ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5328/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta O.M. a chemat în judecată pe pârâții

S.C. I. S.A. București, D.M., P.A., P.I., C.L. și C.N., pentru ca, prin

hotărârea ce se va pronunța să fie constatată nulitatea absolută a contractului

de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6513 din 10 noiembrie 1994 la

Notariatul de Stat al Sectorului Agricol Ilfov.

Prin sentința nr. 1477 din 15 decembrie 1999,

pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost admisă

acțiunea, a fost constatată nulitatea contractului de vânzare-cumpărare și au

fost obligați pârâții la plata sumei de 38.000 lei cheltuieli de judecată.

Apelul declarat de pârâta S.C. I. S.A. a fost

admis, prin decizia nr. 175 din 23 aprilie 2002, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, și a fost schimbată sentința tribunalului, în

tot, în sensul respingerii acțiunii, ca nefondată.

Împotriva susmenționatei decizii a declarat

recurs reclamanta, invocând prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.,

susținând în esență că instanța de apel s-a preocupat de valabilitatea titlului

său de proprietate, iar nu de nulitatea contractului de vânzare-cumpărare

încheiat de pârâți, cerere ce forma obiectul litigiului; că a fost făcută o

greșită aplicare a prevederilor art. 1311 C. civ., că în cauză lipsește

obiectul vânzării, imobilul fiind vândut anterior, că a fost dovedită cauza

ilicită, respectiv reaua credință a vânzătorilor și că împuternicirea dată

cumpărătoarei nu a fost autentificată.

Recursul este fondat, pentru considerentele ce

vor urma.

Solicitând prin acțiune constatarea nulității

contractului de vânzare-cumpărare autentic, încheiat de pârâți, reclamanta a

susținut că acesta are cauză ilicită, fiind încheiat cu rea-credință, părțile

contractante cunoscând faptul că bunul vândut era proprietatea sa.

Prin argumentele cuprinse în motivarea deciziei

curții de apel, instanța s-a îndepărtat de obiectul acțiunii, pronunțându-se

peste ceea ce se ceruse prin acțiune și analizând raporturile juridice dintre

părți ca și când ar fi fost investită cu soluționarea unei acțiuni în

revendicare, situație în care sunt incidente prevederile art. 304 pct. 6 și 8 C.

proc. civ.

Pe de altă parte, la dosarul acestei instanțe,

se află copia de pe adresa nr. 519.417 din 27 iunie 2002 a Inspectoratului de

poliție al județului Ilfov din care rezultă că reclamanta a formulat plângere

penală care a fost înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, cu

propunere de trimitere în judecată.

Se impune în această situație a fi verificat

modul de soluționare al plângerii penale, soluția pronunțată în cauza penală

putând avea o înrâurire hotărâtoare în pretinsa cauză ilicită a contractului de

vânzare-cumpărare.

În consecință, recursul urmează a fi admis,

conform art. 313 C. proc. civ., a fi casată decizia curții de apel și a fi

trimisă cauza, aceleiași instanțe, pentru rejudecarea apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta O.M. împotriva deciziei nr. 175 din 23 aprilie 2002 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași

instanțe pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2003.