ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra
plângerii de față;
În baza
lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
La data
de 29 noiembrie 2006 petiționara P.C. a formulat plângere penală împotriva
magistratului procuror B.C. din cadrul Direcției Naționale Anticoruptie, prin
care a solicitat tragerea acestuia la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunilor
de: abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen.,
abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prevăzută de art. 247 C. pen.,
favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen. și omisiunea de a
încunoștința organele judiciare, prevăzută de art. 265 C. pen.
Î
n
esență, petiționara, în cuprinsul memoriului, a arătat că magistratul procuror B.C.
a săvârșit infracțiunile mai susmenționate, cu ocazia instrumentării dosarului
nr. 120/P/ 2005 al
aceleiași unități
de parchet, având spre soluționare mai multe plângeri precum și lucrări
declinate de la diverse unități de parchet, privind săvârșirea unor fapte de
corupție de către persoane care, în virtutea calităților deținute - magistrați,
notari, avocați, înalți funcționari de stat și oameni politici - în decursul
timpului, au fost implicate în procesul de transfer „fraudulos" al
patrimoniului SC H.C. SA Sinaia.
Prin
rezoluția nr. 1352/P/2006 din 7 mai 2007, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, a dispus, în
temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen.,
neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror, pentru săvârșirea
infracțiunilor prevăzute de art. 248, art. 247 și art. 264 C. pen.,
apreciindu-se că aspectele sesizate nu reprezintă fapte de natură a atrage
incidența normelor penale.
S-a
arătat în cuprinsul rezoluției că, în urma efectuării actelor premergătoare în
dosarul nr. 120/P/2005 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, Direcția Națională Anticorupție, la 14
noiembrie 2006, s-a dispus în baza art. 228 alin. (6) C. proc. pen.
în
referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de
„C.V., B.V., R.E. și magistrații Judecătoriei Sinaia... sub aspectul săvârșirii
unor infracțiuni de corupție" în legătură cu modul în care au fost
înstrăinate activele SC H.C. SA către SC „C.I.T.C." SA - societate aflată
în procedură de reorganizare judiciară, cauza fiind instrumentată de procuror B.C.
Prin
rezoluția nr. 10400/971/2006 din 18 ianuarie 2007 a procurorului șef al Secției
de Combatere a Corupției din cadrul D.N.A., emisă în urma controlului de
legalitate efectuat asupra rezoluției nr. 120/P/2005 din 14 noiembrie 2006, s-a
dispus infirmarea soluției adoptată în cauza cu același număr și reluarea
cercetărilor, urmând ca procurorul să se pronunțe cu privire la toate
persoanele și în raport de toate aspectele infracționale, ce au făcut obiectul
dosarului respectiv.
În acest
context au fost reluate verificările, dosarul fiind finalizat prin rezoluția
din 23 februarie 2007 emisă de procurorul B.C., rezoluție prin care au fost
supuse analizei toate aspectele ce au făcut obiectul dosarului nr. 120/P/2005,
cu indicarea exactă a actelor de sesizare (în număr de 12, începând din anul
2002) a persoanelor vizate prin fiecare dintre acestea și a infracțiunilor cu
privire la care s-au efectuat acte premergătoare, precum și cu motivarea în
drept și în fapt a soluțiilor dispuse, referitor la fiecare dintre aceste
aspecte.
În
aceste condiții procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul
art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.,
față de numiții: P.F., C.M., B.M.O., C.A., L.P.E.
, B.A.M., D.M., T.M.,
N.M., B.F.,
B.S., P.M., P.R.
, B.V., C.V., P.M., P.G., P.M.G., I.C., B.N., R.E. și R.E.A.,
sub aspectul infracțiunilor sesizate.
S-a
relevat că, în cauză nu pot fi reținute în sarcina magistratului B.C.
infracțiunile sesizate prin plângerea ce constituie obiectul prezentei cauze,
neexistând niciun indiciu care să conducă la concluzia că acesta ar fi acționat
abuziv și ar fi dispus soluții părtinitoare față de persoanele implicate.
