ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față;

Din actele și lucrările dosarului

constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la 6

septembrie 2007, petentul P.S. din penitenciarul Giurgiu a atacat rezoluția nr.

193/P/2007 din 19 aprilie 2007 prin care s-a dispus soluția de neînceperea

urmăririi penale față de magistratul S.A. – procuror în cadrul Departamentului

Național Anticorupție pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 266 și

art. 268 C. pen. și față de ofițerii de poliție I.P. și M.V. din cadrul I.P.J.

Giurgiu pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. raportat

la art. 266 C. pen. și art. 289 C. pen.

Prin plângerea inițială, petentul a

reclamat săvârșirea infracțiunilor de arestare nelegală și represiune

nedreaptă, în contextul în care persoanele arătate au instrumentat dosarul

166/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu în care s-a dispus

trimiterea sa în judecată. A mai susținut că este nevinovat și că pe parcursul

urmăririi penale – profitându-se că nu știe carte, i-a fost reținută în sarcină

o stare de fapt nereală.

Inițial plângerea a fost înregistrată la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și ulterior, în considerarea faptului

că magistratul reclamat a fost numit în structura Direcției Naționale

Anticorupție, competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Din cuprinsul actelor premergătoare

începerii urmăririi penale efectuate în cauză rezultă următoarele:

Prin rechizitoriul din 12 mai 2004, P.S.

a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 174,

art. 175 lit. c) C. pen., art. 176 lit. d) C. pen. și art. 211 alin. (1) C.

pen.

S-a reținut în sarcina acestuia că în

contextul deplasării la locuința părinților săi în scopul de a-și însuși prin

violență o sumă de bani deținută de aceștia, a aplicat mai multe lovituri cu un

cuțit fratelui său, producându-i vătămări în urma cărora acesta a decedat.

Deși inculpatul a recunoscut prezența sa

la locul faptei și comiterea unor acte materiale, cum ar fi însușirea prin

violență a sumei de bani de la părinți, a negat intenția de a-și ucide fratele,

susținând că acesta încercând să-l agreseze, a intrat singur în cuțit și nu urmarea

acțiunii sale.

Din ansamblul probator administrat

în cauză, dar mai ales din declarațiile părinților săi, P.I. și P.F. a

rezultat, fără dubiu, în detaliu, modul în care a acționat inculpatul.

Mai mult martorii oculari au

infirmat susținerile inculpatului arătând că victima a fost înjunghiată în pat,

iar concluziile raportului medico – legal au exclus varianta prezentată de

inculpat, ca mod de producere a plăgii înjunghiate care a provocat decesul.

De altfel, prin sentința nr. 105

din 21 martie 2005, Tribunalul Giurgiu a reținut starea de fapt prezentată în

actul de acuzare și constatând vinovăția inculpatului în comiterea faptelor

reținute în sarcină, l-a condamnat pe acesta la o pedeapsă rezultantă de 20 ani

închisoare.

Sentința de condamnare a rămas

definitivă prin respingerea apelului, cât și a recursului, declarate de

inculpat.

Desigur, în raport de datele și

faptele prezentate este evident că un act de justiție nu poate constitui în

sensul legii fapta de represiune nedreaptă și de arestare ilegală atâta timp

cât, privarea de libertate, trimiterea în judecată și condamnarea petentului

s-a realizat motivat în condițiile legii în funcție de starea de fapt rezultată

dintr-un probatoriu corect administrat pe parcursul procesului penal.

Tot astfel, nemulțumirea petentului

față de o soluție dispusă de procuror și menținută de instanțele de judecată,

prin hotărâri intrate în puterea lucrului judecat nu poate antrena în

condițiile legii nici răspunderea procurorului și nici a judecătorului, atâta

timp cât, aceste activități au fost realizate în îndeplinirea atribuțiilor de

serviciu și cu respectarea dispozițiilor legale.

Acestea au fost considerentele

pentru care în cauză împotriva persoanelor reclamate s-a dispus o soluție de

neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen.

raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. prin rezoluția nr. 193/P/2007 din 19

aprilie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În condițiile art. 278 C. proc. pen.,

petentul s-a adresat și procurorului șef al secției de urmărire penală și

criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, care prin rezoluția nr. 7335/2935/2007 din 19 iunie 2007 a respins

pentru aceleași motive, ca nefondată, plângerea petentului.

În același context de fapt și de drept,

apreciind că faptele reclamate nu există, se va menține ca legală și temeinică soluția

dispusă de procuror, prin respingerea, ca nefondată, a plângerii potrivit art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea

formulată de petiționarul P.S. împotriva rezoluției nr. 193/P/2007 din 19

aprilie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, pe care o menține.

Obligă petiționarul la 120 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 19

martie 2008.