ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1013/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 3 aprilie 2003

reclamanta SC U. SA Reghin cheamă în judecată pe pârâta SC F.I. SRL Târgu Mureș

solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să constate încetarea

de drept a contractului de leasing imobiliar încheiat cu pârâta la 10 martie

1998 și să dispună evacuarea pârâtei din imobilul situat în municipiul Reghin,

județul Mureș, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 11 iunie

2003 Tribunalul Comercial Mureș dispune suspendarea judecății în temeiul art. 244

alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. până la soluționarea cauzei ce face obiectul

dosarului nr. 3125/2003 al Tribunalului Comercial Mureș și care se poartă între

aceleași părți, iar prin încheierea din 13 octombrie 2006 aceeași instanță

dispune repunerea pe rol a pricinii.

La data de 16 noiembrie 2006

pârâta formulează acțiune reconvențională solicitând instanței să dispună

obligarea reclamantei - pârâte la plata sumei de 10.000 lei reprezentând

valoarea cheltuielilor necesare și utile efectuate cu privire la spațiul

reprezentând activul restaurant și terasa, împreună cu terenul și anexele

aferente, în litigiu, și să constate existența în favoarea sa a unui drept de

retenție legal, instituit prin dispozițiile art. 1444 C. civ., asupra spațiului

menționat, până la momentul achitării integrale a creanței solicitate, cu

cheltuieli de judecată.

Prin precizările și

completările la cererea reconvențională, formulate la 22 noiembrie 2006, pârâta

- reclamantă reconvențional solicită instanței să oblige pe reclamanta - pârâtă

reconvențional la plata sumei de 300.000 lei reprezentând valoarea

cheltuielilor necesare și utile efectuate la spațiul în litigiu și să constate

și să dispună în favoarea sa a unui drept de retenție legal, instituit prin art.

1444 C. civ., asupra spațiului menționat, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 221 din 9

martie 2007 Tribunalul Comercial Mureș admite acțiunea reclamantei și, în

consecință, constată încetate efectele juridice ale contractului de leasing

imobiliar din 10 martie 1998 încheiat între părți cu privire la activul în

litigiu, dispune îndeplinirea de către pârâtă a obligației asumate voluntar de

a preda imobilul – obiect al convenției litigioase, cu 808,80 lei cheltuieli de

judecată în sarcina pârâtei, admite excepția de procedură, peremptorie și

absolută a împlinirii termenului prescripției extinctive în ce privește dreptul

material la acțiunea reconvențională, invocată de reclamanta - pârâtă

reconvențional, și respinge acțiunea reconvențională promovată de pârâta -

reclamantă reconvențional ca urmare a primirii unei excepții peremptorii,

respingând, pe cale de consecință, și cererea incidentală a aceleiași

reclamante reconvențional având ca obiect instituirea unui drept de retenție

asupra imobilului litigios până la stingerea creanței pretinse pe cale

reconvențională.

Pentru a decide astfel

instanța reține, cu privire la cererea principală, că, deși dreptul de opțiune

de cumpărare a bunului utilizat în temeiul contractului de leasing în litigiu a

fost exercitat de către utilizator, nu s-au îndeplinit celelalte cerințe pentru

perfectarea contractului de vânzare - cumpărare a bunului respectiv, părțile

neînțelegându-se cu privire la prețul acestuia, situație față de care

contractul de leasing imobiliar în cauză și-a încetat efectele la împlinirea

termenului pentru care a fost încheiat, respectiv la data de 2 aprilie 2003,

pârâta utilizator având obligația de a preda reclamantei leasor bunul, obiect

al contractului menționat, obligație nedovedită a fi fost îndeplinită.

Cu privire la cererea

reconvențională, examinând cu prioritate excepția împlinirii termenului de

prescripție extinctivă în ce privește dreptul material de formulare a acesteia,

invocată de reclamanta - pârâtă reconvențional, instanța reține că dreptul la

acțiune al pârâtei - reclamanta reconvențional pentru a pretinde contravaloarea

investițiilor efectuate la bunul – obiect material al contractului de leasing

imobiliar s-a născut la data de 3 aprilie 2003, împlinindu-se la 3 aprilie

2006, pârâta - reclamantă nedovedind producerea vreunei împrejurări de natură

să întrerupă sau să suspende cursul prescripției analizate, astfel că

formularea cererii reconvenționale la 16 noiembrie 2006 s-a făcut după

împlinirea termenului de prescripție, creanța prescrisă neputând fi îndeplinită

decât voluntar de către cel căruia îi revenea obligația respectivă și nu

printr-un mijloc de constrângere, cum este dreptul de retenție.

Prin decizia nr. 25/A din 28

februarie 2008 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, cu majoritate, admite apelul declarat de pârâtă -

reclamanta reconvențional împotriva sentinței primei instanțe pe care o

desființează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță,

reținând, în acest sens, că situația juridică a imobilului în litigiu a fost

tranșată în mod irevocabil numai prin decizia Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția comercială, nr. 2580 din 21 noiembrie 2006, că momentul

începerii curgerii termenului de prescripție cu privire la cererea

reconvențională trebuie stabilit și în funcție de examinarea împrejurării dacă

a existat sau nu exprimarea opțiunii de către reclamanta reconvențională, în

calitate de utilizator, de prelungire a contractului de leasing în litigiu,

opțiune care ar fi condus la prelungirea duratei respectivului contract, aspect

greșit neanalizat de prima instanță, dreptul constructorului locatar la

restituirea valorii investițiilor pe care le-a făcut născându-se numai în

momentul pierderii efective a folosinței imobilului, ori reclamanta

reconvențională se găsește încă în folosința acestuia.

