ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3506/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 14 februarie 2002, reclamanta SC V. SA Târgoviște a chemat în judecată pe pârâta SC H.V. SRL Târgoviște, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate reziliat contractul de leasing imobiliar cu clauza irevocabilă de vânzare și novație obiectivă cu nr. 206 din 15 iunie 2000, privind spațiile comerciale ocupate de pârâtă în Complexul V. din Târgoviște; să se dispună evacuarea pârâtei din spațiul respectiv și să se instituie un sechestru judiciar, cu numirea unui administrator al acestuia. Pârâta a formulat o cerere reconvențională prin care a solicitat să se constate sporul de valoare al spațiului comercial exploatat în regim de locație de gestiune, cerând și instituirea unui drept de retenție până la plata contravalorii îmbunătățirilor în situația rezilierii contractului și încetării locației de gestiune.

Sentința civilă nr. 667 din 16 aprilie 2002 pronunțată în fond de Tribunalul Dâmbovița a fost casată prin admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare. Cauza a fost strămutată la Tribunalul Mureș, prin încheierea nr. 687/2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care s-a pronunța în fond, după casare prin sentința civilă nr. 1170 din 24 aprilie 2003. Recursul formulat de ambele părți a fost admis de Curtea de Apel Târgu Mureș, prin decizia civilă nr. 835 din 9 octombrie 2003, care a casat sentința civilă de mai sus, și a trimis cauza spre o nouă judecată în fond atât în ce privește acțiunea principală cât și în ce privește cererea reconvențională.

Prin sentința civilă nr. 511 din 23 mai 2005, Tribunalul Comercial Mureș a respins excepția netimbrării cererii principale, și excepția neexecutării contractului de leasing invocate de pârâtă; a admis în parte acțiunea reclamantei și a constatat reziliat contractul de leasing nr. 206 din 19 iunie 2000 încheiat de părți, începând cu data de 14 februarie 2002; a dispus evacuarea pârâtei din spațiul ocupat conform contractului menționat, numai după valorificarea dreptului de retenție pentru restul sumelor datorate cu titlu de investiții în sumă de 3.917.663.026 lei vechi; a dispus compensarea acestei sume cu suma de 7.573.664.846 lei vechi debit datorat de reclamantă, până la concurența sumei celei mai mici; a fost admisă în parte în cererea reconvențională a pârâtei fiind obligată reclamanta la plata sumei de 7.573.664.846 lei investiții efectuate la H.V., iar prin compensare rămânând de plată 3.917.663.026 lei vechi, pentru care s-a constituit în favoarea pârâtei un drept de retenție asupra spațiului ocupat conform contractului de leasing în Complexul H.V.

până la achitarea sumei respective. Totodată, a fost respinsă cererea de ridicare a sechestrului asigurator, s-a dispus cererea de înlocuire a administratorului acestui sechestru și au fost compensate cheltuielile de judecată, reclamanta urmând să plătească pârâtei suma de 56.516.880 lei vechi cu acest titlu, după compensare. Curtea de Apel Târgu Mureș, prin decizia comercială nr. 45 din 9 iunie 2006, a respins apelurile declarate de reclamantă și pârâtă împotriva hotărârii de mai sus, compensând cheltuielile de judecată. Prin decizia nr. 1184 din 15 martie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis recursurile reclamantei și pârâtei, a casat hotărârea pronunțată în apel și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, întrucât s-au încălcat dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., hotărârea dată nu cuprinde o motivare care să permită verificarea modului cum s-a făcut controlul judiciar, urmând a fi avute în vedere și criticile din recurs. Rejudecând cauza, după această din urmă casare, Curtea de Apel Târgu Mureș, prin decizia nr. 95 din 17 decembrie 2007, a respins apelurile reclamantei și pârâtei, ca nefondate și a compensat cheltuielile de judecată efectuate de părți, în această cale de atac. În motivarea amplă făcută de instanță la rejudecarea apelurilor s-a reținut o creanță a pârâtei față de reclamantă în sumă de 7.573.664.846 lei vechi stabilită potrivit rapoartelor de expertiză, construcții și bunuri mobile, reprezentând valoarea actualizată a investițiilor.

