ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9237/2005

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Cluj, secția civilă, și disjunsă din dosarul nr. 10935/2002 al aceleiași instanțe, reclamanții B.A., P.L. și P.A. au chemat în judecată pe pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, solicitând obligarea acestuia de a emite dispoziție motivată de restituire a imobilului situat în Cluj-Napoca, astfel cum impun prevederile art. 23 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 10/2001, în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, în caz contrar hotărârea să țină loc de act autentic, titlu executoriu, pentru punerea reclamanților în posesia imobilului. În motivarea acțiunii, reclamanții au învederat că imobilul în litigiu a fost proprietatea tabulară a autorului lor, P.V.

și soției sale, născută O.R., fiind preluat de Statul Român fără titlu, în baza Decretului nr. 92/1950, în condițiile în care proprietarul tabular P.V. a fost avocat, iar soția acestuia casnică. Reclamanții au arătat că, deși au formulat în termen notificare pentru restituirea în natură a imobilului, pârâtul nu a emis dispoziție de restituire în termen de 60 zile de la primirea acesteia, o parte din apartamente fiind deja înstrăinate foștilor chiriași, motiv pentru care s-a solicitat constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare în dosarul din care a fost disjunsă prezenta cerere.

În cauză a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea pârâtului, intervenientul C.A., chiriașul apartamentului nr. 35, spațiu comercial, solicitând respingerea cererii de restituire în natură a acestui apartament, ce i-a fost repartizat în calitate de rănit în Revoluția din Decembrie 1989 și căruia i-a adus modificări structurale în valoare de 265.414.791 lei. Prin sentința civilă nr. 295 din 25 martie 2003 Tribunalul Cluj a admis în parte acțiunea reclamanților și a dispus restituirea în natură a apartamentelor nr. 1, 4, 6, 7, 14, 26, 31, 34, 35 și 36 din imobilul situat în Cluj, din C.F. Cluj, cu părțile indivize comune înscrise în C.F. col. 121 833 Cluj în cotă parte de 8/16 reclamantei B.A., 4/16 reclamantului P.L.

și 1/16 reclamantei P.A. S-a respins ca nefondată cererea de punere în posesie a reclamanților asupra apartamentelor restituite și s-a respins ca prematură cererea de restituire în natură și de punere în posesie asupra apartamentelor vândute. S-a respins ca nefondată cererea de intervenție accesorie formulată în interesul pârâtului, de către intervenientul C.A. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, așa cum rezultă din copia legalizată a vechii C.F. a imobilului, Cluj, acesta a fost proprietatea tabulară a soților P.V. și R. (născută O.), fiind preluat de Statul Român în temeiul Decretului nr. 92/1950, iar statul intabulându-și dreptul sub nr. 5923 din 19 septembrie 1957 C.F.

sub B 3. S-a reținut totodată că proprietarul tabular fiind intelectual profesionist, avocat, membru al Baroului Cluj, era exceptat de la naționalizare conform art. II din Decretul nr. 92/1950. Prin urmare, s-a apreciat că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, raportat la dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001. S-a avut în vedere că, în temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001, pentru restituirea în natură a apartamentelor ce compun în prezent imobilul în litigiu, au formulat notificare, la data de 9 mai 2001, atât reclamanții, cât și cei doi copii ai defunctului P.E.T., menționați ca renunțători în certificatul de moștenitor nr. 166 din 16 martie 1998. Potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de opțiune succesorală pentru bunurile ce fac obiectul acestei legi, cererea de restituire având valoare de acceptare.

În răstimpul scurs între data pronunțării sentinței și data relatării acesteia au intrat în vigoare Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003, care în aplicarea art. 4 alin. (3) din lege, arată că acesta, referindu-se la moștenitorii neacceptanți, este de strictă interpretare, excluzându-i pe renunțători, însă, în realitate, textul legii se referă la succesibilii care „nu au acceptat moștenirea”, fără a distinge între neacceptanți și renunțători. Prin urmare, în condițiile în care și cei doi copii renunțători ai defunctului P.E.T. au vocație la măsurile reparatorii acordate de Legea nr. 10/2001, aceștia neformulând cerere în prezentul proces, tribunalul a ținut seama de cota ce le-ar reveni reclamanților raportat la regulile devoluțiunii succesorale legale, această împrejurare neafectând cota reclamanților B.A.

