fi înlăturată, deoarece conform înscrisului de la fila 67 dosar fond N.M.A. și-a dat acordul la 4 octombrie 1996 cu privire la documentația de intabulare, iar conform cererii exprese (fila 30 dosar 17483/1996) i s-a restituit partea din imobilul cerut în baza Legii 112/1995. În sfârșit, critica privind ieșirea din indiviziune urmează a fi respinsă deoarece corect au reținut instanța de fond și de apel că în prealabil reclamantul trebuie să solicite intabularea suprafeței de teren pe numele său și ulterior să ceară ieșirea din indiviziune.

Așa cum corect a reținut instanța de apel reclamantul nu a dovedit modul în care a fost încălcată legea la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare și că pârâții au fost de bună credință, care la data cumpărării apartamentelor au considerat că tratează cu adevăratul proprietar. În sprijinul bunei credințe instanța de apel a reținut și declarația (fila 67 dosar fond) autoarei reclamantului dată în vederea intabulării.

Nu corespunde realității nici afirmația reclamantului că la data vânzării apartamentelor era pe rolul instanței acțiunea sa pentru anularea Hotărârii 16/1996 a Comisiei județene pentru aplicarea Legii 112/1995, așa cum este redată de el în motivele de recurs, respectiv „procedura specială pentru proprietari nu era încheiată în momentul vânzării”, reclamantul a introdus contestația la 10 decembrie 1996 (fila 1 dosar 1748/1996 al Judecătoriei Cluj Napoca), iar contractele s-au încheiat la data de 30 septembrie, 6 noiembrie și 14 noiembrie 1996 (filele 49, 50, 54, 59 și 60 dosar fond). În ce privește ieșirea din indiviziune reclamantul trebuie în prealabil să solicite intabularea suprafeței de teren pe numele sau și ulterior să ceară ieșirea din indiviziune.

Pentru cele ce preced recursul este nefondat, urmând a fi respins.

DECIDE : Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul N.N.V. împotriva deciziei nr. 143 din 14 iunie 2001 a Curții de Apel Cluj, secția civilă. Obligă pe recurent la câte 6.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimații I.A. - 6.000.000 lei, R.I. – 6.000.000 lei, J.M.și J.M. – 6.000.000 lei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-01-31
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4796/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 9786/2001 din 21 octombrie, Judecătoria Cluj-Napoca a admis acțiunea formulată de reclamanta D.A. în contradictoriu cu pârâții S.
ÎCCJ 2003-05-27
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2222/2003
fostului proprietar pe calea unei acțiuni în revendicare. Or, sub acest aspect, în raport de prevederile art.1199 c.civ. nu se poate prezuma decât că pârâta G.E. a fost de rea credință la încheierea actului său de vânzare-cumpărare. Nu mai
ÎCCJ 2003-04-11
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1496/2003
recursul Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca solicită admiterea acestuia, precum și admiterea recursului declarat de C.L. și C.R., astfel cum a fost formulat. Recurentul-pârât C.L. solicită admiterea recursului, casarea hotărârilo
ÎCCJ 2003-10-03
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3785/2003
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiune, reclamanții I.V.V.L. și I.M., au chemat în judecată Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, S.C. C.A. S.A. Cluj prin lichidator S.C. AT
ÎCCJ 2005-09-01
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea civilă din 13 august 2002 introdusă la Tribunalul Cluj, ulterior precizată, reclamanții S.L., S.B. și B.G. au chemat în judecată pe pârâții
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă