ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7028/2008

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra

recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Timiș la data de 12 februarie 2007, reclamanții V.K.A., V.M.K.A. și V.K. au

solicitat, în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Timișoara,

Primăria municipiului Timișoara, Consiliul local al municipiului Timișoara și

Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Timișoara, anularea dispoziției

nr. 3056 din 27 decembrie 2006 emisă de pârâtul Primarul municipiului

Timișoara, prin care li s-a respins notificarea privind restituirea în natură a

terenului în suprafață de 469 mp situat în Timișoara, și s-a propus acordarea

de despăgubiri în condițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că

au calitatea de persoane îndreptățite în sensul dispozițiilor art. 3 din Legea

nr. 10/2001, în calitate de succesibili după defuncții proprietari tabulari

V.C.S. și V.C., care au dobândit dreptul de proprietate în cote de ½,

conform titlului de cumpărare nr. 1855 din 8 iunie 1948.

Notificarea reclamanților a fost inițial

respinsă de Primarul municipiului Timișoara, prin Dispoziția nr. 1157 din 21

mai 2004, cu motivarea că nu au dovedit calitatea de persoane îndreptățite,

însă prin sentința civilă nr. 1576 din 17 decembrie 2004 a Tribunalului Timiș,

irevocabilă, această dispoziție a fost anulată, dispunându-se obligarea

intimaților la acordarea de măsuri reparatorii.

Se mai arată că, deși au solicitat ca

aceste măsuri reparatorii să le fie acordate prin compensare cu alte bunuri sau

servicii, dispoziția contestată nu face referire la această cerere. Pe de altă

parte, pârâtul Primarul municipiului Timișoara, procedând într-o manieră

abuzivă, a arătat că nu deține bunuri sau servicii ce pot fi acordate ca măsuri

reparatorii alternative, deși ei au identificat un imobil considerat

disponibil, aflat în proprietatea Primăriei municipiului Timișoara.

Prin sentința civilă nr. 1480/PI din 18

septembrie 2007, Tribunalul Timiș, secția civilă, a respins contestația.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că

reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri

reparatorii, față de faptul că sunt moștenitorii proprietarilor tabulari ai

imobilului la momentul preluării abuzive.

În ce privește neacordarea de către pârâtul

emitent al dispoziției contestate a măsurilor reparatorii alternative, prin

compensare cu alte bunuri sau servicii, nu se poate reține nepronunțarea

unității deținătoare cu privire la acest aspect în condițiile în care din

decizia contestată rezultă faptul că Primăria nu deține astfel de bunuri și că

a propus acordarea de despăgubiri bănești, aceasta fiind modalitatea aleasă

pentru acordarea de măsuri reparatorii.

Dacă erau nernulțumiți, reclamanții puteau să

conteste actul administrativ în condițiile Legii nr. 554/2004, iar după anularea

acestuia și întocmirea unei liste de bunuri disponibile, să obțină măsura

reparatorie solicitată.

Împotriva sentinței tribunalului au declarat

apel reclamanții, în care au arătat că au identificat un imobil aflat pe raza

municipiului Timișoara, proprietatea Primăriei municipiului Timișoara, care

solicită să le fie atribuit cu titlu de măsură compensatorie.

La data de 28 februarie 2008, reclamanții au

formulat cerere prin care au solicitat efectuarea unei expertize care să

stabilească valoarea acestui imobil, situat în Timișoara, pe care îl acceptă ca

măsură reparatorie în echivalent, prin compensare pentru imobilul din

Timișoara, ce formează obiectul dispoziției contestate în prezenta cauză.

Prin decizia nr. 73/A din 20 martie 2008,

Curtea de Apel Timișoara a respins apelul declarat de reclamanți.

Pentru a pronunța această decizie, s-a

reținut că solicitarea de atribuire în natură, prin compensare, a unui imobil

naționalizat de la o altă persoană, în prezent aflat în patrimoniul

Municipiului Timișoara, nu este posibilă, deoarece prin această practică se

creează posibilitatea constituirii unui drept de proprietate în patrimoniul

reclamanților, asupra unui bun care nu are nici o legătură cu patrimoniul

autorilor lor.

De altfel, această măsură nici nu este prevăzută

de lege, posibilitatea de compensare în natură prevăzută de Legea nr. 10/2001

având în vedere, în special, porțiuni de teren aflate în imediata apropiere a

proprietății persoanei îndreptățite, nerevendicate sau, eventual, construcții

edificate de Statul Român, ceea ce nu este cazul în speță.

Pe de altă parte, o astfel de măsură ar

constitui și o modalitate de periclitare a siguranței circuitului civil pentru

că ar avea la bază un mod de dobândire al proprietății care s-ar baza pe

criterii arbitrare și care nu este acceptat nici în practica Curții Europene.

În această logică juridică, cererea

reclamanților privind efectuarea unei expertize apare ca fiind neutilă cauzei.

