ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3751/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3751/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului

civil de față;

Prin sentința civilă nr. 2658 din 11 octombrie 2006, Tribunalul Timiș a

respins

contestația formulată de

reclamanta T.O. împotriva dispoziției

nr.

1074 din 25 aprilie 2006, emisă de Primarul municipiului Timișoara, prin care

s-a respins notificarea, prin care solicitase

acordarea de măsuri reparatorii în

baza

Legii nr. 10/2001 prin compensare cu un alt teren și despăgubiri bănești

pentru imobilul casă demolat de către

autoritățile vechiului regim.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că

reclamanta T.O. are calitatea de persoană îndreptățită la restituirea

imobilului situat în Timișoara, înscris în C.F.

nr. 2542

Timișoara,

nr.top 5012 și 5013, casă, curte și grădină în suprafață totală de

1018 mp și care a fost

dobândit prin moștenire de la autorul său G.I.,

inițial de către G.S. în cotă de

2/8, G.H.Ș. în cotă de

3/8 și T.O.

în cotă de 3/8, ulterior fiind preluat de stat prin expropriere în baza

Decretului nr. 341/1977.

Reclamanta

T.O. a dobândit în calitate de legatară universală

de pe urma defunctei G.S. și

cota de 2/8, dreptul său fiind de 5/8

din imobil.

S-a constatat că

imobilul situat în Timișoara, la adresa și , cu

componența arătate anterior nu poate fi restituit în natură, deoarece,

în urma sistematizării zonei în care se află, unele parcele sunt afectate de

existența a

două blocuri de locuințe, alei de acces și trotuare.

Față

de această situație, s-a reținut incidența dispozițiilor art. 11 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, dacă

există teren liber, acesta se

restituie în

natură, iar pentru construcțiile demolate, măsurile reparatorii se

stabilesc

prin echivalent, condiționat de rambursarea diferenței dintre

valoarea despăgubirii primite și valoarea

construcțiilor demolate.

Prin

dispoziția nr. 1074 din 25 aprilie 2006, emisă de Primarul municipiului

Timișoara s-a respins

ca rămasă fără obiect notificarea reclamantei de a i se

acorda un teren echivalent cu același grad de

urbanism și valoare cu

suprafața

expropriată de 1018 mp, deoarece prin decizia civilă nr. 964 din 14

mai

2003 a Curții de Apel Timișoara, pârâtul a fost obligat să atribuie

reclamantei suprafața de 636,25 mp teren, situat

în Timișoara,

înscris în C.F. 122166 Timișoara, nr.top 28858/3,

corespunzătoare cotei sale de proprietate de 5/8 din suprafața de 1018 mp, ce a

fost expropriată de la antecesorii săi, iar pentru a i se atribui această

parcelă a fost necesară dezmembrarea parcelei nr.top 28858/3 în două parcele

distincte.

S-a constatat deci,

că pentru cota de 5/8 din terenul expropriat,

reclamantei

i s-a atribuit în natură suprafața de 636,25 mp teren, cu nr. top

28858/3/2.

În

ceea ce privește cota de 5/8 părți la care reclamanta era îndreptățită

din casa expropriată și

demolată, a solicitat să fie despăgubită în compensare

cu parcela de teren rămasă de 422 mp în proprietatea

statului, situat în Timișoara, invocând dispozițiile art. 1 alin. (2) și art.

11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001.

Tribunalul

a reținut că această modalitate de despăgubire a persoanelor

îndreptățite este prevăzută în lege, dar că

devine aplicabilă numai în eventualitatea în care, la dispoziția primarului

există bunuri sau servicii disponibile ce pot fi acordate în compensare, atât

bunuri mobile, cât și imobile.

S-a mai reținut că în

vederea stabilirii acestor bunuri, pârâtul avea

obligația, conform art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată,

să afișeze

lunar, în termen de cel

mult 10 zile calendaristice, calculate de la sfârșitul

lunii precedente, la loc vizibil, lista sau

tabelul bunurilor mobile și imobile

disponibile

și, după caz, a serviciilor ce pot fi acordate în compensare.