Totodată, s-a reținut că pârâta datorează reclamantei, în baza contractului de leasing avansul și redevența indexată trimestrial până la rezilierea contractului din 14 februarie 2002, fiind deduse sumele achitate în perioada ianuarie 2001 – ianuarie 2002, situație în care instanța a dispus compensarea sumelor ce s-au constatat a fi reciproc datorate. Pârâta SC H.V. SRL Târgoviște a declarat recurs, atât împotriva hotărârii pronunțate în fond, sentința comercială nr. 511 din 23 mai 2005 a Tribunalului Comercial Mureș, cât și împotriva deciziei nr. 95 din 17 decembrie 2007 pronunțată în apel de Curtea de Apel Târgu Mureș, invocând ca temei legal art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., referindu-se, în esență, la motivele: 1) lipsa termenului legal privind natura juridică, și calificarea contractului care a născut leasingul, eficiența contractului de leasing, fundamentarea răspunderii cu daune interese, fundamentarea creanței sale privind investițiile; 2) aplicarea greșită a legii privind autoritatea de lucru judecat, excepția de neexecutare, răspunderea cu daune interese, compensarea și desocotirea, situație în care se solicită, în principal admiterea cererii sale reconvenționale și obligarea reclamantei la executarea conformă a contractului de leasing în litigiu, prin predarea activului H.V., în constituția sa originală, inclusiv salonul multifuncțional de la etajul I, integral holul de primire-recepție și subsolul tehnic, iar în secundar obligarea la plata sumei de 10.503.389.500 Rol (conform expertizei valorificate din contractul de leasing), sau de 10.500.263.471 Rol, spor de valoare a fondului rezultat din bunuri de construcții, și datori din expertizele H. și S. Recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Din examinarea criticilor pe care pârâta le reiterează în recurs, printr-o tratare amplă în care se reiau practic sub forme diferite aceleiași afirmații, în raport de probatoriile administrate în cauză cu prilejul mai multor cicluri procesuale, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru modificarea hotărârii atacate potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, deși își fundamentează recursul pe dispozițiile art. 304 C. proc. civ., care prevăd că modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, iar punctul 9 se referă la situația când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, pârâta recurentă stăruie practic asupra aspectelor de netemeinicie, și a situației de fapt care a generat litigiul, fără să precizeze în mod expres, concret situație cu situație încălcările legale cuprinse în hotărârea atacată.

În acest sens, se constată că atât în tratarea primei grupe de motive intitulată 1) lipsa de temei legal ce relevă insuficienta fundamentare juridică a hotărârii atacate cât și în grupa de motive; 2) privind încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale interesând limitele judecății, autoritatea de lucru judecat, excepția de neexecutare, răspunderea cu daune interese, compensarea și desocotirea se fac trimiteri generale la dispozițiile cadru ale problemelor puse în discuție. Trebuie precizat pe de altă parte, că pârâta atacă cu recurs atât sentința instanței de fond cât și decizia pronunțată în soluționarea apelurilor declarate de ambele părți. Or, potrivit dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc.

civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile legii, hotărârile altor organe cu activitățile jurisdicționale. În consecință, sentința instanței de fond nu putea fi atacată de pârâtă prin recursul de față, ci numai decizia dată în apel, în raport cu care vor fi examinate criticile pârâtei. Raporturile comerciale dintre părți s-au derulat în termenul contractului nr. 206 din 15 iunie 2000 de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare și novație obiectivă încheiat între reclamanții în calitate de locator (vânzător) și pârâtă în calitate de utilizator (cumpărător), potrivit Legii nr. 133/1999, O.G. nr. 32/1998 și O.G. nr. 88/1997, prin transformarea contractului de locație de gestiune cu modificările din actele adiționale nr. 224/1994 și nr. 135/1995.

