Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.02.2005
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1026/2005

HOTĂRÂRE
18.02.2005
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1026/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 3740 din 18 septembrie 2003, la Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, reclamantul M.V. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Bacău, recunoașterea perioadei de stagiu militar, ca fiind efectuată în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii și în consecință, acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002.

În motivare, reclamantul a arătat că pe toată durata serviciului militar a prestat numai muncă în construcții, însă Comisia pentru stabilirea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, i-a respins nejustificat cererea, prin hotărârea nr. 2916 din 26 martie 2003. Ulterior, comisia a emis decizia de revizuire, cu același număr, din 18 iunie 2003, prin care i-a recunoscut reclamantului, perioada 14 ianuarie 1950 - 1 iunie 1950. Pârâta Casa Județeană de Pensii Bacău, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acțiunii, susținând că numai perioada admisă prin decizia de revizuire se încadrează în prevederile legii, celelalte detașamente, înscrise în livretul militar al reclamantului, nefăcând parte din Direcția Generală a Serviciului Muncii.

Prin sentința civilă nr. 218 din 9 decembrie 2003, instanța învestită a admis acțiunea, modificând în parte decizia de revizuire, în sensul admiterii cererii reclamantului, și pentru perioada 2 iunie 1950 - 12 august 1953, ca fiind stagiu militar efectuat în detașamentele Direcției Generale a Serviciului Muncii. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut din analiza actelor cauzei, că și perioada 2 iunie 1950 - 12 august 1953, neadmisă de comisie, a fost efectuată de reclamant, în detașamente de muncă. Împotriva sentinței a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Bacău, susținând că decizia de revizuire a fost legal emisă, că acțiunea reclamantului a fost prematur introdusă și că hotărârea instanței este criticabilă în raport cu data acordării drepturilor, și anume, cu ziua de întâi a lunii următoare depunerii cererii, cu actele doveditoare, și nu a lunii următoare depunerii cererii inițiale.

Recursul este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (2) din Normele de aplicare a Legii nr. 309/2002, aprobate prin H.G. nr. 1114/2002, dovada încadrării în prevederile art. 1 din această lege, se face cu unul din următoarele acte: a) livretul militar (...). În raport cu aceste dispoziții legale, se constată din mențiunile înscrise în livretul militar, că reclamantul a efectuat serviciul militar, la unități cu profil de detașament de muncă, astfel că această perioadă de stagiu se încadrează în prevederile Legii nr. 309/2002, așa cum în mod judicios s-a reținut de către instanță. De asemenea, nici motivul privind data de la care se acordă drepturile, nu poate fi primit, având în vedere că în conformitate cu dispozițiile art. 8 din Norme, în decizia de revizuire s-a prevăzut acordarea drepturilor cuvenite, începând cu 1 octombrie 2002, dispoziție care în mod corect a fost menținută prin hotărârea instanței.

Față de aceste considerente, urmează a se respinge prezentul recurs, ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bacău împotriva sentinței civile nr. 218 din 9 decembrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-03-24
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1961/2005
, s-a avut în vedere data înregistrării cererii inițiale pentru întreaga perioadă recunoscută, ca fiind data la care solicitantul a învestit organul de jurisdicție cu soluționarea pretențiilor sale. Împotriva acestei hotărâri au declarat re
ÎCCJ 2005-03-24
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1957/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Bacău, sub nr. 1001 din 12 februarie 2004, reclamantul Z.A. a solicitat în contra
ÎCCJ 2005-02-18
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1028/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă înregistrată sub nr. 4306 din 21 noiembrie 2003, la Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, rec
ÎCCJ 2005-02-01
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 508/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 12 noiembrie 2003, reclamantul B.N. a solicitat anularea hotărârii nr. 74399 din 8 octombrie 2003, emisă de Casa Județeană d
ÎCCJ 2006-03-14
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 834/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 12 februarie 2004, reclamantul Z.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bacău, anulare
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă