ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La 14 martie 2007, a fost înregistrată plângerea formulată de petentul P.I., în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., împotriva

soluției de neîncepere a urmăririi penale adoptată în dosarul nr. 68/P/2007 al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – soluție menținută

de procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin rezoluția din

15 februarie 2007 dată în dosarul nr. 2189/863/2007.

Petiționarul și-a motivat plângerea susținând că, la

începutul lunii octombrie 2005 numiții P.C., procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. și

T.G., inspector de poliție detașat (care l-a chemat insistent la parchet, fără

nici un fel de citație), i-au spus că este învinuit în dosarul de spălare de bani

cu nr. 650/P/2005, învinuire fără ca el să aibă vreo legătură cu cauza și fără

să fie implicat în vreo faptă de natură penală și legături cu persoanele

învinuite în acel dosar.

A mai arătat că nici cu ocazia chemării la Parchet și nici ulterior nu i s-a adus la cunoștință învinuirea, nu i-a fost prezentată nici

o probă și cu toate că a cerut, în mod repetat, verbal și în scris, să i se

pună la dispoziție dosarul nr. 650/P/2005 și să-i fie prezentate „așa-zisele

probe împotriva sa” sub diferite pretexte a fost refuzat. A aflat din surse

neoficiale că procurorul P.C. a dispus începerea urmăririi penale împotriva lui

fără să-i fi comunicat ordonanța de punere sub învinuire.

Având în vedere cele arătate, petentul P.I. s-a adresat cu

plângere penală la 17 noiembrie 2005, înregistrată sub nr. 23294 din 21

noiembrie 2005 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Secția Relații cu Publicul și Secretariat, care ulterior a primit numărul de

înregistrare 68/P/2007 din 18 ianuarie 2007 al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. A

solicitat să se efectueze acte de cercetare față de procurorul din cadrul

D.I.I.C.O.T., P.C. și inspectorul de poliție T., membru al echipei de anchetă

în dosarul nr. 650/D/P/2005, primul pentru că în mod abuziv, prin încălcarea

dispozițiilor Codului de procedură penală și ale Legii nr. 51/1995, prin fapte

ilegale care puteau să aibă consecințe pentru petent, a dispus punerea sub

acuzare, atribuindu-i calitatea de învinuit, iar secundul pentru că a dispus

chemarea sa în mod abuziv la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție în ziua de 6 octombrie 2005, refuzând să-i prezinte

probele.

La 29 ianuarie 2007 i-a fost comunicată rezoluția din 25

ianuarie 2007 dată în dosarul nr. 68/P/2007 la 25 ianuarie 2007, prin care s-a

dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) C. proc. pen., cu referire la art. 10

lit. a) din același cod, neînceperea urmăririi penale față de cei doi

făptuitori, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen.

Împotriva soluției a făcut plângere petentul, în temeiul

art. 275-278 C. proc. pen., plângere respinsă de procurorul șef al Secției de

Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție prin rezoluția dată la data de 15 februarie 2007

în dosarul nr. 2189/863/2007.

În temeiul art. 278

1

C. proc. pen., petentul P.I.

s-a adresat cu plângere, înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, sub nr. 2508/1/2007.

În urma examinării plângerii conform art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

prin sentința penală nr. 113 din 23 ianuarie 2008, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a admis plângerea, a desființat rezoluțiile

atacate și a trimis cauza în vederea redeschiderii urmăririi penale la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Împotriva sentinței au declarat recurs Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și intimații P.C. și T.G.

În recursul parchetului, hotărârea instanței de fond a fost

criticată pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât prin soluția adoptată

de către instanța de fond sunt cenzurate actele premergătoare efectuate de

procuror – soluție ce nu este prevăzută de Codul de procedură penală – iar pe

de altă parte, instanța a dispus trimiterea cauzei la procuror în vederea

redeschiderii urmăririi penale, în condițiile în care, în cauză, nu se

dispusese începerea urmăririi penale față de intimații P.C. și T.G. și fără a

indica faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate și prin care anume

mijloace de probă.

S-a mai susținut în recursul parchetului că motivarea

soluției contrazice dispozitivul hotărârii, practic procurorul nu știe ce are

de făcut ca urmare a dispoziției instanței.

De asemenea, s-a arătat în memoriul scris depus la dosar de

către parchet, că petentul P.I. a fost cercetat de intimați în dosarul nr. 650/D/P/2005

al D.I.I.C.O.T., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 7

alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 39/2003 și art. 23 alin. (1) din Legea nr. 656/2002.

