ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3506/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3506/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 14
februarie 2002, reclamanta SC V. SA Târgoviște a chemat în judecată pe pârâta
SC H.V. SRL Târgoviște, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se
constate reziliat contractul de leasing imobiliar cu clauza irevocabilă de vânzare
și novație obiectivă cu nr. 206 din 15 iunie 2000, privind spațiile comerciale ocupate
de pârâtă în Complexul V. din Târgoviște; să se dispună evacuarea pârâtei din
spațiul respectiv și să se instituie un sechestru judiciar, cu numirea unui
administrator al acestuia.
Pârâta a formulat o
cerere reconvențională prin care a solicitat să se constate sporul de valoare al
spațiului comercial exploatat în regim de locație de gestiune, cerând și instituirea
unui drept de retenție până la plata contravalorii îmbunătățirilor în situația
rezilierii contractului și încetării locației de gestiune.
Sentința civilă nr. 667
din 16 aprilie 2002 pronunțată în fond de Tribunalul Dâmbovița a fost casată
prin admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Cauza a fost
strămutată la Tribunalul Mureș, prin încheierea nr. 687/2003 a Înaltei Curți de
Casație și Justiție, care s-a pronunța în fond, după casare prin sentința
civilă nr. 1170 din 24 aprilie 2003.
Recursul formulat de
ambele părți a fost admis de Curtea de Apel Târgu Mureș, prin decizia civilă nr.
835 din 9 octombrie 2003, care a casat sentința civilă de mai sus, și a trimis
cauza spre o nouă judecată în fond atât în ce privește acțiunea principală cât
și în ce privește cererea reconvențională.
Prin sentința civilă nr.
511 din 23 mai 2005, Tribunalul Comercial Mureș a respins excepția netimbrării
cererii principale, și excepția neexecutării contractului de leasing invocate
de pârâtă; a admis în parte acțiunea reclamantei și a constatat reziliat
contractul de leasing nr. 206 din 19 iunie 2000 încheiat de părți, începând cu
data de 14 februarie 2002; a dispus evacuarea pârâtei din spațiul ocupat
conform contractului menționat, numai după valorificarea dreptului de retenție
pentru restul sumelor datorate cu titlu de investiții în sumă de 3.917.663.026
lei vechi; a dispus compensarea acestei sume cu suma de 7.573.664.846 lei vechi
debit datorat de reclamantă, până la concurența sumei celei mai mici; a fost
admisă în parte în cererea reconvențională a pârâtei fiind obligată reclamanta
la plata sumei de 7.573.664.846 lei investiții efectuate la H.V., iar prin
compensare rămânând de plată 3.917.663.026 lei vechi, pentru care s-a
constituit în favoarea pârâtei un drept de retenție asupra spațiului ocupat
conform contractului de leasing în Complexul H.V. până la achitarea sumei
respective. Totodată, a fost respinsă cererea de ridicare a sechestrului
asigurator, s-a dispus cererea de înlocuire a administratorului acestui
sechestru și au fost compensate cheltuielile de judecată, reclamanta urmând să
plătească pârâtei suma de 56.516.880 lei vechi cu acest titlu, după compensare.
Curtea de Apel Târgu
Mureș, prin decizia comercială nr. 45 din 9 iunie 2006, a respins apelurile
declarate de reclamantă și pârâtă împotriva hotărârii de mai sus, compensând
cheltuielile de judecată.
Prin decizia nr. 1184
din 15 martie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a
admis recursurile reclamantei și pârâtei, a casat hotărârea pronunțată în apel
și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, întrucât s-au încălcat
dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea dată nu
cuprinde o motivare care să permită verificarea modului cum s-a făcut controlul
judiciar, urmând a fi avute în vedere și criticile din recurs.
Rejudecând cauza,
după această din urmă casare, Curtea de Apel Târgu Mureș, prin decizia nr. 95
din 17 decembrie 2007, a respins apelurile reclamantei și pârâtei, ca nefondate
și a compensat cheltuielile de judecată efectuate de părți, în această cale de
atac.
