ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2974/1991

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2974/1991 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București sub nr. 23384/299/2006,

reclamanta SC R.I. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. SC I.H. SRL

S.R.L., obligarea pârâtei să îi lase în deplină proprietate și liniștită

posesie terenul în suprafață de 407,16 mp situat în, sector 1, București,

obligarea pârâtei la plata echivalentului valoric al lipsei de folosință pentru

acest teren, începând cu luna mai 2005, față de limitele reale ale

proprietăților părților, să fie stabilită linia de hotar, obligarea pârâtei să

desființeze gardul de beton edificat pe linia de hotar greșită sau, în situația

în care pârâta refuză, să fie autorizată reclamanta să desființeze gardul pe

cheltuiala pârâtei.

În motivarea în fapt

a cererii, reclamanta a arătat că a dobândit terenul situat în București,

sector 1, cu numărul cadastral 10896, intabulat în C.F. a localității

București, sector 1, constând în teren intravilan liber de construcții în

suprafață de 5.000 mp (suprafața din măsurători 5.005,89 mp), prin cumpărare de

la S.S.L. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de B.N.P., Asociați

T.G. și I.I. din 28 aprilie 2005.

Reclamanta a

învederat că din toate documentele rezultă că suprafața totală a terenului este

de 5.000 mp Vânzătoarea S.S.L., la rândul său, a dobândit dreptul de

proprietate asupra terenului necăsătorită fiind, prin cumpărare de la M.I. și

M.E., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 12 decembrie 2003

de B.N.P., „M.P. și Asociații", act intabulat în C.F. sus-menționată,

conform încheierii din 12 ianuarie 2004 dată de Judecătoria sectorului 1 București

- Biroul de C.F.

M.G.I., menționează

reclamanta, a primit în proprietate suprafața de teren de 5.000 mp, în baza

Legii nr. 18/1990 a fondului funciar, în acest sens C.J.S.P.T. Sector Agricol

Ilfov a emis titlul de proprietate din 01 martie 1994.

Reclamanta a precizat

că, în vederea întocmirii documentației necesare realizării unor construcții pe

teren, a comandat un memoriu tehnic ce a fost efectuat de ing. C.D.C., iar din

concluziile acestui memoriu a reieșit o suprafață ocupată abuziv de societatea

pârâtă, societate care s-a extins fără a avea vreun drept pe terenul

proprietatea reclamantei, edificând totodată un gard pe proprietatea

reclamantei.

Prin acțiunile

pârâtei se aduce o încălcare flagrantă a dreptului său de proprietate, astfel

cum acesta este garantat prin Constituție și C. civ.

În drept, cererea a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 112 C. proc. civ. și art. 480 C. civ.

Prin sentința civilă nr.

18569/2006, Judecătoria sector 1 a declinat competența soluționării cauzei în

favoarea Tribunalului București, unde Dosarul a fost înregistrat sub prezentul

nr. 2188/3/2007, la secția a IV-a civilă.

În cadrul prezentului

dosar, tribunalul a luat act, prin încheierea din 05 aprilie 2007, că

reclamanta SC R.I. SRL și-a schimbat denumirea în SC G.E. SRL.

Reclamanta a depus la

dosarul cauzei o cerere de chemare în garanție a numitei S.S.L., prin care

solicita obligarea chematei în garanție la plata către reclamantă a contravalorii

suprafeței de teren de 407,16 mp

Prin sentința civilă nr.

895 din 15 mai 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă,

a fost admisă, în parte acțiunea formulată de reclamanta SC G.E. SRL, în

contradictoriu cu pârâta S.C. SC I.H. SRL S.R.L. și cu chemata în garanție S.S.L.

A fost obligată pârâta să lase în deplină proprietate și posesie reclamantei

terenul în suprafață de 111,34 mp situat în București, sector 1, astfel cum

este identificat prin punctele A-B-16-15 în raportul de expertiză efectuat de

expert B.C. A fost stabilită linia de hotar dintre proprietatea reclamantei și

proprietatea pârâtei pe aliniamentul 54-A-B conform raportului de expertiză

efectuat de expert B.C. A fost obligată pârâta să desființeze gardul de beton

edificat pe proprietatea reclamantei pe aliniamentul 54-A-B conform raportului

de expertiză efectuat de expert B.C. iar, în caz de refuz, autorizează

reclamanta să desființeze gardul pe cheltuiala pârâtei. A fost obligată pârâta

la plata către reclamantă a sumei de 5.000 lei reprezentând lipsa de folosința

a terenului în suprafață de 111,34 mp în perioada mai 2005-15 mai 2008. A fost

anulată cererea de chemare în garanție formulată de reclamantă ca netimbrată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

În ceea ce privește

capetele de cerere din acțiunea principală având ca obiect revendicare și

stabilirea liniei de hotar, tribunalul le-a apreciat ca fiind întemeiate, având

în vedere că reclamanta a dobândit drept de proprietate asupra suprafeței de

teren de 5.000 mp de la autorii săi, primul dintre aceștia obținându-l în baza

Legii nr. 18/1990 a fondului funciar, conform titlului de proprietate din 01

martie 1994.

