ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2580/2006

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 90 din 17

decembrie 2004 a Tribunalului Comercial Mureș au fost soluționate cererile

reclamantei SC F.I. SRL Tg. Mureș și pârâtei SC U. SA Reghin, precum și

excepțiile invocate de cele două părți, litigiul fiind generat de cele

stipulate în contractul de leasing imobiliar nr. 61/1998.

În acest sens, prin susmenționata

sentință, a fost respinsă acțiunea principală prin care se solicitase obligarea

pârâtei la încheierea contractului de vânzare cumpărare privitor la activul R.B.

și daune interese de 500.000.000 lei, precum și cererea reconvențională a

pârâtei prin care se solicitase constatarea încetării de drept a aceluiași

contract de leasing, constatarea nulității licitației și a procesului verbal de

adjudecare din 9 martie 1998 și a tuturor actelor succesive, precum și evacuarea

reclamantei din imobil.

În esență, s-a reținut că în

contractul de leasing imobiliar nu s-a stipulat nici o clauză ce ar echivala cu

o promisiune de vânzare cumpărare, că daunele interese nu sunt datorate

întrucât reclamanta avea posibilitatea executării silite a sentinței nr. 606/2002

a Tribunalului Mureș privitoare la predarea în folosință a subsolului

activului, procedură pe care nu a urmat-o, nefăcându-se totodată dovada

prejudiciului suferit.

Cât privește cererea reconvențională

s-a reținut existența litispendenței privitoare la evacuare și încetarea de

drept a contractului (dosar 2808/2003 al Tribunalului Mureș) iar cu privire la

constatarea faptului că respectivul contract este un veritabil contract de

locațiune acțiunea a fost respinsă, nefiind întrunite cerințele art. 111 C.

proc. civ.

Privitor la constatarea nulității

licitației în temeiul căreia s-a încheiat contractul de leasing instanța a

reținut, în temeiul sentinței nr. 606 din 11 martie 2002, că aceste chestiuni

au fost irevocabil tranșate și nu mai pot fi reluate în discuție.

Prin aceeași sentință s-au respins

excepțiile necompetenței materiale a Tribunalului Mureș, a lipsei calității

procesual active și a autorității lucrului judecat.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apeluri ambele părți, fiecare dintre ele criticând respingerea

acțiunilor.

Prin decizia nr. 87/ A din 22

decembrie 2005 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția comercială și de contencios

administrativ, a fost admis apelul reclamantei, iar sentința de fond schimbată

în partea privitoare la acțiunea principală, acțiune ce a fost admisă în parte

în sensul obligării pârâtei la 500.000.000 lei daune interese, reprezentând

beneficiul nerealizat de reclamantă începând cu 8 aprilie 2000 la zi, ca urmare

a nepredării subsolului imobilului de către pârâtă, imobil ce a făcut obiectul

contractului de leasing nr. 61/1998.

Apelul declarat de pârâtă a fost

respins ca nefondat prin aceeași decizie, decizie care a menținut restul

dispozițiilor sentinței de fond.

În esență, în argumentarea acestei

soluții s-a reținut că predarea folosinței este de esența leasing-ului, drept

recunoscut reclamantei și prin sentința civilă nr. 606/2002, care nu a putut fi

pusă în executare datorită numeroaselor contestații la executare promovate de

pârâtă, motiv pentru care s-au acordat daunele interese solicitate, daune

stabilite și prin expertiza întocmită de expertul M.C., efectuată în apel.

În rest s-a apreciat că instanța de

fond a apreciat corect probele, cele stipulate în art. 3 din contract

neconstituind o promisiune de vânzare cumpărare lipsind un element esențial

(prețul).

Cât privește apelul pârâtei s-a

apreciat că el este nefondat, instanța de fond dând o interpretare corectă

probelor și celor stabilite prin sentința nr. 606/2002 a Tribunalului Mureș,

soluția fiind corectă atât sub aspectul fondului cât și al excepțiilor.

Nemulțumite de această decizie atât

reclamanta cât și pârâta au declarat recurs.

Recursul reclamantei nu a fost

motivat nici prin cererea de recurs, nici prin memoriu separat motiv pentru

care, prin întâmpinare, s-a invocat nulitatea acestui recurs de către recurenta

pârâtă.

Recursul reclamantei urmează a se

constata nul.

Potrivit dispozițiilor art. 303 alin.

(1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin cererea de recurs sau prin

memoriu separat, termenul pentru depunerea motivelor socotindu-se de la comunicarea

hotărârii recurate.

Întrucât recurenta nu s-a conformat

acestor dispoziții legale, deși decizia din apel i-a fost comunicată încă din

24 februarie 2006, curtea urmează să constate nulitatea recursului în temeiul

dispozițiilor art. 306 C. proc. civ.