Totodată,
s-a mai apreciat că, chiar dacă procurorul, prin rezoluția nr. 1207P/2005 dată
la 14 noiembrie 2006, a omis să se pronunțe asupra unora dintre persoanele
reclamate prin numeroasele memorii care au stat la baza constituirii dosarului,
nu reprezintă un aspect de natură penală, cu atât mai mult cu cât, în chiar
cuprinsul rezoluției criticate de petiționară este menționat faptul că,
referitor la acele persoane, existau soluții dispuse de aceeași unitate de
parchet sau de alte unități de parchet.
S-a
conchis în sensul că, chiar și în situația în care s-ar accepta ideea că actul
emis de procuror la 14 noiembrie 2006 denotă a relativă lipsă de rigurozitate,
acest aspect nu are aptitudinea de a angaja răspunderea penală a magistratului,
în lipsa altor elemente care să contureze intenția de a acționa abuziv, în
scopul de a favoriza anumite persoane.
î
n
temeiul art. 278 C. proc. pen. petiționara a
formulat
plângere, care a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr.
7727/3107/2007
din 21 iunie 2006, dată de Procurorul Șef al Secției de Urmărire Penală și
Criminalistică, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție.
Î
n urma
verificărilor efectuate în cauză, s-a constatat că, după reluarea cercetărilor
dispuse în urma infirmării rezoluției dată sub nr. 120/P/2005 din 14 noiembrie
2006, efectuate de același magistrat procuror B.C., împrejurările de fapt au
fost corect stabilite și s-a dat o interpretare justă probelor administrate,
ajungându-se în mod justificat la concluzia că soluția de neîncepere a
urmăririi penale față de numiții P.F., C.M., B.M.O., C.A., L.P.E., B.A.M.,
D.M., T.M., N.M., B.F., B.S.
, P.M., P.R., B.V.,
C.V.
, P.M., P.G., P.M.G., I.C.
, B.N.,
R.E. și R.E.A., dispusă la 23 februarie 2007 sub același nr. 120/P/2005 , este
legală și temeinică, neputându-se reține în sarcina acestora săvârșirea vreunei
infracțiuni.
S-a
constatat că cercetările efectuate nu au confirmat săvârșirea de către magistratul
procuror a unor fapte penale, cu prilejul
instrumentării și soluționării dosarului 120/P/2005 al Parchetului de
pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție,
Secția de Combatere a Corupției.
Fiind
nemulțumită de soluția dată, petiționara, în termen legal, a formulat și depus
plângere atât la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, cauza
înregistrându-se sub nr. 6739/1/2007 cât și la Parchetul de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, care
ulterior, a fost înregistrată pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de
Casație și Justiție sub nr. 7541/1/2007.
Deși
legal citată, petiționara P.C. nu s-a prezentat la niciunul din termenele
acordate, pentru a-și susține apărările în fața instanței, iar Înalta Curte
constatând incidența dispozițiilor art. 34 lit. d) C. proc. pen., a dispus
conexare celor două cauze, astfel cum rezultă din cuprinsul practicalei
prezentei sentințe.
Analizând
actele și lucrările dosarului în temeiul dispozițiilor art.
278
1
alin. (7) C. proc. pen., Înalta
Curte constată că rezoluția nr.
1352/P/2006 dată la 7 mai 2007 de
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire
Penală și Criminalistică, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale
împotriva magistratului procuror B.C., este legală și temeinică.
Ca o
garanție a respectării legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut
posibilitatea ca orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate
printr-un act sau printr-o măsură procesuală, dispuse în timpul urmăririi
penale, să facă plângere împotriva acestora, fără însă a se aduce atingere
autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare.
Accesul
liber la justiție este reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția
dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar
reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, așa cum
de altfel, a procedat și petiționara prin plângerea ce face obiectul
verificării în cauza de fată.
De
asemenea, se constată, în urma actelor premergătoare efectuate în cauză, că
procurorul, după reluarea verificărilor în cauza ce a instrumentat-o sub nr.