Pârâta a dobândit

dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață de 12.725 mp, situat în

București, sector 1, în baza contractului de vânzare-cumpărare, teren compus

dintr-un număr de 23 de loturi.

În esență, obiectul

acțiunii în grănițuire îl constituie stabilirea hotarului legai, existent la

data preluării terenului de către reclamant, ceea ce înseamnă o operație de

reconstituire.

Or, în speța dedusă

judecății, din conținutul raportului de expertiză din 18 decembrie 2007

efectuat la dosar de expert B.C. (filele 189-190) coroborat cu răspunsul la

obiecțiuni a rezultat că reclamanta deține în mod real o suprafață de teren cu

114,34 mp mai puțin decât cea menționată în titlul său de proprietate (5.000 mp),

iar pârâta deține o suprafață de 114,34 mp mai mult față de o suprafață de 12.725

mp menționată în titlul său de proprietate, astfel încât, în mod efectiv,

111,34 mp din terenul proprietatea pârâtei se află situat pe terenul

proprietatea reclamantei.

Totodată, expertul a

precizat că și în raport de documentația cadastrală inițială aferentă

contractului de vânzare-cumpărare din 2005, respectiv de documentația

cadastrală care a condus la intabularea în C.F. înainte de efectuarea

dezmembrării, situația de fapt este identică și că terenul proprietatea pârâtei

se suprapune peste terenul proprietatea reclamantei pe o suprafață de teren de

114,34 mp.

În ceea ce privește

capătul de cerere privind desființarea gardului de beton, tribunalul apreciază

că și acesta este întemeiat, având în vedere că, atâta timp cât s-a constatat

că pârâta ocupă o suprafață de teren de 111,34 mp, din proprietatea reclamantei

șl a fost admis capătul de cerere privind revendicarea, în mod evident pârâta

are și obligația să desființeze gardul de beton edificat pe proprietatea

reclamantei pe aliniamentul 54-A-B, conform raportului de expertiză efectuat în

cauză, întrucât, numai prin admiterea acestui capăt de cerere, reclamanta poate

beneficia integral de toate atributele conferite de dreptul de proprietate.

În ceea ce privește

capătul de cerere privind lipsa de folosință, acesta este, de asemenea,

întemeiat, întrucât pârâta a folosit un teren în suprafață de 111, 34 mp în

perioada mai 2005 - 15 mai 2008, deși nu deținea dreptul de proprietate asupra

respectivului teren, astfel încât reclamanta este creditoarea unei creanțe

rezultând din lipsa de folosință a acestui teren, lipsă de folosință apreciată

de reclamantă la suma de 5.000 lei.

Este adevărat că în

cauză nu s-a efectuat un raport de expertiză pentru a se determina cuantumul

acestei lipse de folosință, însă tribunalul a apreciat că suma de 5000 lei

solicitată de către reclamantă este o sumă modică și pe care tribunalul o

apreciază ca fiind echitabilă în raport de evoluția pieței imobiliare din

România.

În ceea ce privește

cererea de chemare în garanție formulată de către reclamantă, tribunalul a

constatat că reclamanta nu a făcut dovada achitării taxei de timbru în cuantum

de 5.086 lei, motiv pentru care, în temeiul art. 20 alin. (1)-(3) din Legea nr.

146/1997 și ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995, a anulat cererea de chemare în

garanție ca netimbrată fără să mai intre în cercetarea fondului cererii.

Prin Decizia civilă nr.

90/A din 18 martie 2014, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și familie, a luat act de renunțarea apelantei SC L.P.A.

SRL (cesionară a drepturilor reclamantei-apelante SC G.E. SRL) la judecarea

apelului declarat în ce privește soluția primei instanțe referitoare la

pretențiile formulate față de pârâta SC I.H. SRL și continuate față de apelanta

- pârâtă SC C.P.B. SA, prin lichidator "Z.R.P. Insolvency", cu sediul

în București, sector 2, a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în garanție

formulată de apelanta - pârâtă R.S.H., împotriva intervenientei - chemate în

garanție SC D.I. SRL. A admis apelurile formulate de apelanta - reclamantă SC

L.P.A. SRL (cesionară a drepturilor reclamantei apelante SC G.E. SRL), de

apelanta - pârâtă SC I.H. SRL (parțial continuat de apelanții SC E.T. SRL, SC

S.M.W.S. SRL, H.D., H.A., C.D.O., C.R.S., R.S.H., B.M.C., SC I.C.E. SRL,

Apostol Dragoș-Constantin și A.A.R., C.S. și C.E., împotriva sentinței civile nr.

895 din 15 mai 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în

contradictoriu cu intimații - chemați în garanție S.S.L., SC D.I. SRL.

A schimbat, în parte,

sentința civilă apelată și încheierea pronunțată de prima instanță la data de

05 aprilie 2007, în sensul că:

A respins cererea

reclamantei privind notarea litigiului în cartea funciară.