Prin recursul său pârâta SC U. SA a

solicitat modificarea deciziei din apel, invocându-se motivele prevăzute de art.

304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor, după

prezentarea istoricului cauzei, recurenta pârâtă consideră că instanța de apel

a dat dovadă de ambiguitate în soluționarea excepției lipsei calității

procesuale active a reclamantei, interpretând greșit actul dedus judecății și

ignorând cele dispuse prin decizia nr. 610/2000 a Curții de Apel Tg. Mureș, în

sensul că barul „Brădulețul” nu face obiectul contractului de leasing nr. 61/1998,

ci numai restaurantul „Brădulețul”.

Cum barul se află la demisol, greșit

instanța de apel a obligat-o la plata daunelor interese, deoarece s-au încălcat

cele statuate prin sentința 606/2002 a Tribunalului Mureș, precum și prin

decizia 610/2002 a Curții de Apel Tg. Mureș potrivit cărora barul nu a format

obiectul contractului de leasing 61/1998. Mai mult, reclamanta nici nu a

dovedit suferirea vreunui prejudiciu prin neutilizarea barului, expertiza în

construcții efectuată în apel nefiind edificatoare sub acest aspect, reclamanta

neavând niciodată drept de subînchiriere asupra acestui spațiu.

Recursul pârâtei este întemeiat

pentru considerentele ce se vor arăta:

Daunele interese pretinse de către

reclamantă și acordate de instanța de apel au fost solicitate pentru subsolul

imobilului situat în str. Petru Maior Reghin, nepus la dispoziție de către pârâtă,

obligație asumată prin contractul de leasing nr. 61/1998.

Din probele administrate în cauză

rezultă fără dubiu că obiectul contractului de leasing l-a format numai restaurantul

„Brădulețul” nu și barul B. situat la subsol, spațiu închiriat de pârâtă unor

terțe societăți.

Că aceasta este interpretarea

corectă a clauzelor contractului 61/1998 rezultă și din sentința 606/2002 a

Tribunalului Mureș, sentință al cărei dispozitiv a fost lămurit prin sentința

comercială nr. 798 din 24 mai 2006 a Tribunalului Mureș sentință depusă ca act nou

în această fază procesuală.

În raport de aceste considerente

curtea apreciază că instanța de apel greșit a acordat reclamantei

daune-interese pentru nepredarea subsolului motiv pentru care criticile

recurentei, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., sunt

întemeiate recursul urmând a fi admis iar decizia din apel modificată în sensul

respingerii și a apelului reclamantei.

Cum recursul de față nu a vizat

decât daunele interese acordate reclamantei în apel, restul dispozițiilor

deciziei recurate urmează a fi menținute, soluția din apel urmând a fi modificată

doar sub aspectul criticat.

Critica întemeiată pe dispozițiile art.

304 pct. 7 C. proc. civ., nu se regăsește în dezvoltarea criticilor, ambiguitatea

motivării, invocată de recurentă neîncadrându-se în dispozițiile acestui text

legal.

Recurenta pârâtă a solicitat și

acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 120.000 RON avocatul S.S. depunând

în justificarea sumei solicitate un decont propriu cu orele de muncă prestate

începând cu 7 iunie 2006, data contractului și un bilet la ordin emis cu

aceeași dată, cu scadența la 31 decembrie 2006.

Curtea apreciază că cererea

formulată sub acest aspect este nefondată deoarece recurenta nu a dovedit că ar

fi efectuat aceste cheltuieli, cheltuieli de altfel nejustificate și

disproporționate în raport de obiectul recursului, 50.000 RON, rezultând din

desfășurătorul depus de apărător că cele 150 ore de studiu au vizat și alte

dosare ale pârâtei, inclusiv modul de privatizare a SC U. SA, aspecte care nu

formează obiectul recursului de față.

Cum nici efectuarea cheltuielilor

suplimentare menționate în același decont (birotică, deplasări, cazare, masă)

nu au fost dovedite, curtea urmează a respinge cererea pentru acordarea

cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de

reclamanta SC F.I. SRL Tg. Mureș împotriva deciziei nr. 87/ A din 22 decembrie

2005 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția comercială și de contencios

administrativ.

Admite recursul pârâtei SC U. SA

Reghin declarat împotriva aceleeași decizii pe care o modifică în partea

privitoare la apelul declarat de reclamanta SC F.I. SRL Tg. Mureș împotriva

sentinței nr. 90 din 17 decembrie 2004 a Tribunalului Comercial Mureș în sensul

că respinge și apelul declarat de această parte.

Respinge cererea de cheltuieli de

judecată a recurentei pârâte SC U. SA Reghin ca nedovedită.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 septembrie 2006.