Decizia nr. 3572/2016 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 11 februarie 2013 pe rolul Tribunalului Botoșani reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y. și Z., au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Botoșani (AJPIS Botoșani), Agenția Națională Pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale (Ministerul Muncii), să se constate nelegalitatea, ca efect al admiterii excepției de nelegalitate, a deciziilor prin care le-au fost stabilite salariile în anii 2011, 2012 și 2013. Având în vedere complexitatea obiectului cauzei, instanța, prin încheierea de ședință din 15 mai 2013, a dispus disjungerea cauzei pentru fiecare reclamant în parte și formarea de noi dosare. Astfel, în prezenta cauză, obiectul judecății îl constituie cererea reclamantei C., în contradictoriu cu pârâții AJPIS Botoșani, ANPIS și Ministerul Muncii, prin care se solicită următoarele: (i) să se constate nelegalitatea, ca efect al admiterii excepției de nelegalitate, a deciziilor prin care au fost stabilite salariile reclamantului în anii 2011, 2012, a Deciziilor nr. 11 din 28 ianuarie 2011, nr. 53 din 12 aprilie 2012 și nr. 96 din 14 iunie 2012; (ii) să se constate nelegalitatea, ca efect al admiterii excepției de nelegalitate a deciziei nr. 99 din 30 aprilie 2009, prin care pârâta a dispus diminuarea sporului pentru condiții periculoase și vătămătoare de la 10 % la 1 %; (iii) anularea, ca nelegală, a Deciziei nr. 203 din 18 decembrie 2012 prin care i-a stabilit salariul începând cu luna decembrie 2012 și, respectiv, ianuarie 2013; (iv) obligarea pârâtei să emită altă decizie de stabilire a salariului începând cu data de 18.12.2012, prin care, pe de o parte, să introducă în salariul de bază drepturile bănești acordate din fondurile constituite în temeiul O.G. nr. 92/2003, O.G. nr. 29/2004 și Legii nr. 116/2004, urmând ca sporurile de care beneficiază să fie calculate în funcție de salariul de bază astfel stabilit, iar pe de altă parte, salariile de bază să fie calculate cu respectarea dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010 prin raportare la salariul din luna octombrie 2010 și, în al treilea rând, să îi acorde sporul pentru condiții periculoase și vătămătoare în cuantum de 10% din salariul de bază; (v) obligarea pârâtei la plata diferențelor salaríale dintre salariul calculat potrivit solicitării de la punctul 4 și salariul efectiv plătit începând cu luna decembrie 2012; (vi) obligarea pârâtei la plata de daune interese corespunzătoare devalorizării drepturilor salariale neîncasate începând cu luna decembrie 2012, daune ce urmează a fi calculate de la data scadenței și până la plata efectivă a diferenței de drepturi salariale precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Excepția de nelegalitate invocată și sesizarea instanței de contencios administrativ competente La termenul de judecată din 18 septembrie 2013, reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor pct. II lit. a), b), c), d) și e) din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, aprobate prin Ordinul comun al ministrului muncii, familiei și protecției sociale și al ministrului finanțelor publice nr. x/77/2011 (act denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Normele metodologice aprobate prin Ordinul MMFPS și MFP nr. x/77/2011"), și excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 1 pct. 3 din Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 605/2009 (act denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Ordinul MMFPS nr. 605/2009") și a art. 1 pct. 4 din Ordinul președintelui Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială nr. 77/2009 (act denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Ordinul ANPIS nr. 77/2009"). Tribunalul Botoșani, ca instanță învestită cu soluționarea litigiului în fond, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 (forma în vigoare la data sesizării instanței cu cererea principală), a sesizat Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea excepției de nelegalitate invocate.

Hotărârea primei instanțe cu privire la excepția de nelegalitate Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Suceava la data de 31 octombrie 2013. Prin sentința civilă nr. 326 din 29 noiembrie 2013, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate a dispozițiilor pct. II lit. a), b), c), d) și e) din Normele metodologice aprobate prin Ordinul MMFPS și MFP nr. x/77/2011 și a respins, ca nefondată, excepția de nelegalitate a art. 1 pct. 3 din Ordinul MMFPS nr. 605/2009 și a art. 1 pct. 4 din Ordinul ANPIS nr. 77/2009.

