ÎCCJ, Decizia nr. 278/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 254 din 1 aprilie

2005, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca

nefondată, plângerea petentului D.C. împotriva rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale, pronunțată în dosarul nr. 3727/C/03/667/2004, al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut următoarele:

La data de 29 noiembrie

2003, petentul D.C. a adresat o plângere, Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția de îndrumare și control, serviciul de inspecție,

privindu-l pe procurorul P.O.

Plângerea a fost trimisă

secției de urmărire penală și criminalistică, situație comunicată petentului.

În urma verificărilor

efectuate, după primirea plângerii, secția de urmărire penală și criminalistică

a reținut că nu au rezultat indicii cu privire la săvârșirea unei fapte penale,

de către procurorul P.O.

Rezultatul acestor

verificări a fost comunicat petentului, la data de 22 aprilie 2004, prin adresa

nr. 3727/C/03/667/2004.

Nemulțumit de rezultatul

acestor verificări, petentul a formulat plângere la Înalta Curte de Casație și

Justiție, în baza art. 278

1

C. proc. pen.

Examinând dosarul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de fond a

constat că în acesta nu s-a dat nici o rezoluție.

Prin urmare, plângerea nu

privește nici unul dintre actele procesuale prevăzute de art. 278

1

C. proc. pen.

Împotriva hotărârii primei

instanțe, petentul D.C. a declarat recurs, fără a invoca nici unul din cazurile

de casare prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen. și fără a formula

critici cu privire la sentința atacată.

Recursul este nefondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Din economia dispozițiilor

art. 228 C. proc. pen., cu referire la art. 200 din același cod, rezultă

finalitatea actelor premergătoare, constând în obținerea datelor necesare

începerii urmăririi penale. Aceste date privesc existența faptei, împrejurarea

că fapta a fost săvârșită de către învinuit și că făptuitorul răspunde penal.

Prin același text, legiuitorul

a avut în vedere și situația în care actele premergătoare efectuate relevă

inutilitatea începerii urmăririi penale

Convingerea formată în

temeiul actelor premergătoare obligă procurorul, după caz, la o soluție

procesuală de începere a urmăririi penale sau de neîncepere a acesteia.

În concluzie, rezoluția sau

ordonanța, după caz, de începere sau de neîncepere a urmăririi penale, conform

art. 228 C. proc. pen., are un caracter procesual riguros de act de dispoziție

al organului de urmărire penală, sesizat în unul din modurile prevăzute de

legea procesual-penală, dat în condiții determinate.

Drept urmare, în raport cu

caracterul imperativ al normelor legale menționate și în lipsa temeiului legal,

principiul echipolenței nu poate fi invocat, pentru ca altor acte,

nedeterminate de legea procesual-penală, să li se atribuie natura și efectele

rezoluției sau ordonanței, după caz, de începere sau de neîncepere a urmăririi

penale.

Or, în cauză, organul de

urmărire penală nu a dat o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale.

Astfel, organul de urmărire

penală a fost sesizat printr-o plângere. Plângerea a fost înaintată de secția

de îndrumare și control, serviciul de inspecție a Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru efectuarea urmăririi penale

împotriva procurorului P.O., secției de urmărire penală și criminalistică.

Constatând inexistența

indiciilor săvârșirii vreunei infracțiuni, secția de urmărire penală și

criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a

comunicat petentului, rezultatul acestor verificări.

Ca atare, recursul se

constată a fi nefondat, plângerea formulată de petent privind, într-adevăr, o

adresă, și nu unul din actele procesuale prevăzute de art. 278

1

C.

proc. pen.

În fine, din economia

dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., rezultă cu evidență că este

supusă controlului judecătoresc, în condițiile acestui text, exclusiv

dispoziția de neîncepere a urmării penale, confirmată ca urmare a respingerii

plângerii formulate corespunzător posibilității legale reglementate în favoarea

părții vătămate, prin art. 275-278 din același cod.

Este exclusă orice altă

interpretare a textului legal menționat, în raport cu împrejurarea că normele

legale privind desfășurarea procesului penal, astfel cum acestea sunt prevăzute

de legea procesual-penală, sunt de ordine publică, așa încât încălcarea lor ar

duce la nulitatea oricărui act procesual sau hotărâre judecătorească care le-ar

nesocoti.

Totodată, o altă concluzie

dedusă pe cale de interpretare este exclusă, întrucât ar însemna a atribui

legiuitorului, ceea ce nu a găsit cu cale să prevadă și, în consecință, a

altera voința reală a acestuia.

Or, în cauză petentul a

sesizat secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu plângerea

formulată împotriva unui act neprevăzut de art. 278

1

C. proc. pen.

Așa fiind, în mod corect

instanța sesizată a respins plângerea, ca nefondată, hotărârea atacată nefiind

supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 385

9

C.

proc. pen.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea

va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul D.C.

Totodată, în baza art. 192

alin. (2) din același cod, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petentul D.C.

împotriva sentinței nr. 254 din 1 aprilie 2005, pronunțată de secția

penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 2719/2004.

Obligă petentul D.C., să plătească

statului, suma de 100 lei (1.000.000 lei vechi), cu titlu de cheltuieli

judiciare în recurs.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 noiembrie 2005.