A fost obligată

pârâta SC I.H. SRL să lase apelantei - reclamante, în deplină proprietate și

posesie, suprafața de 94 mp. având amplasamentul următor: 4 mp. în terenul cu nr.

cadastral; 6 mp. în terenul cu nr. cadastral; 9 mp. în terenul cu nr. cadastral;

10 mp. în terenul cu nr. cadastral; 13 mp. în terenul cu nr. cadastral; 16 mp.

în terenul cu nr. cadastral; 6 mp. în terenul cu nr. cadastral; 11 mp. în

terenul cu nr. cadastral, și 19 mp în terenul cu nr. cadastral, astfel cum sunt

identificate prin raportul de expertiză întocmit de expert A.I. (pag. 609 și

următoarele, pag. 767 și următoarele dosar apel) și răspunsul la obiecțiuni depus

la pag. 1.670 - 1672 dosar apel.

A fost obligată

apelanta - pârâtă R.S.H. (succesoare în drepturi și obligații față de pârâta SC

I.H. SRL) să lase apelantei - reclamante, în deplină proprietate și posesie,

suprafața de 2 mp făcând parte din terenul cu nr. cadastral, identificată

conform aceluiași raport de expertiză.

Au fost obligați

pârâții C.S. și C.E. să lase apelantei - reclamante, în deplină proprietate și

posesie, suprafața de 19 mp. făcând parte din terenul cu nr. cadastral,

identificată conform aceluiași raport de expertiză.

A respins, ca

neîntemeiată, acțiunea în revendicare formulată împotriva pârâtei SC I.H. SRL

și continuată împotriva apelanților - pârâți SC E.T. SRL; SC S.M.W.S. SRL; C.D.O.,

C.R.S., H.D.I. și H.A.

A fost stabilită

linia de hotar dintre proprietatea apelantei - reclamante și proprietățile

apelanților - pârâți pe aliniamentul 1 - 14 - 15 conform Anexei nr. 6 din

completarea la raportul de expertiză întocmit de expert A.I. (pag. 774 dosar

apel).

A fost obligată

pârâta SC I.H. SRL și apelanții = pârâți R.S.H., C.S. și C.E. să desființeze

gardul de beton edificat pe aliniamentul 1 - 14 - 15 stabilit prin raportul de

expertiză menționat, iar în caz de refuz autorizează apelanta - reclamantă să

desființeze gardul pe cheltuiala pârâtei, și respectiv a apelanților - pârâți R.S.H.,

C.S. și C.E. (corespunzător limitelor proprietăților pe care aceștia le dețin).

A fost obligată

pârâta să plătească reclamantei suma de 1.412 lei cu titlu de contravaloare a

lipsei de folosință pentru suprafața de 113 mp. Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței.

S-a luat act că

apelanții - pârâți C.S. și C.E. vor solicita cheltuieli de judecată pe cale

separată.

În motivarea acestei

soluții, instanța de apel a reținut că proprietatea reclamantei-apelante este

afectată de posesia exercitată de pârâtă în limitele unei suprafețe de teren ce

este mai mică decât cea revendicată, dând eficiență actelor juridice ce

constituie titlurile de proprietate exhibate de părți și, pe baza acestora, a

stabilit atât calitatea (dreptul) reclamantei de proprietar al terenului în

suprafață de 5000 mp, cât și vătămarea cauzată acestui drept prin faptul că

pârâta ocupă o parte din respectivul teren pe care le-a coroborat cu raportul

de expertiză.

În apel, a fost

refăcută proba cu expertiză în specialitatea topometrie, iar concluziile

raportului de expertiză întocmit au fost fundamentate și pe documentația

cadastrală anterioară dezmembrării în 23 de loturi a terenului pe care SC I.H.

SRL îl deținea în proprietate la data inițierii acțiunii pendinte, precum și pe

relațiile obținute de la O.C.P.I.

În raport de

probatoriul astfel refăcut în apel, de elementele suplimentare care au stat la

baza efectuării noii expertize, precum și de efectul devolutiv al acestei căi

de atac, la soluționarea apelului s-a avut în vedere acest din urmă raport de

expertiză, astfel că nu au mai fost analizate criticile formulate de apelanta

reclamantă prin raportare la conținutul expertizei efectuate la judecata în

fond a pricinii.

În ce privește cel

de-al treilea motiv de apel, prin care se susține că soluția instanței de fond

nu este corectă în ce privește suma acordată cu titlu de despăgubiri pentru

lipsa de folosință, Curtea a reținut că este vădit nefondat în condițiile în

care prima instanță a acordat reclamantei integral suma solicitată cu acest

titlu, exigențele impuse de principiul disponibilității împiedicau instanța să

acorde o sumă mai mare.