Calea de atac exercitată împotriva hotărârii primei instanțe și hotărârea instanței de recurs Împotriva sentinței civile nr. 326 din 29 noiembrie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta C. Prin Decizia nr. 885 din 27 februarie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de reclamanta C., a casat sentința nr. 326 din 29 noiembrie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând, în esență, că în mod greșit prima instanță a apreciat că, în raport cu dispozițiile art. 4 alin. (1) și (4) din Legea nr. 554/2004 (forma în vigoare la data invocării excepției de nelegalitate), actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiectul excepției de nelegalitate. Contrar celor reținute de instanța de fond, dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepției de nelegalitate, au intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013, în timp ce excepția de nelegalitate a fost invocată în cauză anterior acestei date. În consecință, Înalta Curte a trimis cauza spre rejudecare Curții de Apel Suceava, în vederea cercetării tuturor dispozițiilor a căror nelegalitate a fost invocată în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Hotărârea primei instanțe de rejudecare în fond a excepției de nelegalitate Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel sub nr. x/40/2013*. Rejudecând cauza în fond, prin sentința civilă nr. 26 din 15 februarie 2016, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis în parte excepția nelegalitate invocată și, în consecință, a hotărât următoarele: - respinge, ca nefondată, excepția de nelegalitate a dispozițiilor pct. II lit. a), b), c), d) și e) din Normele metodologice aprobate prin Ordinul MMFPS și MFP nr. x/77/2011; - admite excepția de nelegalitate a art. 1 pct. 3 din Ordinul MMFPS nr. 605/2009 și art. 1 pct. 4 din Ordinul ANPIS nr. 77/2009; - anulează art. 1 pct. 3 din Ordinul MMFPS nr. 605/2009 și art. 1 pct. 4 din Ordinul ANPIS nr. 77/2009. Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prevederile pct. II lit. a), b), c), d) și e) din Normele metodologice aprobate prin Ordinul MMFPS și MFP nr. x/77/2011 sunt în acord cu dispozițiile în baza și în executarea cărora au fost emise, respectiv ale art. 1 și art. 16 din Legea nr. 118/2010, art. 1, art. 4 alin. (2) și (3) și art. 14 din Legea nr. 285/2010. În acest sens, s-a reținut că prevederile contestate sunt conforme cu dispozițiile din Legea nr. 285/2010, potrivit cărora salariile de bază pentru anul 2011 nu vor fi determinate pe baza valorii de referință și a coeficienților de ierarhizare prevăzuți de Legea-cadru nr. 284/2010, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare urmând să fie determinat prin majorarea cuantumului avut în luna octombrie 2010 cu 15%. De asemenea, normele prevăd că, la data reîncadrării personalului, cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente care fac parte din salariul brut/solda lunară brută/salariul lunar brut/indemnizația brută de încadrare va fi determinat prin majorarea cuantumului avut în luna octombrie 2010 cu 15%. Normele a căror nelegalitate s-a invocat prevăd la lit. C) situația calculării salariului de bază și a sporurilor pentru respectarea nivelului salariului de bază minim brut pe țară stabilit potrivit art. 16 din Legea nr. 285/2010, pentru perioada iulie - decembrie 2010 la suma de 600 RON, la lit. D), situația personalului care desfășoară activități noi, al cărui salariu va fi majorat cu numărul de clase suplimentare acordate, iar la lit. E) stabilindu-se că nu se majorează cu cota de 15% drepturile salariale care se includ în salariul de bază în temeiul art. 14 din aceeași lege. Este real faptul că normele metodologice aprobate prin ordinele analizate conțin exemple de calcul în care se pornește de la salariul din luna iunie 2010, dinainte de aplicarea diminuării cu 25%, tocmai pentru a se evidenția că majorarea de 15% acordată de la 1 ianuarie 2011 se aplică la salariile diminuate începând cu luna iulie 2010, raportarea la luna octombrie 2010 fiind făcută deoarece, potrivit emitenților actului, aceasta ar fi cea mai stabilă lună a anului și ar constitui și baza de calcul pentru alocațiile bugetare aferente cheltuielilor de personal stabilite prin legile bugetelor de stat. În ceea ce