Cercetările în respectiva cauză au vizat infracțiunea

săvârșită de membrul unui grup infracțional organizat existând indicii de

implicare în această activitate ilegală și a petentului P.I., față de acesta

dispunându-se, inițial, începerea urmăririi penale, iar, ulterior, punerea în

mișcare a acțiunii penale.

S-a arătat că, D.I.I.C.O.T., Structura Centrală, prin

rechizitoriul nr. 650/D/P/2005 din 31 martie 2006, întocmit de procurorul P.C.,

în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a

dispus, printre altele, scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului P.I.

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor menționate, astfel că susținerile

petentului, în sensul că procurorul P.C. și inspectorul de poliție T.G. au

dispus măsuri procesuale cu nerespectarea dispozițiilor legale, sunt

neîntemeiate.

La finalizarea cercetărilor penale, întrucât indiciile

inițiale nu au condus la stabilirea exactă a participației penale a petentului,

s-a apreciat că în mod corect s-a dispus scoaterea acestuia de sub urmărire

penală, soluția nefiind de natură să-i cauzeze o vătămare a intereselor legale,

ci a reprezentat o garanție a respectării drepturilor sale procesuale și a

prezumției de nevinovăție.

În aceste condiții, s-a apreciat că rezoluția nr. 68/P/2007

din 25 ianuarie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, este legală și

temeinică, în cauză, neexistând indicii de săvârșire a infracțiunii prevăzute

de art. 246 C. pen. de către intimații P.C. și T.G.

Pentru aceste considerente, procurorul, în baza art. 385

15

alin. (2) lit. d) C. proc. pen., a pus concluzii de admitere a recursului

declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, casarea sentinței atacate și, rejudecându-se cauza, să se dispună

respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de petentul P.I. împotriva

rezoluției nr. 68/P/2007 din 25 ianuarie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică.

În susținerea recursului declarat de intimatul P.C.,

apărătorul ales a pus concluzii în același sens, cu cele puse de procuror și a

solicitat admiterea, casarea hotărârii atacate și în rejudecare, să se dispună

respingerea, ca nefondată, a plângerii petentului.

Recurentul intimat T.G. a apreciat că soluția adoptată în

cauză de procuror este legală și temeinică și a solicitat admiterea recursului,

casarea sentinței atacate și, pe fond, respingerea plângerii ca neîntemeiată.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9

Judecători, a constatat criticile de nelegalitate formulate în recursurile

declarate de Ministerul Public și intimați, ca fiind întemeiate. Astfel,

instanța de fond, în mod greșit a dispus o soluție de trimitere a cauzei la

procuror în vederea redeschiderii urmăririi penale deși, în cauză, nu se

începuse urmărirea penală și fără a indica faptele și împrejurările ce urmează

a fi constatate și prin ce anume mijloace de probă.

În consecință, în baza art. 385

15

alin. (1) pct.

1 lit. c) C. proc. pen., prin decizia nr. 22 din 26 ianuarie 2009 a admis recursurile, a casat sentința nr. 113 din 23 ianuarie 2008 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, și a trimis cauza spre rejudecare Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Procedând la rejudecarea cauzei, Înalta Curte având în

vedere actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, constată că rezoluțiile

atacate sunt legale și temeinice, iar plângerea formulată de P.I. este

nefondată.

La 28 septembrie 2005, prin rezoluția din dosarul nr. 650/D/P/2005

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. –

s-a dispus începerea urmăririi penale față de V.A., D.A.I., O.C.M., A.R.S.N.A.,

B.S., M.A., P.I., P.M.C.T., Z.C.A., N.M. pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și art. 23 din Legea nr. 656/2002

cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 41 alin. (2) C. pen.

Petentul a fost invitat – mai precis contactat telefonic -

și, potrivit susținerii intimatului T.G., căutat la domiciliu de doi agenți

procedurali. Acest lucru este confirmat de petent atunci când în plângere

afirma că „numitul T. a dispus chemarea mea în mod abuziv la sediul Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 06 octombrie 2005”.