Tribunalul

a constatat că pârâtul și-a respectat această obligație conform

procesului-verbal de afișare nr. 6790 din 11

aprilie 2006, din care rezultă că Primăria Timișoara nu deține bunuri sau

servicii disponibile ce pot fi

acordare în

compensare. Reclamanta nu a făcut dovada contestării acestui

proces-verbal, în condițiile în care a susținut că

există în continuare terenuri libere disponibile, respectiv chiar parcela în

suprafață de 422 mp, situată în Timișoara, înscrisă în C.F. 122166 Timișoara,

nr.top 28858/3/1, din care s-a dezmembrat suprafața de 636,35 mp și care i-a

fost

deja acordată prin decizia nr. 964/2003

a Curții de Apel Timișoara.

În

acest context, prima instanță a decis să înlăture apărarea pârâtului, în

sensul că reclamanta nu ar fi formulat

cererea de despăgubire prin

compensare cu

alte bunuri sau servicii în termenul și în condițiile prevăzute

de Legea nr. 10/2001, întrucât legea sancționează

cu pierderea dreptului de a

mai

solicita măsuri reparatorii, numai nerespectarea termenului de 6 luni

prevăzut pentru formularea notificării, nu și

completările ulterioare făcute la

notificarea

inițială. In acest sens au fost invocate dispozițiile art. 23 al Tezei

finale din Legea nr. 10/2001, republicată,

potrivit cărora, orice alte înscrisuri

necesare

evaluării pretențiilor de restituire ce decurg din lege, pot fi depuse

până

la data soluționării notificării.

S-a

menționat că, adresa Autorității pentru urmărirea aplicării unitare a

Legii nr. 10/2001 poate avea în acest context

numai un caracter de

recomandare pentru

instituțiile investite cu soluționarea notificărilor, dar în niciun caz nu

poate schimba voința legiuitorului, așa cum rezultă dintr-o

interpretare

sistematică a dispozițiilor legale.

Pe

de altă parte, a mai reținut tribunalul că, cererea reclamantei pentru

acordarea parcelei de 422 mp în compensare

pentru cota de 5/8 părți din

imobil este

neîntemeiată, deoarece parcela respectivă nu este disponibilă

conform

procesului-verbal de afișare nr. 6790 din 1 aprilie 2006, care nu a fost

contestat.

In privința cererii pentru despăgubiri bănești, prima instanță a reținut

că

a fost

respinsă în mod corect de pârât, care la art. 4 din dispoziție a propus

acordarea de despăgubiri

bănești în condițiile art. 16 din Titlul VII al Legii

nr. 247/2005, deoarece, după apariția acestei legi, sursele

de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor bănești

aferente imobilelor ce nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea

Legii nr. 10/2001 sunt reglementate prin acest titlu.

Prin urmare,

după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, regimul

stabilirii și prețul despăgubirilor aferente imobilelor preluate

abuziv, sursele

de finanțare,

cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor, vor fi realizate ulterior,

prin constituirea Comisiei Centrale pentru stabilirea

despăgubirilor, în

subordinea Cancelariei Primului-ministru. De aceea,

Comisia centrală este singura instituție abilitată pentru a stabili

cuantumul despăgubirilor propuse prin dispozițiile sau deciziile motivate ale

unităților

deținătoare conform art.

16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Tribunalul a

mai reținut că instanța de drept comun, investită cu

soluționarea cauzelor, în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

nu este

competentă să cenzureze cuantumul despăgubirilor stabilite în

condițiile

art. 16 din Titlul VII al Legii

nr. 247/2005, care prevăd că dispozițiile emise

de către entitățile

investite cu soluționarea notificărilor în care s-au consemnat sume ce urmează

a se acorda ca despăgubiri, se predau pe bază de proces-verbal la Secretariatul

Comisiei Centrale. Această comisie va

proceda

în continuare la centralizarea dosarelor pe care le va transmite

evaluatorului sau societății de evaluatori,

desemnați în vederea întocmirii

raportului de evaluare.

