ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2590/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2590/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Tribunalul Galați, prin sentința 738 din 6 aprilie
2001, a admis acțiunea introdusă de reclamanta B.A. SA, sucursala Galați,
împotriva pârâtei SC S. SRL Galați, pe care a obligat-o la plata sumei de
44.259.511 lei, reprezentând chirie restantă pe luna septembrie 2000 și
perioada 1 – 14 octombrie 2000 și costul energiei electrice.
Prin aceeași sentință, s-a admis și cererea
reconvențională, formulată de pârâta în acțiune, fiind obligată reclamanta din
acțiune la 44.259.511 lei contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului,
format din parter în suprafață de 75 mp închiriat de la reclamantă în baza
contractului 8030/1998 și a actului adițional nr. 1/1999 , cu plata unei chirii
lunare de 637,5 dolari S.U.A pe lună, plătibili în lei, plus TVA.
Potrivit art. 4 pct. 8 și 5 alin. (2) din contract,
s-a reținut că pârâta este în culpă pentru facturile din 3 octombrie 2000 și 3
noiembrie 2000, deoarece nu au fost achitate la scadență.
Potrivit art. 1144 C. civ., s-a considerat că
îmbunătățirile aduse imobilului, și dovedite de pârâtă, au sporit valoarea
acestuia, care profită reclamantei.
Apelul declarat de reclamantă a fost admis de Curtea
de Apel Galați, care, prin decizia civilă nr. 662 din 27 septembrie 2001, a
schimbat în parte sentința și a respins, ca nefondată, cererea reconvențională.
Au fost menținute celelalte dispoziții.
Instanța a avut în vedere, la pronunțarea hotărârii,
punctul II din contractul de închiriere, în sensul că nu poate fi schimbată
destinația construcției, și art. 9, conform căruia chiria s-a stabilit în baza
licitației din 1 octombrie 1998, iar printre alte condiții se interziceau
lucrările care afectau structura de rezistență a clădirii sau modificări care
să schimbe destinația inițială a spațiului și, în plus, se prevedea că orice
compartimentare interioară poate fi efectuată de adjudecatarul licitației
(pârâta) numai cu aprobarea reclamantei.
De asemenea, s-a mai avut în vedere că, pentru
neplata chiriei, de către pârâtă, la termen, conform pct. VII din contract, a
operat rezilierea de drept a contractului de închiriere, la 20 octombrie 2000,
predarea spațiului fiind făcută la data rezilierii cu procesul verbal nr. 7367,
în care s-a menționat că nu se pretinde contravaloarea lucrărilor efectuate de
pârâtă, iar aceste lucrări au urmărit nu un spor de valoare, cum greșit s-a
reținut, ci o mai bună exercitare a obiectului de activitate al societății
pârâte.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta
SC S. SRL Galați, care, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct.
8 și 9 C. proc. civ., a susținut că, după primirea spațiului în litigiu, care
era în stare necorespunzătoare, a trebuit să efectueze lucrările menționate în
procesul verbal din 6 noiembrie 1998, lucrări despre care reclamanta din
acțiune a avut cunoștință și nu s-a opus la executarea lor, ceea ce înseamnă că
și-a dat acordul tacit.
Aceste lucrări, în opinia recurentei, nu au afectat
nici structura imobilului, nu a schimbat destinația și nici n-au dus la
compartimentarea lui, singurele interdicții din oferta la licitație, iar
predarea spațiului cu îmbunătățirile aduse, constituie o îmbogățire fără just
temei pentru reclamantă.
Cu privire la mențiunea din procesul verbal din 20
octombrie 2000, referitoare la valoarea lucrărilor, se arată că nu este
opozabilă recurentei, deoarece semnatarul acestui proces verbal nu avea
împuternicire specială, din partea administratorului societății, să facă
asemenea acte de dispoziție, astfel că se aplică dispozițiile art. 1444 C. civ.
Se solicită admiterea recursului, modificarea
deciziei și respingerea apelului reclamantei.
Recursul este nefondat.
De esență în rezolvarea litigiului este dacă operează
dispozițiile art. 1143 - 1147 C. civ., care constituie temeiul de drept al
acțiunii și ale art. 1444 C. civ.
Nu poate fi vorba de o compensare, ca mod de stingere
a datoriilor părților, pentru că nu se încadrează în condițiile cerute de art.
1144 C. civ., pretinsa datorie a intimatei față de recurentă nefiind exigibilă
și scadentă.
Suma, rezultând din contravaloarea lucrărilor
pretinse prin cererea reconvențională, nu poate fi suportată de intimată (cum
bine s-a motivat de instanța de apel) deoarece, pe de o parte, recurenta nu a
avut acordul acesteia la efectuarea lor, iar pe de altă parte, prin procesul
verbal de predare - primire al spațiului în litigiu din 20 octombrie 2000,
recurenta a renunțat la contravaloarea lor, deci nu este incident nici art.
1444 C. civ.
Nu se poate reține un acord tacit al intimatei la
efectuarea lucrărilor, nefăcându-se nici o dovadă în acest sens, decât o simplă
afirmație în recurs, iar art. 8 din contractul de închiriere invocat, se referă
la altă situație (vânzarea imobilului) decât cea de față.
Apărarea recurentei, în sensul că mențiunea din
procesul verbal din 20 octombrie 2000, nu îi este opozabilă, nu poate fi
primită.
Este adevărat că, potrivit art. 69 C. proc. civ.,
renunțările la drepturi nu se pot face decât în temeiul unei procuri speciale,
dar, în speță, apărarea recurentei s-a redus la o simplă susținere fără
acoperire probatorie.
Sarcina probei incumba recurentei și se impunea cu
atât mai mult cu cât, reprezentantul său era directorul compartimentului
aprovizionare, care nu se știe ce atribuții avea, privind actele de dispoziție
ale societății, sau dacă nu a avut chiar procură, în sensul celor declarate.
De altfel, aceeași persoană a fost reprezentantul
recurentei și la licitația organizată pentru închirierea imobilului și a
adjudecat licitația creând obligații în sarcina acesteia.
Dacă pentru licitație s-a depus delegația
reprezentantului său, pentru predarea spațiului nu s-a mai depus nici o
delegație, ceea ce ar putea duce la concluzia că persoana respectivă nu a fost
mandatată să predea nici spațiul. Or, nu s-a pretins de reclamantă așa ceva.
Surprinzător este comportamentul recurentei care,
deși se afla în posesia procesului verbal de predare a spațiului încă de la 20
octombrie 2000, și, deci, cunoștea conținutul acestuia, nu a acționat în nici
un fel până la 16 martie 2001, când a formulat cererea reconvențională, după
sesizarea instanței de către intimată.
Față de cele arătate, se constată că instanța de apel
nu a interpretat greșit nici unul din actele invocate de părți, motiv pentru
care se respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC
S. SRL Galați, împotriva deciziei nr. 662 din 27 septembrie 2001 a Curții de
Apel Galați secția comercială și de contencios administrativ.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2003.