ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2982/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2982/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 14 februarie 2002,

reclamanta SC V. SA Târgoviște a chemat în judecată pe pârâta SC H.V. SRL

Târgoviște, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate reziliat

contractul de leasing imobiliar cu clauza irevocabilă de vânzare și novație

obiectivă cu nr. 206 din 15 iunie 2000, privind spațiile comerciale ocupate de

pârâtă în Complexul V. din Târgoviște; să se dispună evacuarea pârâtei din

spațiul respectiv și să se instituie un sechestru judiciar, cu numirea unui

administrator judiciar.

Pârâta a formulat o cerere

reconvențională prin care a solicitat să se constate sporul de valoare al

spațiului comercial exploatat în regim de locație de gestiune și instituirea

unui drept de retenție până la plata contravalorii îmbunătățirilor, în ipoteza

rezilierii contractului și încetării locației de gestiune.

Sentința civilă nr. 667 din 16

aprilie 2002 pronunțată în fond de Tribunalul Dâmbovița a fost casată prin

admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cauza a fost strămutată la Tribunalul Comercial Mureș, prin încheierea nr. 687/2003 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția comercială, care s-a pronunța în fond, după casare prin

sentința civilă nr. 1170 din 24 aprilie 2003.

Recursul formulat de ambele părți a

fost admis de Curtea de Apel Târgu Mureș, prin decizia civilă nr. 835 din 9

octombrie 2003, care a casat sentința civilă de mai sus, și a trimis cauza spre

o nouă judecată în fond atât în ce privește acțiunea principală cât și în ce

privește cererea reconvențională.

Prin sentința civilă nr. 511 din 23

mai 2005, Tribunalul Comercial Mureș a respins excepția netimbrării cererii

principale, și excepția neexecutării contractului de leasing invocate de

pârâtă; a admis în parte acțiunea reclamantei și a constatat reziliat

contractul de leasing nr. 206 din 19 iunie 2000 încheiat de părți, începând cu

data de 14 februarie 2002; a dispus evacuarea pârâtei din spațiul ocupat

conform contractului menționat, numai după valorificarea dreptului de retenție

pentru restul sumelor datorate cu titlu de investiții în sumă de 3.917.663.026

lei vechi; a dispus compensarea acestei sume cu suma de 7.573.664.846 lei vechi

debit datorat de reclamantă, până la concurența sumei celei mai mici; a fost

admisă în parte în cererea reconvențională a pârâtei fiind obligată reclamanta

la plata sumei de 7.573.664.846 lei investiții efectuate la H.V. , iar prin

compensare rămânând de plată 3.917.663.026 lei vechi, pentru care s-a

constituit în favoarea pârâtei un drept de retenție asupra spațiului ocupat

conform contractului de leasing în Complexul H.V. până la achitarea sumei

respective. Totodată a fost respinsă cererea de ridicare a sechestrului

asigurator, s-a dispus cererea de înlocuire a administratorului acestui

sechestru și au fost compensate cheltuielile de judecată, reclamanta urmând să

plătească pârâtei suma de 56.516.880 lei vechi cu acest titlu, după compensare.

Curtea de Apel Târgu Mureș, prin

decizia comercială nr. 45 din 9 iunie 2006 a respins apelurile declarate de reclamantă și pârâtă împotriva hotărârii de mai sus, compensând cheltuielile de

judecată.

Prin decizia nr. 1184 din 15 martie

2007 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis

recursurile reclamantei și pârâtei, a casat hotărârea pronunțată în apel și a

trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, întrucât s-au încălcat

dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea dată nu

cuprinde o motivare care să permită verificarea modului cum s-a făcut controlul

judiciar, urmând a fi avute în vedere și criticile din recurs.

Rejudecând cauza, după această din

urmă casare, Curtea de Apel Târgu Mureș, prin decizia nr. 95 din 17 decembrie 2007, a respins apelurile reclamantei și pârâtei, ca nefondate și a compensat cheltuielile de

judecată efectuate de părți, în această cale de atac.