privește excepția de nelegalitate a prevederilor art. 1 pct. 3 din Ordinul MMFPS nr. 605/2009 și art. 1 pct. 4 din Ordinul ANPIS nr. 77/2009, instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 6/2007, sporul pentru condiții vătămătoare, de până la 10% din salariul de bază, se acordă funcționarilor publici care își desfășoară activitatea în cadrul autorităților și instituțiilor publice în care funcționează instalații care generează câmpuri electromagnetice de radiofrecvență produse de emițători pentru comunicații, instalații de microunde, instalații de curenți de înaltă frecvență sau stații de bruiaj. Același text de lege a prevăzut la alin. (2) și (3) că, stabilirea categoriilor de funcționari publici, a cuantumului și condițiilor de acordare a acestui spor se realizează prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal din bugetul aprobat, iar stabilirea locurilor de muncă pentru care se acordă sporul respectiv se efectuează pe baza buletinelor de determinare emise de către autoritățile abilitate în acest sens. Pentru aplicarea dispozițiilor legale susmenționate și în exercitarea dreptului de reglementare astfel recunoscut, au fost emise dispozițiile din ordinele contestate prin care petenților li s-a acordat cu începere de la data de 15.04.2009 un spor pentru condiții vătămătoare de muncă în procent de 1%. În acest sens, trebuie arătat că dreptul de apreciere recunoscut de legiuitor ordonatorului principal de credite pentru stabilirea procentului în cazul sporului pentru condiții vătămătoare de muncă nu poate fi exercitat în mod discreționar și în consecință, reducerea acestui spor de la 10% la procentul de 1% nu poate interveni în lipsa unei justificări obiective și a unor criterii clar determinate, în raport de natura funcției publice ocupate și de condițiile concrete în care își desfășoară activitatea funcționarului public. Astfel, a reținut instanța că autoritatea emitentă nu și-a justificat în niciun fel măsura de acordare a sporului la un nivel minim, nefiind efectuat un minim de diligențe pentru stabilirea unei corelații între condițiile efective de muncă și cuantumul sporului acordat. Procedând în acest mod, autoritatea emitentă nu a asigurat un raport rezonabil de proporționalitate între scopul vizat de legiuitor și măsura adoptată, întrucât reducerea nejustificată la 1% a sporului pentru condiții vătămătoare de muncă este de natură să afecteze dreptul salarial recunoscut reclamanților prin dispozițiile art. 16 din O.G. nr. 6/2007.

Recursurile declarate împotriva hotărârii instanței de rejudecare Împotriva sentinței civile nr. 26 din 15 februarie 2016 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice (MFP), prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani, Ministerul Muncii, ANPIS și AJPIS Botoșani. 6.1. Recursul declarat de pârâtul MFP Printr-o primă critică, se susține că este inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată cu privire la Ordinul MMFPS și MFP nr. x/77/2011, care este un act administrativ cu caracter normativ, întrucât, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, excepția de nelegalitate poate fi invocată numai cu privire la acte administrative unilaterale cu caracter individual. În al doilea rând, se afirmă că prevederile contestate din Ordinul MMFPS nr. 605/2009 și Ordinul ANPIS nr. 77/2009 sunt legale, fiind emise cu respectarea prevederilor legale în vigoare care reglementează acordarea acestor drepturi, respectiv ale O.G. nr. 6/2007, O.G. nr. 10/2008 și O.U.G. nr. 35/2009, precum și în conformitate cu normele de tehnică legislativă din Legea nr. 24/2000. 6.2. Recursurile declarate de pârâtele ANPIS și AJPIS Botoșani Pârâtele ANPIS și AJPIS Botoșani au formulat aceleași critici referitoare la sentința menționată la pct. 5. Recurentele-pârâte critică soluția primei instanțe de admitere a excepției de nelegalitate a art. 1 pct. 3 din Ordinul MMFPS nr. 605/2009 și art. 1 pct. 4 din Ordinul ANPIS nr. 77/2009, susținând, în esență, că prevederile contestate au fost emise cu respectarea dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 6/2007, Legii nr. 188/1999, O.G. nr. 10/2008, O.G. nr. 119/19999, art. IX din O.G. nr. 35/2009, art. XIX din O.U.G. nr. 35/2009, în limitele marjei de apreciere conferite prin art. 16 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 6/2007 și având în vedere constrângerile bugetare. 