ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9237/2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9237/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul Cluj, secția civilă, și disjunsă din dosarul nr. 10935/2002 al

aceleiași instanțe, reclamanții B.A., P.L. și P.A. au chemat în judecată pe

pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, solicitând obligarea acestuia de a

emite dispoziție motivată de restituire a imobilului situat în Cluj-Napoca,

astfel cum impun prevederile art. 23 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 10/2001,

în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, în caz

contrar hotărârea să țină loc de act autentic, titlu executoriu, pentru punerea

reclamanților în posesia imobilului.

În motivarea acțiunii, reclamanții

au învederat că imobilul în litigiu a fost proprietatea tabulară a autorului

lor, P.V. și soției sale, născută O.R., fiind preluat de Statul Român fără

titlu, în baza Decretului nr. 92/1950, în condițiile în care proprietarul

tabular P.V. a fost avocat, iar soția acestuia casnică.

Reclamanții au arătat că, deși au

formulat în termen notificare pentru restituirea în natură a imobilului,

pârâtul nu a emis dispoziție de restituire în termen de 60 zile de la primirea

acesteia, o parte din apartamente fiind deja înstrăinate foștilor chiriași,

motiv pentru care s-a solicitat constatarea nulității absolute a contractelor

de vânzare-cumpărare în dosarul din care a fost disjunsă prezenta cerere.

În cauză a formulat cerere de

intervenție accesorie în favoarea pârâtului, intervenientul C.A., chiriașul

apartamentului nr. 35, spațiu comercial, solicitând respingerea cererii de

restituire în natură a acestui apartament, ce i-a fost repartizat în calitate

de rănit în Revoluția din Decembrie 1989 și căruia i-a adus modificări

structurale în valoare de 265.414.791 lei.

Prin sentința civilă nr. 295 din 25

martie 2003 Tribunalul Cluj a admis în parte acțiunea reclamanților și a dispus

restituirea în natură a apartamentelor nr. 1, 4, 6, 7, 14, 26, 31, 34, 35 și 36

din imobilul situat în Cluj, din C.F. Cluj, cu părțile indivize comune înscrise

în C.F. col. 121 833 Cluj în cotă parte de 8/16 reclamantei B.A., 4/16

reclamantului P.L. și 1/16 reclamantei P.A.

S-a respins ca nefondată cererea de

punere în posesie a reclamanților asupra apartamentelor restituite și s-a

respins ca prematură cererea de restituire în natură și de punere în posesie

asupra apartamentelor vândute.

S-a respins ca nefondată cererea de

intervenție accesorie formulată în interesul pârâtului, de către intervenientul

C.A.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că, așa cum rezultă din copia legalizată a vechii C.F.

a imobilului, Cluj, acesta a fost proprietatea tabulară a soților P.V. și R.

(născută O.), fiind preluat de Statul Român în temeiul Decretului nr. 92/1950,

iar statul intabulându-și dreptul sub nr. 5923 din 19 septembrie 1957 C.F. sub

B 3.

S-a reținut totodată că proprietarul

tabular fiind intelectual profesionist, avocat, membru al Baroului Cluj, era

exceptat de la naționalizare conform art. II din Decretul nr. 92/1950. Prin

urmare, s-a apreciat că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, raportat

la dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001.

S-a avut în vedere că, în temeiul

art. 21 din Legea nr. 10/2001, pentru restituirea în natură a apartamentelor ce

compun în prezent imobilul în litigiu, au formulat notificare, la data de 9 mai

2001, atât reclamanții, cât și cei doi copii ai defunctului P.E.T., menționați

ca renunțători în certificatul de moștenitor nr. 166 din 16 martie 1998.

Potrivit art. 4 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001, succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat

moștenirea sunt repuși de drept în termenul de opțiune succesorală pentru

bunurile ce fac obiectul acestei legi, cererea de restituire având valoare de

acceptare.