În ce privește

solicitarea formulată în fața instanței de apel, în sensul de a fi obligată

pârâta și la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință aferentă perioadei

cuprinse între data pronunțării sentinței apelate și data soluționării căii de

atac pendinte, Curtea a constatat că aceasta nu satisface cerințele stabilite

prin art. 294 alin. (2) C. proc. civ., respectiv nu constituie dobânzi, rate,

venituri ajunse la termen sau alte despăgubiri ivite după darea hotărârii

primei instanțe, atâta vreme cât la judecata în fond a pricinii a fost

solicitată o sumă certă, prestabilită, cu titlu de despăgubiri, iar prejudiciul

reclamat nu a fost circumscris unei perioade care să includă întregul interval

de timp în care se desfășoară litigiul. Ca atare, respectiva solicitare

formulată de apelanta SC L.P.A. SRL constituie o cerere nouă formulată direct

în apel, care încalcă exigențele stabilite prin art. 294 alin. (1) C. proc.

civ., astfel că ea nu va fi analizată de instanța de control judiciar.

Cu privire la apelul

declarat de pârâta-apelantă și continuat în parte de cumpărătorii menționați în

precedent, Curtea a reținut că există o suprapunere între terenul deținut de

apelanta SC L.P.A. SRL, pe de o parte, și cel învecinat, ce a fost deținut - la

data promovării acțiunii - de apelanta-pârâtă SC I.H. SRL.

Expertiza în

specialitatea topografie ce a fost administrată în cauză (efectuată de dl.

expert A.I.) a concluzionat în sensul că terenul deținut de reclamantă are

aceeași deschidere la stradă ca și cea menționată în planul parcelar, iar

relațiile furnizate de O.C.P.I. (pag. 809, vol. III) atestă faptul că terenul

ocupat efectiv de pârâta apelantă (teren identificat conform raportului de

expertiză comunicat acestei instituții) se suprapune pe o suprafață de 110,5 mp

cu terenul situat în str. C. (al cărei proprietar este reclamanta apelantă),

dar și cu alte terenuri în legătură cu care nu s-a susținut că ar aparține

reclamantei apelante.

Aceeași adresă

comunicată de O.C.P.I. atestă împrejurarea că terenul reclamantei apelante se

mai suprapune pe o suprafață de 220 mp cu un alt teren - situat în str.

Coralilor ne. 79, având nr. cadastral 19463 - care, de asemenea, nu s-a dovedit

că ar aparține societății pârâte.

În raport de

informațiile astfel obținute și de măsurătorile realizate de expertul desemnat

în cauză, s-a stabilit că suprafața pe care se suprapun cele două terenuri

învecinate este de 113 mp (pag. 766-768, vol. III și pag. 1309, vol. IV), și

această suprapunere s-a produs ca urmare a depășirii deschiderii la stradă a

terenului ce era deținut de către societatea pârâtă.

Au fost avute în

vedere - la efectuarea expertizei - coordonatele proprietății astfel cum au

fost stabilite prin documentația cadastrală și prin actele de proprietate ale

autorilor, iar expertul a identificat suprapunerea terenurilor învecinate

raportându-se pe de o parte la împrejmuirea care delimitează terenul societății

pârâte, și pe de altă parte la măsurătorile cadastrale efectuate în privința

terenului pe care aceasta din urmă îl are în proprietate.

Ținând seama de

parcelarea efectuată în privința terenului ce era deținut de SC I.H. SRL la

data promovării acțiunii pendinte, de transmisiunile de proprietate intervenite

asupra diferitelor parcele astfel constituite, și de necesitatea identificării

suprapunerilor în raport de fiecare dintre loturile/parcelele constituite în

acest mod, expertiza a avut ca obiectiv identificarea suprapunerii de teren în

aria fiecăruia dintre loturile astfel constituite.

În ce îi privește pe

ceilalți apelanți ce au fost introduși în cauză în calitate de cumpărători - de

la pârâta apelantă SC I.H. SRL - a unor suprafețe din terenul în privința

căruia s-a reclamat suprapunerea cu terenul reclamantei apelante SC G.E. SRL,

Curtea constată că nu a fost identificată o atare suprapunere de teren, astfel

că pretențiile reclamantei îndreptate împotriva acestora apar ca fiind

neîntemeiate.

Din însumarea

suprafețelor ce formează loturile de terenuri care se suprapun cu terenul

reclamantei, rezultă o suprafață totală de 115 mp, care este ușor superioară

celei identificate de expert la măsurarea în bloc a respectivei suprapuneri -

de 113 mp -, însă urmează a se lua act de precizările făcute de dl. expert (la

fila 1528, vol. IV) în sensul că aceste diferențe au rezultat din rotunjirile

plus/minus care se fac atunci când se realizează înregistrări cadastrale,

pentru că nu se acceptă decât valori întregi, ținând seama de faptul că

porțiunile de teren astfel identificate au forme ascuțite. Totodată, se va avea

în vedere faptul că diferențe mică între suprafețele astfel determinate este

una nesemnificativă, de numai 2 mp, care se încadrează în marja de toleranță

(de + 2%) permisă prin a Ordinul nr. 634/2006 emis de președintele A.N.C.P.I.

