ÎCCJ, Decizia nr. 13/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin rezoluția nr. 471/P/2004 din 22

septembrie 2004 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus neînceperea urmăririi

penale împotriva procurorului R.R. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București,

sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 și 264 C. pen., la plângerea

petentului D.O., reținându-se că respingerea unei plângeri de către prim

procuror, ca act efectuat în realizarea atribuțiilor sale de serviciu, nu

constituie infracțiune.

Plângerea formulată împotriva

rezoluției primare de neîncepere a urmăririi penale a fost respinsă de

procurorul șef de secție, prin rezoluția nr. 29409/2220/2004 din 26 octombrie

2004, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

urmărire penală și criminalistică.

S-a reținut că, urmare a unor

sesizări formulate de petentul D.O. împotriva a diferiți lucrători de poliție

din cadrul Inspectoratului de Poliție a județului Giurgiu, adresate inițial

Parchetului Național Anticorupție, la nivelul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Giurgiu s-a constituit, între altele, lucrarea nr. 51/VIII/1/2004.

După efectuarea de verificări s-a

constatat că nu se impune înregistrarea în evidența cauzelor penale, întrucât

aspectele sesizate nu se confirmă.

Această situație a fost comunicată

petentului, la data de 17 martie 2004.

Plângerea formulată de petent,

întemeiată pe art. 278 C. proc. pen., împotriva închiderii lucrării, a fost

respinsă de R.R., pe atunci prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul

Giurgiu.

La data de 5 iulie 2004, D.O. a

sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, susținând că soluția de

respingere a plângerii sale constituie un act abuziv și un ajutor dat unor

infractori periculoși.

Petentul nu a adus argumente

suplimentare în susținerea acestei plângeri.

Prin urmare, cum în sarcina unui

magistrat nu se poate reține infracțiunea de abuz în serviciu, dacă dă o

soluție nefavorabilă unei părți, fără a se constata încălcarea cu știință sau

din culpă a atribuțiilor de serviciu și cum în cauză nu s-au identificat

încălcări ale legii sau motive de netemeinicie a rezoluției atacate, plângerea

petentului a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale, petentul D.O. a formulat plângere, în temeiul art. 278

1

C. proc. pen.

Examinând rezoluția atacată, prin

prisma criticilor formulate, prima instanță a constatat că în mod corect s-a

reținut că actul imputat procurorului R.R. nu constituie infracțiune.

În consecință, prin sentința nr. 308

din 12 mai 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins

plângerea, ca nefondată.

Împotriva hotărârii primei instanțe,

petentul D.O. a declarat recurs, precizând că motivele acestuia vor fi depuse

după redactarea sentinței atacate.

Recursul este fondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 197 alin. (2) C. proc.

pen., „Dispozițiile relative la competența după materie sau după calitatea

persoanei, la sesizarea instanței, la compunerea acesteia și la publicitatea

ședinței de judecată sunt prevăzute sub sancțiunea nulității”.

Totodată, prin art. 39 din același

cod s-a stabilit că „Excepția de necompetență materială și cea de necompetență

după calitatea persoanei pot fi ridicate în tot cursul procesului penal, până

la pronunțarea hotărârii definitive”.

Prin alin. (1) al art. 278

1

C. proc. pen. s-a stabilit că soluționarea plângerii împotriva rezoluției de

netrimitere în judecată, confirmată de procurorul ierarhic superior, este

competența instanței căreia i-ar reveni, „potrivit legii, competența să judece

cauza în primă instanță”.

În cauză, intimatul R.R. are, potrivit actelor dosarului,

calitatea de prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu.

Potrivit art. 28

1

alin.

(1) lit. b) C. proc. pen., curtea de apel judecă în primă instanță,

infracțiunile săvârșite de judecătorii de la judecătorii și tribunale, de

procurorii de la parchete de pe lângă aceste instanțe, precum și de notarii

publici.

Prin urmare, pronunțându-se asupra

plângerii, cu încălcarea competenței altei instanțe, secția penală a Înaltei

Curți de Casație și Justiție a pronunțat o hotărâre supusă cazului de casare

prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, conform art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Curtea

va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite dosarul, Curții de

Apel București, în vederea judecării plângerii formulate de petentul D.O.

împotriva rezoluției nr. 471/P/2004 din 22 septembrie 2004 a Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de petentul D.O. împotriva

sentinței nr. 308 din 12 mai 2005, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, în dosarul nr. 7429/2004.

Casează sentința atacată.

Trimite dosarul Curții de Apel București, secția

penală, în vederea judecării plângerii formulate de petentul menționat,

împotriva rezoluției nr. 471/P/2004 din 22 septembrie 2004, a Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie

2006.