ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3736/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 23 iunie 2000, reclamantul C.C. a chemat în judecată pe pârâta SC M.I. SRL, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei 589.000.000 lei cu titlu de daune, reprezentând chiria datorată pe perioada 1 iulie 1998 – 31 mai 2000, cu obligarea pârâtei la plata în continuare a contraechivalentului chiriei lunare datorate până la soluționarea definitivă a cauzei. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este proprietarul imobilului situat în Târgu Mureș, că parterul imobilului este ocupat de pârâtă, având destinația comercială de magazin alimentar. La data de 6 aprilie 1995, spațiul a fost închiriat pârâtei de către fosta R.A.G.C.L.

Târgu Mureș, care a avut imobilul în administrare până în anul 1998. Contractul încheiat cu R.A.G.C.L. ar fi expirat la data de 6 aprilie 2000, dacă imobilul nu ar fi fost restituit fostului proprietar. Prin adresa nr. J-26-200/1001, R.A.G.C.L. Târgu Mureș a comunicat locatarei SC M.I. SRL că, începând cu data de 1 iulie 1998, se reziliază contractul de închiriere și a menționat cuantumul chiriei la data de 30 iunie 1998. Reclamantul a somat pe pârâtă să-i achite echivalentul chiriei pe perioada 1 iulie 1998 – 30 noiembrie 1998, însă, aceasta nu s-a conformat somației. Ca urmare, reclamantul a acționat pe pârâtă în judecată pentru evacuarea din imobil, acțiunea fiind înregistrată în dosarul nr. 276/1999 al Judecătoriei Târgu Mureș și a fost declinată în favoarea Tribunalului Mureș, formând obiectul dosarului nr. 6737/1999.

Pârâta a formulat cerere reconvențională, solicitând obligarea reclamantului la plata investițiilor efectuate la imobil și instituirea în favoarea sa a unui drept de retenție, până la plata contravalorii investițiilor. Prin întâmpinare, pârâta a arătat că reclamantul a solicitat evacuarea pe calea ordonanței președințiale, cererea a fost respinsă prin sentința nr. 66/2000 a Tribunalului Mureș, apelul reclamantei a fost admis și Curtea de Apel Târgu Mureș a dispus evacuarea pârâtei din spațiu și a obligat-o să plătească reclamantului suma solicitată. Această soluție a fost atacată cu recurs de pârâtă, cauza aflându-se pe rolul Curții Supreme de Justiție. Reclamantul a invocat excepția de litispendență și a solicitat suspendarea judecății până la soluționarea în recurs a cererii de ordonanță președințială.

Prin sentința nr. 1478 din 3 noiembrie 2000, Tribunalul Mureș a admis acțiunea formulată de reclamantul C.C. și a obligat pârâtul să plătească suma de 589.000.000 lei, reprezentând contravaloare prejudiciu cauzat prin ocuparea imobilului, proprietatea reclamantului, și 24.475.000 lei cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, la data de 1 iulie 1998, contractul de închiriere încheiat între fosta R.A.G.C.L. și SC M.I. SRL Târgu Mureș a încetat prin reziliere, pârâta a continuat să folosească spațiul fără nici un titlu, fiind tolerată de reclamant în ideea încheierii unui contract de vânzare-cumpărare, că, după manifestarea expresă de voință a proprietarului, în sensul evacuării spațiului, refuzul pârâtei de a-l elibera, constituie faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu, fiind aplicabile dispozițiile art. 998 și 999 C. civ.

Pârâta a declarat apel împotriva sentinței nr. 1478 din 3 noiembrie 2000 a Tribunalului Mureș, arătând că spațiul comercial nu a existat la data naționalizării, construirea și amenajarea spațiului nu sunt meritul reclamantului, a intrat în posesia spațiului, ca urmare a unei licitații, contractul a fost încheiat la data de 6 aprilie 1995 cu R.A.G.C.L. Târgu Mureș pentru o perioadă de 5 ani, contractul prevedea o clauză de reziliere de drept, și anume, aceea în care chiriașul nu solicită reînnoirea cu cel puțin 30 de zile înaintea expirării datei valabilității, a efectuat investiții care au adus imobilului un spor de peste 70%, care profită proprietarului, astfel că a formulat cerere reconvențională pentru plata investițiilor și era firesc să nu evacueze spațiul, instanța nu a verificat modul de calcul al sumei solicitate, nu a cercetat fondul cauzei.

Prin decizia nr. 99 din 9 martie 2001, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis apelul declarat de pârâtă, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a obligat pe pârâtă să plătească reclamantului C.C. suma de 301.670.271 lei în loc de 589.000.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru folosința spațiului comercial în litigiu, precum și 18.678.405 lei cheltuieli de judecată. Instanța de apel a reținut că atâta timp, cât pârâta a solicitat obligarea proprietarului imobilului să-i plătească valoarea investițiilor și să i se recunoască dreptul de retenție, instanța de fond nu putea să aprecieze drept rea credință faptul că pârâta nu a eliberat spațiul în litigiu.

