ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3751/2008

Asupra recursului civil de față; Prin sentința civilă nr. 2658 din 11 octombrie 2006, Tribunalul Timiș a respins contestația formulată de reclamanta T.O. împotriva dispoziției nr. 1074 din 25 aprilie 2006, emisă de Primarul municipiului Timișoara, prin care s-a respins notificarea, prin care solicitase acordarea de măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 prin compensare cu un alt teren și despăgubiri bănești pentru imobilul casă demolat de către autoritățile vechiului regim. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta T.O. are calitatea de persoană îndreptățită la restituirea imobilului situat în Timișoara, înscris în C.F. nr. 2542 Timișoara, nr.top 5012 și 5013, casă, curte și grădină în suprafață totală de 1018 mp și care a fost dobândit prin moștenire de la autorul său G.I., inițial de către G.S.

în cotă de 2/8, G.H.Ș. în cotă de 3/8 și T.O. în cotă de 3/8, ulterior fiind preluat de stat prin expropriere în baza Decretului nr. 341/1977. Reclamanta T.O. a dobândit în calitate de legatară universală de pe urma defunctei G.S. și cota de 2/8, dreptul său fiind de 5/8 din imobil. S-a constatat că imobilul situat în Timișoara, la adresa și , cu componența arătate anterior nu poate fi restituit în natură, deoarece, în urma sistematizării zonei în care se află, unele parcele sunt afectate de existența a două blocuri de locuințe, alei de acces și trotuare. Față de această situație, s-a reținut incidența dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, dacă există teren liber, acesta se restituie în natură, iar pentru construcțiile demolate, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent, condiționat de rambursarea diferenței dintre valoarea despăgubirii primite și valoarea construcțiilor demolate.

Prin dispoziția nr. 1074 din 25 aprilie 2006, emisă de Primarul municipiului Timișoara s-a respins ca rămasă fără obiect notificarea reclamantei de a i se acorda un teren echivalent cu același grad de urbanism și valoare cu suprafața expropriată de 1018 mp, deoarece prin decizia civilă nr. 964 din 14 mai 2003 a Curții de Apel Timișoara, pârâtul a fost obligat să atribuie reclamantei suprafața de 636,25 mp teren, situat în Timișoara, înscris în C.F. 122166 Timișoara, nr.top 28858/3, corespunzătoare cotei sale de proprietate de 5/8 din suprafața de 1018 mp, ce a fost expropriată de la antecesorii săi, iar pentru a i se atribui această parcelă a fost necesară dezmembrarea parcelei nr.top 28858/3 în două parcele distincte.

S-a constatat deci, că pentru cota de 5/8 din terenul expropriat, reclamantei i s-a atribuit în natură suprafața de 636,25 mp teren, cu nr. top 28858/3/2. În ceea ce privește cota de 5/8 părți la care reclamanta era îndreptățită din casa expropriată și demolată, a solicitat să fie despăgubită în compensare cu parcela de teren rămasă de 422 mp în proprietatea statului, situat în Timișoara, invocând dispozițiile art. 1 alin. (2) și art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001. Tribunalul a reținut că această modalitate de despăgubire a persoanelor îndreptățite este prevăzută în lege, dar că devine aplicabilă numai în eventualitatea în care, la dispoziția primarului există bunuri sau servicii disponibile ce pot fi acordate în compensare, atât bunuri mobile, cât și imobile.

S-a mai reținut că în vederea stabilirii acestor bunuri, pârâtul avea obligația, conform art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, să afișeze lunar, în termen de cel mult 10 zile calendaristice, calculate de la sfârșitul lunii precedente, la loc vizibil, lista sau tabelul bunurilor mobile și imobile disponibile și, după caz, a serviciilor ce pot fi acordate în compensare. Tribunalul a constatat că pârâtul și-a respectat această obligație conform procesului-verbal de afișare nr. 6790 din 11 aprilie 2006, din care rezultă că Primăria Timișoara nu deține bunuri sau servicii disponibile ce pot fi acordare în compensare. Reclamanta nu a făcut dovada contestării acestui proces-verbal, în condițiile în care a susținut că există în continuare terenuri libere disponibile, respectiv chiar parcela în suprafață de 422 mp, situată în Timișoara, înscrisă în C.F.

