ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 14 martie 2007, a fost înregistrată plângerea formulată de petentul P.I., în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale adoptată în dosarul nr. 68/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – soluție menținută de procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin rezoluția din 15 februarie 2007 dată în dosarul nr. 2189/863/2007. Petiționarul și-a motivat plângerea susținând că, la începutul lunii octombrie 2005 numiții P.C., procuror în cadrul D.I.I.C.O.T.

și T.G., inspector de poliție detașat (care l-a chemat insistent la parchet, fără nici un fel de citație), i-au spus că este învinuit în dosarul de spălare de bani cu nr. 650/P/2005, învinuire fără ca el să aibă vreo legătură cu cauza și fără să fie implicat în vreo faptă de natură penală și legături cu persoanele învinuite în acel dosar. A mai arătat că nici cu ocazia chemării la Parchet și nici ulterior nu i s-a adus la cunoștință învinuirea, nu i-a fost prezentată nici o probă și cu toate că a cerut, în mod repetat, verbal și în scris, să i se pună la dispoziție dosarul nr. 650/P/2005 și să-i fie prezentate „așa-zisele probe împotriva sa” sub diferite pretexte a fost refuzat. A aflat din surse neoficiale că procurorul P.C.

a dispus începerea urmăririi penale împotriva lui fără să-i fi comunicat ordonanța de punere sub învinuire. Având în vedere cele arătate, petentul P.I. s-a adresat cu plângere penală la 17 noiembrie 2005, înregistrată sub nr. 23294 din 21 noiembrie 2005 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Relații cu Publicul și Secretariat, care ulterior a primit numărul de înregistrare 68/P/2007 din 18 ianuarie 2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. A solicitat să se efectueze acte de cercetare față de procurorul din cadrul D.I.I.C.O.T., P.C.

și inspectorul de poliție T., membru al echipei de anchetă în dosarul nr. 650/D/P/2005, primul pentru că în mod abuziv, prin încălcarea dispozițiilor Codului de procedură penală și ale Legii nr. 51/1995, prin fapte ilegale care puteau să aibă consecințe pentru petent, a dispus punerea sub acuzare, atribuindu-i calitatea de învinuit, iar secundul pentru că a dispus chemarea sa în mod abuziv la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în ziua de 6 octombrie 2005, refuzând să-i prezinte probele. La 29 ianuarie 2007 i-a fost comunicată rezoluția din 25 ianuarie 2007 dată în dosarul nr. 68/P/2007 la 25 ianuarie 2007, prin care s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) C. proc.

pen., cu referire la art. 10 lit. a) din același cod, neînceperea urmăririi penale față de cei doi făptuitori, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen. Împotriva soluției a făcut plângere petentul, în temeiul art. 275-278 C. proc. pen., plângere respinsă de procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin rezoluția dată la data de 15 februarie 2007 în dosarul nr. 2189/863/2007. În temeiul art. 278 1 C. proc. pen., petentul P.I. s-a adresat cu plângere, înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. 2508/1/2007.

În urma examinării plângerii conform art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin sentința penală nr. 113 din 23 ianuarie 2008, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a admis plângerea, a desființat rezoluțiile atacate și a trimis cauza în vederea redeschiderii urmăririi penale la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Împotriva sentinței au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și intimații P.C. și T.G.

În recursul parchetului, hotărârea instanței de fond a fost criticată pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât prin soluția adoptată de către instanța de fond sunt cenzurate actele premergătoare efectuate de procuror – soluție ce nu este prevăzută de Codul de procedură penală – iar pe de altă parte, instanța a dispus trimiterea cauzei la procuror în vederea redeschiderii urmăririi penale, în condițiile în care, în cauză, nu se dispusese începerea urmăririi penale față de intimații P.C. și T.G. și fără a indica faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate și prin care anume mijloace de probă. S-a mai susținut în recursul parchetului că motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, practic procurorul nu știe ce are de făcut ca urmare a dispoziției instanței.