În răstimpul scurs între data

pronunțării sentinței și data relatării acesteia au intrat în vigoare Normele

metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003,

care în aplicarea art. 4 alin. (3) din lege, arată că acesta, referindu-se la

moștenitorii neacceptanți, este de strictă interpretare, excluzându-i pe

renunțători, însă, în realitate, textul legii se referă la succesibilii care

„nu au acceptat moștenirea”, fără a distinge între neacceptanți și renunțători.

Prin urmare, în condițiile în care

și cei doi copii renunțători ai defunctului P.E.T. au vocație la măsurile

reparatorii acordate de Legea nr. 10/2001, aceștia neformulând cerere în

prezentul proces, tribunalul a ținut seama de cota ce le-ar reveni

reclamanților raportat la regulile devoluțiunii succesorale legale, această

împrejurare neafectând cota reclamanților B.A. și P.L., ci doar a reclamantei P.A.,

care va avea astfel doar o cotă parte de 1/16 [¼ cota soțului

supraviețuitor în concurs cu copiii, prevăzută de art. 1 lit. a) din Legea nr. 319/1944

din cota de ¼ a defunctului P.E.T. din moștenirea defunctului P.E.V.).

Întrucât o parte din apartamentele

ce compun imobilul au rămas nevândute, tribunalul a dispus restituirea acestora

către reclamanți, în cotele rezultând din regulile devoluțiunii succesorale

legale, conform art. 4 alin. (1) din lege.

Întrucât pentru aceste apartamente

există contracte de închiriere în ființă, trei pentru locuințe și restul pentru

spații comerciale, opozabile pârâtului, tribunalul a respins, cererea

reclamanților de obligare a acestuia la emiterea dispoziției necesare punerii

în posesie sau pronunțarea unei hotărâri care să-i țină loc.

Deoarece restul apartamentelor au

fost vândute, existând pe rolul instanțelor un proces având ca obiect

constatarea nulității absolute a acestora, în dosarul din care s-a disjuns prezenta

cerere, primarul având obligația, conform art. 47 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

să suspende procedura administrativă până la soluționarea irevocabilă a

acțiunii exercitate în temeiul art. 46 din legea, refuzul său de a restitui în

natură aceste apartamente a fost apreciat ca nefiind nejustificat, astfel că

acțiunea este prematură.

Întrucât apartamentul nr. 35

închiriat de intervenientul accesoriu C.A. prin contractul nr. 2369/453 din 27

februarie 2001 încheiat cu Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, urmează

să fie restituit în natură, cererea sa de intervenție accesorie în favoarea

pârâtului a fost apreciată ca nefondată, cu atât mai mult cu cât contractul său

de închiriere este încheiat ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001,

în cuprinsul său, în art. 3 privind termenul încheierii, făcându-se referire la

împrejurarea că este revendicat, motiv pentru care acesta este afectat de un

termen suspensiv incert până la soluționarea acțiunii în revendicare.

Împotriva sentinței menționate au

declarat apel reclamanții B.A., P.L. și P.A., solicitând modificarea hotărârii

în sensul obligării Statului Român prin Consiliul Local al municipiului Cluj și

prin Primarul municipiului Cluj să le recunoască dreptul de proprietate asupra

imobilului în litigiu și să le predea posesia acestuia, în caz contrar

hotărârea ținând loc de titlu pentru punerea în posesie.

Apelanții au invocat netemeinicia

hotărârii în ce privește restituirea în natură a apartamentelor doar în cotă

parte de 1/16 în favoarea reclamantei P.A. și nu în cotă de 4/16 întrucât

aceasta este unica moștenitoare a lui P.E.T., învederând și faptul că

dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu sunt operante în cauză

cu atât mai mult cu cât Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001

cuprind dispoziții exprese legate de împrejurarea că succesibilii renunțători,

în speță P.M. și P.E., nu beneficiază de prevederile legii.

Împotriva aceleiași hotărâri a

declarat apel și intervenientul C.A., solicitând modificarea în sensul admiterii

cererii sale de intervenție.