În opinia divergentă,

formulată numai cu privire la stabilirea momentului de la care curge termenul

de prescripție a dreptului la acțiune al pârâtei - reclamanta reconvențional,

se apreciază că acesta este dat de data de 3 martie 2004, data raportului de

expertiză efectuat de expertul G., dată la care reclamanta reconvențională,

care cunoștea existența prejudiciului la momentul expirării contractului de

leasing, a cunoscut și întinderea acestui prejudiciu.

Împotriva deciziei de mai

sus reclamanta - pârâtă reconvențional declară recurs solicitând, cu invocarea

motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., admiterea acestuia,

modificarea în tot a deciziei atacate în sensul respingerii apelului declarat

de pârâtă - reclamantă reconvențional, cu consecința menținerii în tot a

sentinței primei instanțe de respingere ca prescrisă a acțiunii reconvenționale

promovată de pârâtă și de admitere a acțiunii principale formulată de ea, cu

cheltuieli de judecată.

În fundamentarea recursului

său recurenta critică instanța de apel pentru interpretarea greșită a naturii

actului juridic dedus judecății întrucât, câtă vreme pârâta intimată -

reclamantă reconvențional nu a formulat o cerere de prelungire a contractului

de leasing anterior încetării acestuia, nici nu mai era în drept să o

formuleze, aceasta folosind în continuare spațiul în litigiu în mod abuziv, la

dosar neexistând – de altfel – niciun act care să confirme solicitarea de

prelungire a contractului dintre părți din partea pârâtei - intimate care a

optat clar pentru cumpărarea menționatului spațiu, ea nemaiachitând, de altfel,

nicio sumă cu titlu de redevență după împlinirea termenului pentru care

contractul a fost încheiat.

Recurenta critică instanța

de apel și pentru a nu fi stabilit exact care este momentul de la care curge

termenul de prescripție cu privire la acțiunea reconvențională formulată de

intimată - reclamanta reconvențional, instanța oscilând între data pronunțării

de către Înalta Curte de Casație și Justiție a deciziei nr. 2580/2006 și data

părăsirii spațiului de către reclamanta reconvențional, fapt neîndeplinit,

instanța de apel făcând o greșită aplicare a dispozițiilor art. 7 alin. (1) din

Decretul nr. 167/1958, față de stabilirea corectă a momentului începerii

cursului prescripției dreptului la acțiunea reconvențională ca fiind data

expirării termenului pentru care a fost încheiat contractul de leasing în

cauză.

Prin întâmpinarea depusă la

dosar intimata pârâtă - reclamantă reconvențional solicită respingerea

recursului ca nefondat, apreciind soluția instanței de apel ca legală și

temeinică.

Examinând recursul prin

prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurentă și a criticilor

formulate se constată că acesta nu este fondat.

Se reține, în acest sens, că

în mod judicios a stabilit instanța de apel că instanța de fond nu a examinat

acțiunea principală și din perspectiva existenței sau nu a opțiunii secundare a

pârâtei - reclamante reconvențional cu privire la prelungirea contractului de

leasing imobiliar în litigiu, fără a stabili dacă, în raport de soluția

irevocabilă pronunțată prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2580

din 21 septembrie 2006, o astfel de opțiune mai putea fi avută în vedere și cu

ce efecte, dacă, raportat la existența unei astfel de opțiuni secundare,

deținerea în continuare a imobilului de către utilizator, după expirarea la 2

aprilie 2003 a termenului pentru care respectivul contract a încetat, poate fi

considerată sau nu abuzivă.

În mod judicios a stabilit

instanța de apel, făcând o corectă aplicare a dispozițiilor Decretului nr. 167/1958,

și în special ale art. 7 alin. (1) din același act normativ, că prin raportare

la decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2580 din 21 septembrie

2006, care a respins irevocabil, prin confirmarea sentinței nr. 90 din 17

decembrie 2004 a Tribunalului Comercial Mureș, solicitarea formulată de

utilizator de a fi obligat leasorul la încheierea contractului de vânzare - cumpărare

cu privire la imobilul în litigiu, dreptul pârâtei intimate - reclamantă

reconvențional de a solicita prin acțiunea reconvențională, la 16 noiembrie

2006, obligarea recurentei - pârâte reconvențional la plata contravalorii

investițiilor făcute la imobilul în cauză nu era prescris, de la data deciziei

irevocabile menționate utilizatorul putând pretinde respectiva contravaloare de

la leasor.

Cum prima instanță a respins

cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă reconvențional ca

prescrisă, fără a o examina în fond, în mod întemeiat instanța de apel a

desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Față de cele de mai sus,

decizia recurată fiind legală și temeinică, pronunțată cu corecta aplicare a

legii și fără ca instanța să fi interpretat greșit natura actului juridic dedus

judecății, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul

reclamantei declarat împotriva acesteia urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta SC U. SA Reghin împotriva deciziei nr. 25 A din

28 februarie 2008 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 26 martie 2009.