6.3. Recursul declarat de pârâtul Ministerul Muncii Recurentul-pârât critică soluția primei instanțe de respingere a excepției de nelegalitate a prevederilor art. 1 pct. 3 din Ordinul MMFPS nr. 605/2009 și art. 1 pct. 4 din Ordinul ANPIS nr. 77/2009. Printr-o primă critică, recurentul-pârât susține că este inadmisibilă excepția de nelegalitate, întrucât reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Printr-o a doua critică, recurentul-pârât afirmă că, întrucât reclamanta nu a contestat actele administrative unilaterale prin care i-au fost stabilite salariile, sporurile și alte drepturi acordate conform legilor anuale de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, în termenele și condițiile articolelor din legile speciale, este tardiv formulată și inadmisibilă o acțiune adresată direct instanței de contencios administrativ. Pasivitatea reclamantei nu poate justifica admisibilitatea excepției de nelegalitate și obligarea unei autorități publice la emiterea altor decizii și la un alt mod de stabilire a salariului de bază și pentru condiții vătămătoare în absența urmării procedurii speciale reglementate de art. 31 din O.G. nr. 6/2007, art. 34 din Legea nr. 330/2009 și art. 30 din Legea nr. 284/2010 și art. 7 din Legea nr. 285/2010, întrucât ar constitui o încălcare a principiului securității raporturilor juridice, în raport cu prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În al treilea rând, pe fondul excepției de nelegalitate, recurentul-pârât expune argumente în sensul că prevederile contestate au fost emise cu respectarea dispozițiilor art. 16 alin. (2) din O.G. nr. 6/2007, art. IX și art. XIX din O.U.G. nr. 35/2009, având în vedere motivele expuse în preambulul ordonanței de urgență și necesitatea încadrării în limita fondurilor bugetare aprobate anual, cu respectarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) și (3) și art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 și în exercitarea competenței exclusive conferite de legiuitor ordonatorului principal de credite.

Considerentele Înaltei Curți 7.1. Cu privire la excepția lipsei de interes în susținerea recursului declarat de pârâtul MFP și la soluția instanței de fond referitoare la excepția de nelegalitate a prevederilor pct. II lit. a), b), c), d) și e) din Normele metodologice aprobate prin Ordinul MMFPS și MFP nr. x/77/2011 Analizând cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția lipsei de interes a recursului declarat de pârâtul MFP, Înalta Curte constată că este întemeiată această excepție de procedură, ceea ce face de prisos, în tot, cercetarea în fond a susținerilor cuprinse în cererea de recurs formulată de acest pârât. Având în vedere obiectul excepției de nelegalitate ce formează obiectul cauzei, recurentul-pârât MFP justifică un interes în litigiu numai în ceea ce privește prevederile contestate din Normele metodologice aprobate prin Ordinul MMFPS și MFP nr. x/77/2011, act administrativ cu caracter normativ al cărui emitent este, nu și în ceea ce privește prevederile contestate din Ordinul MMFPS nr. 605/2009 și Ordinul ANPIS nr. 77/2009, acte administrative cu caracter normativ în privința cărora nu are calitatea de emitent. Or, atâta timp cât, prin sentința atacată a fost respinsă excepția de nelegalitate a prevederilor pct. II lit. a), b), c), d) și e) din Normele metodologice aprobate prin Ordinul MMFPS și MFP nr. x/77/2011, pârâtul MFP nu justifică interes în susținerea recursului, întrucât, în calea de atac, existența unui interes presupune în mod implicit faptul că partea tinde să obțină o soluție corespunzătoare interesului său procesual, reprezentat în speță de constatarea legalității și temeiniciei prevederilor contestate din Ordinul MMFPS și MFP nr. x/77/2011, soluție care a fost pronunțată de instanța de fond în sensul respingerii acestei excepții de nelegalitate. Independent de aspectele arătate, se constată că susținerile recurentului-pârât MFP referitoare la inadmisibilitatea excepției de nelegalitate invocată cu privire la prevederile pct. II lit. a), b), c), d) și e) din Normele metodologice aprobate prin Ordinul MMFPS și MFP nr. x/77/2011, motivat