120/P/2005, a reținut corect și în detaliu situația de fapt, ajungând la
concluzia că se impunea, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d)
C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale pentru fiecare din intimații
făptuitori,
cercetați sub aspectul
infracțiunilor sesizate, cele susținute de petiționară
având mai degrabă
caracterul unor suspiciuni și nemulțumiri față de modul în care intimatul
procuror și-a desfășurat activitatea de investigare și cercetare. Totodată, s-a
mai reținut în mod corect că, în urma probatoriului administrat în dosar, nu
s-au verificat nici sesizările petiționarei privind săvârșirea actelor de
corupție, nefiind îndeplinite
cerințele
art. 222 C. proc. pen., privind plângerea ca mod de sesizare.
Totodată,
se mai constată că soluția de neîncepere a urmăririi penale împotriva
intimatului procuror B.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de
art. 247, art. 248 , art. 264 C. pen., presupuse a fi săvârșite de acesta,
dispusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de
Urmărire Penală și Criminalistică, este legală și temeinică.
Din întreg probatoriul administrat în cauză nu
rezultă faptul că pe
parcursul instrumentării dosarului
penal ce a făcut obiectul cauzei nr. 120/P/2005, cu ocazia efectuării actelor
de cercetare penală specifice activității de premergătoare începerii urmăririi
penale, intimatul și-ar fi îndeplinit cu rea credință și în mod defectuos
atribuțiile de serviciu sau ar fi săvârșit vreun act material , care să aibă
valențele vreunei fapte de natură penală.
În
speță, nu s-au identificat indicii sau alte elemente din care să rezulte că în
timpul efectuării actelor specifice de cercetare penală intimatul magistrat procuror
B.C., cu ocazia instrumentării dosarului nr. 120/P/2005, ar fi săvârșit vreo
faptă de natură a antrena răspunderea sa penală. De altfel, deficiențele
formale ale rezoluției nr. 120/P/2005 din 14 noiembrie 2006 au fost remediate
în urma verificării efectuate asupra acesteia, fiind ulterior infirmată, în
condițiile procedurii
prevăzute de art. 278
C. proc. pen., prin emiterea rezoluției nr.
10400/971/2006 a
procurorului ierarhic superior, ceea ce a determinat reluarea cercetărilor sub
toate aspectele semnalate.
Prin
urmare, în mod justificat, s-a apreciat de către Parchetul de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, că
susținerile petiționarei sunt simple afirmații fără niciun suport probator,
exprimându-și mai degrabă nemulțumirea față de modul în care s-au derulat
cercetările în dosarul nr. 120/P/2005 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte
de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Secția de Combatere a
Corupției.
Pe
de altă parte, persoanele care îndeplinesc o
activitate judiciară în
cadrul instanțelor judecătorești, așa cum este
cazul intimatului B.C., procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție,
își desfășoară activitatea în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, îndeplinindu-și
atribuțiile profesionale, ce le revin pentru rezolvarea cauzelor deduse
cercetării penale, prin pronunțarea unor soluții pe care le consideră legale și
temeinice, în raport de probele administrate, iar aceste soluții, pot fi
ulterior verificate și, eventual, desființate prin intermediul căilor de atac
prevăzute de lege.
Or, în
speță nu a fost făcută dovada că intimatul, cu ocazia emiterii rezoluției nr.
120/P/2005 dată la 23 februarie 2007, ar fi săvârșit vreo faptă de natură a
atrage răspunderea sa penală, petiționara fiind nemulțumită de faptul că, pe parcursul
cercetării cauzei anterior
menționate,
ar fi depus la dosar în anul 2004 „ peste 1000 pagini de înscrisuri", care
ulterior nu s-au mai regăsit, „documente și probe care susțineau vinovăția
persoanelor nominalizate, care au fost distruse".
Față de
cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 278
1
alin. (8)
lit.
a) C. proc. pen. va respinge ca nefondată plângerea
formulată de
petiționara P.C. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 1352/P/2006
din 7 mai 2007 dată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,
Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, pe care o va menține ca fiind
legală și temeinică
V
ăzând
și dispozițiile art. 192 alin. (2). proc. pen.,
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca
nefondată, plângerea formulată de petiționara P.C.
împotriva
rezoluției nr. 1352/P/2006 din 7 mai 2007 dată de Parchetul de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, în
dosarul cu același număr.
Menține rezoluția atacată.
Obligă
petiționara la plata sumelor de câte 500 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare
către stat.
Cu recurs.
Pronunțată
în ședință publică, azi 18 februarie 2008.