și P.L., ci doar a reclamantei P.A., care va avea astfel doar o cotă parte de 1/16 [¼ cota soțului supraviețuitor în concurs cu copiii, prevăzută de art. 1 lit. a) din Legea nr. 319/1944 din cota de ¼ a defunctului P.E.T. din moștenirea defunctului P.E.V.). Întrucât o parte din apartamentele ce compun imobilul au rămas nevândute, tribunalul a dispus restituirea acestora către reclamanți, în cotele rezultând din regulile devoluțiunii succesorale legale, conform art. 4 alin. (1) din lege. Întrucât pentru aceste apartamente există contracte de închiriere în ființă, trei pentru locuințe și restul pentru spații comerciale, opozabile pârâtului, tribunalul a respins, cererea reclamanților de obligare a acestuia la emiterea dispoziției necesare punerii în posesie sau pronunțarea unei hotărâri care să-i țină loc.

Deoarece restul apartamentelor au fost vândute, existând pe rolul instanțelor un proces având ca obiect constatarea nulității absolute a acestora, în dosarul din care s-a disjuns prezenta cerere, primarul având obligația, conform art. 47 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, să suspende procedura administrativă până la soluționarea irevocabilă a acțiunii exercitate în temeiul art. 46 din legea, refuzul său de a restitui în natură aceste apartamente a fost apreciat ca nefiind nejustificat, astfel că acțiunea este prematură. Întrucât apartamentul nr. 35 închiriat de intervenientul accesoriu C.A.

prin contractul nr. 2369/453 din 27 februarie 2001 încheiat cu Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, urmează să fie restituit în natură, cererea sa de intervenție accesorie în favoarea pârâtului a fost apreciată ca nefondată, cu atât mai mult cu cât contractul său de închiriere este încheiat ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în cuprinsul său, în art. 3 privind termenul încheierii, făcându-se referire la împrejurarea că este revendicat, motiv pentru care acesta este afectat de un termen suspensiv incert până la soluționarea acțiunii în revendicare. Împotriva sentinței menționate au declarat apel reclamanții B.A., P.L. și P.A., solicitând modificarea hotărârii în sensul obligării Statului Român prin Consiliul Local al municipiului Cluj și prin Primarul municipiului Cluj să le recunoască dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu și să le predea posesia acestuia, în caz contrar hotărârea ținând loc de titlu pentru punerea în posesie.

Apelanții au invocat netemeinicia hotărârii în ce privește restituirea în natură a apartamentelor doar în cotă parte de 1/16 în favoarea reclamantei P.A. și nu în cotă de 4/16 întrucât aceasta este unica moștenitoare a lui P.E.T., învederând și faptul că dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu sunt operante în cauză cu atât mai mult cu cât Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 cuprind dispoziții exprese legate de împrejurarea că succesibilii renunțători, în speță P.M. și P.E., nu beneficiază de prevederile legii. Împotriva aceleiași hotărâri a declarat apel și intervenientul C.A., solicitând modificarea în sensul admiterii cererii sale de intervenție. Curtea de Apel Cluj, secția civilă, prin decizia civilă nr. 202 din 17 noiembrie 2003, a admis în parte apelul declarat de reclamantele B.A., P.L.

și P.A. și a respins ca neavenit apelul intervenientului C.A. A fost modificată în parte sentința Tribunalului Cluj în sensul că s-a dispus restituirea în natură către reclamante, în aceleași cote-părți ideale și a imobilului nr. top 211/2, 214/2 teren-casă în suprafață de 535 mp, înscris în C.F. Cluj, sub A 3. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Prin considerentele deciziei, instanța de apel a reținut că, întrucât pârâtul Primarul Municipiului Cluj, în favoarea căruia a intervenit C.A., nu a atacat hotărârea primei instanțe, conform art. 56 C. proc. civ., apelul intervenientului este neavenit.

În ceea ce privește apelul reclamanților, s-a reținut că față de raporturile juridice existente între părți și rezultate din devoluțiunea succesorală conform certificatelor de moștenitor, dar și în raport de dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și a art. 1 lit. a) din Legea nr. 319/1944, cotele de moștenire ale părților au fost în mod legal stabilite. S-a apreciat că având în vedere regimul juridic al coproprietății potrivit căruia nici unul dintre copărtași nu are un drept exclusiv asupra unei părți materiale determinate din bunul aflat în coproprietate, precum și faptul că pentru apartamentele rămase nevândute există contract de închiriere, în mod legal s-a respins de către prima instanță cererea reclamanților de punere în posesie.