Împotriva deciziei Curții de Apel Timișoara, au

declarat recurs reclamanții care, invocând motivele de nelegalitate prevăzute

de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., critică decizia instanței de apel

arătând că aceasta a respins în mod nejustificat cererea lor privind

expertizarea imobilului din patrimoniul Primăriei municipiului Timișoara

solicitat în compensare, cu ignorarea dispozițiilor legale în materie care nu

cer ca bunul oferit ca măsură reparatorie prin compensare să fi făcut parte din

patrimoniul autorilor lor.

Recurenții mai arată că instanța de apel nu s-a

pronunțat nici cu privire la cererea lor, formulată la data de 28 februarie

2008, prin care au solicitat prezentarea de către pârâți a situației bunurilor

imobile de care dispun pe raza unității administrativ-teritoriale a

Municipiului Timișoara, sens în care ar fi dorit să dovedească că pârâții dețin

bunuri care pot forma obiectul aplicării Legii nr. 10/2001.

Mai arată că, potrivit dispozițiilor art. 26

din Legea nr. 10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă, entitatea

investită cu soluționarea notificării va propune acordarea de despăgubiri în

situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este

acceptată de persoana îndreptățită.

Solicită admiterea recursului și, în

principal, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei pentru rejudecarea

apelului, iar în subsidiar, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii

contestației și obligarea pârâților să ofere ca măsură reparatorie prin

compensare, imobilul identificat de ei sau, eventual, un alt imobil.

Verificând legalitatea deciziei

recurate în raport de criticile formulate de recurenți, Înalta Curte va admite

recursul declarat în cauză, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre

rejudecare instanței de apel, pentru următoarele considerente:

Prin dispoziția nr. 3056 din 27 decembrie 2006,

contestată în prezenta cauză, s-a reținut calitatea notificatorilor de persoane

îndreptățite la măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de

469 mp situat în Timișoara, în sensul dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 10/2001 și s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile art.

16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Deși reclamanții au solicitat acordarea de

măsuri reparatorii constând în compensare cu alte bunuri și servicii,

identificând în acest sens un imobil care acceptă să le fie atribuit, nici

instanța de fond, dar nici cea de apel nu s-au preocupat să administreze toate

dovezile pentru a stabili dacă acest imobil este posibil a fi acordat în

compensare, limitându-se să arate că din procesul verbal de afișare înregistrat

sub nr. SC 2006 – 25007 din 8 decembrie 2006, rezultă că Primăria Municipiului

Timișoara nu deține bunuri disponibile sau servicii care pot fi acordate în

compensare.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă,

măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent, constând în compensare cu

alte bunuri sau servicii oferite de către entitatea învestită cu soluționarea

notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în

condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Nu poate fi primit argumentul curții de apel în

sensul că „solicitarea de atribuire în natură, prin compensare, a unei case și

teren intravilan, naționalizate de la altă persoană, în prezent în patrimoniul

Municipiului Timișoara, nu este posibilă deoarece prin această practică se

creează posibilitatea constituirii unui drept de proprietate în patrimoniul

apelanților (nn. reclamanți) asupra unui bun care nu are nici un fel de

legătură cu patrimoniul autorului lor."

Dispozițiile pct. 1.7 din Normele

Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr.

250/2007 permit entității obligate la restituire să ofere persoanei

îndreptățite orice bun disponibil pe care îl deține și care este acceptat de

persoana îndreptățită.

Ca atare, nici o dispoziție legală nu prevede

condiția ca bunul acordat în compensare să fi fost în patrimoniul persoanelor

îndreptățite (sau a autorilor lor) la data preluării, singurele condiții

necesare pentru aplicarea acestei măsuri fiind ca bunul acordat să fie

disponibil și să există acordul persoanei îndreptățite cu privire la atribuirea

acestuia.

Întrucât există acordul persoanelor

îndreptățite cu privire la aplicarea măsurii de compensare, singurul aspect de

care trebuiau să se preocupe instanțele era de a administra toate probele

pentru a stabili dacă imobilul identificat de reclamanți poate fi atribuit ca

măsură reparatorie.

Pentru motivele arătate, se impune casarea

deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, pentru

efectuarea unei noi expertize care să stabilească valoarea imobilului situat în

Timișoara, astfel încât să se stabilească dacă acesta poate fi acordat în

compensare pentru terenul situat în Timișoara, str. O. nr. 2.

Se mai impune ca instanța de apel să

administreze probe pentru a stabili care este situația juridică a imobilului

situat în Timișoara, P-ța A. nr. 5 și dacă este disponibil.

Dacă apreciază că este necesar, instanța de

apel va obliga pârâții să prezinte situația bunurilor disponibile pe raza

Municipiului Timișoara.

Pentru considerentele arătate, în baza dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va admite recursul, se va casa decizia

recurată și se va trimite cauza la Curtea de Apel Timișoara pentru rejudecarea

apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții

V.K.A., V.M.K.A. și V.K. împotriva deciziei nr. 73/A din 20 martie 2008

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă.

Casează decizia recurată și trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2008.