În baza

acestui raport, Comisia Centrală va emite o decizie ce va cuprinde titlul de

despăgubire până la concurența sumei ce reprezintă cuantumul despăgubirilor

propuse.

Curtea de

Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 382 din

12 septembrie 2007 a admis apelul reclamantei T.O. împotriva sentinței

civile nr. 2658 din 11 octombrie 2006, pronunțată

de Tribunalul Timiș.

A fost

schimbată în tot sentința apelată, în sensul că, admițând contestația, a fost

obligat Primarul municipiului Timișoara să atribuie reclamantei în compensare

suprafața de teren de 366 mp înscrisă în C.F.

nr.

122166 Timișoara, nr.top 28858/3/1, situat în Timișoara, precum și despăgubiri

bănești, în cuantum de 31554,40 RON, la

valoarea actualizată de la data plății efective, stabilită potrivit

expertizelor

întocmite de ing. R. și ing. Ș., ce fac parte integrantă

din această hotărâre.

A fost

obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 2406,40 RON cu titlul de

cheltuieli de judecată în toate instanțele.

Instanța de apel a reținut în esență că, reclamanta T.O. are

calitatea de persoană îndreptățită la

restituirea imobilului, situat în

Timișoara,

nr.top 5012 și 5013, înscris în C.F. nr. 2542

Timișoara, compus din casă, curte și grădină, în suprafață de 1018 mp,

dobândit

prin moștenire după autorul G.I. și ca moștenitoare

testamentară a defunctei G.S., cota sa totală din imobil fiind de 5/8

părți.

În urma sistematizării zonei în care se află situat imobilul, unele

parcele

sunt afectate de două

blocuri de locuințe, alei de acces și trotuare, aspect ce conduce la ideea că

nu poate fi restituit în natură.

Reclamantei i s-a atribuit suprafața de 636,25 mp din terenul situat la

adresa indicată, ca

efect al deciziei civile nr. 964 din 14 mai 2003, pronunțată

de Curtea de Apel Timișoara.

In apel, ca

urmare a administrării unor noi probe, s-a constatat că Primăria Timișoara

deține în proprietate terenul indicat de reclamantă, a

cărui restituire o solicită în natură, dar în suprafață de numai 366 mp

și nu de 422 mp, astfel că ar fi posibilă atribuirea lui prin compensare.

De asemenea,

prin expertiza tehnică în construcții, întocmită de

expertul S.S. s-a stabilit că valoarea casei demolate este de 173630

RON,

din care cota parte de 5/8 a reclamantei echivalează cu suma de

108518,75 RON, așadar, mai puțin decât suma

datorată inițial cu titlul de

despăgubire.

Astfel,

raportat la starea de fapt expusă, instanța de apel a reținut că, prin art. 1

din Legea nr. 10/2001 se prevede ca imobilele preluate în mod abuziv de stat,

de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6

martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cele

preluate

de stat în baza Legii nr. 139/1940 privind rechizițiile și nerestituite,

se

restituie în natură în condițiile acestei legi.

In cazurile

în care restituirea în natură nu este posibilă, se stabilesc

măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile

reparatorii prin echivalent vor

consta în compensare cu alte bunuri sau

servicii, oferite în echivalent de

către

entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu

acordul

persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor

speciale, privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv.

Măsurile

reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte

bunuri sau servicii se acordă prin decizie sau,

după caz, dispoziție motivată a

entității

investite potrivit legii cu soluționarea notificării.

Aceste măsuri pot fi acordate combinat.