Curtea de Apel Cluj, secția civilă,

prin decizia civilă nr. 202 din 17 noiembrie 2003, a admis în parte apelul

declarat de reclamantele B.A., P.L. și P.A. și a respins ca neavenit apelul

intervenientului C.A. A fost modificată în parte sentința Tribunalului Cluj în

sensul că s-a dispus restituirea în natură către reclamante, în aceleași

cote-părți ideale și a imobilului nr. top 211/2, 214/2 teren-casă în suprafață

de 535 mp, înscris în C.F. Cluj, sub A 3.

S-au menținut celelalte dispoziții

ale sentinței.

Prin considerentele deciziei,

instanța de apel a reținut că, întrucât pârâtul Primarul Municipiului Cluj, în

favoarea căruia a intervenit C.A., nu a atacat hotărârea primei instanțe,

conform art. 56 C. proc. civ., apelul intervenientului este neavenit.

În ceea ce privește apelul

reclamanților, s-a reținut că față de raporturile juridice existente între

părți și rezultate din devoluțiunea succesorală conform certificatelor de

moștenitor, dar și în raport de dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

și a art. 1 lit. a) din Legea nr. 319/1944, cotele de moștenire ale părților au

fost în mod legal stabilite.

S-a apreciat că având în vedere

regimul juridic al coproprietății potrivit căruia nici unul dintre copărtași nu

are un drept exclusiv asupra unei părți materiale determinate din bunul aflat

în coproprietate, precum și faptul că pentru apartamentele rămase nevândute

există contract de închiriere, în mod legal s-a respins de către prima instanță

cererea reclamanților de punere în posesie.

S-a reținut însă că instanța de fond

nu a avut în vedere că dreptul reclamantelor în cotele ideale menționate

vizează și terenul-curte în suprafață de 535 mp, motiv pentru care s-a

modificat în parte hotărârea tribunalului în sensul că s-a dispus restituirea

în natură în aceleași cote și a terenului înscris în C.F. Cluj sub A 3.

Împotriva deciziei menționate au

declarat recurs la 6 ianuarie 2004 reclamanții B.A., P.L. și P.A., invocând

motivele prevăzute de art. 304 pct. 6 și 10 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs, reclamanții

au susținut că în mod nelegal și cu toate că numiții P.E. și P.T.M. nu erau

părți în procesul ce a format obiectul dosarului nr. 1399/2003 al Tribunalului

Cluj, instanța de apel le-a recunoscut și acestora îndreptățirea de a beneficia

de prevederile Legii nr. 10/2001 și ca urmare, a stabilit că reclamantei P.A. îi

revine cota succesorală de 1/16 și nu cota de 4/16, ca unică moștenitoare a

soțului său, P.E.T.

S-a susținut că art. 4 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001 conferă dreptul de a obține restituirea în natură sau prin

echivalent a imobilelor preluate abuziv doar moștenitorilor care au acceptat

moștenirea și celor care nu au acceptat moștenirea, excluzând categoria

renunțătorilor care sunt supuși reglementărilor art. 696 C. civ. S-a arătat că,

în consecință, devin aplicabile dispozițiile art. 697 C. civ., potrivit cărora

partea renunțătorului profită coerezilor săi.

Totodată s-a solicitat să se dispună

în mod corect restituirea în natură și a imobilului cu nr. top 211/2, 215/2

înscris în C.F. Cluj și nr.211/1, 214/2, cum a dispus în mod greșit instanța de

apel.

Împotriva aceleiași decizii a

declarat recurs la 7 ianuarie 2004 Primarul municipiului Cluj-Napoca,

solicitând respingerea în întregime a acțiunii reclamanților.

În motivarea recursului său, întemeiat

pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul a invocat excepția

lipsei calității procesuale a reclamanților întrucât prin sentința civilă nr. 2930

din 30 octombrie 1996 a Judecătoriei Dej, s-a constatat nulitatea

certificatului de moștenitor nr. 152 din 5 iulie 1967 emis de Notariatul de

Stat al fostului raion Dej privind dezbaterea succesiunii după defunctul P.E.V.