În motivarea amplă făcută de

instanță la rejudecarea apelurilor s-a reținut o creanță a pârâtei față de

reclamantă în sumă de 7.573.664.846 lei vechi stabilită potrivit rapoartelor de

expertiză, construcții și bunuri mobile, reprezentând valoarea actualizată a

investițiilor. Totodată s-a reținut că pârâta datorează reclamantei, în baza

contractului de leasing avansul și redevența indexată trimestrial până la

rezilierea contractului din 14 februarie 2002, fiind deduse sumele achitate în

perioada ianuarie 2001 – ianuarie 2002, situație în care instanța a dispus

compensarea sumelor ce s-au constatat a fi reciproc datorate.

Pârâta SC H.V. SRL Târgoviște a

declarat recurs, atât împotriva hotărârii pronunțate în fond - sentința

comercială nr. 511 din 23 mai 2005 a Tribunalului Comercial Mureș, cât și

împotriva deciziei nr. 95 din 17 decembrie 2007 pronunțată în apel de Curtea de

Apel Târgu Mureș, invocând ca temei legal art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

referindu-se, în esență, la motivele: - 1) lipsa termenului legal privind

natura juridică – și calificarea contractului care a născut leasingul,

eficiența contractului de leasing, fundamentarea răspunderii cu daune interese,

fundamentarea creanței sale privind investițiile; - 2) aplicarea greșită a

legii privind autoritatea de lucru judecat, excepția de neexecutare,

răspunderea cu daune interese, compensarea și desocotirea, situație în care se

solicită, în principal admiterea cererii sale reconvenționale și obligarea

reclamantei la executarea conformă a contractului de leasing în litigiu, prin

predarea activului H.V., în constituția sa originală, inclusiv salonul

multifuncțional de la etajul I, integral holul de primire-recepție și subsolul

tehnic, iar în secundar obligarea la plata sumei de 10.503.389.500 Rol (conform

expertizei valorificate din contractul de leasing), sau de 10.500.263.471 Rol,

spor de valoare a fondului rezultat din bunuri de construcții, și datori din

expertizele H. și S.

Prin decizia nr. 3506 din 25

noiembrie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a

respins, ca nefondat recursul pârâtei SC H.V. SRL Târgoviște.

S-a reținut că din probatoriile

suplimentare, instanța a reținut corect că prin analizarea contractului de locație

de gestiune de leasing și actul adițional, nu se fac mențiuni privind salonul

multifuncțional sau de protocol, pe care pârâta solicită să-i fie predat prin

recursul de față.

În consecință, devin neconcludente

criticile pârâtei privind obiectul și eficiența contractului de leasing

imobiliar, obligația de predare a activului nu se referă la compensarea

pretinsă de pârâtă și corect înlăturată de instanța de apel.

Având în vedere dispozițiile

contractului de leasing nr. 206/2000, în situația pe de o parte, în care

utilizatorul a refuzat primirea imobilului în condițiile menționate mai sus,

iar pe de altă parte nu s-au achitat în întregime avansul și redevențele, s-au

constatat ca îndeplinite condițiile de reziliere a contractului, din capitolele

VIII, cât și art. 14 și art. 15 din O.G. nr. 51/1997.

În consecință, cum utilizatorul nu

mai deține un titlu legal pentru posesia și folosința bunului în litigiu, s-a

dispus corespunzător evacuarea pârâtei.

Având în vedere creanța deținută de

reclamantă împotriva pârâtei, în baza contractului de leasing, (titlu executor)

precum și investițiile pretinse prin cererea reconvențională efectuate de

pârâtă la imobil și neprevăzute prin procesul verbal din 29 august 2000,

instanța a procedat la compensarea prin aplicațiunea dispozițiilor art. 1113

alin. (2) și art. 1144 alin. (2) C. civ., susținerile pârâtei privind modul de

compensare practicat de instanță urmând a fi înlăturate.

S-a constatat că nu sunt îndeplinite

condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cum s-a menționat anterior, recursul

pârâtei a fost respins ca nefondat.

