ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3736/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 23 iunie 2000,

reclamantul C.C. a chemat în judecată pe pârâta SC M.I. SRL, solicitând

obligarea pârâtei la plata sumei 589.000.000 lei cu titlu de daune,

reprezentând chiria datorată pe perioada 1 iulie 1998 – 31 mai 2000, cu

obligarea pârâtei la plata în continuare a contraechivalentului chiriei lunare

datorate până la soluționarea definitivă a cauzei.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este

proprietarul imobilului situat în Târgu Mureș, că parterul imobilului este

ocupat de pârâtă, având destinația comercială de magazin alimentar.

La data de 6 aprilie 1995, spațiul a fost închiriat

pârâtei de către fosta R.A.G.C.L. Târgu Mureș, care a avut imobilul în

administrare până în anul 1998. Contractul încheiat cu R.A.G.C.L. ar fi expirat

la data de 6 aprilie 2000, dacă imobilul nu ar fi fost restituit fostului

proprietar.

Prin adresa nr. J-26-200/1001, R.A.G.C.L. Târgu Mureș

a comunicat locatarei SC M.I. SRL că, începând cu data de 1 iulie 1998, se

reziliază contractul de închiriere și a menționat cuantumul chiriei la data de

30 iunie 1998.

Reclamantul a somat pe pârâtă să-i achite

echivalentul chiriei pe perioada 1 iulie 1998 – 30 noiembrie 1998, însă,

aceasta nu s-a conformat somației. Ca urmare, reclamantul a acționat pe pârâtă

în judecată pentru evacuarea din imobil, acțiunea fiind înregistrată în dosarul

nr. 276/1999 al Judecătoriei Târgu Mureș și a fost declinată în favoarea

Tribunalului Mureș, formând obiectul dosarului nr. 6737/1999.

Pârâta a formulat cerere reconvențională, solicitând

obligarea reclamantului la plata investițiilor efectuate la imobil și

instituirea în favoarea sa a unui drept de retenție, până la plata

contravalorii investițiilor.

Prin întâmpinare, pârâta a arătat că reclamantul a

solicitat evacuarea pe calea ordonanței președințiale, cererea a fost respinsă

prin sentința nr. 66/2000 a Tribunalului Mureș, apelul reclamantei a fost admis

și Curtea de Apel Târgu Mureș a dispus evacuarea pârâtei din spațiu și a

obligat-o să plătească reclamantului suma solicitată.

Această soluție a fost atacată cu recurs de pârâtă, cauza

aflându-se pe rolul Curții Supreme de Justiție.

Reclamantul a invocat excepția de litispendență și a

solicitat suspendarea judecății până la soluționarea în recurs a cererii de

ordonanță președințială.

Prin sentința nr. 1478 din 3 noiembrie 2000,

Tribunalul Mureș a admis acțiunea formulată de reclamantul C.C. și a obligat

pârâtul să plătească suma de 589.000.000 lei, reprezentând contravaloare prejudiciu

cauzat prin ocuparea imobilului, proprietatea reclamantului, și 24.475.000 lei

cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, la data

de 1 iulie 1998, contractul de închiriere încheiat între fosta R.A.G.C.L. și SC

M.I. SRL Târgu Mureș a încetat prin reziliere, pârâta a continuat să folosească

spațiul fără nici un titlu, fiind tolerată de reclamant în ideea încheierii

unui contract de vânzare-cumpărare, că, după manifestarea expresă de voință a

proprietarului, în sensul evacuării spațiului, refuzul pârâtei de a-l elibera,

constituie faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu, fiind aplicabile

dispozițiile art. 998 și 999 C. civ.

Pârâta a declarat apel împotriva sentinței nr. 1478

din 3 noiembrie 2000 a Tribunalului Mureș, arătând că spațiul comercial nu a

existat la data naționalizării, construirea și amenajarea spațiului nu sunt

meritul reclamantului, a intrat în posesia spațiului, ca urmare a unei

licitații, contractul a fost încheiat la data de 6 aprilie 1995 cu R.A.G.C.L.

Târgu Mureș pentru o perioadă de 5 ani, contractul prevedea o clauză de reziliere

de drept, și anume, aceea în care chiriașul nu solicită reînnoirea cu cel puțin

30 de zile înaintea expirării datei valabilității, a efectuat investiții care

au adus imobilului un spor de peste 70%, care profită proprietarului, astfel că

a formulat cerere reconvențională pentru plata investițiilor și era firesc să

nu evacueze spațiul, instanța nu a verificat modul de calcul al sumei

solicitate, nu a cercetat fondul cauzei.

Prin decizia nr. 99 din 9 martie 2001, Curtea de Apel

Târgu Mureș a admis apelul declarat de pârâtă, a schimbat în parte sentința

atacată, în sensul că a obligat pe pârâtă să plătească reclamantului C.C. suma

de 301.670.271 lei în loc de 589.000.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru

folosința spațiului comercial în litigiu, precum și 18.678.405 lei cheltuieli

de judecată.

Instanța de apel a reținut că atâta timp, cât pârâta

a solicitat obligarea proprietarului imobilului să-i plătească valoarea

investițiilor și să i se recunoască dreptul de retenție, instanța de fond nu

putea să aprecieze drept rea credință faptul că pârâta nu a eliberat spațiul în

litigiu.

