ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2590/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Tribunalul Galați, prin sentința 738 din 6 aprilie

2001, a admis acțiunea introdusă de reclamanta B.A. SA, sucursala Galați,

împotriva pârâtei SC S. SRL Galați, pe care a obligat-o la plata sumei de

44.259.511 lei, reprezentând chirie restantă pe luna septembrie 2000 și

perioada 1 – 14 octombrie 2000 și costul energiei electrice.

Prin aceeași sentință, s-a admis și cererea

reconvențională, formulată de pârâta în acțiune, fiind obligată reclamanta din

acțiune la 44.259.511 lei contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului,

format din parter în suprafață de 75 mp închiriat de la reclamantă în baza

contractului 8030/1998 și a actului adițional nr. 1/1999 , cu plata unei chirii

lunare de 637,5 dolari S.U.A pe lună, plătibili în lei, plus TVA.

Potrivit art. 4 pct. 8 și 5 alin. (2) din contract,

s-a reținut că pârâta este în culpă pentru facturile din 3 octombrie 2000 și 3

noiembrie 2000, deoarece nu au fost achitate la scadență.

Potrivit art. 1144 C. civ., s-a considerat că

îmbunătățirile aduse imobilului, și dovedite de pârâtă, au sporit valoarea

acestuia, care profită reclamantei.

Apelul declarat de reclamantă a fost admis de Curtea

de Apel Galați, care, prin decizia civilă nr. 662 din 27 septembrie 2001, a

schimbat în parte sentința și a respins, ca nefondată, cererea reconvențională.

Au fost menținute celelalte dispoziții.

Instanța a avut în vedere, la pronunțarea hotărârii,

punctul II din contractul de închiriere, în sensul că nu poate fi schimbată

destinația construcției, și art. 9, conform căruia chiria s-a stabilit în baza

licitației din 1 octombrie 1998, iar printre alte condiții se interziceau

lucrările care afectau structura de rezistență a clădirii sau modificări care

să schimbe destinația inițială a spațiului și, în plus, se prevedea că orice

compartimentare interioară poate fi efectuată de adjudecatarul licitației

(pârâta) numai cu aprobarea reclamantei.

De asemenea, s-a mai avut în vedere că, pentru

neplata chiriei, de către pârâtă, la termen, conform pct. VII din contract, a

operat rezilierea de drept a contractului de închiriere, la 20 octombrie 2000,

predarea spațiului fiind făcută la data rezilierii cu procesul verbal nr. 7367,

în care s-a menționat că nu se pretinde contravaloarea lucrărilor efectuate de

pârâtă, iar aceste lucrări au urmărit nu un spor de valoare, cum greșit s-a

reținut, ci o mai bună exercitare a obiectului de activitate al societății

pârâte.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta

SC S. SRL Galați, care, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct.

8 și 9 C. proc. civ., a susținut că, după primirea spațiului în litigiu, care

era în stare necorespunzătoare, a trebuit să efectueze lucrările menționate în

procesul verbal din 6 noiembrie 1998, lucrări despre care reclamanta din

acțiune a avut cunoștință și nu s-a opus la executarea lor, ceea ce înseamnă că

și-a dat acordul tacit.

Aceste lucrări, în opinia recurentei, nu au afectat

nici structura imobilului, nu a schimbat destinația și nici n-au dus la

compartimentarea lui, singurele interdicții din oferta la licitație, iar

predarea spațiului cu îmbunătățirile aduse, constituie o îmbogățire fără just

temei pentru reclamantă.

Cu privire la mențiunea din procesul verbal din 20

octombrie 2000, referitoare la valoarea lucrărilor, se arată că nu este

opozabilă recurentei, deoarece semnatarul acestui proces verbal nu avea

împuternicire specială, din partea administratorului societății, să facă

asemenea acte de dispoziție, astfel că se aplică dispozițiile art. 1444 C. civ.

Se solicită admiterea recursului, modificarea

deciziei și respingerea apelului reclamantei.

Recursul este nefondat.

De esență în rezolvarea litigiului este dacă operează

dispozițiile art. 1143 - 1147 C. civ., care constituie temeiul de drept al

acțiunii și ale art. 1444 C. civ.

Nu poate fi vorba de o compensare, ca mod de stingere

a datoriilor părților, pentru că nu se încadrează în condițiile cerute de art.

1144 C. civ., pretinsa datorie a intimatei față de recurentă nefiind exigibilă

și scadentă.

Suma, rezultând din contravaloarea lucrărilor

pretinse prin cererea reconvențională, nu poate fi suportată de intimată (cum

bine s-a motivat de instanța de apel) deoarece, pe de o parte, recurenta nu a

avut acordul acesteia la efectuarea lor, iar pe de altă parte, prin procesul

verbal de predare - primire al spațiului în litigiu din 20 octombrie 2000,

recurenta a renunțat la contravaloarea lor, deci nu este incident nici art.

1444 C. civ.

Nu se poate reține un acord tacit al intimatei la

efectuarea lucrărilor, nefăcându-se nici o dovadă în acest sens, decât o simplă

afirmație în recurs, iar art. 8 din contractul de închiriere invocat, se referă

la altă situație (vânzarea imobilului) decât cea de față.

Apărarea recurentei, în sensul că mențiunea din

procesul verbal din 20 octombrie 2000, nu îi este opozabilă, nu poate fi

primită.

Este adevărat că, potrivit art. 69 C. proc. civ.,

renunțările la drepturi nu se pot face decât în temeiul unei procuri speciale,

dar, în speță, apărarea recurentei s-a redus la o simplă susținere fără

acoperire probatorie.

Sarcina probei incumba recurentei și se impunea cu

atât mai mult cu cât, reprezentantul său era directorul compartimentului

aprovizionare, care nu se știe ce atribuții avea, privind actele de dispoziție

ale societății, sau dacă nu a avut chiar procură, în sensul celor declarate.

De altfel, aceeași persoană a fost reprezentantul

recurentei și la licitația organizată pentru închirierea imobilului și a

adjudecat licitația creând obligații în sarcina acesteia.

Dacă pentru licitație s-a depus delegația

reprezentantului său, pentru predarea spațiului nu s-a mai depus nici o

delegație, ceea ce ar putea duce la concluzia că persoana respectivă nu a fost

mandatată să predea nici spațiul. Or, nu s-a pretins de reclamantă așa ceva.

Surprinzător este comportamentul recurentei care,

deși se afla în posesia procesului verbal de predare a spațiului încă de la 20

octombrie 2000, și, deci, cunoștea conținutul acestuia, nu a acționat în nici

un fel până la 16 martie 2001, când a formulat cererea reconvențională, după

sesizarea instanței de către intimată.

Față de cele arătate, se constată că instanța de apel

nu a interpretat greșit nici unul din actele invocate de părți, motiv pentru

care se respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC

S. SRL Galați, împotriva deciziei nr. 662 din 27 septembrie 2001 a Curții de

Apel Galați secția comercială și de contencios administrativ.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2003.