În motivarea amplă făcută
de instanță la rejudecarea apelurilor s-a reținut o creanță a pârâtei față de
reclamantă în sumă de 7.573.664.846 lei vechi stabilită potrivit rapoartelor de
expertiză, construcții și bunuri mobile, reprezentând valoarea actualizată a
investițiilor. Totodată, s-a reținut că pârâta datorează reclamantei, în baza
contractului de leasing avansul și redevența indexată trimestrial până la
rezilierea contractului din 14 februarie 2002, fiind deduse sumele achitate în
perioada ianuarie 2001 – ianuarie 2002, situație în care instanța a dispus
compensarea sumelor ce s-au constatat a fi reciproc datorate.
Pârâta SC H.V. SRL
Târgoviște a declarat recurs, atât împotriva hotărârii pronunțate în fond,
sentința comercială nr. 511 din 23 mai 2005 a Tribunalului Comercial Mureș, cât și împotriva deciziei nr. 95 din 17 decembrie 2007 pronunțată în apel de Curtea
de Apel Târgu Mureș, invocând ca temei legal art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referindu-se,
în esență, la motivele: 1) lipsa termenului legal privind natura juridică, și calificarea
contractului care a născut leasingul, eficiența contractului de leasing,
fundamentarea răspunderii cu daune interese, fundamentarea creanței sale
privind investițiile; 2) aplicarea greșită a legii privind autoritatea de lucru
judecat, excepția de neexecutare, răspunderea cu daune interese, compensarea și
desocotirea, situație în care se solicită, în principal admiterea cererii sale
reconvenționale și obligarea reclamantei la executarea conformă a contractului
de leasing în litigiu, prin predarea activului H.V., în constituția sa
originală, inclusiv salonul multifuncțional de la etajul I, integral holul de
primire-recepție și subsolul tehnic, iar în secundar obligarea la plata sumei
de 10.503.389.500 Rol (conform expertizei valorificate din contractul de
leasing), sau de 10.500.263.471 Rol, spor de valoare a fondului rezultat din
bunuri de construcții, și datori din expertizele H. și S.
Recursul este
nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Din examinarea criticilor
pe care pârâta le reiterează în recurs, printr-o tratare amplă în care se reiau
practic sub forme diferite aceleiași afirmații, în raport de probatoriile
administrate în cauză cu prilejul mai multor cicluri procesuale, se constată că
nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru modificarea hotărârii atacate
potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, deși își
fundamentează recursul pe dispozițiile art. 304 C. proc. civ., care prevăd că modificarea
sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate,
iar punctul 9 se referă la situația când hotărârea pronunțată este lipsită de
temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, pârâta
recurentă stăruie practic asupra aspectelor de netemeinicie, și a situației de
fapt care a generat litigiul, fără să precizeze în mod expres, concret situație
cu situație încălcările legale cuprinse în hotărârea atacată.
În acest sens, se
constată că atât în tratarea primei grupe de motive intitulată 1) lipsa de
temei legal ce relevă insuficienta fundamentare juridică a hotărârii atacate
cât și în grupa de motive; 2) privind încălcarea și aplicarea greșită a
dispozițiilor legale interesând limitele judecății, autoritatea de lucru
judecat, excepția de neexecutare, răspunderea cu daune interese, compensarea și
desocotirea se fac trimiteri generale la dispozițiile cadru ale problemelor
puse în discuție.
Trebuie precizat pe
de altă parte, că pârâta atacă cu recurs atât sentința instanței de fond cât și
decizia pronunțată în soluționarea apelurilor declarate de ambele părți.
Or, potrivit
dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului
hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile
legii, hotărârile altor organe cu activitățile jurisdicționale.
În consecință,
sentința instanței de fond nu putea fi atacată de pârâtă prin recursul de față,
ci numai decizia dată în apel, în raport cu care vor fi examinate criticile
pârâtei.
Raporturile comerciale
dintre părți s-au derulat în termenul contractului nr. 206 din 15 iunie 2000 de
leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare și novație obiectivă încheiat
între reclamanții în calitate de locator (vânzător) și pârâtă în calitate de utilizator
(cumpărător), potrivit Legii nr. 133/1999, O.G. nr. 32/1998 și O.G. nr. 88/1997,
prin transformarea contractului de locație de gestiune cu modificările din
actele adiționale nr. 224/1994 și nr. 135/1995.
