ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 555/2006

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 2 decembrie 2003 și precizată ulterior la data de 18 mai 2004, reclamanta SC

F. SRL a chemat în judecată pârâta SC P.M. SA solicitând ca în baza sentinței

ce se va pronunța să se constate încheiat contractul de leasing imobiliar cu

clauză irevocabilă de vânzare conform notificării transmise de executorul

judecătoresc mai puțin alin. (2) și (3) ale art. 8 din contractul nesemnat de

părți.

În susținerea cererii reclamanta a

arătat că prin sentința civilă nr. 492/1999 a Tribunalului Bacău pârâta a fost

obligată să întocmească un raport de evaluare privind activul F. și să încheie

un contract de leasing imobiliar cu clauză fermă de vânzare. Întrucât pârâta nu

și-a respectat această obligație prin sentința nr. 990/2002 a Tribunalului

Bacău s-a stabilit valoarea activului F. la 4.762.000.000 lei.

De la stabilirea acestei valori

între părți nu s-a încheiat contractul de leasing imobiliar cu clauză

irevocabilă de vânzare, între părți au existat mai multe notificări din care

cea transmisă la 7 noiembrie 2003 și la care reclamantul a răspuns la data de

13 noiembrie 2003 nefiind de acord cu alin. (2) și (3) al art. 8 din contract

fiind considerate clauze nelegale.

În ce privește alin. (3) al art. 8,

această prevedere este nelegală deoarece vine în contradicție cu titulatura

„contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare”.

Astfel reclamanta consideră că s-a

încheiat contractul de leasing respectiv s-a realizat acordul de voință al

părților dar pârâta refuză cu rea credință semnarea contractului.

Pârâta a formulat cerere

reconvențională prin care solicită constatarea îndeplinirii de către SC P.M. SA

a obligației reținută în sarcina sa prin sentința nr. 492/1999 a Tribunalului

Bacău de a încheia un contract de leasing imobiliar al SC F. SRL la valoarea

stabilită prin sentința civilă nr. 990/2003 și constatarea inexistenței

dreptului corelativ al SC F. SRL de a solicita încheierea acestui contract.

Tribunalul Sibiu, secția comercială

și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1943 din 2 iunie 2004

a respins cererea principală cât și acțiunea reconvențională.

În motivarea soluției instanța de

fond a reținut că părțile nu au fost de acord cu clauzele din art. 8 alin. (2)

și (3) privind răspunderea contractuală și sancțiunea în cazul nerespectării

clauzelor contractuale, situație în care instanța nu se poate substitui voinței

părților întrucât nici una nu a semnat proiectul de contract.

Împotriva acestei soluții a promovat

apel ambele părți.

Reclamanta a susținut în esență că

prima instanță era datoare să constate că la data de 7 noiembrie 2003 s-a

încheiat contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, mai

puțin clauzele art. 8 alin. (2) și (3) și că prin respingerea acțiunii a lăsat

fără efecte hotărârile judecătorești pronunțate anterior între părți.

Apelanta SC P.M. SA a susținut că în

urma negocierii cu reclamanta aceasta nu a fost de acord cu clauza cuprinsă în art.

8 alin. (2) și (3) situație în care instanța era datoare să constate că ea și-a

îndeplinit în totalitate și cu bună credință obligațiile stabilite prin

hotărârile judecătorești și că neînsușirea acordului de voință la încheierea

contractului de leasing imobiliar nu-i este imputabilă.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 275 din 10

noiembrie 2004 a respins apelurile ca nefondate.

S-a reținut că în temeiul art. 109

și 111 C. proc. civ., instanța judecătorească poate fi investită cu o cerere

prin care pretinde un drept, acțiunea în constatare vizată de art. 111 C. proc.

civ., nefiind admisibilă dacă poate fi cerută realizarea dreptului.

Cum atât cererea principală cât și

cea reconvențională nu se încadrează în dispozițiile procedurale arătate,

nefiind de conceput constatarea unui fapt, instanța judecătorească neputând

ignora sau trece cu vederea prevederile legale care limitează câmpul de

activitate circumscris imperios prin art. 109 și art. 111 C. proc. civ.

Împotriva soluției instanței de apel

au declarat recurs ambele părți.

Recurenta-reclamantă SC F. SRL

critică decizia cu referire la aspecte de nelegalitate fiind invocate

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Se susține că instanța a interpretat

greșit actul juridic dedus judecății, prin contractul încheiat fiind dobândit

dreptul de a utiliza un activ și dreptul de a-l cumpăra, fiind îndreptățiți ca

pe cale judecătorească să solicite respectarea acestui drept.

De asemenea instanța de apel nu a

pus în discuție părților excepția de inadmisibilitate, încălcându-se drepturile

procesuale și chiar posibilitatea instanței de a se lămuri corect și complet.

Pârâta-recurentă SC P.M. SA invocă

de asemenea dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., considerând că instanța

de apel a aplicat greșit art. 111 C. proc. civ.

Astfel se susține că cererea

reconvențională a vizat inexistența unui raport juridic fiind o acțiune în

constatare declarativă negativă, instanța fiind chemată să se pronunțe asupra

unor fapte ale părților ci asupra inexistenței unor drepturi și obligații

corelative stinse de faptele juridice ale acestora.

Recursurile sunt fondate.

Prin acțiunea formulată reclamanta a

solicitat să se constate încheiat contractul de leasing imobiliar cu clauză

irevocabilă de vânzare, iar pârâta prin cererea reconvențională a solicitat

constatarea îndeplinirii de către SC P.M. SA a obligației reținută în sarcina

sa prin sentința civilă nr. 492/1999 a Tribunalului Bacău de a încheia un

contract de leasing imobiliar la valoarea stabilită prin sentința nr. 990/2002

și constatarea inexistenței dreptului corelativ a SC F. SRL de a solicita

încheierea acestui contract.

Instanța de fond s-a pronunțat

asupra unor fapte ale părților precum și asupra lipsei acordului acestora

privitor la una din clauzele contractului.

În apel instanța de control judiciar

a reținut justificată soluția instanței fondului cu motivarea că, s-a trecut

peste încălcarea dispozițiilor art. 111 C. proc. civ., respectiv peste acest

fine de neprimire a cererii și a constatat că în realitate cele două voințe ale

părților nu s-au întâlnit, că dimpotrivă sunt divergente, în sensul că pârâta

nu renunță la clauza contractuală înscrisă în art. 8 alin. (2) și (3), iar

reclamanta nu acceptă această clauză.

Prin soluția dată, instanța de apel

a reținut că față de obiectul cauzei dedus judecății nu sunt aplicabile

dispozițiile art. 111 C. proc. civ., fără a pune în discuția părților excepția

inadmisibilității cererii.

Procedând astfel, instanța de

control judiciar a încălcat principiul contradictorialității întrucât nu a pus

în discuție excepția reținută și dacă în realitate față de obiectul cauzei în

speță sunt aplicabile dispozițiile art. 111 C. proc. civ.

Față de cele arătate se impune

admiterea recursurilor, casarea deciziei criticate urmând ca în rejudecare

instanța de apel să pună în discuție excepția inadmisibilității în raport de

obiectul cererii principale și a celei reconvenționale și de temeiul legal

invocat.

În considerarea dispozițiilor art. 312

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

reclamanta SC F. SRL și pârâta SC P.M. SA, împotriva deciziei nr. 275 din 10

noiembrie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și contencios administrativ.

Casează decizia atacată și trimite

cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și contencios

administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 10 februarie 2006.