De asemenea, s-a arătat în memoriul scris depus la dosar de către parchet, că petentul P.I. a fost cercetat de intimați în dosarul nr. 650/D/P/2005 al D.I.I.C.O.T., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 39/2003 și art. 23 alin. (1) din Legea nr. 656/2002. Cercetările în respectiva cauză au vizat infracțiunea săvârșită de membrul unui grup infracțional organizat existând indicii de implicare în această activitate ilegală și a petentului P.I., față de acesta dispunându-se, inițial, începerea urmăririi penale, iar, ulterior, punerea în mișcare a acțiunii penale. S-a arătat că, D.I.I.C.O.T., Structura Centrală, prin rechizitoriul nr. 650/D/P/2005 din 31 martie 2006, întocmit de procurorul P.C., în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., a dispus, printre altele, scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului P.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor menționate, astfel că susținerile petentului, în sensul că procurorul P.C. și inspectorul de poliție T.G. au dispus măsuri procesuale cu nerespectarea dispozițiilor legale, sunt neîntemeiate. La finalizarea cercetărilor penale, întrucât indiciile inițiale nu au condus la stabilirea exactă a participației penale a petentului, s-a apreciat că în mod corect s-a dispus scoaterea acestuia de sub urmărire penală, soluția nefiind de natură să-i cauzeze o vătămare a intereselor legale, ci a reprezentat o garanție a respectării drepturilor sale procesuale și a prezumției de nevinovăție.

În aceste condiții, s-a apreciat că rezoluția nr. 68/P/2007 din 25 ianuarie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, este legală și temeinică, în cauză, neexistând indicii de săvârșire a infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. de către intimații P.C. și T.G. Pentru aceste considerente, procurorul, în baza art. 385 15 alin. (2) lit. d) C. proc. pen., a pus concluzii de admitere a recursului declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, casarea sentinței atacate și, rejudecându-se cauza, să se dispună respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de petentul P.I. împotriva rezoluției nr. 68/P/2007 din 25 ianuarie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică.

În susținerea recursului declarat de intimatul P.C., apărătorul ales a pus concluzii în același sens, cu cele puse de procuror și a solicitat admiterea, casarea hotărârii atacate și în rejudecare, să se dispună respingerea, ca nefondată, a plângerii petentului. Recurentul intimat T.G. a apreciat că soluția adoptată în cauză de procuror este legală și temeinică și a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe fond, respingerea plângerii ca neîntemeiată. Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, a constatat criticile de nelegalitate formulate în recursurile declarate de Ministerul Public și intimați, ca fiind întemeiate. Astfel, instanța de fond, în mod greșit a dispus o soluție de trimitere a cauzei la procuror în vederea redeschiderii urmăririi penale deși, în cauză, nu se începuse urmărirea penală și fără a indica faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate și prin ce anume mijloace de probă.

În consecință, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. c) C. proc. pen., prin decizia nr. 22 din 26 ianuarie 2009 a admis recursurile, a casat sentința nr. 113 din 23 ianuarie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, și a trimis cauza spre rejudecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Procedând la rejudecarea cauzei, Înalta Curte având în vedere actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, constată că rezoluțiile atacate sunt legale și temeinice, iar plângerea formulată de P.I. este nefondată. La 28 septembrie 2005, prin rezoluția din dosarul nr. 650/D/P/2005 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – s-a dispus începerea urmăririi penale față de V.A., D.A.I., O.C.M., A.R.S.N.A., B.S., M.A., P.I., P.M.C.T., Z.C.A., N.M.

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și art. 23 din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 41 alin. (2) C. pen. Petentul a fost invitat – mai precis contactat telefonic - și, potrivit susținerii intimatului T.G., căutat la domiciliu de doi agenți procedurali. Acest lucru este confirmat de petent atunci când în plângere afirma că „numitul T. a dispus chemarea mea în mod abuziv la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 06 octombrie 2005”.

