Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ
casat

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83479)

CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83479) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Acțiune în revendicarea unui imobil preluat abuziv. Despăgubiri. Natură civilă Caracterul civil al acțiunii în despăgubiri este accesoriu acțiunii în revendicare a unui imobil preluat abuziv în baza Decretului nr.92/1950 și nu este fundamentat pe raporturi comerciale ca urmare a încheierii și derulării unor contracte comerciale, fiind consecința revendicării imobilului,pentru plata lipsei de folosință a acestuia. (Secția comercială, decizia nr.715 din 8 februarie 2005) Reclamanta B. T. a chemat în judecată pe pârâta S.C. L. SA Târgu Mureș pentru a fi obligată la plata echivalentului în lei a lipsei de folosință a spațiului situat la parterul imobilului din Târgu Mureș, Piața Trandafirilor nr.16, ce i-a fost restituit în proprietate.

Prin sentința civilă nr.3083 din 28 noiembrie 2003, Tribunalul Mureș a admis acțiunea și a obligat-o pe pârâtă la plata despăgubirilor civile, cu dobânda legală aferentă începând cu 16 iulie 2003 până la plata integrală a debitului. Curtea de Apel Târgu Mureș, prin decizia civilă nr.80 din 29 aprilie 2004 a admis apelul pârâtei, a desființat hotărârea instanței de fond și a trimis cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Târgu Mureș. Împotriva deciziei, reclamanta a declarat recurs, solicitând respingerea apelului pârâtei și menținerea hotărârii primei instanțe, întrucât litigiul, fiind comercial, era de competența tribunalului, iar trimiterea sa spre rejudecare la instanțele civile este greșită.

Recursul este nefondat. În raport cu susținerile reclamantei, se constată că acestea nu întrunesc nici una dintre situațiile prevăzute de art.304 C. proc. civ., pentru a se putea dispune casarea hotărârii atacate. În speță, reclamanta și-a redobândit dreptul de proprietate asupra spațiului în discuție, pe calea unei acțiuni în revendicare, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, pârâta fiind obligată să-i restituie în natură imobilul ce-i fusese preluat abuziv conform Decretului nr.92/1950. Cum prin acțiunea de față reclamanta a solicitat despăgubiri reprezentând lipsa de folosință a spațiului revendicat, invocând ca temei legal al pretențiilor sale dispozițiile art.480, 485, 998, 1084-1088 C. civ., instanța de apel a constatat natura civilă a cauzei și a trimis-o spre soluționare în fond, la judecătorie.

De altfel, caracterul civil al litigiului și nu comercial, cum eronat îl consideră reclamanta , rezultă și din faptul că acțiunea în despăgubiri nu se fundamentează pe raporturi juridice comerciale, între comercianți, ca urmare a încheierii și derulării unor contracte comerciale, ci este vorba de o acțiune civilă accesorie, consecința revendicării imobilului, pentru plata lipsei de folosință a acestuia. În consecință, recursul a fost respins ca nefondat .

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-11-25
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4595/2003
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta, B.A. SA, sucursala Mureș, a chemat în judecată pe pârâta, SC I.Ș. SA, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 29.200.000 lei despăgubi
ÎCCJ 2005-09-09
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6571/2005
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea adresată la data de 14 aprilie 2003 Tribunalului Mureș reclamanta H.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului
ÎCCJ 2003-02-12
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 844/2003
cu ocazia executării silite. Pentru aceste considerente, recursul reclamantei va fi respins ca nefondat. Cât privește recursul pârâtei printr-o primă critică, aceasta a susținut că nu datorează despăgubiri deoarece, potrivit contractului de
ÎCCJ 2004-02-17
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 605/2004
cția comercială și de contencios administrativ a Curții de Apel Târgu Mureș, și în temeiul art. 21 alin. (3) din Legea nr. 56/1993, republicată, potrivit căruia secția comercială a Curții Supreme de Justiție judecă recursurile contra hotărâ
ÎCCJ 2004-02-17
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 604/2004
comercială și de contencios administrativ a Curții de Apel Târgu Mureș, și în temeiul art. 21 alin. (3) din Legea nr. 56/1993, republicată, potrivit căruia secția comercială a Curții Supreme de Justiție judecă recursurile contra hotărârilor
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă