ÎCCJ, Decizia nr. 13/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 471/P/2004 din 22 septembrie 2004 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva procurorului R.R. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 și 264 C. pen., la plângerea petentului D.O., reținându-se că respingerea unei plângeri de către prim procuror, ca act efectuat în realizarea atribuțiilor sale de serviciu, nu constituie infracțiune. Plângerea formulată împotriva rezoluției primare de neîncepere a urmăririi penale a fost respinsă de procurorul șef de secție, prin rezoluția nr. 29409/2220/2004 din 26 octombrie 2004, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

S-a reținut că, urmare a unor sesizări formulate de petentul D.O. împotriva a diferiți lucrători de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție a județului Giurgiu, adresate inițial Parchetului Național Anticorupție, la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu s-a constituit, între altele, lucrarea nr. 51/VIII/1/2004. După efectuarea de verificări s-a constatat că nu se impune înregistrarea în evidența cauzelor penale, întrucât aspectele sesizate nu se confirmă. Această situație a fost comunicată petentului, la data de 17 martie 2004. Plângerea formulată de petent, întemeiată pe art. 278 C. proc. pen., împotriva închiderii lucrării, a fost respinsă de R.R., pe atunci prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu.

La data de 5 iulie 2004, D.O. a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, susținând că soluția de respingere a plângerii sale constituie un act abuziv și un ajutor dat unor infractori periculoși. Petentul nu a adus argumente suplimentare în susținerea acestei plângeri. Prin urmare, cum în sarcina unui magistrat nu se poate reține infracțiunea de abuz în serviciu, dacă dă o soluție nefavorabilă unei părți, fără a se constata încălcarea cu știință sau din culpă a atribuțiilor de serviciu și cum în cauză nu s-au identificat încălcări ale legii sau motive de netemeinicie a rezoluției atacate, plângerea petentului a fost respinsă ca neîntemeiată. Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, petentul D.O.

a formulat plângere, în temeiul art. 278 1 C. proc. pen. Examinând rezoluția atacată, prin prisma criticilor formulate, prima instanță a constatat că în mod corect s-a reținut că actul imputat procurorului R.R. nu constituie infracțiune. În consecință, prin sentința nr. 308 din 12 mai 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins plângerea, ca nefondată. Împotriva hotărârii primei instanțe, petentul D.O. a declarat recurs, precizând că motivele acestuia vor fi depuse după redactarea sentinței atacate. Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., „Dispozițiile relative la competența după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanței, la compunerea acesteia și la publicitatea ședinței de judecată sunt prevăzute sub sancțiunea nulității”.

Totodată, prin art. 39 din același cod s-a stabilit că „Excepția de necompetență materială și cea de necompetență după calitatea persoanei pot fi ridicate în tot cursul procesului penal, până la pronunțarea hotărârii definitive”. Prin alin. (1) al art. 278 1 C. proc. pen. s-a stabilit că soluționarea plângerii împotriva rezoluției de netrimitere în judecată, confirmată de procurorul ierarhic superior, este competența instanței căreia i-ar reveni, „potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță”. În cauză, intimatul R.R. are, potrivit actelor dosarului, calitatea de prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu. Potrivit art. 28 1 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., curtea de apel judecă în primă instanță, infracțiunile săvârșite de judecătorii de la judecătorii și tribunale, de procurorii de la parchete de pe lângă aceste instanțe, precum și de notarii publici.

Prin urmare, pronunțându-se asupra plângerii, cu încălcarea competenței altei instanțe, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a pronunțat o hotărâre supusă cazului de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Curtea va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite dosarul, Curții de Apel București, în vederea judecării plângerii formulate de petentul D.O. împotriva rezoluției nr. 471/P/2004 din 22 septembrie 2004 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de petentul D.O. împotriva sentinței nr. 308 din 12 mai 2005, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 7429/2004. Casează sentința atacată. Trimite dosarul Curții de Apel București, secția penală, în vederea judecării plângerii formulate de petentul menționat, împotriva rezoluției nr. 471/P/2004 din 22 septembrie 2004, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2006.