ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4595/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta, B.A. SA, sucursala Mureș, a chemat în judecată pe pârâta, SC I.Ș. SA, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 29.200.000 lei despăgubiri, reprezentând lipsa de folosință a spațiului pe care l-a ocupat fără titlu în perioada 1 septembrie 1995-30 septembrie 1998. Judecătoria Târgu Mureș, prin sentința civilă nr. 4016 din 28 iunie 1999, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, sentință rămasă definitivă prin decizia nr. 1482 din 29 septembrie 1999 a tribunalului. Judecând cererea, ca instanță de fond, Tribunalul Mureș prin sentința civilă nr. 959 din 6 iulie 2000, a respins acțiunea, considerând că lipsa unui contract între părți nu justifică obligarea pârâtei la despăgubiri, cu atât mai mult cu cât reclamanta închiriase spațiul unei terțe societăți comerciale (SC C.G.

SA). Curtea de Apel Târgu Mureș, soluționând apelul declarat împotriva sentinței susmenționate, prin decizia nr. 57/A din 19 septembrie 2002, a respins cererea reclamantei, reținând, în esență, că pe perioada cât a folosit spațiul, pârâta a plătit chiria, iar unul din birouri a fost închiriat unui terț, pentru care aceasta nu poate fi obligată și la încetarea contractului a evacuat imobilul. Împotriva deciziei astfel pronunțate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ. Astfel, recurenta susține că a invocat existența lipsei de folosință a spațiului ca temei al acțiunii, după încetarea contractului, când pârâta a rămas în spațiul de 180,7 mp., iar numai suprafața de 45,6 mp.

a fost eliberată în momentul în care ea a fost închiriată unui terț, în luna august 1997. Pe de altă parte, recurenta susține că, fără a fi dovedită afirmația pârâtei că i-a fost interzis accesul în imobil după luna iulie 1997, a fost considerată de instanțe. Mai mult, acestea nu s-au pronunțat asupra dovezilor, notificarea nr. 1130 din 3 septembrie 1998, prin care se cerea eliberarea spațiilor ocupate fără drept. Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune: Contractul de închiriere nr. 896/1991, încheiat între reclamantă și pârâtă, privea drepturile și obligațiile fiecărei părți și a fost prelungit prin acordul părților până în luna iulie 1997, când pârâta recunoaște că a părăsit spațiul achitând și chiria stabilită, dar și acceptată de reclamantă, fără ca, în cauză, să se administreze alte dovezi.

De aceea, notificarea nr. 1130 din 3 septembrie 1998, nu are un suport probator, în condițiile în care pârâta recunoaște folosința spațiului până în luna iulie, iar alte dovezi nu s-au administrat. Onus probandi incumbit actori , este principiul potrivit căruia cel care cere un drept trebuie să-l dovedească; iar această dovadă nu a fost administrată de reclamantă, după cum nici proba că pârâta a folosit spațiul și după data de 6 august 1997 nu a fost administrată. Aceasta reprezintă de altfel dezlegarea problemei litigioase pe care instanțele de fond judicios au apreciat-o. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei nr. 57/A din 19 septembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta, R.B. SA, sucursala Mureș, împotriva deciziei nr. 57 din 19 septembrie 2002, a Curții de Apel Tg. Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 noiembrie 2003.