Mai rezultă din susținerile petentului și intimatului T. că petentul a fost deranjat de modul în care a fost chemat, susținând că au fost încălcate procedurile legale privind anchetarea unui avocat, că s-au purtat niște discuții pe ton ridicat, petentul i-a făcut reproșuri procurorului și, în fine, că, fără a fi audiat și în afară de a-i fi arătat o planșă cu mai multe fotografii, printre care și a lui, nu i-au fost prezentate învinuirile. Petentul, deranjat de modul în care a fost citat și de faptul că nu i-a fost prezentat dosarul ca să poată lua cunoștință de probe și învinuire, a depus plângere penală înregistrată la 21 noiembrie 2005 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – și a cerut anchetarea și punerea sub urmărire penală a celor doi (magistrat procuror și ofițer de poliție), fila 2, dosar nr. 23436/7245/2005.

În urma actelor premergătoare, procurorul a reținut și motivat că plângerea este neîntemeiată în ce privește susținerea că citarea și audierea în dosarul nr. 650/P/2005 nu a respectat dispozițiile Legii nr. 51/1995 și cele Codului de procedură penală. Nu este prevăzută o procedură specială în cazul începerii urmăririi penale față de avocați, iar împrejurarea că s-a început urmărirea penală fără a exista probe, astfel cum reclama petentul, nu poate constitui infracțiune; conform art. 200 C. proc. pen., administrarea probelor în cauzele penale pentru stabilirea existenței unei infracțiuni se poate face numai în cadrul urmăririi penale.

S-a motivat, de asemenea, că împrejurarea că, ulterior începerii urmăririi penale față de petent s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a acestuia, constatându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care s-au făcut cercetări, nu poate duce la concluzia că procurorul și-ar fi îndeplinit în mod deficitar atribuțiile de serviciu. Împotriva soluției de neurmărire a făcut plângere, conform art. 278 C. proc. pen. petentul, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 2189/863/2007 din 15 februarie 2007 dată de procurorul șef al Secției de Urmărire penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Nemulțumit și de această soluție, petentul s-a adresat cu plângere, potrivit art. 278 1 C. proc.

pen., solicitând desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de cei doi făptuitori. Verificând rezoluția atacată, conform art. 278 1 pct. 7 C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, se constată că plângerea este nefondată. În dosarul nr. 650/D/P/2005 s-a început urmărirea penală și s-au făcut cercetări față de 9 persoane despre care existau date că au săvârșit infracțiuni grave, prevăzute de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 616/2002 și art. 7 din Legea nr. 39/2003. Urmărirea penală începută față de petentul P.I. s-a dispus prin aceeași rezoluție ca pentru ceilalți 9 învinuiți. Că inculpatul a fost invitat la sediul parchetului rezultă din însăși plângerea formulată.

Odată prezent la parchet petentul, văzând că nu este audiat și că nu i se aduce la cunoștință o învinuire conform procedurii, rezumându-se doar la a-i prezenta o planșă cu fotografiile mai multe indivizi, printre care și a lui, petentul avea posibilitatea și dreptul de a se adresa cu plângere la procurorul ierarhic superior. Petentul considerând activitatea de invitare la parchet și cele întâmplate acolo abuzive, trebuia să conteste actele de procedură conform art. 275 C. proc. pen.

Pe de altă parte, chiar greșit dacă ar fi modul în care s-a dispus începerea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale, materializate în final printr-o soluție de scoatere de sub urmărire penală a petentului alături de alte patru persoane, și anume M.A., N.M., B.S., Z.C., nu există nici un indiciu sau dovadă că făptuitorii (procurorul și ofițerul de poliție), în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu știință, nu le-au îndeplinit ori le-au îndeplinit defectuos și, prin aceasta, au cauzat o vătămare intereselor legale ale petentului. Așa fiind, justificat procurorul a reținut că împrejurarea că ulterior începerii urmăririi penale și punerii în mișcare a acțiunii penale față de petent s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, constatându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care s-au făcut cercetări, nu poate conduce la concluzia că magistratul procuror și-ar fi îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu.

Înalta Curte constată că rezoluția atacată este legală și temeinică și, în consecință, urmează ca, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., să respingă plângerea împotriva ei ca nefondată. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul P.I. împotriva rezoluției nr. 68/P/2007 din 25 ianuarie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 26 noiembrie 2009.