În contra celei din urmă hotărâri SC

H.V. SRL Târgoviște a formulat contestație în anulare, neîntemeiată pe

dispozițiile art. 318 alin. (2) C. proc. civ., în argumentarea căreia a arătat

că:

susține că instanța de recurs a dat o hotărâre prin care nu s-a urmărit o

sistematizare tehnico-juridică care asigurau unitatea dintre enunț și

dezvoltare, în opinia contestatoarei, această legătură nu a fost respectată

prin dispensarea de examinarea lor concretă, sub motiv că ele au fost

repartizate de contestatoare în două grupe, sens în care enumeră motivele de

recurs pretins disparate.

s-a făcut cu ignorarea conținutului lor propriu zis prin aprecieri de o

generalitate care, în opinia contestatoarei, echivalează cu o nemotivare.

a calificat motivele de casare, ca motive de netemeinicie, ceea ce a condus la

o descalificare a motivării recursului și neexaminarea în drept a faptelor.

contestatoarea arată în ce măsură instanța de recurs a examinat motivele de

recurs, prezentând un tabel care cuprinde motivul de recurs invocat și

considerentele deciziei a cărei anulare s-a cerut privind natura juridică și

indicarea contractului din a cărui executare s-a născut litigiul, eficiența

contractului de leasing, lipsa temeiului legal al titlului executoriu a

contractului de execuție, este relevată și de ignorarea sentinței civile nr. 2545

din 24 iunie 2006 a Judecătoriei Târgoviște, eficiența răspunderii cu daune

interese, fundamentarea creanței societății contestatoare privind plata

contravalorii lucrărilor de investiții, au fost încălcate și aplicate greșit

dispozițiile, autoritatea de lucru judecat, excepție de neexecutare,

compensarea și ocrotirea dintre locator și locatar; în continuare dezvoltă

criticile privind pretențiile sale cum au fost examinate pe parcursul judecării

procesului referitoare la contractul de leasing. Mai arată că în cauză nu poate

opera decât compensația judecătorească și numai prin formularea unui capăt de

cerere distinct, ceea ce reclamanta-intimată nu a făcut.

- critică examinarea redevențelor

datorate cu titlu de daune, care nu puteau depăși suma a două redevențe –

48.872.000 Rol – astfel contractul de leasing devine reziliat; nu a examinat

instanța de recurs inadmisibilitatea invocării pe cale de excepție a

compensației judecătorești, inoperabilitatea clauzei penale și anularea

titlului executor al contractului de leasing:

- valoarea investițiilor i-a fost

diminuată în mod discreționar, sens în care enumeră contravaloarea lucrărilor

de construcții, care sporesc valoarea fondului de comerț și nu sunt reparații

de întreținere.

În consecință contestatoarea

solicită admiterea contestației în anulare, astfel cum a fost formulată cu

rejudecarea recursului și examinarea motivelor omise sau examinate numai

parțial.

Contestația în anulare este

nefondată.

Potrivit art. 318 alin. (1)

„Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când

dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța,

respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să

cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare”.

Contestația în anulare specială

prevăzută de textul de lege enunțat este o cale extraordinară de atac, de

retractare care privește două situații și anume – când dezlegarea dată este

rezultatul unei greșeli materiale sau instanța a omis unul din motivele de

recurs.

Cea de-a doua teză a art. 318 C.

proc. civ. are în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de

casare sau modificare, text invocat de contestatoare.

Din examinarea criticilor formulate

de contestatoare acestea vor fi analizate după cum urmează.

vizând omiterea instanței de recurs de a se pronunța asupra unor motive de

recurs sau, după cum susține contestatoarea sunt „generale” vor fi respinse

întrucât instanța de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor

de fapt și de drept care susțin motivul de casare sau de modificare, ci poate

să le analizeze global printr-un raționament juridic de sinteză, ori să

analizeze un singur aspect considerat esențial, astfel că omisiunea de a

cerceta un anumit argument sau o afirmație de-a recurentului nu deschide calea

contestației în anulare.

