ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2911/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea adresată instanței la 29 iunie 1998, reclamanta SC R.O. SRL Galați a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta SCM.E. SA Galați, să fie transformat contractul de locație de gestiune în contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare. De asemenea, s-a solicitat să se constate dreptul de proprietate al reclamantei asupra investițiilor efectuate la imobil și să fie obligată pârâta să nu tulbure folosința spațiului de către reclamantă până la soluționarea definitivă a litigiului. Prin sentința civilă nr. 179 din 26 februarie 1999, Tribunalul Galați a admis acțiunea, așa cum a fost formulată, instituind și un drept de retenție în favoarea reclamantei.

Curtea de Apel Galați, prin decizia civilă nr. 342/A din 30 iunie 1999, a admis apelul pârâtei, a desființat sentința tribunalului și a trimis cauza spre rejudecare, reținându-se că nu au fost analizate apărările pârâtei și nu a fost motivată cererea reconvențională. Recursul declarat de aceeași parte a fost admis de Curtea Supremă de Justiție, prin decizia nr. 3065 din 8 iunie 2000, iar decizia atacată a fost casată și s-a trimis cauza pentru rejudecarea apelului. S-a reținut că, având în vedere caracterul devolutiv al apelului, Curtea nu se afla în vreunul din cazurile limitativ prevăzute de lege, care să atragă desființarea sentinței. Prin decizia civilă nr. 31 din 14 august 2002, Curtea de Apel Galați a admis apelul declarat de pârâtă și a schimbat sentința în parte, în sensul că a respins, ca nefondată, cererea de transformare a contractului de locație de gestiune în contract de leasing imobiliar, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut că, neexistând acordul părților pentru încheierea contractului, instanța nu se putea substitui voinței acestora. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamanta SC R.O. SRL Galați, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală. Astfel, s-a susținut că legislația privatizării, respectiv, art. 74 din O.G. nr. 15/1997; art. 9 lit. c) din O.G. nr. 37/1997 și art. 99 din H.G. nr. 457/1997, prevede imperativ că cei care aveau locație de gestiune asupra spațiilor comerciale pot opta pentru transformarea lor prin novație. O altă critică se referă la faptul că, în mod greșit, instanța a reținut existența numai a unui acord de principiu, prin hotărârea A.G.A.

nr. 37 din 3 decembrie 1997. Printr-un alt motiv de recurs, s-a susținut că, dacă actele normative, mai sus arătate, n-ar fi existat la momentul formulării cererii către pârâtă, sunt incidente dispozițiilor art. 942 și 948 C. civ., atâta vreme cât exista consimțământul părților. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Actele normative invocate în materie de privatizare, respectiv, O.G. nr. 15/1997, O.G. nr. 37/1997 și H.G. nr. 457/1997 nu prevăd imperativ modalitatea de transformare, prin novație, a contractului de locație de gestiune în contract de leasing cu clauză fermă de cumpărare, atâta vreme cât se arată că: „Persoanele fizice și juridice, care au încheiat contract de locație de gestiune a unor active cu o societate comercială, pot opta, cu aprobarea F.P.S., pentru transformarea, prin novație, în contract de leasing imobiliar cu clauză fermă de cumpărare”.

Din textul mai sus citat rezultă că prevederile H.G. nr. 457/1997 reglementează posibilitatea societății comerciale cu capital majoritar de stat de a transforma contractul de închiriere în contract de leasing, deoarece numai astfel poate fi justificat acordul (F.P.S) A.P.A.P.S. Cât privește acordul părților, din hotărârea A.G.E.A. rezultă că a existat un acord de principiu pentru începerea procedurilor necesare, contractul urmând să se încheie prin negociere directă, conform H.G. nr. 55/1998. Cum aceste proceduri prealabile nu au mai avut loc, acordul de principiu nu s-a materializat în unul definitiv, care să reprezinte consimțământ valabil la încheierea contractului de leasing imobiliar. În aceste condiții, nu se poate susține incidența dispozițiilor art. 942 și 948 C. civ., în conformitate cu care, pentru constituirea, modificarea sau stingerea unui raport juridic, este necesară întrunirea acordului de voință al părților.

Prin urmare, corect a reținut instanța de apel că lipsa consimțământului nu poate fi suplinită. Reținând astfel, că decizia recurată este temeinică și legală, urmează ca, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC R.O. SRL Galați împotriva deciziei nr. 31/A din 14 august 2002 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 4 iunie 2003.