În ce privește marja

de toleranță menționată, Curtea reține că ea nu poate constitui fundamentul

unei constatări în sensul netemeiniciei cererii în revendicare formulată de

reclamantă – astfel cum se pretinde prin apelul formulat de pârâta-apelantă SC

I.H. SRL - atâta vreme cât ansamblul probelor administrate atestă fără echivoc

împrejurarea că terenul pe care pârâta în deținea la data inițierii acțiunii în

revendicare era mai mare decât cel asupra căruia justifica dreptul de

proprietate (raportat la dreptul pe care l-au deținut autorii săi), și că

această situație se datora (și) lărgirii deschiderii la stradă a respectivului

teren prin ocuparea unei porțiuni din terenul care se afla în proprietatea

reclamantei SC G.E. SRL.

Altfel spus,chiar

dacă totalul suprafeței de teren ocupat de pârâta reclamantă este circumscris,

în sine, marjei de toleranță permise de reglementările în vigoare la data la

care au fost efectuate măsurătorile cadastrale, o atare marjă de toleranță nu

poate constitui o justificare pentru restrângerea dreptului de proprietate

asupra terenului învecinat (proprietatea reclamantei), acest drept fiind la

adăpostul protecției conferite de art. 480 din C. civ. - normă legală ce are

forță juridică superioară reglementării care se regăsește în Regulamentul emis

de A.N.C.P.I. (act administrativ cu caracter normativ).

Referitor la gardul

de beton care delimitează terenul pe care pârâta-apelantă îl deținea, de cel

stăpânit de reclamanta-apelantă, Curtea a constatat că apărarea

pârâtei-apelante în sensul că acesta ar fi fost edificat anterior datei la care

ea a achiziționat terenul în litigiu nu este susținută de niciuna dintre

probele administrate în cauză.

În condițiile în care

gardul respectiv se afla, la data promovării acțiunii pendinte, pe terenul

stăpânit de pârâtă, iar în contractele de vânzare-cumpărare ce constituie

titlurile sale de proprietate (încheiate cu 2 vânzători diferiți) nu se regăsește

vreo mențiune în sensul că imobilele cumpărate ar fi avut în compunere un

astfel de edificiu, Curtea apreciază că trebuie reținută prezumția că gardul a

fost construit de către pârâtă, ulterior cumpărării terenurilor pe care le

delimitează.

Cum obligația de a

desființa o construcție (cum este gardul de beton în litigiu) ridicată pe

terenul altei persoane constituie un act de dispoziție pe care, în lumina

prevederilor art. 494 C. civ., trebuie îndeplinit pe cheltuiala celui care a

ridicat respectivul edificiu, Curtea apreciază că în mod just prima instanță a

stabilit obligația pârâtei de a desființa această construcție, în măsura în

care este amplasată pe terenul proprietatea reclamantei și, în subsidiar,

dreptul reclamantei de a efectua ea însăși demersurile necesare în acest scop,

pe cheltuiala pârâtei.

Din perspectiva

criticii prin care se susține, de către pârâta- apelantă, că pretențiile

bănești formulate de reclamantă au fost în mod eronat admise de instanța

fondului, în condițiile în care nu a fost administrată nicio probă care să

susțină cuantumul sumei acordate cu titlu de despăgubiri, Curtea a constatat că

deficiența probatorie astfel sesizată a fost complinită în etapa căii

(devolutive) de atac a apelului. Astfel, a fost administrată proba cu expertiza

evaluatoare a lipsei de folosință reclamate în speță, iar aceasta atestă faptul

că valoarea medie a lipsei de folosință aferente unui metru pătrat din terenul

în litigiu este de 5,32 lei/mp/lună.

Reținând, însă, că

despăgubirea solicitată de reclamantă, în cuantum global de 5.000 lei, a vizat

întreaga suprafață revendicată, de 407,16 mp, iar soluția de admitere a cererii

în revendicare a fost pronunțată în privința unei suprafețe mai mici decât cea

revendicată, Curtea apreciază că se impune a fi acordate despăgubirile

solicitate proporțional cu lipsa de folosință real cauzată de pârâtă, iar nu

întreaga sumă pretinsă, ce este aferentă și unei suprafețe în privința căreia

pârâta nu a exercitat vreun act de opunere în ce privește exercitarea de către reclamantă

a dreptului de proprietate.

Astfel cuantumul

sumei aferente lipsei de folosință a suprafeței de 113 mp, cât reprezintă

suprafața, măsurată în bloc, ce a fost inițial ocupată integral de către

pârâtă, și în privința căreia aceasta a încheiat în timpul procesului acte de

dispoziție în favoarea apelanților introduși în proces, este de 1.412 lei.

Referitor la

apelanții introduși în proces în etapa apelului, Curtea apreciază că, față de

modalitatea în care au fost formulate de către reclamantă pretențiile bănești

analizate, și de datele la care ei au dobândit loturile de teren ce au fost

vândute de către pârâta apelantă, nu li se poate reține o culpă pentru lipsirea

reclamantei de folosința terenului în litigiu. Cei trei apelanți ale căror

terenuri se suprapun cu cel al reclamantei au achiziționat imobilele ulterior

datei la care pricina a fost soluționată în primă instanță, iar cererea de

despăgubire formulată de reclamantă - cu respectarea exigențelor procedurale

arătate în analiza apelului acesteia - nu a inclus și perioada aferentă

judecății cauzei în căile de atac.