de faptul că excepția poate fi invocată doar cu privire la acte administrative cu caracter individual, nu ar putea fi primite în condițiile în care această chestiune de drept a fost deja dezlegată în litigiul de față, în primul ciclu procesual, prin decizia instanței de casare, menționată la pct. 4. Totodată, în privința legalității și temeiniciei pronunțate de prima instanță cu privire la excepția de nelegalitate a prevederilor pct. II lit. a), b), c), d) și e) din Normele metodologice aprobate prin Ordinul MMFPS și MFP nr. x/77/2011 și în absența unor critici formulate în calea de atac a recursului cu privire la această soluție, instanța de recurs constată că opinia și argumentele judecătorului de fond sunt în acord cu jurisprudența în materie a Înaltei Curți (reprezentată, cu titlu de exemplu, de deciziile nr. 141/2013 și nr. 343/2013), precum și soluția de principiu adoptată la data de 20 mai 2013 la nivelul secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție. 7.2. Cu privire soluția instanței de fond referitoare la excepția de nelegalitate a prevederilor art. 1 pct. 3 din Ordinul MMFPS nr. 605/2009 și art. 1 pct. 4 din Ordinul ANPIS nr. 77/2009 Examinând legalitatea și temeinicia sentinței recurate în privința acestei soluții, în raport cu prevederile art. 304 și art. 304<SUP>1</SUP> C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâții Ministerul Muncii, ANPIS și AJPIS Botoșani sunt fondate pentru considerentele arătate în continuare. Cu titlu prealabil, se reține că nu pot fi primite apărările formulate de pârâtul Ministerul Muncii referitoare la inadmisibilitatea excepției de nelegalitate pentru neîndeplinirea procedurii prealabile. Sub acest aspect, este de menționat că, în reglementarea Legii nr. 554/2004 (forma în vigoare la data introducerii acțiunii în fond - 11.02.2013), procedura prealabilă este obligatorie, potrivit art. 7, art. 8 și art. 14 din lege, în cazul acțiunii în anularea actului administrativ ori al cererii de suspendare a executării, nu și în cazul excepției de nelegalitate, incident procedural supus condițiilor prevăzute de art. 4 din aceeași lege, dispoziții care nu impun expres ori prin raportare la alte dispoziții legale, un asemenea fine de neprimire. Pe fondul excepției de nelegalitate, contrar opiniei și argumentelor împărtășite de judecătorul fondului, instanța de recurs reține că sunt legale prevederile art. 1 pct. 3 din Ordinul MMFPS nr. 605/2009 și art. 1 pct. 4 din Ordinul ANPIS nr. 77/2009 pentru considerentele arătate în continuare. Potrivit prevederilor contestate în procedura excepției de nelegalitate: - art. 1 pct. 3 din Ordinul MMFPS nr. 605/2009: "Art. 1. - Începând cu data de 15 aprilie 2009, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 35/2009 privind reglementarea unor măsuri în domeniul cheltuielilor de personal în sectorul bugetar: […] 3) sporul pentru condiții vătămătoare de muncă se acordă în procent de 1% aplicat la salariul de bază, potrivit prevederilor art. 14 din O.G. nr. 10/2008 și art. 16 din O.G. nr. 6/2007, persoanelor beneficiare din cadrul aparatului propriu al ministerului și ale unităților subordonate acestuia, pentru care acest spor a fost aprobat prin ordin al ministrului". - art. 1 pct. 4 din Ordinul ANPIS nr. 77/2009: "Art. 1. - Începând cu data de 15 aprilie 2009, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 35/2009 privind reglementarea unor măsuri în domeniul cheltuielilor de personal în sectorul bugetar, se modifică următoarele drepturi salariale acordate personalului din cadrul Agenției Naționale pentru Prestații Sociale și din agențiile teritoriale pentru prestații sociale județene și a Municipiului București: […] 4) sporul pentru condiții vătămătoare de muncă se acordă în procent de 1% aplicat la salariul de bază brut lunar în conformitate cu prevederile art. 16 din O.G. nr. 6/2007, aprobată prin Legea nr. 232/2007, cu modificările și completările ulterioare, și art. 14 din O.G. nr. 10/2008". În procedura reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004 (forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată în litigiul de fond), instanța de contencios administrativ învestită cu soluționarea unei excepții de nelegalitate este abilitată să verifice doar concordanța actului