122166 Timișoara, nr.top 28858/3/1, din care s-a dezmembrat suprafața de 636,35 mp și care i-a fost deja acordată prin decizia nr. 964/2003 a Curții de Apel Timișoara. În acest context, prima instanță a decis să înlăture apărarea pârâtului, în sensul că reclamanta nu ar fi formulat cererea de despăgubire prin compensare cu alte bunuri sau servicii în termenul și în condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001, întrucât legea sancționează cu pierderea dreptului de a mai solicita măsuri reparatorii, numai nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru formularea notificării, nu și completările ulterioare făcute la notificarea inițială. In acest sens au fost invocate dispozițiile art. 23 al Tezei finale din Legea nr. 10/2001, republicată, potrivit cărora, orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire ce decurg din lege, pot fi depuse până la data soluționării notificării.

S-a menționat că, adresa Autorității pentru urmărirea aplicării unitare a Legii nr. 10/2001 poate avea în acest context numai un caracter de recomandare pentru instituțiile investite cu soluționarea notificărilor, dar în niciun caz nu poate schimba voința legiuitorului, așa cum rezultă dintr-o interpretare sistematică a dispozițiilor legale. Pe de altă parte, a mai reținut tribunalul că, cererea reclamantei pentru acordarea parcelei de 422 mp în compensare pentru cota de 5/8 părți din imobil este neîntemeiată, deoarece parcela respectivă nu este disponibilă conform procesului-verbal de afișare nr. 6790 din 1 aprilie 2006, care nu a fost contestat.

In privința cererii pentru despăgubiri bănești, prima instanță a reținut că a fost respinsă în mod corect de pârât, care la art. 4 din dispoziție a propus acordarea de despăgubiri bănești în condițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, deoarece, după apariția acestei legi, sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor bănești aferente imobilelor ce nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 sunt reglementate prin acest titlu. Prin urmare, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, regimul stabilirii și prețul despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor, vor fi realizate ulterior, prin constituirea Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor, în subordinea Cancelariei Primului-ministru.

De aceea, Comisia centrală este singura instituție abilitată pentru a stabili cuantumul despăgubirilor propuse prin dispozițiile sau deciziile motivate ale unităților deținătoare conform art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Tribunalul a mai reținut că instanța de drept comun, investită cu soluționarea cauzelor, în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu este competentă să cenzureze cuantumul despăgubirilor stabilite în condițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care prevăd că dispozițiile emise de către entitățile investite cu soluționarea notificărilor în care s-au consemnat sume ce urmează a se acorda ca despăgubiri, se predau pe bază de proces-verbal la Secretariatul Comisiei Centrale.

Această comisie va proceda în continuare la centralizarea dosarelor pe care le va transmite evaluatorului sau societății de evaluatori, desemnați în vederea întocmirii raportului de evaluare. În baza acestui raport, Comisia Centrală va emite o decizie ce va cuprinde titlul de despăgubire până la concurența sumei ce reprezintă cuantumul despăgubirilor propuse. Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 382 din 12 septembrie 2007 a admis apelul reclamantei T.O. împotriva sentinței civile nr. 2658 din 11 octombrie 2006, pronunțată de Tribunalul Timiș. A fost schimbată în tot sentința apelată, în sensul că, admițând contestația, a fost obligat Primarul municipiului Timișoara să atribuie reclamantei în compensare suprafața de teren de 366 mp înscrisă în C.F.

