ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 555/2006

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 2 decembrie 2003 și precizată ulterior la data de 18 mai 2004, reclamanta SC F. SRL a chemat în judecată pârâta SC P.M. SA solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să se constate încheiat contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare conform notificării transmise de executorul judecătoresc mai puțin alin. (2) și (3) ale art. 8 din contractul nesemnat de părți. În susținerea cererii reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 492/1999 a Tribunalului Bacău pârâta a fost obligată să întocmească un raport de evaluare privind activul F. și să încheie un contract de leasing imobiliar cu clauză fermă de vânzare.

Întrucât pârâta nu și-a respectat această obligație prin sentința nr. 990/2002 a Tribunalului Bacău s-a stabilit valoarea activului F. la 4.762.000.000 lei. De la stabilirea acestei valori între părți nu s-a încheiat contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, între părți au existat mai multe notificări din care cea transmisă la 7 noiembrie 2003 și la care reclamantul a răspuns la data de 13 noiembrie 2003 nefiind de acord cu alin. (2) și (3) al art. 8 din contract fiind considerate clauze nelegale. În ce privește alin. (3) al art. 8, această prevedere este nelegală deoarece vine în contradicție cu titulatura „contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare”.

Astfel reclamanta consideră că s-a încheiat contractul de leasing respectiv s-a realizat acordul de voință al părților dar pârâta refuză cu rea credință semnarea contractului. Pârâta a formulat cerere reconvențională prin care solicită constatarea îndeplinirii de către SC P.M. SA a obligației reținută în sarcina sa prin sentința nr. 492/1999 a Tribunalului Bacău de a încheia un contract de leasing imobiliar al SC F. SRL la valoarea stabilită prin sentința civilă nr. 990/2003 și constatarea inexistenței dreptului corelativ al SC F. SRL de a solicita încheierea acestui contract. Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1943 din 2 iunie 2004 a respins cererea principală cât și acțiunea reconvențională.

În motivarea soluției instanța de fond a reținut că părțile nu au fost de acord cu clauzele din art. 8 alin. (2) și (3) privind răspunderea contractuală și sancțiunea în cazul nerespectării clauzelor contractuale, situație în care instanța nu se poate substitui voinței părților întrucât nici una nu a semnat proiectul de contract. Împotriva acestei soluții a promovat apel ambele părți. Reclamanta a susținut în esență că prima instanță era datoare să constate că la data de 7 noiembrie 2003 s-a încheiat contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, mai puțin clauzele art. 8 alin. (2) și (3) și că prin respingerea acțiunii a lăsat fără efecte hotărârile judecătorești pronunțate anterior între părți.

Apelanta SC P.M. SA a susținut că în urma negocierii cu reclamanta aceasta nu a fost de acord cu clauza cuprinsă în art. 8 alin. (2) și (3) situație în care instanța era datoare să constate că ea și-a îndeplinit în totalitate și cu bună credință obligațiile stabilite prin hotărârile judecătorești și că neînsușirea acordului de voință la încheierea contractului de leasing imobiliar nu-i este imputabilă. Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 275 din 10 noiembrie 2004 a respins apelurile ca nefondate. S-a reținut că în temeiul art. 109 și 111 C. proc. civ., instanța judecătorească poate fi investită cu o cerere prin care pretinde un drept, acțiunea în constatare vizată de art. 111 C. proc.

civ., nefiind admisibilă dacă poate fi cerută realizarea dreptului. Cum atât cererea principală cât și cea reconvențională nu se încadrează în dispozițiile procedurale arătate, nefiind de conceput constatarea unui fapt, instanța judecătorească neputând ignora sau trece cu vederea prevederile legale care limitează câmpul de activitate circumscris imperios prin art. 109 și art. 111 C. proc. civ. Împotriva soluției instanței de apel au declarat recurs ambele părți. Recurenta-reclamantă SC F. SRL critică decizia cu referire la aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Se susține că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, prin contractul încheiat fiind dobândit dreptul de a utiliza un activ și dreptul de a-l cumpăra, fiind îndreptățiți ca pe cale judecătorească să solicite respectarea acestui drept.

De asemenea instanța de apel nu a pus în discuție părților excepția de inadmisibilitate, încălcându-se drepturile procesuale și chiar posibilitatea instanței de a se lămuri corect și complet. Pârâta-recurentă SC P.M. SA invocă de asemenea dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., considerând că instanța de apel a aplicat greșit art. 111 C. proc. civ. Astfel se susține că cererea reconvențională a vizat inexistența unui raport juridic fiind o acțiune în constatare declarativă negativă, instanța fiind chemată să se pronunțe asupra unor fapte ale părților ci asupra inexistenței unor drepturi și obligații corelative stinse de faptele juridice ale acestora. Recursurile sunt fondate. Prin acțiunea formulată reclamanta a solicitat să se constate încheiat contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, iar pârâta prin cererea reconvențională a solicitat constatarea îndeplinirii de către SC P.M.

SA a obligației reținută în sarcina sa prin sentința civilă nr. 492/1999 a Tribunalului Bacău de a încheia un contract de leasing imobiliar la valoarea stabilită prin sentința nr. 990/2002 și constatarea inexistenței dreptului corelativ a SC F. SRL de a solicita încheierea acestui contract. Instanța de fond s-a pronunțat asupra unor fapte ale părților precum și asupra lipsei acordului acestora privitor la una din clauzele contractului. În apel instanța de control judiciar a reținut justificată soluția instanței fondului cu motivarea că, s-a trecut peste încălcarea dispozițiilor art. 111 C. proc. civ., respectiv peste acest fine de neprimire a cererii și a constatat că în realitate cele două voințe ale părților nu s-au întâlnit, că dimpotrivă sunt divergente, în sensul că pârâta nu renunță la clauza contractuală înscrisă în art. 8 alin. (2) și (3), iar reclamanta nu acceptă această clauză.

Prin soluția dată, instanța de apel a reținut că față de obiectul cauzei dedus judecății nu sunt aplicabile dispozițiile art. 111 C. proc. civ., fără a pune în discuția părților excepția inadmisibilității cererii. Procedând astfel, instanța de control judiciar a încălcat principiul contradictorialității întrucât nu a pus în discuție excepția reținută și dacă în realitate față de obiectul cauzei în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 111 C. proc. civ. Față de cele arătate se impune admiterea recursurilor, casarea deciziei criticate urmând ca în rejudecare instanța de apel să pună în discuție excepția inadmisibilității în raport de obiectul cererii principale și a celei reconvenționale și de temeiul legal invocat.

În considerarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanta SC F. SRL și pârâta SC P.M. SA, împotriva deciziei nr. 275 din 10 noiembrie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și contencios administrativ. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 10 februarie 2006.