Reclamantul nu este succesor în drepturi al fostului

locator (R.A.G.C.L.) astfel că nu pot subzista clauzele contractuale în ceea ce

privește recalcularea în funcție de rata inflației sau clauzele penalizatoare,

pentru perioada 7 ianuarie 1999 – 30 septembrie 2000, calculul sumei datorate

se face, așa cum a fost obligată pârâta, în baza contractului de închiriere,

contractul nu poate fi impus pârâtei de către noul proprietar al spațiului.

Reclamantul C.C. a declarat recurs împotriva deciziei

nr. 99 din 9 martie 2001 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și

contencios administrativ, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și

menținerea sentinței nr. 1478/2000 a Tribunalului Mureș.

În motivarea recursului, reclamantul a susținut

următoarele: motivarea instanței de apel, cu privire la aplicabilitatea

principiului îmbogățirii fără just temei, este nepertinentă, este lipsită de

semnificație juridică motivarea cu privire la neperfectarea promisiunii

bilaterale de vânzare-cumpărare, precum și la pretinsa bună credință a

intimatei și, respectiv, reaua credință a reclamantului, iar instituția

aplicabilă, în ceea ce privește despăgubirile datorate, este aceea a cauzării

de prejudicii, reglementată de dispozițiile art. 998 C. civ.

De asemenea, se solicită casarea deciziei, în temeiul

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., aceasta fiind netemeinică și nelegală, se

susține că pârâta datorează despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin

folosința fără drept a imobilului, în cuantum egal cu suma pe care urma să o

plătească cu titlu de chirie fostului locator – R.A.G.C.L. – și care trebuia

actualizată la zi cu indicele de inflație în momentul plății, iar sub aspectul aplicării

principiului culpei procesuale, instanța de apel în mod greșit nu a acordat în

întregime cheltuielile de judecată din prima instanță, care au fost reduse de

la 24.475.000 lei la 18.678.405 lei și instanța de apel în mod nejustificat a

reținut în sarcina noastră culpa procesuală obligând-o la 11.839.200 lei.

La termenul de judecată de la 23 octombrie 2002,

moștenitorii defunctului C.C. au declarat că înțeleg să continue judecarea

recursului.

Recursul este nefondat pentru următoarele

considerente:

Din actele dosarului rezultă că pârâta SC M.I. SRL

Târgu Mureș a ocupat spațiul comercial în litigiu în baza unui contract

încheiat cu fostul R.A.G.C.L. Târgu Mureș, iar după retrocedarea imobilului,

societatea comercială pârâtă a rămas în spațiul respectiv, fără ca între părți

să se încheie un nou contract de închiriere.

Obiectul litigiului îl constituie daunele solicitate

de proprietarul imobilului C.C., iar în prezent de către moștenitorii acestuia,

pentru perioada iulie 1998 – 31 mai 2000 și, în continuare, până la

soluționarea definitivă a cauzei.

Prima critică formulată de reclamanți se referă la împrejurarea

că în mod eronat au fost reduse despăgubirile pentru lipsa de folosință a

spațiului comercial, proprietarul nefiind de acord ca pârâta să folosească

spațiul fără plată în intervalul iulie – decembrie 1998.

În realitate, din considerentele deciziei curții de

apel nu se desprinde o asemenea concluzie, instanța reținând în mod justificat

că între părți s-au purtat tratative pentru încheierea unui contract de vânzare

cumpărare a spațiului în discuție, dar neperfectarea acestui contract nu este

imputabilă intimatei.

Din acest punct de vedere, Curtea de apel a înlăturat

în mod justificat soluția tribunalului care a caracterizat refuzul pârâtei de a

elibera spațiul ca o faptă ilicită, cauzatoare de prejudiciu, pentru că, atâta

timp, cât părțile au purtat tratative pentru vânzarea imobilului, răspunderea

lor nu poate avea ca izvor răspunderea civilă delictuală.

Recurenții au mai susținut că soluția instanței de

apel este greșită deoarece nu s-a ținut seama de principiul îmbogățirii fără

justă cauză a societății pârâte pentru intervalul iulie - decembrie 1998, dar

nici acest motiv nu poate fi reținut, instanțele reținând în mod corect buna

credință a pârâtei până în momentul în care i s-a cerut să evacueze spațiul

comercial (ocupat până atunci în mod legal, în baza contractului de închiriere

încheiat cu fostul deținător).

Reclamanții au mai făcut o serie de considerații cu

privire la modul în care instanțele au examinat litigiul, dar acestea nu sunt

încadrate în drept și nu vor fi examinate ca motive de recurs, conform art. 304

C. proc. civ.

În fine, reclamanții-recurenți au mai solicitat

achitarea creanței indexată cu rata inflației la zi, dar această cerere nu va

fi analizată, deoarece, în faza procesuală a recursului, nu pot fi formulate

cereri noi.

Intimata-pârâtă a solicitat obligarea recurenților la

plata cheltuielilor de judecată, dar, deși la dosarul cauzei a fost depusă

împuternicirea avocatului, din cuprinsul său nu rezultă suma achitată cu titlu

de onorariu, situație în care va fi respinsă, ca nedovedită, cererea pentru

cheltuieli de judecată.

Pentru aceste considerente, recursul reclamanților va

fi respins, ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții J.R.D. și N.M.I.

– moștenitori au defunctului C.Ș., împotriva deciziei nr. 99 din 9 martie 2001

a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și contencios administrativ.

Respinge cererea de cheltuieli a intimatei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie

2003.