nr. 122166 Timișoara, nr.top 28858/3/1, situat în Timișoara, precum și despăgubiri bănești, în cuantum de 31554,40 RON, la valoarea actualizată de la data plății efective, stabilită potrivit expertizelor întocmite de ing. R. și ing. Ș., ce fac parte integrantă din această hotărâre. A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 2406,40 RON cu titlul de cheltuieli de judecată în toate instanțele. Instanța de apel a reținut în esență că, reclamanta T.O. are calitatea de persoană îndreptățită la restituirea imobilului, situat în Timișoara, nr.top 5012 și 5013, înscris în C.F. nr. 2542 Timișoara, compus din casă, curte și grădină, în suprafață de 1018 mp, dobândit prin moștenire după autorul G.I.

și ca moștenitoare testamentară a defunctei G.S., cota sa totală din imobil fiind de 5/8 părți. În urma sistematizării zonei în care se află situat imobilul, unele parcele sunt afectate de două blocuri de locuințe, alei de acces și trotuare, aspect ce conduce la ideea că nu poate fi restituit în natură. Reclamantei i s-a atribuit suprafața de 636,25 mp din terenul situat la adresa indicată, ca efect al deciziei civile nr. 964 din 14 mai 2003, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara. In apel, ca urmare a administrării unor noi probe, s-a constatat că Primăria Timișoara deține în proprietate terenul indicat de reclamantă, a cărui restituire o solicită în natură, dar în suprafață de numai 366 mp și nu de 422 mp, astfel că ar fi posibilă atribuirea lui prin compensare.

De asemenea, prin expertiza tehnică în construcții, întocmită de expertul S.S. s-a stabilit că valoarea casei demolate este de 173630 RON, din care cota parte de 5/8 a reclamantei echivalează cu suma de 108518,75 RON, așadar, mai puțin decât suma datorată inițial cu titlul de despăgubire. Astfel, raportat la starea de fapt expusă, instanța de apel a reținut că, prin art. 1 din Legea nr. 10/2001 se prevede ca imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 privind rechizițiile și nerestituite, se restituie în natură în condițiile acestei legi.

In cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se stabilesc măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii, oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale, privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Măsurile reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii se acordă prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată a entității investite potrivit legii cu soluționarea notificării.

Aceste măsuri pot fi acordate combinat. Cu alte cuvinte, Legea nr. 10/2001 stabilește o ordine de acordare a reparațiilor pentru victimele naționalizărilor și exproprierilor, prima opțiune fiind aceea de reparație în natură, urmată de compensarea cu alte bunuri și servicii și numai după aceea cu acordarea de despăgubiri bănești. Curtea a mai reținut că, în acest context, obligația impusă de art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 este îndeplinită numai formal de către autoritățile investite cu soluționarea notificărilor, întrucât, în mod invariabil procesele- verbale nu cuprind nicio listă sau tabel cu bunuri sau servicii disponibile, ori probele administrate în cauză au dovedit, tară niciun dubiu, că Primăria municipiului Timișoara deține în proprietate bunuri ce pot sau ar putea fi oferite în compensare victimelor deposedărilor abuzive.

În plus, art. 11 din Legea nr. 10/2001 statuează că imobilele expropriate și ale căror construcții edificate pe acestea nu au fost demolate, se vor restitui în natură persoanelor îndreptățite, cu respectarea dispozițiilor legale. Dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiționată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform legii în vigoare. In cazul în care construcțiile expropriate au fost demolate total sau parțial, dar nu s-au executat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, terenul liber se restituie în natură cu construcțiile rămase, iar pentru construcțiile demolate măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.

Dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiționată de rambursarea diferenței dintre valoarea despăgubirii primite și valoarea construcțiilor demolate, așa cum a fost calculată în documentația de stabilire a despăgubirilor, actualizată cu coeficientul prevăzut de legea în vigoare. In ipoteza în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase libere, pentru cea ocupată de construcții noi autorizate, cea afectată servitutilor legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.