Cu alte cuvinte, Legea nr. 10/2001 stabilește o ordine de acordare a

reparațiilor pentru

victimele naționalizărilor și exproprierilor, prima opțiune fiind aceea de

reparație în natură, urmată de compensarea cu alte bunuri și servicii și numai

după aceea cu acordarea de despăgubiri bănești.

Curtea a mai reținut că, în acest context, obligația impusă de art. 1

alin. (5)

din

Legea nr. 10/2001 este îndeplinită numai formal de către autoritățile

investite cu

soluționarea notificărilor, întrucât, în mod invariabil procesele-

verbale nu cuprind nicio

listă sau tabel cu bunuri sau servicii disponibile, ori

probele administrate în cauză

au dovedit, tară niciun dubiu, că Primăria

municipiului Timișoara deține

în proprietate bunuri ce pot sau ar putea fi

oferite în compensare victimelor deposedărilor

abuzive.

În plus, art. 11 din Legea nr. 10/2001 statuează că imobilele

expropriate

și ale căror

construcții edificate pe acestea nu au fost demolate, se vor

restitui în natură persoanelor îndreptățite, cu

respectarea dispozițiilor legale.

Dacă

persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură este

condiționată de rambursarea unei sume

reprezentând valoarea despăgubirii

primite

actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform legii în

vigoare.

In cazul în

care construcțiile expropriate au fost demolate total sau

parțial, dar nu s-au executat lucrările pentru

care s-a dispus exproprierea,

terenul liber se restituie în natură cu

construcțiile rămase, iar pentru

construcțiile

demolate măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent. Dacă

persoana

îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură este

condiționată de rambursarea diferenței dintre

valoarea despăgubirii primite

și

valoarea construcțiilor demolate, așa cum a fost calculată în documentația de

stabilire a despăgubirilor, actualizată cu coeficientul prevăzut de legea în

vigoare.

In ipoteza în care construcțiile expropriate au fost integral demolate

și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial,

persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren

rămase libere,

pentru cea

ocupată de construcții noi autorizate, cea afectată servitutilor

legale și altor amenajări de utilitate publică

ale localităților urbane și rurale,

măsurile reparatorii se stabilesc în

echivalent.

In

situația în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă

funcțional întregul teren afectat, măsurile

reparatorii se stabilesc în

echivalent

pentru întregul imobil. Valoarea construcțiilor expropriate și

demolate

se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării,

stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare, în

funcție de volumul de informații puse la

dispoziția evaluatorului.

De asemenea, valoarea construcțiilor expropriate care nu se pot restitui

în natură și a terenurilor

aferente acestora se stabilește potrivit valorii de piață de la data

soluționării notificării stabilită potrivit standardelor internaționale de

evaluare.

Față de dispozițiile art. 1 și art. 11 din Legea nr. 10/2001,

republicată,

Curtea a reținut că

cererea reclamantei este pe deplin justificată, aceasta

fiind îndreptățită ca reparațiile să-i fie acordate într-un sistem mixt,

respectiv

compensare cu terenul de

366 mp, combinată cu

acordarea de

despăgubiri în cuantum de 31554,40 RON, pentru a completa

diferența de

valoare, acest calcul incluzând și suma de 17000 lei,

reactualizată la suma de 6427,38 RON, ce reprezintă despăgubirile

încasate

de reclamantă, cu ocazia demolării casei.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal a declarat recurs pârâtul

Primarul municipiului Timișoara, pe care a criticat-o pentru

nelegalitate,

invocând motivele de

recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, recurentul face o prezentare generală a cauzei de la

momentul formulării notificării și până la pronunțarea soluției de către

instanța de apel.

În ceea ce privește

această hotărâre, învederează că este nelegală,

deoarece în mod greșit reclamantei i s-a atribuit în compensare terenul

în

suprafață de 366 mp, în condițiile în care recurentul pârât nu deține

asemenea suprafețe de teren libere.