Invocând excepția de neexecutare a obligației de predare integrală a imobilului, pârâta a refuzat practic să preia activul respectiv în configurația oferită de reclamantă, formulând și o cerere reconvențională pentru constatarea contravalorii investiției făcute la fondul exploatat în condițiile locației de gestiune și acordarea unui drept de retenție până la plata contravalorii acesteia, în cazul rezilierii contractului de leasing. Trebuie reținut că în soluționarea corectă a excepției de neexecutare pe care pârâta o reiterează prin recurs, instanța de apel a constatat că prin sentința civilă nr. 687 din 18 aprilie 2002 Tribunalul Dâmbovița a soluționat cererea de reziliere a contractului de leasing din prezenta cauză, luând act că reclamanta a renunțat la cererea principală, și a respins cererea reconvențională a pârâtei și de intervenție forțată (ce avea ca obiect tocmai excepția de neexecutare a contractului).

În ceea ce privește respingerea cererii reconvenționale a pârâtei, privind predarea imobilului în forma sa originală cu obligarea la daune cominatorii, corect s-a avut în vedere sentința civilă nr. 677/2002 prin care s-a dispus rezilierea contractului de leasing nr. 206/2000 asupra executării căreia greșit se stăruie de către pârâtă prin recursul de față. În această situație, nu se poate reține nici critica privind nerespectarea autorității de lucru judecat, întrucât ceea ce s-a dezlegat irevocabil prin hotărârile menționate se referă la întinderea obligației reclamantei de predare, constatându-se că aceasta nu s-a obligat la predarea activului în forma inițială, precum și la neexecutarea obligației pârâtei de a primi bunul și semna procesul verbal.

Astfel că, din considerentele hotărârilor menționate, care au constituit practic probatorii suplimentare, instanța a reținut corect că prin contractele analizate, locație de gestiune, leasing și actul adițional, nu se fac mențiuni privind salonul multifuncțional sau de protocol, pe care pârâta solicită să-i fie predat prin recursul de față. În consecință, devin neconcludente criticile pârâtei privind obiectul și eficiența contractului de leasing imobiliar, obligația de predare a activului nu se referă la compensarea pretinsă de pârâtă și corect înlăturată de instanța de apel. Având în vedere dispozițiile contractului de leasing nr. 206/2000, în situația pe de o parte, în care utilizatorul a refuzat primirea imobilului în condițiile menționate mai sus, iar pe de altă parte nu s-au achitat în întregime avansul și redevențele, s-au constatat ca îndeplinite condițiile de reziliere a contractului, din capitolele VIII, cât și art. 14 și 15 din O.G.

nr. 51/1997. În consecință, cum utilizatorul nu mai deține un titlu legal pentru posesia și folosința bunului în litigiu, s-a dispus corespunzător evacuarea pârâtei. Având în vedere creanța deținută de reclamantă împotriva pârâtei, în baza contractului de leasing, (titlu executor) precum și investițiile pretinse prin cererea reconvențională efectuate de pârâtă la imobil și neprevăzute prin procesul verbal din 29 august 2000, instanța a procedat la compensarea prin aplicațiunea dispozițiilor art. 1113 alin. (2) și art. 1144 alin. (2) C. civ., susținerile pârâtei privind modul de compensare practicat de instanță urmând a fi înlăturate. De asemenea, nu pot fi primite nici susținerile pârâtei privind aplicarea și interpretarea clauzelor contractuale privind despăgubirile și clauza penală care ar fi fost redactate ambigu și defectuos, ceea ce implică propria răspundere în modul în care a semnat și și-a asumat clauzele contractuale în forma convenită de ambele părți.

Având în vedere cele de mai sus și constatând că nu sunt îndeplinite condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cum s-a menționat anterior, recursul pârâtei se privește ca nefondat și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC H.V. SRL Târgoviște împotriva deciziei nr. 95/ A din 17 octombrie 2007 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 25 noiembrie 2008.