In situația în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil. Valoarea construcțiilor expropriate și demolate se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare, în funcție de volumul de informații puse la dispoziția evaluatorului. De asemenea, valoarea construcțiilor expropriate care nu se pot restitui în natură și a terenurilor aferente acestora se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare.

Față de dispozițiile art. 1 și art. 11 din Legea nr. 10/2001, republicată, Curtea a reținut că cererea reclamantei este pe deplin justificată, aceasta fiind îndreptățită ca reparațiile să-i fie acordate într-un sistem mixt, respectiv compensare cu terenul de 366 mp, combinată cu acordarea de despăgubiri în cuantum de 31554,40 RON, pentru a completa diferența de valoare, acest calcul incluzând și suma de 17000 lei, reactualizată la suma de 6427,38 RON, ce reprezintă despăgubirile încasate de reclamantă, cu ocazia demolării casei. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Timișoara, pe care a criticat-o pentru nelegalitate, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul face o prezentare generală a cauzei de la momentul formulării notificării și până la pronunțarea soluției de către instanța de apel. În ceea ce privește această hotărâre, învederează că este nelegală, deoarece în mod greșit reclamantei i s-a atribuit în compensare terenul în suprafață de 366 mp, în condițiile în care recurentul pârât nu deține asemenea suprafețe de teren libere. În cauză s-a stabilit că reclamanta T.O. are calitatea de persoană îndreptățită la restituirea imobilului, situat în Timișoara, nr.top 5012 și 5013, înscris în C.F. nr. 2542 Timișoara, compus din casă, curte și grădină, în suprafață totală de 1018 mp. Acest imobil 1-a dobândit prin moștenire de la antecesorul său G.I.

în cotă de 3/8 și ca legatară universală a defunctei G.S. cu cota de 2/8, având în total cota de 5/8 părți. Imobilul a fost expropriat prin Decretul nr. 341/1977, iar construcția a fost demolată. Pe baza probatoriului administrat în cauză se reține că acesta nu poate fi restituit în natură, întrucât în urma sistematizării zonei este afectat de două blocuri de locuințe, alei de acces și trotuare. în aceste condiții sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, conform cărora, atunci când există teren liber, acesta se restituie în natură, iar pentru construcțiile demolate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent, condiționat de rambursarea diferenței dintre valoarea despăgubirii primite și valoarea construcțiilor demolate.

Prin dispoziția nr. 1074 din 25 aprilie 2006, a fost respinsă ca rămasă tară obiect notificarea reclamantei pentru a i se acorda un teren echivalent, de același grad de urbanism și valoare cu suprafața expropriată, avându-se în vedere că prin decizia civilă nr. 964 din 14 mai 2003 a Curții de Apel Timișoara, pârâtul a fost obligat să îi atribuie suprafața de 636,25 mp din terenul situat în Timișoara, astfel că în urmi dezmembrării parcelei cu nr.top 28858/3 în două parcele distincte. reclamanta a primit terenul cu suprafața de mai sus, cu nr.top 28858/3/2.

Cu privire la cota de 5/8 părți, la care reclamanta este îndreptățită din imobilul casă expropriat și demolat, pentru care a solicitat să fie despăgubită în compensare cu parcela de 422 mp, rămasă în proprietatea statului, se reține că, în mod corect a stabilit instanța de fond și nu cea de apel, că această posibilitate de despăgubire prevăzută de lege; poate fi realizată numai atunci când primarul localității terenului în discuți și- are bunuri sau servicii disponibile, mobile și imobile, care să poată fi acordate în compensare. Legea nr. 10/2001, republicată, prevede în art. 1 alin. (5) o procedură specială pentru stabilirea unor astfel de bunuri ce constă în afișarea lunară, într-un termen de 10 zile calendaristice, calculate de la sfârșitul lunii precedente, la un loc vizibil, a tabelului cu bunurile sau serviciile care pot fi acordate în compensare.

