ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4829/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4829/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra cererii de revizuire de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin cererea introductivă de instanță,
reclamanta S.C. G.C. S.A. București a chemat în judecată pe pârâta S.C. A.C.
S.R.L. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța aceasta să fie obligată
să-i plătească reclamantei 20.740.000 lei chirie neachitată pe luna aprilie
1999, 172.971.600 lei penalități de întârziere, 4.804.432 lei contravaloare
utilități pe perioada aprilie – mai 1994 și 38.598.584 lei penalități la
această din urmă sumă.
În motivarea cererii se arată că între părți s-a
încheiat contractul de închiriere nr. 3010 din 8 iulie 1998 pentru spațiul
comercial din București, pentru o durată de 3 ani.
Pentru perioada aprilie – mai 1999 pârâta a refuzat
plata chiriei.
Prin sentința nr. 340 din 19 ianuarie 2001,
Tribunalul București, secția comercială, a respins ca neîntemeiată cererea
reclamantei.
S-a reținut în baza actelor depuse la dosarul
cauzei că perioada pentru care reclamanta a solicitat, prin acțiune plata
chiriei (aprilie – mai 1999) este ulterioară încetării contractului de închiriere.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta susținând
că între părți a operat tacita relocațiune.
Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,
a respins apelul ca nefondat prin decizia nr. 979 din 7 iunie 2001, pronunțată
în dosarul nr. 1023/2001.
S-a motivat că pretențiile reclamantei pentru
plata chiriei și a contravalorii utilităților, după expirarea contractului – la
31 decembrie 1998 - sunt fără temei chiar dacă pârâta – locatoare a continuat să
ocupe spațiul și după această dată.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat
recurs reclamanta susținând prin motivele scrise că între părți a operat tacita
relocațiune astfel că în mod greșit ambele instanțe i-au respins acțiunea
respectiv apelul.
Prin decizia nr. 375 din 28 ianuarie 2003
pronunțată de fosta Curte Supremă de Justiție, secția comercială, în dosarul
nr. 7176/2001 recursul a fost admis.
A fost modificată decizia 979 din 7 iunie 2001 a
Curții de Apel în sensul că a fost admis apelul reclamantei, schimbată în tot sentința
nr. 340/ 2001 a Tribunalului București în sensul că s-a admis în parte acțiunea
reclamantei și a fost obligată pârâta să-i plătească 25.544.432 lei cu titlu de
chirie și utilități.
Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație
și Justiție pârâta intimată a solicitat revizuirea deciziei 375 din 28 ianuarie
2003 a Curții Supreme de Justiție, invocând prevederile art. 322 pct. 2 C.
proc. civ.
Se susține în esență că instanța supremă
admițând acțiunea a dat mai mult decât s-a cerut, deoarece reclamanta recurentă
și-a întemeiat pretențiile pe raporturile contractuale însă contractul fiind expirat
pentru perioada la care se referă acțiunea pârâta revizuientă nu putea fi obligată
la contravaloarea chiriei. Eventual se putea formula o acțiune având la bază un
alt temei de drept.
Criticile sunt neîntemeiate iar cererea de
revizuire se va respinge pentru cele ce urmează.
Din considerentele deciziei 375/2003 rezultă că
instanța a reținut că întrucât în cauză s-a făcut dovada că după expirarea
contractului (31 decembrie 1998) pârâta a continuat să dețină spațiul iar
locatara (reclamanta) nu s-a opus mai mult pe perioada ianuarie – martie 1999
pârâta a achitat chiria și utilitățile. Prin urmare în cauză sunt întrunite
cerințele art. 1437 C. civ. potrivit cărora dacă după expirarea termenului stipulat
prin contractul de locațiune, locatarul rămâne și e lăsat în posesie, atunci se
consideră locațiunea ca reînnoită. Astfel fiind a reținut instanța acțiunea
apare ca întemeiată pentru plata chiriei pe luna aprilie 1999 și a utilităților
aferente nu și pentru penalitățile de întârziere pentru care nu există clauză
penală (pentru perioada în litigiu).
În ce privește cererea de revizuire și motivele invocate.
Potrivit art. 322 C. proc. civ. revizuirea unei
hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere
printre altele și atunci când s-a dat mai mult decât s-a cerut, teza ultimă de
la lit. b).
Numai că prin cererea sa revizuienta în prezenta
cauză pune în discuție temeiul de drept pe care instanța l-a avut în vedere
atunci când a admis acțiunea reclamantei ceea ce nu constituie în nici un caz
teza avută în vedere de textul invocat în cererea de revizuire astfel încât asemenea
critică poate fi formulată în cadrul căilor de atac de reformare și nu în
revizuire.
Pe de o parte, pe de altă parte în cauză nu s-a
dat nici mai mult decât s-a cerut nici ce nu s-a cerut ci exact ceea ce s-a cerut.
Totodată temeiul de drept avut în vedere de instanța de recurs este cel corect și
aceasta în mod just a fost avut în vedere la admiterea recursului respectiv a acțiunii.
Față de considerentele ce preced, Înalta Curte
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge cererea de revizuire
formulată de revizuienta S.C. A.C. S.R.L. București împotriva deciziei nr. 375
din 28 ianuarie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, ca
nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședința publică, astăzi 3
decembrie 2003.