ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 151/2005

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin acțiunea civilă din 12 august 2003 reclamanții H.I., C.V., C.I. și C.C. au chemat în judecată pe pârâții I.C., C.S. și M.L. solicitând să se constate că, prin titlul de proprietate nr. 1543 din 2 iulie 2002 emis de Comisia județeană Cluj pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, s-a reconstituit în favoarea pârâtului I.C. dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață de 2,1585 ha, că acest teren se identifică cu terenul înscris pe numele aceluiași pârât în C.F.145270 Cluj Napoca, că pârâtul I.C. a solicitat, în baza unei înțelegeri verbale, reconstituirea dreptului de proprietate în numele tuturor moștenitorilor autorului comun C.P., că același pârât s-a intabulat fraudulos cu întreg terenul ca unic moștenitor, că reclamanții și ceilalți pârâți au calitate de moștenitori alături de pârâtul I.C., să fie obligat pârâtul I.C.

să predea fiecărei din celelalte părți cotele succesorale cuvenite și să se dispună intabularea tuturor în cartea funciară. Acțiunea a fost respinsă ca nefondată prin sentința civilă nr. 522 din 23 ianuarie 2004 pronunțată de Judecătoria Cluj Napoca. Apelul declarat de reclamanți a fost înaintat de Judecătoria Cluj Napoca la Curtea de Apel Cluj, unde a fost primit la data de 20 aprilie 2004, făcând obiectul dosarului nr. 8923/2003. Prin decizia civilă nr. 1551/A din 16 iunie 2004, adoptată cu majoritate de voturi, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, și-a declinat competența soluționării apelului în favoarea Tribunalului Cluj. Prin decizia civilă nr. 283/A din 19 octombrie 2004, Tribunalul Cluj, secția civilă, și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel Cluj, a constatat ivirea conflictului negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție ca regulator de competență.

Motivându-și decizia, curtea de apel a reținut că în principal acțiunea are ca obiect aplicarea prevederilor Legii nr. 18/1991, capătul de cerere privind drepturile succesorale având caracter de cerere accesorie, fiind astfel incidente dispozițiile art. III din Legea nr. 195/2004, în raport de care competența soluționării apelului revine tribunalului. La rândul său, tribunalul a statuat că, indiferent de faptul că litigiul decurge dintr-un titlu de proprietate eliberat în baza Legii nr. 18/1991, prin acțiunea dedusă judecății reclamanții urmăresc reglementarea situației proprietății asupra terenului obiect al titlului de proprietate prin stabilirea calității lor de succesori ai defunctului C.P.

și a drepturilor succesorale ce li se cuvin, asemenea acțiune aparținând dreptului comun și nu materiei fondului funciar, competența soluționării apelului aparținând curții de apel. Examinând, potrivit art. 22 C. proc. civ., conflictul dedus soluționării sale, Înalta Curte constată că judecarea apelului de față este de competența materială a Curții de Apel Cluj, pentru cele ce succed. Potrivit art. 3 pct. 2 C. proc. civ. în forma modificată prin O.U.G. nr. 58/2003, curțile de apel, ca instanțe de apel, judecă apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii și tribunale în primă instanță. Prin art. III alin. (1) din Legea nr. 195/2004 intrată în vigoare la 30 mai 2004, s-a dispus că hotărârile pronunțate de judecătorii în primă instanță în materia fondului funciar sunt supuse apelului la tribunal și recursului la curtea de apel.

În fine, prin O.U.G. nr. 65 din 9 septembrie 2004 aprobată prin Legea nr. 493 din 10 noiembrie 2004, regulile de competență materială în privința soluționării apelurilor au fost modificate, tribunalele soluționând apeluri în cereri de divorț, de împărțeală judiciară, în raporturile personale dintre părinți și copiii minori, în ce privește filiația, precum și în orice alte cazuri expres prevăzute de lege, în timp ce curțile de apel soluționează apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii și tribunale în primă instanță, dacă prin lege nu se prevede altfel.

În sfera materiei fondului funciar enunțată prin art. III alin. (1) din Legea nr. 195/2005 intră numai acele litigii pentru soluționarea cărora s-a prevăzut calea plângerii prin art. 53 alin. (2), art. 54 alin. (1), art. 55, art. 56 și art. 64 alin. (1) din Legea nr.18/1991 republicată, precum și prin art. 6 alin. (2) din Legea nr. 1/2000, adică acele litigii care sunt consecința încălcării procedurii speciale de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate. În speță, reclamanții solicită să se constate existența unui drept de proprietate stabilit în aplicarea Legii nr. 18/1991, fără a supune controlului judecătoresc legalitatea acestuia, solicitând doar a li se conferi parte din dreptul de proprietate recunoscut unuia dintre pârâți, invocând calitatea lor de comoștenitori, alături de acel pârât, al autorului lor comun.

Asemenea acțiune aparține dreptului comun și nu materiei fondului funciar, competența soluționării apelului revenind curții de apel, iar nu tribunalului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Stabilește în favoarea Curții de Apel Cluj competența soluționării apelului declarat de reclamanții H.I. , C.V., C.I. și C.C. împotriva sentinței civile nr. 522 din 23 ianuarie 2004 pronunțată de Judecătoria Cluj Napoca. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2005.