administrativ supus analizei cu actele normative care au forță juridică superioară, în temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Cu alte cuvinte, verificarea legalității actului administrativ contestat, pe calea excepției de nelegalitate, presupune cenzurarea acestuia prin raportare la dispozițiile legii, iar nu prin raportare la o situație de fapt ori la criterii de oportunitate. În acest context, Înalta Curte observă faptul că actele administrative și prevederile contestate din cuprinsul acestora au fost emise în considerarea dispozițiilor cu forță juridică superioară citate în continuare. - art. 16 din O.G. nr. 6/2007 (forma în vigoare la data emiterii ordinelor contestate): "Art. 16. - (1) Sporul pentru condiții vătămătoare, de până la 10% din salariul de bază, se acordă funcționarilor publici care își desfășoară activitatea în cadrul autorităților și instituțiilor publice în care funcționează instalații care generează câmpuri electromagnetice de radiofrecvență produse de emițători pentru comunicații, instalații de microunde, instalații de curenți de înaltă frecvență sau stații de bruiaj. (2) Categoriile de funcționari publici, cuantumul sporului prevăzut la alin. (1) și condițiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de lege, prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat. (3) Locurile de muncă pentru care se acordă sporul prevăzut la alin. (1) vor fi stabilite pe baza buletinelor de determinare emise de către autoritățile abilitate în acest sens." - art. 14 din O.G. nr. 10/2008 (forma în vigoare la data emiterii ordinelor contestate): "Art. 14. - (1) Se acordă un spor pentru condiții vătămătoare, de până la 10% din salariul de bază, personalului contractual care desfășoară activitate în cadrul autorităților și instituțiilor publice în care funcționează instalații care generează câmpuri electromagnetice de radiofrecvență produse de emițători pentru comunicații, instalații de microunde, instalații de curenți de înaltă frecvență și stații de bruiaj. (2) Categoriile de personal contractual, cuantumurile sporului prevăzut la alin. (1) și condițiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de lege, prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat. (3) Locurile de muncă pentru care se acordă sporul prevăzut la alin. (1) vor fi stabilite pe baza buletinelor de determinare emise de autoritățile abilitate în acest sens." Totodată, este de observat faptul că actele administrative atacate au fost emise în temeiul O.U.G. nr. 35/2009, iar în expunerea de motive a Legii nr. 260/2009 pentru aprobarea ordonanței de urgență se precizează că, la promovarea actului normativ, au fost luate în considerare "presiunile și riscurile determinate de evoluțiile economice interne și externe, necesitatea susținerii creșterii economice și reducerii inflației, precum și asigurarea cu prioritate a sumelor destinate finanțării proiectelor de infrastructură și cofinanțării proiectelor finanțate din fonduri europene și a contribuției României la bugetul comunitar" și a avut în vedere: "opiniile și recomandările Comisiei Europene și ale organismelor financiare internaționale referitoare la reducerea cheltuielilor bugetare, rezultând că, pentru evitarea riscurilor semnalate și, implicit, a riscului declanșării procedurii de deficit excesiv, este necesară adoptarea unei politici de restrângere a cheltuielilor bugetare și de abordare mai prudentă a deficitului bugetar". În sensul rațiunilor avute în vedere la adoptarea O.U.G. nr. 35/2009, art. XIX din ordonanța de urgență prevede expres că "ordonatorii principali de credite au obligația de a se încadra în limitele de cheltuieli cu personalul, așa cum sunt acestea prevăzute în legea bugetară anuală", în același sens fiind și dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, conform cărora "ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale". Or, în cauză, se constată că, prin prevederile contestate în procedura excepției de nelegalitate, respectiv art. 1 pct. 3 din Ordinul MMFPS nr. 605/2009 și art. 1 pct. 4 din Ordinul ANPIS nr. 77/2009, a fost stabilit sporul pentru condiții vătămătoare de muncă în procent de 1% aplicat la salariul de bază, în limitele marjei de apreciere de până la 10% conferite ordonatorului