și s-a constatat că sunt moștenitori legali reclamanții B.A. cu cota de 2/4 și P.E.

și P.L. cu câte o cotă de ¼ fiecare.

S-a susținut că imobilul în litigiu

a fost corect înscris în listele anexă la Decretul nr. 92/1950, cu respectarea

dispozițiilor acestui act normativ.

Intimatul C.A. a formulat la 15

martie 2005 întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului reclamanților,

depunând la dosar certificatul de „luptător pentru victoria Revoluției Române

din Decembrie 1989” și autorizația de construire nr. 68 din 10 februarie 1997

privind efectuarea modificărilor la fațadă și firma luminoasă pentru imobilul

situat în str. G., însoțită de un deviz de lucrări.

La rândul său, pârâtul Consiliul

Local al Municipiului Cluj-Napoca reprezentat prin primar, a formulat la 28

martie 2005 întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului

reclamanților.

Prin întâmpinarea depusă la 28

martie 2005, reclamanții au solicitat respingerea recursului pârâtului

Primarului municipiului Cluj-Napoca ca inadmisibil, având în vedere că acesta

nu a formulat apel împotriva sentinței Tribunalului Cluj.

Analizând ansamblul probator

administrat în cauză, raportat la criticile invocate prin motivele de recurs,

Curtea urmează să aprecieze că recursurile declarate de reclamanți și pârâtul

Primarul municipiului Cluj-Napoca, sunt nefondate, având în vedere următoarele

considerente:

În ceea ce privește recursul

pârâtului se va reține că neatacarea cu apel de către acesta a hotărârii primei

instanțe face inadmisibilă exercitarea

omisso medio

a acestei căi de

atac subsecvente apelului. Soluția primei instanțe, prin care s-a admis în

parte cererea reclamanților, nu mai poate fi pusă în discuție în recurs de

către pârât decât cu privire la modul de rezolvare a apelului declarat de

reclamant.

Or, în cauză, prin decizia recurată,

urmare a admiterii în parte a apelului reclamanților, s-a modificat sentința

civilă nr. 295 din 25 martie 2003 a Tribunalului Cluj, numai în ceea ce

privește restituirea în natură și a terenului în suprafață de 535 mp, înscris în

C.F. Cluj, sub A 3.

Nici una dintre criticile pârâtului

nu vizează însă modificarea sentinței în sensul menționat ca urmare a admiterii

apelului reclamanților.

Unicul motiv din recursul pârâtului

ce poate fi analizat, ca motiv de ordine publică, invocat pentru prima dată în

această fază procesuală, vizează lipsa calității procesuale active a

reclamanților, excepție ce va fi apreciată ca nefondată.

Instanța de apel a apreciat corect

că reclamanții sunt moștenitorii proprietarilor tabulari ai imobilului în

litigiu, P.V. și O.R., înscriși în C.F. Cluj-Napoca, în baza încheierii nr. 3640

din 8 martie 1938.

Unicul moștenitor al autorilor

inițiali a fost P.E.V. conform certificatului de moștenitor nr. 216-217/1958

emis de Notariatul de Stat al Raionului Gherle, Regiunea Cluj, moștenit la

rândul său de B.A., P.L. și P.E.T., conform certificatului nr. 53 din 23.07.1997

eliberat de B.N.P. S.M.

Atâta timp cât recurentul-pârât nu a

solicitat constatarea nulității certificatelor de moștenitor menționate,

acestea își produc pe deplin efectele.

De altfel, prin sentința civilă nr. 2930

din30 octombrie 1996 a Judecătoriei Dej, invocată prin motivele de recurs ale

pârâtului, au fost declarați moștenitori după defunctul P.E.V., B.A., P.L. și

defunctul P.E.T., aspectele cu privire la nelegala reprezentare a reclamanților

în acel dosar fiind lipsite de relevanță în prezenta cauză.

