ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7141/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea civilă din 28 octombrie 1993 reclamanta S.Z. a chemat în judecată pe pârâții M.N., M.M. și T.M. solicitând anularea actului de vânzare cumpărare nr. 1373 din 16 martie 1993, prin care pârâții M. au vândut pârâtului T.M. un teren în suprafață de 1280 mp și construcțiile aflate pe acesta. Ca motiv de anulare, reclamanta a invocat că asupra imobilului vândut are un drept de coproprietate în cotă de ½, dobândit prin cumpărare de la pârâta M.N. la data de 12 ianuarie 1993. Acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă prin sentința civilă nr. 2203 din 30 mai 1994 a Judecătoriei Sectorului Agricol Ilfov, dar prin decizia civilă nr. 1166 din 17 mai 1995 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamantă și a trimis cauza primei instanțe spre rejudecare.

Prin acțiunea civilă din 8 martie 1996 reclamanta S.Z. chemat în judecată pe pârâții M.N., M.M .și T.M. solicitând partajarea terenului în suprafață de 1530 mp și a construcțiilor aflate pe teren, susținând că are un drept de ½ din aceste bunuri, diferența de ½ aparținând pârâtului T.M. La data de 10 martie 1996 cererile au fost conexate, iar la data de 2 noiembrie 1999 reclamanta S.Z., prin concluzii scrise, a invocat pe cale de excepție nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 20069 din 5 iunie 1995 emis de Comisia Sectorului Agricol Ilfov pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, prin care s-a constituit drept de proprietate în favoarea pârâtului M.M. pentru mai multe terenuri în suprafață totală de 1,8683 ha, incluzând și terenul intravilan în litigiu în suprafață de 1208 mp.

Acțiunile conexe au fost respinse ca inadmisibile prin sentința civilă nr. 4958 din 3 noiembrie 1999 a Judecătoriei Buftea, desființată prin decizia nr. 1281 din 10 mai 2000 a Tribunalului București, secția a IV- a civilă, la rându-i casată prin decizia civilă nr. 3360 din 20 octombrie 2000 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, ultima instanță dispunând trimiterea cauzei la Tribunalul București spre competentă soluționare în primă instanță. În noul ciclu procesual, Tribunalul București, secția a –V-a civilă și de contencios administrativ, a pronunțat sentința civilă nr. 744/F din 19 octombrie 2001, prin care a respins acțiunile introduse de reclamanta S.Z. ca aparținând unei persoane lipsite de calitate procesuală activă cu motivarea că aceasta nu este titulara dreptului de proprietate pretins.

Apelul declarat de reclamantă a fost admis prin decizia civilă nr. 292 din 26 iunie 2002 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a –IV-a civilă, sentința primei instanțe fiind anulată, iar cauza a fost reținută pentru soluționare în fond. Evocând fondul, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a pronunțat decizia civilă nr. 370 din 9 octombrie 2002, prin care a respins acțiunea reclamantei ca nefondată pentru următoarele considerente: - terenul intravilan de 1208 mp a constituit proprietatea defunctului M.N., al cărui unic moștenitor este pârâtul M.M., reclamanta S.Z. și pârâta M.N. renunțând expres la succesiunea acestui autor, astfel că titlul de proprietate a fost legal emis în favoarea pârâtului M.M.

în aplicarea Legii nr. 18/1991; - nu operează nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare prevăzută de art. 948 pct. 4 C. civ. și invocată de reclamantă, deoarece nu s-au făcut dovezi care să ateste că pârâtul T.M. a cunoscut existența dreptului pretins de reclamantă; - celelalte motive invocate de reclamantă sunt nulități relative care nu pot fi examinate la cererea unui terț față de contract; - reclamanta nu este în indiviziune cu pârâții, astfel că acțiunea de partaj nu are obiect. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamanta S.Z. solicitând casarea ei și, pe fond, admiterea acțiunilor conexe, așa cum au fost formulate. Dezvoltând un prim motiv de recurs, încadrat în art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., reclamanta susține că instanța de apel a reținut împrejurări eronate și străine naturii cauzei, cum sunt confundarea mamei reclamantei M.N. cu pârâta cu același nume, faptul că M.N. a renunțat la succesiunea soțului ei M.N. neputând ca urmare să transmită reclamantei cota ei succesorală, precum și faptul că mama și fratele reclamantei au vândut imobilul către pârâtul T.M. Prin al doilea motiv de recurs, încadrat în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta arată că în examenul de fond al pricinii curtea de apel a reținut situații esențial greșite, cum este aceea că pârâții au vândut întreg imobilul, deși în realitate a fost vândută numai cota de ½ din acesta, nu a dat semnificația juridică legal cuvenită aplicării dispozițiilor art. 225 C. proc.