S-a reținut însă că instanța de fond nu a avut în vedere că dreptul reclamantelor în cotele ideale menționate vizează și terenul-curte în suprafață de 535 mp, motiv pentru care s-a modificat în parte hotărârea tribunalului în sensul că s-a dispus restituirea în natură în aceleași cote și a terenului înscris în C.F. Cluj sub A 3. Împotriva deciziei menționate au declarat recurs la 6 ianuarie 2004 reclamanții B.A., P.L. și P.A., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 6 și 10 C. proc. civ. Prin motivele de recurs, reclamanții au susținut că în mod nelegal și cu toate că numiții P.E. și P.T.M. nu erau părți în procesul ce a format obiectul dosarului nr. 1399/2003 al Tribunalului Cluj, instanța de apel le-a recunoscut și acestora îndreptățirea de a beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001 și ca urmare, a stabilit că reclamantei P.A.

îi revine cota succesorală de 1/16 și nu cota de 4/16, ca unică moștenitoare a soțului său, P.E.T. S-a susținut că art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 conferă dreptul de a obține restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate abuziv doar moștenitorilor care au acceptat moștenirea și celor care nu au acceptat moștenirea, excluzând categoria renunțătorilor care sunt supuși reglementărilor art. 696 C. civ. S-a arătat că, în consecință, devin aplicabile dispozițiile art. 697 C. civ., potrivit cărora partea renunțătorului profită coerezilor săi. Totodată s-a solicitat să se dispună în mod corect restituirea în natură și a imobilului cu nr. top 211/2, 215/2 înscris în C.F. Cluj și nr.211/1, 214/2, cum a dispus în mod greșit instanța de apel.

Împotriva aceleiași decizii a declarat recurs la 7 ianuarie 2004 Primarul municipiului Cluj-Napoca, solicitând respingerea în întregime a acțiunii reclamanților. În motivarea recursului său, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale a reclamanților întrucât prin sentința civilă nr. 2930 din 30 octombrie 1996 a Judecătoriei Dej, s-a constatat nulitatea certificatului de moștenitor nr. 152 din 5 iulie 1967 emis de Notariatul de Stat al fostului raion Dej privind dezbaterea succesiunii după defunctul P.E.V. și s-a constatat că sunt moștenitori legali reclamanții B.A. cu cota de 2/4 și P.E. și P.L. cu câte o cotă de ¼ fiecare.

S-a susținut că imobilul în litigiu a fost corect înscris în listele anexă la Decretul nr. 92/1950, cu respectarea dispozițiilor acestui act normativ. Intimatul C.A. a formulat la 15 martie 2005 întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului reclamanților, depunând la dosar certificatul de „luptător pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989” și autorizația de construire nr. 68 din 10 februarie 1997 privind efectuarea modificărilor la fațadă și firma luminoasă pentru imobilul situat în str. G., însoțită de un deviz de lucrări. La rândul său, pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca reprezentat prin primar, a formulat la 28 martie 2005 întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului reclamanților.

Prin întâmpinarea depusă la 28 martie 2005, reclamanții au solicitat respingerea recursului pârâtului Primarului municipiului Cluj-Napoca ca inadmisibil, având în vedere că acesta nu a formulat apel împotriva sentinței Tribunalului Cluj. Analizând ansamblul probator administrat în cauză, raportat la criticile invocate prin motivele de recurs, Curtea urmează să aprecieze că recursurile declarate de reclamanți și pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca, sunt nefondate, având în vedere următoarele considerente: În ceea ce privește recursul pârâtului se va reține că neatacarea cu apel de către acesta a hotărârii primei instanțe face inadmisibilă exercitarea omisso medio a acestei căi de atac subsecvente apelului.

Soluția primei instanțe, prin care s-a admis în parte cererea reclamanților, nu mai poate fi pusă în discuție în recurs de către pârât decât cu privire la modul de rezolvare a apelului declarat de reclamant. Or, în cauză, prin decizia recurată, urmare a admiterii în parte a apelului reclamanților, s-a modificat sentința civilă nr. 295 din 25 martie 2003 a Tribunalului Cluj, numai în ceea ce privește restituirea în natură și a terenului în suprafață de 535 mp, înscris în C.F. Cluj, sub A 3. Nici una dintre criticile pârâtului nu vizează însă modificarea sentinței în sensul menționat ca urmare a admiterii apelului reclamanților. Unicul motiv din recursul pârâtului ce poate fi analizat, ca motiv de ordine publică, invocat pentru prima dată în această fază procesuală, vizează lipsa calității procesuale active a reclamanților, excepție ce va fi apreciată ca nefondată.