În ce privește măsura

dispusă de instanța fondului prin încheierea de ședință pronunțată la data de

05 aprilie 2007, în sensul înscrierii litigiului pendinte în cartea funciară,

Curtea a reținut că aceasta a fost lipsită de eficiență, nefiind adusă la

îndeplinire din cauza modului incomplet de identificare a imobilului asupra

căruia poartă litigiul.

Conform încheierii de

ședință din data de 28 iunie 2007, instanța însăși a dispus în sensul de a nu

se reveni cu adresă către O.C.P.I. - sector 1 pentru aducerea la îndeplinire a

respectivei măsuri, motivat de faptul că nu se cunoaște suprafața de teren

suprapusă, și nu se poate dispune notarea pentru întreaga suprafață de teren.

Mai mult, la un termen

de judecată ulterior, 29 septembrie 2007, aceeași instanță a dispus în sensul

respingerii solicitării reiterate de reclamantă, de notare a litigiului în C.F.

Având în vedere

ineficacitatea măsurii astfel dispuse de instanță, precum și împrejurarea că

practic însăși instanța fondului a revenit asupra ei, fără a o invalida însă în

mod explicit, Curtea a apreciat că se impune a se constata temeinicia criticii

susținute sub acest aspect, și reformarea hotărârii apelate, spre a se înlătura

din conținutul ei o dispoziție ce nu are aptitudinea de a fi pusă în executare.

Este lipsită de temei

susținerea apelantei-pârâte în sensul că solicitarea de înscriere a litigiului

în C.F., formulată în fața instanței de fond, ar fi fost inadmisibilă, în

condițiile în care, potrivit art. 19 alin. (1) lit. b) pct. e) din Legea nr.

7/1996, printre înscrierile efectuate în cartea funciară de regăsesc și cele

având ca obiect acțiunile privitoare la proprietate, iar acțiunea pendinte face

parte tocmai din această categorie.

Curtea a avut în

vedere că, prin cererea depusă de apelanta SC L.P.A. SRL la data de 07 martie 2014,

apelanta a învederat instanței că înțelege să renunțe la judecarea apelului

îndreptat împotriva apelantei SC C.P.B. SRL, urmând a se lua act de cererea

astfel formulată, în conformitate cu prevederile art. 267 alin. (2) coroborat

cu art. 246 C. proc. civ.

Cererea de chemare în

garanție formulată de apelanta R.S.H. (succesoare în drepturi și obligații a

pârâtei apelante SC I.H. SRL) a fost formulată în etapa apelului cu încălcarea art.

61, din care reiese că în fața instanței de apel nu poate fi formulată o astfel

de cerere nici de către reclamant, și nici de către pârât. Prin urmare, cererea

a fost respinsă ca inadmisibilă.

Împotriva menționatei

decizii a formulat și motivat recurs, în termen legal, pârâta SC I.H. SRL SRL,

pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În dezvoltarea

acestora s-a arătat că, neconstatând nulitatea sentinței civile nr. 895 din 15

mai 2008 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, care a fost pronunțată

în contradictoriu cu o persoană care nu mai avea calitate procesuală activă,

respectiv SC G.E. SRL, Curtea de Apel București a nesocotit dispozițiile art. 105

C. proc. civ., motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Deși nulitatea

hotărârii de primă instanță a fost invocată de către SC I.H. SRL SRL prin

notele de ședință depuse la termenul din data de 04 iunie 2009, această

excepție nu a fost analizată de către instanța de control judiciar.

Pronunțarea sentinței

civile nr. 895 din 15 mai 2008 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă,

a survenit la aproape 6 luni de la data încheierii între apelanta-reclamantă SC

G.E. SRL și SC L.P.A. SRL a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 21

decembrie 2007 cu privire la terenul în litigiu.

Or, așa cum în mod

judicios chiar Curtea de Apel București reține prin încheierea pronunțată în

data de 25 iunie 2009, "simultan cu translația proprietății a operat și o

translație a calității procesuale".

Prin urmare, prin

transferul dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, de la SC G.E.

SRL la SC L.P.A. SRL, aceasta din urmă a preluat poziția procesuală precum și

toate drepturile și obligațiile fostului proprietar.

În aceste condiții,

demersul litigios inițiat de SC G.E. SRL se impunea a fi continuat de SC L.P.A.

SRL, pronunțarea hotărârii de primă instanță neputându-se face decât în

contradictoriu cu cea din urmă.

Nesocotind efectele

transmisiunii cu titlu particular intervenite între SC G.E. SRL și SC L.P.A.

SRL, instanța de apel în mod greșit a respins excepția lipsei calității

procesuale active a celei dintâi.

Mai mult, în momentul

încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu intimata, SC G.E. SRL a

transmis dreptul de proprietate asupra terenului și a încetat să mai dețină

calitate procesuală activă într-o acțiune în revendicare.