civ. față de neprezentarea nejustificată a pârâților la interogatoriu, a încălcat dispozițiile art. 966 C. civ., nu a sesizat manopera frauduloasă constând în schimbarea numerotării imobilului și conivența frauduloasă a pârâților, a ignorat probele care atestă calitatea de coindivizară în cotă de ½ a reclamantei asupra imobilului și, în fine, nu a sesizat că emiterea titlului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 nu este de natură să desființeze efectele juridice ale contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere. Recursul este întemeiat pentru cele ce succed. Așa cum s-a arătat în partea descriptivă a prezentelor considerente, la un moment dat al judecării în primă instanță a acțiunilor conexe, reclamanta S.Z.

a invocat pe cale de excepție nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 20069 din 5 iunie 1995 emis în beneficiul exclusiv al pârâtului M.M. de către Comisia Sectorului Agricol Ilfov pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, nulitate absolută parțială vizând terenul litigios în suprafață de 1208 mp cuprins în titlul de proprietate alături de alte terenuri care nu fac obiectul litigiului dintre părți. Curtea de Apel București, evocând fondul, a statuat în sensul legalității titlului de proprietate pentru argumentele expuse în motivarea deciziei recurate. Nici una dintre instanțe nu a avut însă în vedere faptul că problema legalității titlului de proprietate, dedusă judecății lor ca o chestiune prejudicială, impunea, în exercitarea rolului lor activ reglementat prin art. 129 C. proc.

civ., obligația de a stabili cadrul procesual prin punerea în discuți părților a necesității chemării în judecată și a emitentului titlului de proprietate anume Comisia Sectorului Agricol Ilfov pentru aplicarea Legii nr. 18/1991. Asemenea discuție era necesară în raport cu prevederile art. 52 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 republicată, potrivit cărora comisia județeană, autoritate publică cu autoritate administrativ-jurisdicțională, are, după caz, calitate procesuală activă sau pasivă, în limitele competenței sale și prin derogare de la dispozițiile Codului de procedură civilă. Lipsa rolului activ al instanțelor de judecată constituie motiv de nelegalitate a hotărârilor astfel pronunțate, fiind temei de casare potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Pe cale de consecință, prin prisma celor arătate recursul va fi admis în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmând a fi casate decizia recurată, precum și celelalte hotărâri date în cauză. Dat fiind că motivul de casare este consecința nerespectării formelor procedurale în primă instanță și în apel, judecata va reîncepe de la prima instanță potrivit dispozițiilor art. 315 alin. (2) C. proc. civ., care, în concret, față de valoarea de 455 milioane lei dată obiectului litigiului și de regulile de competență între timp intrate în vigoare, este Judecătoria Buftea. Cu prilejul rejudecării, instanța de trimitere urmează a stabili cadrul procesual potrivit cu cele mai sus arătate, va avea în vedere motivele de apel și de recurs ca susțineri de fond și, prin mijloacele de probă pe care le va găsi de cuviință, va lămuri pe deplin situația de fapt și regimul juridic al bunului litigios.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta S.Z. împotriva deciziei nr. 370 din 9 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia recurată precum și decizia nr. 292 din 26 iunie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și sentința nr. 744/F din 19 octombrie 2001 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, și trimite cauza pentru competentă soluționare la Judecătoria Buftea, ca instanță de fond. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 decembrie 2004.