Instanța de apel a apreciat corect că reclamanții sunt moștenitorii proprietarilor tabulari ai imobilului în litigiu, P.V. și O.R., înscriși în C.F. Cluj-Napoca, în baza încheierii nr. 3640 din 8 martie 1938. Unicul moștenitor al autorilor inițiali a fost P.E.V. conform certificatului de moștenitor nr. 216-217/1958 emis de Notariatul de Stat al Raionului Gherle, Regiunea Cluj, moștenit la rândul său de B.A., P.L. și P.E.T., conform certificatului nr. 53 din 23.07.1997 eliberat de B.N.P. S.M. Atâta timp cât recurentul-pârât nu a solicitat constatarea nulității certificatelor de moștenitor menționate, acestea își produc pe deplin efectele. De altfel, prin sentința civilă nr. 2930 din30 octombrie 1996 a Judecătoriei Dej, invocată prin motivele de recurs ale pârâtului, au fost declarați moștenitori după defunctul P.E.V., B.A., P.L.

și defunctul P.E.T., aspectele cu privire la nelegala reprezentare a reclamanților în acel dosar fiind lipsite de relevanță în prezenta cauză. Ca atare, recursul pârâtului va fi apreciat ca nefondat, neîncadrându-se în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Cu privire la recursul declarat de reclamanți, Curtea va reține ca nefondate criticile invocate pentru următoarele considerente: Instanța de apel a apreciat în mod corect că, în raport de dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și ale art. 1 lit. a) din Legea nr. 319/1944, cotele de moștenire ale reclamanților au fost legal stabilite de către prima instanță. Astfel, în temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001, pentru restituirea în natură a apartamentelor de compun imobilul revendicat, au formulat notificare la 9 mai 2001, atât reclamanții cât și cei doi fii ai defunctului P.E.T.

Potrivit dispozițiilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de opțiune succesorală pentru bunurile ce fac obiectul acestei legi, cererea de restituire având valoare de acceptare. Așa cum corect a considerat prima instanță, între succesibilul neacceptant și cel renunțător nu există nici o deosebire de regim juridic, ambii neconvertindu-și această calitate în cea de succesor, considerându-se că nu au fost niciodată moștenitori, chiar dacă o reglementare expresă în acest sens există doar în privința renunțării, conform art. 696 C. civ.

Argumentul potrivit căruia renunțarea este un act indivizibil, astfel că este de neconceput să fi operat doar în privința bunurilor ce se aflau în patrimoniul succesoral la momentul deschiderii succesiunii, ea producându-și efectele și asupra bunurilor viitoare, nu subzistă, întrucât, așa cum legiuitorul a înțeles să introducă o excepție de la caracterul indivizibil al acceptării succesiunii legale, conferind calitate la acordarea măsurilor reparatorii doar celor care au formulat notificare în termenul prevăzut de lege (deci excluzând moștenitorii acceptanți care nu s-au conformat acestei dispoziții), tot așa, a introdus o excepție de la caracterul indivizibil al renunțării la moștenire, conferind vocație la a solicita și obține măsuri reparatorii și renunțătorilor la moștenire, având în vedere bunurile care se aflau la acea dată în masa succesorală.

Interpretarea primei instanțe și a instanței de apel este corectă în ceea ce privește lipsa de similitudine între reglementarea cuprinsă în art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 și cea din art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Ipoteza celor două norme este diferită; art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 face referire la proba calității de moștenitor, în timp ce art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 reglementează vocația la acordarea măsurilor reparatorii, în general. Ca atare, critica formulată prin primul motiv de recurs al reclamanților este nefondată. Pe cale de consecință, va fi apreciată ca nefondată critica vizând greșita respingere a capătului de cerere privind predarea în posesie a imobilului, motivat de faptul că reclamanții rămân în indiviziune cu statul (căruia îi rămâne cota de 3/16 ce s-ar cuveni lui P.T.

și P.E.) și că există contracte de închiriere în curs. Critica referitoare la greșita restituire a terenului cu nr. top 211/2, 215/2, în loc de 211/2, 214/2, cum greșit a dispus instanța de apel, va fi respinsă ca rămasă fără obiect, întrucât urmare a cererii formulate de reclamanți la 16 ianuarie 2004, prin încheierea din camera de consiliu de la 19 ianuarie 2004, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, a dispus îndreptarea erorii materiale în sensul solicitat, conform art. 281 C. proc. civ. Pentru aceste considerente, se va aprecia că decizia recurată este legală și temeinică și se va respinge recursul reclamanților ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursurile declarate de reclamantele B.A., P.A. și P.L., precum și de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei civile nr. 202 din 17 noiembrie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2005.