ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2220/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 7 octombrie 2004, reclamantul L.G. a solicitat anularea hotărârii nr.

6308 din 16 septembrie 2004, a Casei Județene de Pensii Bacău - Comisia

specială de aplicare a Legii nr. 309/2002.

În motivarea acțiunii sale,

reclamantul a arătat că pârâta i-a admis incomplet cererea cu nr. 80006 din 24

noiembrie 2003, depusă în completarea dosarului nr. 75198 din 14 octombrie 2002,

pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002. În acest sens,

reclamantul a arătat că pârâta a reținut în mod greșit că se încadrează în

prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002, doar pentru perioada 1 noiembrie

1951 - 7 octombrie 1953, deși a efectuat stagiul militar în perioada 21 iunie

1951 - 31 decembrie 1953, în detașamentele de muncă din cadrul Direcției

Generale a Serviciului Muncii, iar drepturile i-au fost acordate începând cu

data de 1 decembrie 2003, în loc de 1 noiembrie 2002, căci a depus dosarul nr. 75198

din 14 octombrie 2002, cu toate actele necesare conform Legii nr. 309/2002.

Curtea de Apel Bacău, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 328 din 23

noiembrie 2004, a admis contestația și a anulat, ca nelegală, hotărârea nr. 6308

din 16 septembrie 2004, emisă de pârâtă.

Instanța de fond a reținut

că cererea inițială de recunoaștere a drepturilor în baza Legii nr. 309/2002 a

fost depusă de petiționar, la 14 octombrie 2002 și că prin sentința civilă nr. 106

din 24 februarie 2004 a Curții de Apel Bacău, s-a modificat hotărârea nr. 6308 din

8 octombrie 2003, a pârâtei, în sensul că s-a admis prima cerere a

solicitantului L.G. și s-a constatat că perioada 21 iunie 1951 - 31 decembrie

1953 se încadrează în prevederile Legii nr. 309/2002, drepturile acordându-se

de la 1 noiembrie 2002.

Totodată, instanța de fond a

reținut că ulterior soluționării de către instanța competentă a contestației la

prima hotărâre, autoritatea emitentă nu putea să emită o nouă hotărâre prin

care să readucă în discuție, într-o procedură administrativ-jurisdicțională, aceleași

drepturi care au făcut obiectul unei judecăți. Aceasta, chiar dacă sentința nu

este irevocabilă, căci autoritatea administrativă nu o putea infirma printr-un

nou act administrativ, câtă vreme calea legală de atac era doar cea prevăzută

de Legea nr. 29/1990, iar intimata a uzat de ea, recursul fiind pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, în termen legal, Casa Județeană de Pensii Bacău, criticând-o sub

aspectul greșitei aplicări a legii și invocând dispozițiile art. 304 pct. 6 și

9, art. 304

1

, art. 115-118 C. proc. civ., Legea nr. 309/2002, H.G. nr.

1114/2002 și Legea nr. 29/1990.

În esență, recurenta susține

că instanța de fond în mod eronat a anulat hotărârea nr. 6308 din 16 septembrie

2004, ca nelegală, fără a avea în vedere dispozițiile art. 6 alin. (4) din

Legea nr. 309/2002, precum și faptul că prima cerere a intimatului-reclamant,

cu nr. 75198 din 14 octombrie 2002, a fost soluționată prin hotărârea nr. 6308

din 8 octombrie 2003, iar cererea cu nr. 80006 din 24 noiembrie 2003, prin

hotărârea nr. 6308 din 16 septembrie 2004. În opinia recurentei, faptul că

intimatul a atacat ambele hotărâri, nu schimbă cu nimic situația de fapt,

întrucât au fost emise două acte administrative distincte.

În plus, arată recurenta-pârâtă,

chiar intimatul-reclamant a depus actele solicitate ulterior emiterii hotărârii

de respingere.

Examinându-se soluția

instanței de fond, în raport cu toate criticile formulate, cu probele

administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., se constată că recursul

este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Este necontestat în cauză că

prin hotărârea nr. 6308 din 8 octombrie 2003, pârâta a respins cererea

intimatului-reclamant (înregistrată la data de 14 octombrie 2002), reținând că

acesta nu îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 309/2002. De asemenea,

este de necontestat că prin sentința nr. 106 din 24 februarie 2004, acestuia

i-au fost recunoscute drepturile.

Ulterior pronunțării

sentinței instanței de fond, recurenta-pârâtă, pe de o parte, emite o nouă

hotărâre cu nr. 6308 din 16 septembrie 2004, iar, pe de altă parte, atacă

sentința nr. 106/2004, cu recurs.

În aceste condiții motivul

de recurs formulat în prezenta cauză, potrivit căruia legea o obliga să emită

de urgență o nouă decizie, nu poate fi primit. Aceasta, întrucât pricina se

afla pe rolul instanțelor judecătorești, fiind depășită faza administrativă a

unei eventuale soluționări. În plus, termenul de 30 de zile nu a fost respectat

de recurenta-pârâtă, în raport cu prima cerere. De altfel, termenul nu a fost

respectat nici în raport cu cea de a doua cerere, când, astfel cum s-a arătat

în cele ce preced, autoritatea era obligată să-i răspundă petentului în 30 de

zile, doar în sensul că instanțele judecătorești urmează să soluționeze cauza,

iar nu să emită o nouă decizie, contrară sentinței nr. 106/2004 pe care a

atacat-o între timp, dar n-a mai așteptat soluția.

De altfel, prin decizia nr. 278

din 20 ianuarie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a soluționat recursul declarat de recurenta-pârâtă

împotriva sentinței nr. 106/2004, pronunțând o hotărâre diferită de soluția

adoptată de recurenta-pârâtă prin hotărârea nr. 6308 din 16 septembrie 2004.

Prin urmare, până la

soluționarea irevocabilă a recursului împotriva sentinței nr. 106/2004,

autoritatea publică nu putea ea însăși să acționeze emițând o nouă decizie în alt

sens, decât sentința instanței judecătorești.

În consecință,

constatându-se că criticile formulate sunt nefondate, iar sentința atacată este

legală și temeinică, va fi respins recursul declarat în cauză, în baza

dispozițiilor art. 14 și 18 din Legea nr. 29/1990, raportat la cele ale art. 312

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Bacău împotriva sentinței civile nr. 328 din 23

noiembrie 2004, a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 aprilie 2005.