Pârâtul și-a respectat această obligație, astfel cum s-a dovedit cu procesul-verbal de afișare nr. 6790 din 11 aprilie 2006, din conținutul căruia rezultă că Primăria municipiului Timișoara nu deține bunuri sau servicii disponibile ce pot fi acordate în compensare. Reclamanta, deși a susținut permanent că există terenuri libere, ia dispoziția Primăriei, printre care și parcela în suprafață de 422 mp, situată în Timișoara, înscrisă în C.F. nr. 122166 Timișoara nr.top 28858/3/1, din care s-a dezmembrat suprafața de 636,25 mp, ce i-a fost deja acordată, conform deciziei nr. 964/2003 a Curții de Apel Timișoara, totuși nu a contestat procesul-verbal de afișare. Parcela în discuție nu apare ca fiind disponibilă conform procesului- verbal de afișare, necontestat de către reclamantă, cu toate că prin expertiza întocmită în cauză se evidențiază ca fiind liberă suprafața de 366 mp.

Tot prin expertiza respectivă, s-a menționat că terenul se află în zona sistematizată afectată de două blocuri de locuințe, alei de acces și trotuare, expertiză hotărâtoare în soluția pronunțată de instanța de apel, care a ignorat în totalitate procesul-verbal de afișare în care nu se evidențiază teren liber pentru compensare și care nici nu a fost contestat de persoana interesată, la momentul afișării, reclamanta din cauză. În aceste condiții, se reține că sunt incidente dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, care spre deosebire de caracterul de normă generală al art. 10 au natura unor prevederi speciale, nefiind aplicabile decât preluărilor abuzive prin expropriere.

Și în cazul imobilelor expropriate, regula o constituie restituirea în natură, restituirea prin echivalent fiind măsura reparatorie care, potrivit art. 11 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001, se acorda atunci când imobilul a fost înstrăinat sau este ocupat în tot sau în parte de lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, de construcții noi, autorizate, este afectat servituțiilor legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale.

Aria de cuprindere a sintagmei „amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale" este determinată de prevederile art. 10 pct. 3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, conform cărora se au în vedere „acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețe de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume căi de comunicare, dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele". In mod nejustificat a fost schimbată soluția de către instanța de apel, în condițiile în care tribunalul corect a reținut că, pentru terenul expropriat pretins de reclamantă, restituirea trebuie convertită în măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 11 alin. (4) din lege, care nu pot fi decât cele strict determinate de alin. (8) al aceluiași text, respectiv compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către pârât sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, nu și compensarea terenului expropriat cu un teren echivalent, așa cum a susținut reclamanta.

Trebuie reținut că posibilitatea atribuirii unui teren în compensare se realizează conform procedurii stabilite expres de legiuitor. În ceea ce privește cererea de despăgubiri bănești, corect a apreciat instanța de fond, aceasta fiind respinsă de către pârât, care a propus în art. 4 din dispoziția emisă acordarea despăgubirilor bănești în condițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2007, pentru că, după apariția acestei legi sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare sunt reglementate de acest titlu. În raport de cele expuse, critica este întemeiată, față de dispozițiile art. 304 pct. 9C. proc. civ. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentul pârât, se constată a fi trecut numai cu titlul enunțiativ, neregăsindu-se în critica formulată prin cererea de recurs.

Față de toate aceste considerente, urmează ca recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 382 din 12 septembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara să fie admis, să se caseze hotărârea recurată, iar ca urmare a respingerii apelului declarat de către reclamantă împotriva sentinței nr. 2658 din 11 octombrie 2006 a Tribunalului Timiș, să fie menținută ca legală și temeinică această ultimă hotărâre.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 382 din 12 septembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, pe care o casează. Respinge apelul reclamantei T.O. împotriva sentinței nr. 2658 din 11 octombrie 2006, pronunțată de Tribunalul Timiș, pe care o menține. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 iunie 2008.