Or, sentința

Tribunalului București a fost atacată cu apel tot de către reclamanta SC G.E.

SRL, deși la data declarării apelului, aceasta își pierduse calitatea de

proprietar, condiție esențială pentru promovarea și susținerea unei acțiuni în

revendicare, indiferent de stadiul procesual.

În aceste condiții, SC

L.P.A. SRL nu se putea prevala de transmisiunea cu titlu particular intervenită

pentru a-și însuși calea de atac declarată de o persoană fără calitate

procesuală activă, soluția Curții de Apel București fiind din acest punct de

vedere una netemeinică și nelegală.

Totodată, instanța de

apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 25 și art. 26 din

Regulamentul privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor

cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară aprobat prin Ordinul nr. 634

din 13 octombrie 2006, argument circumscris motivului de recurs prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Din cauza metodei și

a punctelor de sprijin utilizate, în cuprinsul documentațiilor cadastrale

întocmite de-a lungul timpului pentru cele două corpuri de proprietate, s-au

constatat mai multe erori de poziționare, vizibilă fiind în special

„translatarea spre est a coordonatelor față de poziția inițială a

terenurilor".

Poziția terenului

aflat în proprietatea SC L.P.A. SRL, așa cum este indicată în documentația

cadastrală actuală, este ușor răsucită față de cea a terenului proprietatea SC

I.H. SRL, cu ocazia efectuării expertizei tehnice topo constatându-se că, la

partea dinspre stradă, documentațiile celor două terenuri se suprapun pe o

suprafață de 99 mp în formă de triunghi (suprapunere ce începe de la o lățime

de 1,41 m la stradă și se îngustează spre adâncimea terenului, până la zero

după 140,89 m), în timp ce la lac rămân 23 mp de teren liber între cele două

proprietăți.

Suprapunerea care

afectează cele două documentații este, potrivit A.N.C.P.I., de 110,5 mp.

În lipsa unor planuri

parcelare întocmite în coordonate stereografice (inexistente în prezenta cauză)

care să fi fost utilizate și la punerea în posesie a terenurilor din întreaga

zonă și ulterior respectate la întocmirea documentațiilor cadastrale,

suprapunerea nu poate fi confirmată și nici pusă cu certitudine în sarcina

uneia sau alteia dintre părți.

Terenul împrejmuit

actualmente de SC I.H. SRL și succesorii în drepturi ai acesteia are o

suprafață totală de 12.682 mp (225 mp + 12.457 mp) și respectă întru totul

limitele dreptului de proprietate și coordonatele din documentația cadastrală

întocmită conform titlurilor de proprietate.

Suprafața de 110,5 mp

se încadrează în limitele de toleranță acceptate, de 2%, prevăzute de

Regulamentul din 13 octombrie 2006 privind conținutul și modul de întocmire a

documentațiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, publicat

în M. Of. nr. 1048 din 29 decembrie 2006.

Instanța de apel, în

raționamentul pe care l-a dezvoltat, a pierdut din vedere două aspecte

esențiale: faptul că suprafața de 110,5 mp se încadrează în limita de - 2%

prevăzută de art. 26 din Regulament, în situația specifică a terenului

proprietatea SC L.P.A. SRL și că această diferență în minus a fost constatată

exclusiv cu ocazia efectuării măsurătorilor și documentației cadastrale.

Curtea de Apel a

ignorat astfel ipoteza legală a art. 26 care prevede că: „în cazul în care

suprafața din măsurători este mai mică decât suprafața din documentația

cadastrală precedentă sau decât suprafața din actele de proprietate, pentru

situația în care nu există documentație cadastrală, se procedează astfel: a)

dacă diferența este de până la 2 % documentația cadastrală se recepționează și

suprafața din măsurători se înscrie în cartea funciară.”

În aceste condiții,

instanța de apel face o greșită aplicare a legii, neanalizând pretențiile

apelantei-reclamante și din perspectiva textului de lege mai sus evocat,

incident în prezenta cauză.

Analizând recursul

formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta

este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art.

304 pct. 5 C. proc. civ.,

„casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru

motive de nelegalitate când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele

de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2)”.

Art. 105 alin.

(2) C. proc. civ. prevede că „Actele îndeplinite cu neobservarea formelor

legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin

aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin

anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se

presupune până la dovada contrarie”.

Recurenta

invocă încălcarea formelor de procedură de către instanța de apel atunci când a

respins excepția lipsei calității procesuale active a SC G.E. SRL și nu s-a

pronunțat asupra excepției nulității sentinței civile nr. 895 din 15 mai 2008 a

Tribunalului București, secția a IV-a civilă, în considerarea pierderii de

către această parte a calității de proprietar asupra terenului în litigiu, prin

contractul de vânzare-cumpărare din 21 decembrie 2007 încheiat cu SC L.P.A. SRL.

