ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2243/2007

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la

Judecătoria sectorului 1 la data de 27 februarie 2003 reclamanta SN TC R. SA a

chemat în judecată pârâții P.S. și S.A. solicitând ca instanța să constate

inexistența dreptului de proprietate al pârâților asupra unei porțiuni de teren

situată în str. T., ce se suprapune peste mai mult de jumătate din terenul

reclamantei; s-a cerut, deasemenea, să se constate dreptul de proprietate al

reclamantei asupra porțiunii de peste jumătate din terenul pe care-l stăpânește

la adresa menționată, precum și radierea din cartea funciară a intabulării pe

numele pârâtului P.S.

În motivarea acțiunii s-a arătat că

pentru o porțiune din terenul proprietatea reclamantei a fost recunoscut prin

hotărâre judecătorească dreptul de proprietate în favoarea a patru persoane și

anume: S.A., B.N., H.M. și V.M., de la ultimii trei cumpărând pârâtul P.S.

S-a mai arătat că SN TC R. SA a

devenit proprietar asupra a 25.856, 60 mp teren prin sentința civilă nr.

5625/1995 a Judecătoriei sectorului 1 București, precum și prin contracte de

vânzare cumpărare succesive.

Prin încheierea din 17 martie 2003

instanța a luat act de precizarea făcută de reclamantă, în sensul că nu este

posesoarea imobilului în litigiu.

Prin întâmpinare pârâtul P.S. a

solicitat să se constate nulitatea acțiunii, susținând că obiectul acesteia nu

este determinat cu exactitate deoarece reclamanta folosește termeni extremi de

vagi, generali, de genul „porțiune de teren”, „mai mult de ½ din teren”

și altele asemănătoare.

Pârâtul a formulat, de asemenea,

excepția inadmisibilității acțiunii, arătând că aceasta trebuia să fie o cerere

în realizarea dreptului, iar pe fond a contestat valabilitatea titlului

reclamantei.

La data de 31 martie 2003 reclamanta

și-a modificat acțiunea solicitând, în primul rând, să se constate potrivit

prevederilor art. 111 C. proc. civ., existența dreptului său de proprietate

asupra parcelei de teren de 24.803,60 mp, dobândită ca efect al sentinței

civile nr. 5625/1995 a Judecătoriei sectorului 1.

Prin aceeași modificare a acțiunii

s-a solicitat în baza textului legal menționat, să se constate inexistența

dreptului de proprietate al pârâților asupra suprafeței de teren, recunoscut în

favoarea acestora prin două sentințe succesive ale Judecătoriei sector 1, în

măsura în care terenul cu privire la care a fost recunoscut dreptul lor, se

suprapune cu suprafața deținută de SN TC R. SA.

În fine, s-a solicitat să se dispună

rectificarea de carte funciară în sensul reducerii, corespunzător admiterii

acțiunii, a suprafeței de teren pentru care s-a deschis această carte funciară.

Reclamanta a mai precizat că

acțiunea formulată este una în constatare, iar nu în revendicare, cu toate

consecințele ce rezultă din această calificare cu privire la timbraj și

competența materială a instanțelor.

S-a precizat că reclamanta are

posesia întregii suprafețe de teren care constituie proprietatea lor, dar și

pârâtul P.S. face încercări de a ocupa porțiuni din acest teren.

Printr-o nouă întâmpinare în raport

de acțiunea modificată, pârâtul P.S. a arătat că are în posesie exclusivă

întregul teren, astfel cum acesta este intabulat în cartea funciară și în

contextul procesului verbal de punere în posesie al executorului judecătoresc,

neexistând identitate fizică între cele două terenuri.

Prin încheierea de ședință de la 21

aprilie 2003 instanța a luat act de precizarea reclamantei, în sensul că nu se

poate stabili suprafața exactă de teren pentru care drepturile reclamantei și

al pârâților se suprapun.

În condițiile art. 57-59 C. proc.

civ. reclamanta a chemat în judecată și pe numita P.A.O., soția pârâtului P.S.,

pentru ca hotărârea să-i fie opozabilă.

Prin sentința civilă nr. 4315 din 30

iunie 2003 Judecătoria sectorului 1 și-a declinat competența în favoarea

Tribunalului București în raport de valoarea obiectului dedus judecății.

După înregistrarea cauzei pe rolul

Tribunalului București, secția a IV a civilă, pârâții P. au formulat excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantei, arătând că aceasta este o

persoană juridică nouă care nu este succesoarea S.R.AT., iar transmisiunile

succesive ale terenului în litigiu nu au nici o legătură cu această reclamantă.