Ca atare, recursul pârâtului va fi

apreciat ca nefondat, neîncadrându-se în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Cu privire la recursul declarat de

reclamanți, Curtea va reține ca nefondate criticile invocate pentru următoarele

considerente:

Instanța de apel a apreciat în mod

corect că, în raport de dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și

ale art. 1 lit. a) din Legea nr. 319/1944, cotele de moștenire ale

reclamanților au fost legal stabilite de către prima instanță.

Astfel, în temeiul art. 21 din Legea

nr. 10/2001, pentru restituirea în natură a apartamentelor de compun imobilul

revendicat, au formulat notificare la 9 mai 2001, atât reclamanții cât și cei

doi fii ai defunctului P.E.T.

Potrivit dispozițiilor art. 40 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001, succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au

acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de opțiune succesorală

pentru bunurile ce fac obiectul acestei legi, cererea de restituire având

valoare de acceptare.

Așa cum corect a considerat prima

instanță, între succesibilul neacceptant și cel renunțător nu există nici o

deosebire de regim juridic, ambii neconvertindu-și această calitate în cea de

succesor, considerându-se că nu au fost niciodată moștenitori, chiar dacă o

reglementare expresă în acest sens există doar în privința renunțării, conform

art. 696 C. civ.

Argumentul potrivit căruia

renunțarea este un act indivizibil, astfel că este de neconceput să fi operat

doar în privința bunurilor ce se aflau în patrimoniul succesoral la momentul

deschiderii succesiunii, ea producându-și efectele și asupra bunurilor

viitoare, nu subzistă, întrucât, așa cum legiuitorul a înțeles să introducă o

excepție de la caracterul indivizibil al acceptării succesiunii legale,

conferind calitate la acordarea măsurilor reparatorii doar celor care au

formulat notificare în termenul prevăzut de lege (deci excluzând moștenitorii

acceptanți care nu s-au conformat acestei dispoziții), tot așa, a introdus o

excepție de la caracterul indivizibil al renunțării la moștenire, conferind

vocație la a solicita și obține măsuri reparatorii și renunțătorilor la

moștenire, având în vedere bunurile care se aflau la acea dată în masa

succesorală.

Interpretarea primei instanțe și a

instanței de apel este corectă în ceea ce privește lipsa de similitudine între

reglementarea cuprinsă în art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 și cea din

art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Ipoteza celor două norme este diferită;

art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 face referire la proba calității de

moștenitor, în timp ce art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 reglementează

vocația la acordarea măsurilor reparatorii, în general.

Ca atare, critica formulată prin

primul motiv de recurs al reclamanților este nefondată.

Pe cale de consecință, va fi

apreciată ca nefondată critica vizând greșita respingere a capătului de cerere

privind predarea în posesie a imobilului, motivat de faptul că reclamanții

rămân în indiviziune cu statul (căruia îi rămâne cota de 3/16 ce s-ar cuveni

lui P.T. și P.E.) și că există contracte de închiriere în curs.

Critica referitoare la greșita

restituire a terenului cu nr. top 211/2, 215/2, în loc de 211/2, 214/2, cum

greșit a dispus instanța de apel, va fi respinsă ca rămasă fără obiect,

întrucât urmare a cererii formulate de reclamanți la 16 ianuarie 2004, prin

încheierea din camera de consiliu de la 19 ianuarie 2004, Curtea de Apel Cluj,

secția civilă, a dispus îndreptarea erorii materiale în sensul solicitat,

conform art. 281 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, se va

aprecia că decizia recurată este legală și temeinică și se va respinge recursul

reclamanților ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de

reclamantele B.A., P.A. și P.L., precum și de pârâtul Primarul municipiului

Cluj-Napoca împotriva deciziei civile nr. 202 din 17 noiembrie 2003 a Curții de

Apel Cluj, secția civilă, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 noiembrie 2005.