privind contravaloarea lucrărilor efectuate și cuantumul redevențelor, acestea

vizează motive de netemeinicie, și nu de omisiune a instanței, pe de o parte,

iar, pe de altă parte, recursul este o cale de atac extraordinară - în codul de

procedură civilă actual – prin care se examinează numai, restrictiv motivele de

nelegalitate prevăzute expres și limitativ în art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. Ori,

din analizarea acestor critici, nu constituie o omisiune a instanței,

contestatoarea nefăcând altceva decât să invoce netemeinicia probelor și modul

eronat de administrare al acestora.

se referă și la motivele de casare, care nu sunt dezvoltate, ceea ce face

imposibilă examinarea acestora prin lipsa conținutului criticilor care ar fi

trebuit să vizeze sub aspectul omisiunii în baza textului de lege evocat.

Singura afirmație pe care o face contestatoarea se referă la discordanța dintre

„unitatea dintre enunț și dezvoltare” fapt ce în opinia contestatoarei

hotărârea pronunțată în recurs le-a descalificat desigur; Afirmația

contestatoarei este lipsită de eficiență juridică și de argumentare logică adecvată

la ceea ce a vrut să pretindă.

motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru care

instanța de recurs nu l-a examinat. Însă, din analizarea considerentelor deciziei

pronunțate în recurs din perspectiva criticii formulate de contestatoare Înalta

Curte, constată că acesta a fost analizat sub toate aspectele, respectiv la

lipsa termenului legal al contractului de leasing, eficiența acestui contract

și la fundamentarea răspunderii cu daune interese.

Contestatoarea mai invoca la pct.4

cu menționarea pe coloane greșelile de judecată în recurs, privind contractul

de leasing.

Înalta Curte față de susținerile

contestatoarei urmează să examineze pricina din perspectiva art. 318 teza a I-a

C. proc. civ.

În sensul acestui text de lege teza

a I-a „greșeala materială” înseamnă greșeală de ordin procedural de o asemenea

gravitate încât a avut drept consecință darea unei soluții greșite. Cu alte

cuvinte, trebuie să fie vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța

prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care

determină soluția pronunțată. Legea are în vedere greșeli materiale cu caracter

procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate. Prin urmare, greșelile

instanței de recurs, care deschid calea contestației în anulare, sunt greșelile

de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare

a dispozițiilor legale.

În speță, contestatoarea nu invocă o

greșeală materială, adică o eroare evidentă legată de aspectele formale ale

judecății în recurs, ci critică modul în care instanța a dezlegat o anumită

problemă de drept, și anume aceea a interpretării și calificării clauzelor

contractului de leasing.

Faptul că această dezlegare s-ar

datora aplicării greșite a unui text de lege nu reprezintă o eroare materială,

ci ar putea constitui una de judecată, a cărui analizare și remediere nu este

posibilă în calea de atac extraordinară a contestației în anulare.

De asemenea, trebuie subliniat că

aplicarea dispozițiilor legale incidente în speță, pe care contestatoarea

încearcă să le dea un înțeles în sensul art. 318 teza a II-a C. proc. civ., nu

au fost corect aplicate sau sunt lipsite de conținut, sau nu există ”unitate între

enunț și considerente” nu constituie omisiune a instanței și nici nu poate fi

apreciată ca o greșeală materială.

A pronunța în sensul celor susținute

de contestatoare înseamnă a schimba motivele admisibile în contestația în

anulare, conform dispozițiilor legale înscrise.

Și, în sfârșit, o greșeală în

aprecierea probelor, datorită căreia situația de fapt reținută de instanță ar

fi eronată, este o greșeală de fond, de apreciere a probelor, ce nu poate fi

valorificată pe calea contestației în anulare.

În consecință, Înalta Curte constată

că susținerile contestatoarei nu pot fi apreciate în raport de textele de lege

evocate, neputând fi valorificate în calea căii de atac extraordinară, motiv

pentru care, urmează să respingă prezenta contestație în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată

de contestatoarea SC H.V. SRL Târgoviște împotriva deciziei nr. 3506 din 25

noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 18

noiembrie 2009.