Reclamantul nu este succesor în drepturi al fostului locator (R.A.G.C.L.) astfel că nu pot subzista clauzele contractuale în ceea ce privește recalcularea în funcție de rata inflației sau clauzele penalizatoare, pentru perioada 7 ianuarie 1999 – 30 septembrie 2000, calculul sumei datorate se face, așa cum a fost obligată pârâta, în baza contractului de închiriere, contractul nu poate fi impus pârâtei de către noul proprietar al spațiului. Reclamantul C.C. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 99 din 9 martie 2001 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și contencios administrativ, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și menținerea sentinței nr. 1478/2000 a Tribunalului Mureș.

În motivarea recursului, reclamantul a susținut următoarele: motivarea instanței de apel, cu privire la aplicabilitatea principiului îmbogățirii fără just temei, este nepertinentă, este lipsită de semnificație juridică motivarea cu privire la neperfectarea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, precum și la pretinsa bună credință a intimatei și, respectiv, reaua credință a reclamantului, iar instituția aplicabilă, în ceea ce privește despăgubirile datorate, este aceea a cauzării de prejudicii, reglementată de dispozițiile art. 998 C. civ. De asemenea, se solicită casarea deciziei, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., aceasta fiind netemeinică și nelegală, se susține că pârâta datorează despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin folosința fără drept a imobilului, în cuantum egal cu suma pe care urma să o plătească cu titlu de chirie fostului locator – R.A.G.C.L.

– și care trebuia actualizată la zi cu indicele de inflație în momentul plății, iar sub aspectul aplicării principiului culpei procesuale, instanța de apel în mod greșit nu a acordat în întregime cheltuielile de judecată din prima instanță, care au fost reduse de la 24.475.000 lei la 18.678.405 lei și instanța de apel în mod nejustificat a reținut în sarcina noastră culpa procesuală obligând-o la 11.839.200 lei. La termenul de judecată de la 23 octombrie 2002, moștenitorii defunctului C.C. au declarat că înțeleg să continue judecarea recursului. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Din actele dosarului rezultă că pârâta SC M.I. SRL Târgu Mureș a ocupat spațiul comercial în litigiu în baza unui contract încheiat cu fostul R.A.G.C.L.

Târgu Mureș, iar după retrocedarea imobilului, societatea comercială pârâtă a rămas în spațiul respectiv, fără ca între părți să se încheie un nou contract de închiriere. Obiectul litigiului îl constituie daunele solicitate de proprietarul imobilului C.C., iar în prezent de către moștenitorii acestuia, pentru perioada iulie 1998 – 31 mai 2000 și, în continuare, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Prima critică formulată de reclamanți se referă la împrejurarea că în mod eronat au fost reduse despăgubirile pentru lipsa de folosință a spațiului comercial, proprietarul nefiind de acord ca pârâta să folosească spațiul fără plată în intervalul iulie – decembrie 1998. În realitate, din considerentele deciziei curții de apel nu se desprinde o asemenea concluzie, instanța reținând în mod justificat că între părți s-au purtat tratative pentru încheierea unui contract de vânzare cumpărare a spațiului în discuție, dar neperfectarea acestui contract nu este imputabilă intimatei. Din acest punct de vedere, Curtea de apel a înlăturat în mod justificat soluția tribunalului care a caracterizat refuzul pârâtei de a elibera spațiul ca o faptă ilicită, cauzatoare de prejudiciu, pentru că, atâta timp, cât părțile au purtat tratative pentru vânzarea imobilului, răspunderea lor nu poate avea ca izvor răspunderea civilă delictuală.

Recurenții au mai susținut că soluția instanței de apel este greșită deoarece nu s-a ținut seama de principiul îmbogățirii fără justă cauză a societății pârâte pentru intervalul iulie - decembrie 1998, dar nici acest motiv nu poate fi reținut, instanțele reținând în mod corect buna credință a pârâtei până în momentul în care i s-a cerut să evacueze spațiul comercial (ocupat până atunci în mod legal, în baza contractului de închiriere încheiat cu fostul deținător). Reclamanții au mai făcut o serie de considerații cu privire la modul în care instanțele au examinat litigiul, dar acestea nu sunt încadrate în drept și nu vor fi examinate ca motive de recurs, conform art. 304 C. proc. civ. În fine, reclamanții-recurenți au mai solicitat achitarea creanței indexată cu rata inflației la zi, dar această cerere nu va fi analizată, deoarece, în faza procesuală a recursului, nu pot fi formulate cereri noi.

Intimata-pârâtă a solicitat obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată, dar, deși la dosarul cauzei a fost depusă împuternicirea avocatului, din cuprinsul său nu rezultă suma achitată cu titlu de onorariu, situație în care va fi respinsă, ca nedovedită, cererea pentru cheltuieli de judecată. Pentru aceste considerente, recursul reclamanților va fi respins, ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții J.R.D. și N.M.I. – moștenitori au defunctului C.Ș., împotriva deciziei nr. 99 din 9 martie 2001 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și contencios administrativ. Respinge cererea de cheltuieli a intimatei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2003.