Mai rezultă din susținerile petentului și intimatului T. că petentul a fost

deranjat de modul în care a fost chemat, susținând că au fost încălcate

procedurile legale privind anchetarea unui avocat, că s-au purtat niște

discuții pe ton ridicat, petentul i-a făcut reproșuri procurorului și, în fine,

că, fără a fi audiat și în afară de a-i fi arătat o planșă cu mai multe

fotografii, printre care și a lui, nu i-au fost prezentate învinuirile.

Petentul, deranjat de modul în care a fost citat și de

faptul că nu i-a fost prezentat dosarul ca să poată lua cunoștință de probe și

învinuire, a depus plângere penală înregistrată la 21 noiembrie 2005 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – și a cerut anchetarea și punerea

sub urmărire penală a celor doi (magistrat procuror și ofițer de poliție), fila

2, dosar nr. 23436/7245/2005.

În urma actelor premergătoare, procurorul a reținut și

motivat că plângerea este neîntemeiată în ce privește susținerea că citarea și

audierea în dosarul nr. 650/P/2005 nu a respectat dispozițiile Legii nr. 51/1995

și cele Codului de procedură penală. Nu este prevăzută o procedură specială în

cazul începerii urmăririi penale față de avocați, iar împrejurarea că s-a

început urmărirea penală fără a exista probe, astfel cum reclama petentul, nu

poate constitui infracțiune; conform art. 200 C. proc. pen., administrarea

probelor în cauzele penale pentru stabilirea existenței unei infracțiuni se

poate face numai în cadrul urmăririi penale.

S-a motivat, de asemenea, că împrejurarea că, ulterior

începerii urmăririi penale față de petent s-a dispus scoaterea de sub urmărire

penală a acestuia, constatându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive

ale infracțiunilor pentru care s-au făcut cercetări, nu poate duce la concluzia

că procurorul și-ar fi îndeplinit în mod deficitar atribuțiile de serviciu.

Împotriva soluției de neurmărire a făcut plângere, conform art.

278 C. proc. pen. petentul, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 2189/863/2007

din 15 februarie 2007 dată de procurorul șef al Secției de Urmărire penală și

Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Nemulțumit și de această soluție, petentul s-a adresat cu

plângere, potrivit art. 278

1

C. proc. pen., solicitând desființarea

rezoluției și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi

penale față de cei doi făptuitori.

Verificând rezoluția atacată, conform art. 278

1

pct. 7 C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei,

se constată că plângerea este nefondată.

În dosarul nr. 650/D/P/2005 s-a început urmărirea penală și

s-au făcut cercetări față de 9 persoane despre care existau date că au săvârșit

infracțiuni grave, prevăzute de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 616/2002 și

art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Urmărirea penală începută față de petentul P.I. s-a dispus

prin aceeași rezoluție ca pentru ceilalți 9 învinuiți. Că inculpatul a fost

invitat la sediul parchetului rezultă din însăși plângerea formulată.

Odată prezent la parchet petentul, văzând că nu este audiat

și că nu i se aduce la cunoștință o învinuire conform procedurii, rezumându-se

doar la a-i prezenta o planșă cu fotografiile mai multe indivizi, printre care

și a lui, petentul avea posibilitatea și dreptul de a se adresa cu plângere la

procurorul ierarhic superior.

Petentul considerând activitatea de invitare la parchet și

cele întâmplate acolo abuzive, trebuia să conteste actele de procedură conform

art. 275 C. proc. pen.

Pe de altă parte, chiar greșit dacă ar fi modul în care s-a

dispus începerea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale, materializate

în final printr-o soluție de scoatere de sub urmărire penală a petentului

alături de alte patru persoane, și anume M.A., N.M., B.S., Z.C., nu există nici

un indiciu sau dovadă că făptuitorii (procurorul și ofițerul de poliție), în

exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu știință, nu le-au îndeplinit ori le-au

îndeplinit defectuos și, prin aceasta, au cauzat o vătămare intereselor legale

ale petentului. Așa fiind, justificat procurorul a reținut că împrejurarea că

ulterior începerii urmăririi penale și punerii în mișcare a acțiunii penale

față de petent s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, constatându-se că

nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care s-au

făcut cercetări, nu poate conduce la concluzia că magistratul procuror și-ar fi

îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu.

Înalta Curte constată că rezoluția atacată este legală și

temeinică și, în consecință, urmează ca, în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., să respingă plângerea împotriva ei ca nefondată.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de

petiționarul P.I. împotriva rezoluției nr. 68/P/2007 din 25 ianuarie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și

criminalistică, pe care o menține.

Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 26 noiembrie 2009.