Întrucât a avut loc transmisiunea calității procesual active către dobânditorul

cu titlu particular al imobilului în litigiu, sentința primei instanțe de fond

a fost pronunțată în contradictoriu cu o persoană care nu mai avea calitatea de

parte în cauză, motiv pentru care recurenta apreciază că greșit a fost respinsă

excepția lipsei calității procesual active, iar sentința primei instanțe este

lovită de nulitate.

Această

critică este nefondată întrucât aplicarea sancțiunii nulității prevăzută de art.

105 alin. (2) C. proc. civ. este condiționată de dovedirea existenței unei

vătămări ce nu se poate înlătura decât prin anularea actelor procedurale care

au pricinuit-o, cu excepția nulităților prevăzute anume de lege, când vătămarea

se presupune până la dovada contrarie.

Partea

care ar fi putut invoca o vătămare determinată de desfășurarea procesului cu

încălcarea dreptului său la apărare, atât prin necitarea sa la judecata în fond

a cauzei, cât și prin exercitarea căii de atac a apelului de către autoarea sa,

este SC L.P.A. SRL care a fost introdusă în proces în faza apelului și care nu

numai că nu a dovedit o asemenea vătămare, dar nici nu a invocat-o.

În acest

context și în absența unei prevederi legale care sancționează expres cu

nulitatea o astfel de ipoteză, art. 105 alin. (2) C. proc. civ. nu este

incident.

De

altfel, prin încheierea din data de 25 06 2009 Curtea de Apel București a

respins excepția lipsei calității procesual active, apreciind, pe cale de

consecință, că „este inutilă discutarea nulității sentinței apelate”, astfel

încât nu se poate reține că nu s-a pronunțat asupra excepției nulității

sentinței.

Ca atare,

deoarece nu sunt îndeplinite condițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., nici

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu este incident.

Recurenta invocă și

greșita aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 25 și art. 26 din

Regulamentul privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor

cadastrale în vederea înscrierii în C.F. aprobat prin Ordinul nr. 634 din 13

octombrie 2006, argument circumscris motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

Se arată

de către recurentă că nu s-a dovedit că terenul solicitat de reclamantă s-ar

regăsi în suprafața de teren ocupată de recurentă și că cei 110,5 mp pentru

care s-a admis acțiunea în contradictoriu cu recurenta, se încadrează în limita

de

+/-

2% în care se

acceptă diferența care rezultă din măsurători, atunci când nu există

documentație cadastrală. Aplicarea corectă a art. 26 din regulamentul menționat

ar dovedi că nu există o suprapunere de teren, motiv pentru care s-ar fi impus

respingerea acțiunii.

Critica

este nefondată și face inaplicabil motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

Situația

de fapt nu poate fi analizată în recurs decât prin prisma aspectelor de

nelegalitate invocate ca motive de recurs. Această situație de fapt a fost

stabilită pe baza probelor administrate în apel, inclusiv prin refacerea

raportului de expertiză, care a concluzionat că terenul pârâtei SC I.H. SRL, la

data introducerii acțiunii în revendicare, era mai mare decât cel asupra căruia

justifică dreptul de proprietate, prin raportare la autorii săi, și că această

situație se datorează lărgirii deschiderii la stradă a respectivului teren,

prin aceasta ocupându-se terenul reclamantei. S-a constatat o suprapunere pe o

întindere de 115 mp, acordându-se despăgubiri doar pentru 113 mp cu motivarea

că diferența de 2 mp rezultă din rotunjirea permisă de marja de

+/-

2% prevăzută în art.

27 al Ordinului nr. 634 din 13 octombrie 2006.

Recurenta critică

această concluzie arătând că suprapunerea care afectează cele două documentații

este, potrivit A.N.C.P.I., de 110,5 mp și se încadrează în marja de

+/-

2%, prin urmare, nu

constituie o reală suprapunere de terenuri.

Recurenta

se raportează în aplicarea acestui procent la întreaga suprafață de teren, pe

când instanța de apel a aplicat acest procent numai cu privire la 2 mp, care

reprezintă diferența dintre suprapunerile de teren care au rezultat din probele

administrate (94+2+19=115 mp) și suprafața de 113 mp pentru care au fost

acordate despăgubiri, astfel încât, neexistând aceleași repere, nu se poate reține

existența unui aspect de nelegalitate.

Modalitatea

de calcul menționată de recurentă, prin aplicare procentului de rotunjire de

+/-

2% la întreaga

suprafață de teren, constituie un artificiu prin care se urmărește dovedirea

altei situații de fapt decât cea reținută de instanța de apel și va fi

înlăturat întrucât nu are forța probantă necesară pentru a contrazice

constatările instanței de apel asupra situației de fapt, realizate prin

utilizarea mijloacelor tehnice de specialitate care au fost coroborate cu

celelalte probe administrate în cauză.

Recurenta

putea valorifica o astfel de apărare la momentul încuviințării raportului de

expertiză, însă aceasta nu a formulat obiective ale expertizei în acest sens și

nici obiecțiuni la raportul de expertiză sub acest aspect.

Pentru considerentele

expuse și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta SC I.H. SRL împotriva Deciziei nr. 90/A din 18

martie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 31 octombrie 2014.