S-a invocat de asemenea, excepția

inadmisibilității acțiunii întemeiată pe prevederile art. 111 C. proc. civ.,

arătând că ei stăpânesc în întregime terenul asupra căruia au titlu.

Examinând probatoriile administrate,

îndeosebi cu înscrisuri și expertiza tehnică efectuată de către M.C.L.,

Tribunalul București, secția a IV a civilă, prin sentința civilă nr. 563 din 4

iunie 2004, a respins excepția inadmisibilității acțiunii și a admis cererea

astfel cum a fost modificată, constatând existența dreptului de proprietate al

reclamantei asupra unui teren în suprafață de 24.803, 60 mp. S-a constatat

inexistența dreptului de proprietate al pârâților P. pentru suprafața de

9.785,67 mp, iar în ceea ce o privește pe pârâta S.A. s-a stabilit inexistența

dreptului pentru o suprafață de 4.796,81 mp.

S-a dispus rectificarea înscrierii

în cartea funciară, instanța motivându-și soluția prin aceea că reclamanta a făcut

dovezi certe, inclusiv prin expertiză tehnică asupra existenței dreptului său,

în timp ce pârâții nu au fost în măsură să producă asemenea dovezi.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel ambele părți, reclamanta în ceea ce privește cheltuielile de

judecată, iar pârâții pe fondul cauzei.

Curtea de Apel București, secția a

IV a civilă, prin decizia civilă nr. 76 din 6 martie 2006 a respins apelul

declarat de reclamantă și l-a admis pe cel al pârâților, schimbând în parte

sentința, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.

Au fost păstrate dispozițiile din

sentință privind respingerea excepției de inadmisibilitate și a fost respinsă

ca inadmisibilă cererea de intervenție în interes propriu formulată de numitul

N.N.

În motivarea deciziei curtea a arătat

că ambele părți dețin hotărâri judecătorești irevocabile, cu caracter

constitutiv, stabilindu-se prin expertiza tehnică efectuată la instanța de fond

că o parte din suprafața de teren este comună. Or, această situație nu se poate

rezolva decât printr-o comparare de titluri pe calea unei acțiuni în

revendicare.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamanta și pârâții P., criticând-o și susținând că este

nelegală.

Prin recursul său, reclamanta a

invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că decizia

conține o motivare contradictorie, străină de natura pricinii, iar pe de altă

parte, în contextul prevederilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., s-au încălcat

formele de procedură în sensul că s-a încălcat principiul disponibilității.

În fine, s-a susținut că s-a făcut o

aplicare greșită a prevederilor art. 111 C. proc. civ.

Prin recursul lor, pârâții P. au

solicitat să fie admise excepțiile pe care le-au formulat, iar în caz contrar

să fie menținută soluția pronunțată în apel.

Examinând actele și lucrările

dosarului Curtea reține că ambele recursuri sunt întemeiate în sensul

considerațiilor ce succed.

Deși a făcut o motivare amplă,

instanța de apel nu a lămurit de o manieră la adăpost de critici, consecințele

reținerii ca temei al acțiunii reclamantei a prevederilor art. 111 C. proc.

civ., stabilind în mod eronat că valorificarea drepturilor reclamantei nu este

posibilă pe această cale.

Pe de altă parte, instanța de apel a

confirmat și validat o situație de fapt reținută de către tribunal în contextul

în care materialul probator, inclusiv cel cu expertiza tehnică, este

insuficient de relevant pentru lămurirea situației de fapt, a configurației

terenurilor, dispunerii acestora și întinderii drepturilor părților.

Pe de altă parte nu au fost

verificate de o manieră suficient de cuprinzătoare aspectele legate de

calitatea procesuală activă a reclamantei sub aspectul continuității ca

persoană juridică și cu referire la transmisiunile succesive ale dreptului

asupra terenului în litigiu.

Toate aceste trei mari categorii de

probleme impun reluarea judecății în apel și lămurirea lor, inclusiv prin

suplimentarea probatoriilor cu dovezile necesare.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor

art. 312–313 C. proc. civ. Înalta Curte va admite ambele recursuri, va casa

decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel

București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de

reclamanta SC R. SA și pârâții P.S. și P.A. împotriva deciziei nr. 76 din 6

martie 2006 a Curții de Apel București, secția a IV -a civilă.

Casează

decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 9 martie 2007.