principal de credite - în speță, emitenții celor două ordine - și în considerarea imperativului de încadrare în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat. Contrar opiniei judecătorului fondului, Înalta Curte reține că modul în care ordonatorul de credite a apreciat cu privire la cuantumul procentual al sporului respectiv răspunde cerinței de proporționalitate între scopul vizat de legiuitor - prin dispozițiile din O.G. nr. 6/2007, O.G. nr. 10/2008, O.U.G. nr. 35/2009 și în raport cu limita cheltuielilor de personal prevăzute în bugetul aprobat - și măsura transpusă în prevederile contestate din actele administrative cu caracter normativ, în cadrul activității de organizare a executării și de executare în concret a dispozițiilor legale cu forță juridică superioară. Pe cale de consecință, se reține că există o justificare obiectivă (constrângerile bugetare în sensul rațiunilor avute în vedere de legiuitor la adoptarea ordonanțelor menționate) și criterii clar determinate prin lege (în principal, limita procentuală prevăzută de dispozițiile citate din O.G. nr. 6/2007 și O.G. nr. 10/2008, iar, subsecvent, limita cheltuielilor de personal stabilite prin reglementarea bugetară) pe baza cărora dreptul de apreciere conferit emitentului actelor administrative contestate a fost exercitat în mod temeinic și legal cu respectarea limitelor cadrului legislativ. La pronunțarea prezentei soluții, în realizarea rolului constituțional ce revine Înaltei Curți de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii în primul rând prin promovarea unei jurisprudențe unitare, ca modalitate de respectare a principiului securității juridice, prevăzut implicit în totalitatea articolelor Convenției Europene a Drepturilor Omului, și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (CEDO, Decizia din 6 decembrie 2007, cererea nr. x/05, Beian împotriva României, §39), instanța de recurs are în vedere practica sa anterioară reprezentată, cu titlu de exemplu, de deciziile nr. 2414/2016, nr. 813 din 25 februarie 2015, nr. 707 din 19 februarie 2015, nr. 534 din 11 februarie 2015, nr. 512 din 10 februarie 2015, nr. 511 din 10 februarie 2015, nr. 406/2015, nr. 295/2015. 7.3. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes a recursului declarat de pârâtul MFP și va respinge, ca lipsit de interes, acest recurs, iar în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) raportat la art. 4 din Legea nr. 554/2004, va admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Muncii, ANPIS și AJPIS Botoșani și va modifica în parte sentința atacată în sensul respingerii în tot a excepției de nelegalitate invocate de reclamanta C., inclusiv cu privire la art. 1 pct. 3 din Ordinul MMFPS nr. 605/2009 și art. 1 pct. 3 din Ordinul ANPIS nr. 77/2009, cu consecința menținerii sentinței atacate în ceea ce privește soluția de respingere a excepției de nelegalitate a pct. II lit. a), b), c), d) și e) din Normele metodologice aprobate prin Ordinul MMFPS și MFP nr. x/77/2011. PENTRU ACESTE DECIZII<BR><SPAN id=88T class=l5prgT>ÎN NUMELE LEGII</SPAN><BR> DECIDE Admite excepția lipsei de interes a recursului declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani. Respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani, împotriva sentinței civile nr. 26 din 15 februarie 2016 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal. Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială și Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Botoșani împotriva aceleiași sentințe civile. Modifică în parte sentința atacată în sensul că: Respinge în tot excepția de nelegalitate invocată de reclamanta C., inclusiv cu privire la art. 1 pct. 3 din Ordinul nr. 605 din 29 aprilie 2009 emis de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și cu privire la art. 1 pct. 4 din Ordinul nr. 77 din 30 aprilie 2009 emis de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială. Menține sentința atacată în ceea ce privește soluția de respingere a excepției de nelegalitate a pct. II lit. a), b), c), d) și e) din Normele metodologice aprobate prin Ordinul comun al ministrului muncii, familiei și protecției sociale și al ministrului finanțelor publice nr. x/77/2011. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 decembrie 2016.