În cauză s-a

stabilit că reclamanta T.O. are calitatea de persoană îndreptățită la

restituirea imobilului, situat în Timișoara,

nr.top

5012 și 5013, înscris în C.F. nr. 2542 Timișoara,

compus din casă, curte

și grădină, în suprafață totală de 1018 mp. Acest

imobil 1-a dobândit prin moștenire de la antecesorul său G.I. în cotă

de 3/8 și ca legatară universală a defunctei G.S.

cu cota de 2/8,

având în total cota de 5/8 părți.

Imobilul a fost expropriat prin Decretul nr. 341/1977, iar construcția

a

fost demolată.

Pe

baza probatoriului administrat în cauză se reține că acesta nu poate fi

restituit în natură, întrucât în urma sistematizării zonei este afectat de două

blocuri de locuințe, alei de acces și trotuare. în aceste condiții sunt

incidente dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, conform cărora,

atunci când

există teren liber,

acesta se restituie în natură, iar pentru construcțiile

demolate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent, condiționat

de

rambursarea diferenței dintre

valoarea despăgubirii primite și valoarea

construcțiilor demolate.

Prin

dispoziția nr. 1074 din 25 aprilie 2006, a fost respinsă ca rămasă tară obiect

notificarea reclamantei pentru a i se acorda un teren echivalent, de

același grad de urbanism

și valoare cu suprafața expropriată, avându-se în

vedere că prin decizia civilă nr. 964 din 14 mai 2003

a Curții de Apel Timișoara, pârâtul a fost obligat să îi atribuie suprafața de

636,25 mp din terenul situat în Timișoara, astfel că în urmi dezmembrării

parcelei cu nr.top 28858/3 în două parcele distincte.

reclamanta a primit terenul cu suprafața de mai sus, cu nr.top

28858/3/2.

Cu

privire la cota de 5/8 părți, la care reclamanta este îndreptățită din

imobilul casă

expropriat și demolat, pentru care a solicitat să fie despăgubită

în compensare cu parcela

de 422 mp, rămasă în proprietatea statului,

se reține că, în mod corect a

stabilit instanța de fond

și nu cea de apel, că această posibilitate de despăgubire

prevăzută de lege;

poate fi realizată numai atunci când primarul localității terenului în

discuți și-

are bunuri sau

servicii disponibile, mobile și imobile, care să poată fi acordate în

compensare.

Legea nr. 10/2001,

republicată, prevede în art. 1 alin. (5) o procedură

specială pentru stabilirea unor astfel de bunuri ce constă în afișarea

lunară,

într-un termen de 10 zile calendaristice, calculate de la

sfârșitul lunii

precedente, la un loc

vizibil, a tabelului cu bunurile sau serviciile care pot fi

acordate în

compensare.

Pârâtul și-a respectat această obligație, astfel cum s-a dovedit cu

procesul-verbal de afișare nr. 6790 din 11

aprilie 2006, din conținutul căruia

rezultă

că Primăria municipiului Timișoara nu deține bunuri sau servicii

disponibile

ce pot fi acordate în compensare.

Reclamanta,

deși a susținut permanent că există terenuri libere, ia

dispoziția Primăriei, printre care și parcela în suprafață de 422 mp,

situată în

Timișoara, înscrisă în C.F. nr. 122166 Timișoara nr.top

28858/3/1, din care s-a dezmembrat suprafața de

636,25 mp, ce i-a fost deja acordată, conform deciziei nr. 964/2003 a Curții de

Apel Timișoara, totuși nu

a contestat procesul-verbal de afișare.

Parcela

în discuție nu apare ca fiind disponibilă conform procesului-

verbal de afișare,

necontestat de către reclamantă, cu toate că prin expertiza întocmită în cauză

se evidențiază ca fiind liberă suprafața de 366 mp.