Invocând excepția de
neexecutare a obligației de predare integrală a imobilului, pârâta a refuzat
practic să preia activul respectiv în configurația oferită de reclamantă,
formulând și o cerere reconvențională pentru constatarea contravalorii
investiției făcute la fondul exploatat în condițiile locației de gestiune și
acordarea unui drept de retenție până la plata contravalorii acesteia, în cazul
rezilierii contractului de leasing.
Trebuie reținut că în
soluționarea corectă a excepției de neexecutare pe care pârâta o reiterează
prin recurs, instanța de apel a constatat că prin sentința civilă nr. 687 din
18 aprilie 2002 Tribunalul Dâmbovița a soluționat cererea de reziliere a
contractului de leasing din prezenta cauză, luând act că reclamanta a renunțat
la cererea principală, și a respins cererea reconvențională a pârâtei și de intervenție
forțată (ce avea ca obiect tocmai excepția de neexecutare a contractului).
În ceea ce privește
respingerea cererii reconvenționale a pârâtei, privind predarea imobilului în
forma sa originală cu obligarea la daune cominatorii, corect s-a avut în vedere
sentința civilă nr. 677/2002 prin care s-a dispus rezilierea contractului de
leasing nr. 206/2000 asupra executării căreia greșit se stăruie de către pârâtă
prin recursul de față.
În această situație,
nu se poate reține nici critica privind nerespectarea autorității de lucru
judecat, întrucât ceea ce s-a dezlegat irevocabil prin hotărârile menționate se
referă la întinderea obligației reclamantei de predare, constatându-se că
aceasta nu s-a obligat la predarea activului în forma inițială, precum și la
neexecutarea obligației pârâtei de a primi bunul și semna procesul verbal.
Astfel că, din
considerentele hotărârilor menționate, care au constituit practic probatorii
suplimentare, instanța a reținut corect că prin contractele analizate, locație
de gestiune, leasing și actul adițional, nu se fac mențiuni privind salonul
multifuncțional sau de protocol, pe care pârâta solicită să-i fie predat prin
recursul de față.
În consecință, devin
neconcludente criticile pârâtei privind obiectul și eficiența contractului de
leasing imobiliar, obligația de predare a activului nu se referă la compensarea
pretinsă de pârâtă și corect înlăturată de instanța de apel.
Având în vedere
dispozițiile contractului de leasing nr. 206/2000, în situația pe de o parte,
în care utilizatorul a refuzat primirea imobilului în condițiile menționate mai
sus, iar pe de altă parte nu s-au achitat în întregime avansul și redevențele,
s-au constatat ca îndeplinite condițiile de reziliere a contractului, din
capitolele VIII, cât și art. 14 și 15 din O.G. nr. 51/1997.
În consecință, cum
utilizatorul nu mai deține un titlu legal pentru posesia și folosința bunului
în litigiu, s-a dispus corespunzător evacuarea pârâtei.
Având în vedere creanța
deținută de reclamantă împotriva pârâtei, în baza contractului de leasing,
(titlu executor) precum și investițiile pretinse prin cererea reconvențională efectuate
de pârâtă la imobil și neprevăzute prin procesul verbal din 29 august 2000,
instanța a procedat la compensarea prin aplicațiunea dispozițiilor art. 1113 alin.
(2) și art. 1144 alin. (2) C. civ., susținerile pârâtei privind modul de
compensare practicat de instanță urmând a fi înlăturate.
De asemenea, nu pot
fi primite nici susținerile pârâtei privind aplicarea și interpretarea
clauzelor contractuale privind despăgubirile și clauza penală care ar fi fost redactate
ambigu și defectuos, ceea ce implică propria răspundere în modul în care a
semnat și și-a asumat clauzele contractuale în forma convenită de ambele părți.
Având în vedere cele de
mai sus și constatând că nu sunt îndeplinite condițiile art. 304 pct. 9 C.
proc. civ., cum s-a menționat anterior, recursul pârâtei se privește ca
nefondat și va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de pârâta SC H.V. SRL Târgoviște împotriva deciziei
nr. 95/ A din 17 octombrie 2007 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială
de contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința
publică, astăzi 25 noiembrie 2008.