ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1033/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin dispoziția nr. 2350 din 11

noiembrie 2004, Primarul Municipiului Timișoara a respins notificarea prin care

H.A. solicita acordarea măsurilor reparatorii constând în restituirea în natură

și respectiv despăgubiri bănești pentru imobilul din Timișoara, cu motivarea că

notificatorul nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită și a

dreptului de proprietate invocat, întrucât nu a depus actele doveditoare

solicitate, în termenul prevăzut de lege.

La 28 noiembrie 2004, H.A. a

contestat această dispoziție, învederând instanței că a depus toate actele care

atestă dreptul său la acordarea măsurilor reparatorii, situație în care, cu

încălcarea legii, notificarea a fost respinsă.

Investit cu soluționarea litigiului,

Tribunalul Timiș, secția civilă, prin sentința nr. 2314/P.I. din 30 septembrie

2005, a admis acțiunea și anulând dispoziția a obligat entitatea notificată, să

emită în favoarea reclamantului, dispoziție de restituire în natură pentru cota

de ½ din spațiile comerciale ale imobilului situat în Timișoara înscris

în C.F. 9345 Timișoara, respectiv din apartamentele nr. 12A, 12B, 12C, 12D, 12E

și F și 1C, etaj I, plus cota de ½ din terenul construit și neconstruit,

identificat topografic sub nr. 17068 și să stabilească măsuri reparatorii prin

echivalent în condițiile art. 1 din Legea nr. 10/2001, republicată, pentru cota

de ½ din apartamentele înstrăinate.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut în esență că reclamantul și-a dovedit, cu actele de stare

civilă depuse la dosar, calitatea sa de moștenitor al fostei proprietare

tabulare H.T., care a deținut cota de ½ din imobilul în litigiu.

Tot astfel, se mai arată, cum

potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 dovada calității de moștenitor

poate fi făcută și cu acte de stare civilă, cererea de restituire are valoare

de acceptare a succesiunii, neimpunându-se depunerea în cauză a certificatului

de moștenitor, pentru a se face dovada calității de persoană îndreptățită.

Ca atare, în mod greșit notificarea

a fost respinsă, măsurile reparatorii în echivalent, corespunzătoare părților

din imobil ce nu se pot restitui în natură, trebuind circumscrise noilor

reglementări impuse prin dispozițiile art. 7 din Titlul nr. I al Legii nr.

247/2005.

Curtea de Apel Timișoara, secția

civilă, prin decizia nr. 39 din 2 februarie 2006 a respins, în esență cu

aceeași motivare, apelul declarat în cauză, de Primarul Municipiului Timișoara.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs în termen legal, Municipiul Timișoara, prin primar care,

invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. susține că

anulând dispoziția, instanța a dat o greșită interpretare prevederilor legale

aplicabile în cauză și probelor administrate care atestă că reclamantul nu a

făcut dovada calității de persoană îndreptățită și respectiv a dreptului de

proprietate invocat, întrucât nu a completat dosarul cu actele doveditoare,

până la soluționarea notificării în faza administrativă.

Totodată, se mai arată, în mod

greșit s-au acordat despăgubiri pentru cota de ½ aferentă apartamentului

nr. 12G din imobil, în condițiile în care această unitate locativă nu exista la

data preluării, fiind ulterior construită de către Statul Român.

Recursul se privește ca fondat,

urmând a fi admis în limitele și pentru considerentele ce succed.

Este adevărat că o cotă de ½

din imobilul în litigiu, preluat abuziv de către stat în baza Decretului nr.

92/1950, a aparținut T.H., mama reclamantului, care se încadra în categoria

persoanelor exceptate de la naționalizare.

Din conținutul dosarului administrativ

ce a stat la baza finalizării procedurii necontencioase instituită prin

dispozițiile Legii nr. 10/2001, rezultă cu prisosință calitatea de moștenitor

al reclamantului față de fosta proprietară tabulară a unei cote de ½ din

imobil, instanțele reținând corect că, potrivit legii, cererea de restituire

are valoare de acceptare a succesiunii, în acest context depunerea

certificatului de moștenitor nefiind o condiție

sine qua non

pentru

dobândirea calității de persoană îndreptățită.

Potrivit art. 23 din Legea nr.

10/2001, în redactarea ulterioară republicării, actele doveditoare ale

dreptului de proprietate, ori, după caz, ale calității de asociat ori acționar

al persoanei juridice, precum și în cazul moștenitorilor, cele care atestă

această calitate, pot fi depuse până la data soluționării notificării.

Or, așa cum s-a arătat, din

conținutul dosarului administrativ a cărui copie a fost depusă în cauză rezultă

că reclamantul a făcut dovada calității sale de moștenitor al fostei

proprietare tabulare a cotei de ½ din imobil.

Ca atare, critica vizând

neîndreptățirea reclamantului la măsurile reparatorii prevăzute de lege, nu

poate fi primită.

Este însă pertinentă critica

referitoare la greșita reținere de către instanțe a dreptului reclamantului la

despăgubiri pentru toate spațiile din imobil, care nu pot fi restituite în

natură.

Astfel, în raportul de expertiză

tehnică efectuat în cauză, necontestat de reclamant, se reține în mod explicit

că, din cele 28 de apartamente ce compun imobilul, doar 27 au fost trecute în

proprietatea Statului Român, apartamentul nr. 12G (parter) fiind edificat

ulterior preluării, de către stat, și vândut chiriașului în baza Legii nr.

112/1995.

Pentru aceste considerente, acest

spațiu nici nu a făcut obiectul evaluării, de către expert. (fila 93, dosar

9479/C/2004 al Tribunalului Timiș, secția civilă).

Din actele cauzei rezultă de

asemenea că, urmare autorizației de construire nr. 446/S/XII/1971 apartamentul

a fost edificat în curtea imobilului, în anul 1971, inițial cu destinația de

centrală termică, pentru ca ulterior să fie dezafectat, repartizat ca anexă și

închiriat potrivit contractului nr. 2241 din 13 martie 2001.

Totodată, la 20 iulie 2002, Primăria

Municipiului Timișoara a solicitat Judecătoriei Timișoara, Serviciul de carte

funciară, rectificarea destinației imobilului, din spațiu comercial, în

apartament cu destinația de anexă locuință (a se vedea în acest sens, fila 140

și 141-145, dosar fond).

Așa fiind, recursul urmează a se

admite cu consecința admiterii apelului și a schimbării în parte a hotărârii

instanței de fond, în sensul celor ce preced.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul Primarul

municipiului Timișoara împotriva deciziei civile nr. 39 din 2 februarie 2006 a

Curții de Apel Timișoara, pe care o modifică, în sensul că admite apelul

declarat împotriva sentinței civile nr. 2314/PI din 30 septembrie 2005 a

Tribunalului Timiș, pe care o schimbă în parte, în sensul că respinge cererea

de acordare a măsurilor reparatorii pentru apartamentul 12 G din imobil.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, 6

februarie 2007.