Tot

prin expertiza respectivă, s-a menționat că terenul se află în zona

sistematizată afectată

de două blocuri de locuințe, alei de acces și trotuare,

expertiză hotărâtoare în

soluția pronunțată de instanța de apel, care a ignorat

în totalitate procesul-verbal de

afișare în care nu se evidențiază teren liber

pentru compensare și care nici

nu a fost contestat de persoana interesată, la

momentul afișării, reclamanta din cauză.

În aceste

condiții, se reține că sunt incidente dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001,

care spre deosebire de caracterul de normă generală al

art. 10 au natura unor prevederi speciale, nefiind aplicabile decât

preluărilor

abuzive prin expropriere.

Și în cazul

imobilelor expropriate, regula o constituie restituirea în natură, restituirea

prin echivalent fiind măsura reparatorie care, potrivit

art. 11 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001, se acorda atunci când

imobilul a fost

înstrăinat sau este ocupat în tot sau în parte de

lucrările pentru care s-a

dispus

exproprierea, de construcții noi, autorizate, este afectat servituțiilor

legale și altor amenajări de utilitate publică

ale localităților urbane și rurale.

Aria

de cuprindere a sintagmei „amenajări de utilitate publică ale

localităților urbane și

rurale"

este

determinată de prevederile art. 10 pct. 3

din Normele metodologice de

aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, conform

cărora se au în vedere „acele suprafețe de teren

afectate unei utilități publice, respectiv suprafețe de teren supuse unor

amenajări destinate a

deservi nevoile

comunității, și anume căi de comunicare, dotări tehnico-edilitare subterane,

amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit,

parcuri și

grădini publice, piețe pietonale și altele".

In

mod nejustificat a fost schimbată soluția de către instanța de apel, în

condițiile în care tribunalul corect a

reținut că, pentru terenul expropriat

pretins

de reclamantă, restituirea trebuie convertită în măsuri reparatorii prin

echivalent, conform art. 11 alin. (4) din lege,

care nu pot fi decât cele strict determinate de alin. (8) al aceluiași text,

respectiv compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de

către pârât sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind

regimul de stabilire și plata despăgubirilor

aferente imobilelor preluate abuziv, nu și compensarea terenului

expropriat

cu un teren echivalent, așa cum a susținut reclamanta.

Trebuie reținut că posibilitatea atribuirii unui teren în compensare se

realizează conform procedurii stabilite expres de legiuitor.

În ceea ce privește

cererea de despăgubiri bănești, corect a apreciat

instanța de fond, aceasta fiind respinsă de către pârât, care a propus

în art. 4

din dispoziția emisă

acordarea despăgubirilor bănești în condițiile art. 16 din

Titlul VII al Legii nr. 247/2007, pentru că, după

apariția acestei legi sursele

de

finanțare, cuantumul și procedura de acordare sunt reglementate de acest

titlu.

În

raport de cele expuse, critica este întemeiată, față de dispozițiile

art. 304 pct. 9C. proc. civ.

Motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentul pârât, se

constată a fi trecut numai cu titlul enunțiativ,

neregăsindu-se în critica formulată prin cererea de recurs.

Față de toate aceste

considerente, urmează ca recursul declarat de

pârâtul

Primarul municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 382 din 12

septembrie

2007 a Curții de Apel Timișoara să fie admis, să se caseze hotărârea recurată,

iar ca urmare a respingerii apelului declarat de către

reclamantă împotriva sentinței nr. 2658 din 11 octombrie 2006 a

Tribunalului

Timiș, să fie menținută

ca legală și temeinică această ultimă hotărâre.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul

declarat de pârâtul Primarul municipiului Timișoara

împotriva deciziei nr. 382 din 12 septembrie 2007, pronunțată de Curtea

de Apel

Timișoara, secția civilă, pe care o casează.

Respinge

apelul reclamantei T.O. împotriva sentinței nr. 2658 din

11 octombrie 2006, pronunțată de

Tribunalul Timiș, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 9 iunie 2008.