ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1961/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1961/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată sub nr. 1563 din 17 martie 2004, la Curtea de Apel Bacău, reclamantul T.S.
a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bacău, obligarea acesteia la recunoașterea perioadei 1 noiembrie 1949 - 1 iunie 1950, ca fiind stagiu militar efectuat în detașament de muncă al Direcției Generale a Serviciului Muncii, cu consecința acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, începând de la 1 octombrie 2002, în raport cu data înregistrării la pârâtă, a cererii sale inițiale, inclusiv acordarea drepturilor de la aceeași dată, și pentru perioada 1 august 1951 - 11 aprilie 1953, recunoscută de pârâtă, prin hotărârea de recalculare nr. 1855 din 13 noiembrie 2003. Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 200 din 27 aprilie 2004, a respins excepția tardivității acțiunii invocată de pârâtă, ca nefondată și a admis în parte, acțiunea formulată de reclamantul T.S., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bacău.
A modificat în parte hotărârea de recalculare nr. 1855 din 13 noiembrie 2003, în sensul că data de începere a acordării drepturilor este 1 octombrie 2002, în loc de 1 iulie 2003, pentru întreaga perioadă 1 iunie 1950 - 11 aprilie 1953. În motivarea soluției s-a reținut că perioada din livretul militar, 1 noiembrie 1949 - 1 iunie 1950, se situează în afara perioadei prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru acordarea drepturilor solicitate, iar în ceea ce privește data acordării drepturilor, s-a avut în vedere data înregistrării cererii inițiale pentru întreaga perioadă recunoscută, ca fiind data la care solicitantul a învestit organul de jurisdicție cu soluționarea pretențiilor sale. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, atât reclamantul T.., cât și pârâta Casa Județeană de Pensii Bacău.
Pârâta Casa Județeană de Pensii Bacău critică hotărârea atacată, invocând pe cale de excepție, tardivitatea introducerii acțiunii, iar pe fond, solicită casarea sentinței față de împrejurarea că, pentru perioada 1 august 1951 - 11 aprilie 1953, dovedită ulterior, de reclamant, ca fiind stagiu militar efectuat în Detașamentul de muncă SRT Zemeș, a emis hotărârea de recalculare nr. 1855 din 13 noiembrie 2003, acordând reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, începând cu 1 iulie 2003, în raport cu data înregistrării cererii reclamantului, nr. 62620 din 16 iunie 2003 și respectiv, a depunerii certificatului nr. 105070/2003, aceste drepturi neputând fi acordate anterior depunerii dovezii prevăzută de lege.
Reclamantul T.S. critică sentința civilă nr. 200 din 27 aprilie 2004, a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, pentru faptul că nu i-a fost recunoscută, și perioada 1 ianuarie 1950 - 1 iunie 1950, ca fiind stagiu militar efectuat în detașament de muncă al Direcției Generale a Serviciului Muncii, deși a prestat muncă și în această perioadă. Analizând motivele invocate în cele două recursuri, materialul probator aflat în dosar și dispozițiile legale aplicabile în cauză, instanța reține: Cu privire la recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Bacău, - Invocarea pe cale de excepție a tardivității introducerii acțiunii, se constată a fi nefondată, întrucât recurenta-pârâtă nu a făcut dovada comunicării către reclamant, a hotărârii de recalculare nr. 1855 din 13 noiembrie 2003, în raport cu care instanța să poată verifica acest motiv de recurs.
- Pe fond se reține că recursul este întemeiat. Hotărârea de recalculare nr. 1855 din 13 noiembrie 2003, emisă de recurenta-pârâtă, în baza cererii reclamantului nr. 62620 din 16 iunie 2003, recunoaște acestuia, calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 1 august 1951 - 11 august 1953, începând cu data de 1 iulie 2003. Legea nr. 309/2002 prevede în art. 5, că persoanele prevăzute la art. 1 din lege vor beneficia de prevederile legii, cu începere de la data de întâi a lunii următoare depunerii cererii. Ca atare, în mod legal pârâta a stabilit prin hotărârea de recalculare nr. 1855/2003, acordarea drepturilor începând cu 1 iulie 2003, față de noua cerere formulată de reclamant, nr. 62620 din 16 iunie 2003, la care acesta a anexat certificatul doveditor nr. 105070/2003, emis de Arhivele Naționale București, contrar motivării greșite a sentinței atacate cu recurs.
Cu privire la recursul declarat de reclamantul T.S., se constată a fi nefondat. Legea nr. 309/2002 prevede în art. 1, că beneficiază de prevederile acestei legi, persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961. Din livretul militar al reclamantului rezultă că acesta a efectuat stagiul militar în perioada 1 noiembrie 1949 - 1 iunie 1950, în Batalion Specialități, în funcția de telefonist; ca atare, pentru perioada ianuarie 1950 - iunie 1950, recurentul nu îndeplinește cele două condiții prevăzute cumulativ de Legea nr. 309/2002, respectiv efectuarea stagiului militar în detașamente de muncă, care să fi făcut parte din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.
În concluzie, în temeiul art. 312 și 314 C. proc. civ., urmează a se admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Bacău, se va casa sentința atacată și pe fond, se va respinge acțiunea. Se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul T.S.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bacău împotriva sentinței civile nr. 200 din 27 aprilie 2004, a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și pe fond, respinge acțiunea. Respinge recursul declarat de T.S., împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.