ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4829/2003

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea introductivă de instanță, reclamanta S.C. G.C. S.A. București a chemat în judecată pe pârâta S.C. A.C. S.R.L. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța aceasta să fie obligată să-i plătească reclamantei 20.740.000 lei chirie neachitată pe luna aprilie 1999, 172.971.600 lei penalități de întârziere, 4.804.432 lei contravaloare utilități pe perioada aprilie – mai 1994 și 38.598.584 lei penalități la această din urmă sumă. În motivarea cererii se arată că între părți s-a încheiat contractul de închiriere nr. 3010 din 8 iulie 1998 pentru spațiul comercial din București, pentru o durată de 3 ani.

Pentru perioada aprilie – mai 1999 pârâta a refuzat plata chiriei. Prin sentința nr. 340 din 19 ianuarie 2001, Tribunalul București, secția comercială, a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei. S-a reținut în baza actelor depuse la dosarul cauzei că perioada pentru care reclamanta a solicitat, prin acțiune plata chiriei (aprilie – mai 1999) este ulterioară încetării contractului de închiriere. Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta susținând că între părți a operat tacita relocațiune. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins apelul ca nefondat prin decizia nr. 979 din 7 iunie 2001, pronunțată în dosarul nr. 1023/2001. S-a motivat că pretențiile reclamantei pentru plata chiriei și a contravalorii utilităților, după expirarea contractului – la 31 decembrie 1998 - sunt fără temei chiar dacă pârâta – locatoare a continuat să ocupe spațiul și după această dată.

Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs reclamanta susținând prin motivele scrise că între părți a operat tacita relocațiune astfel că în mod greșit ambele instanțe i-au respins acțiunea respectiv apelul. Prin decizia nr. 375 din 28 ianuarie 2003 pronunțată de fosta Curte Supremă de Justiție, secția comercială, în dosarul nr. 7176/2001 recursul a fost admis. A fost modificată decizia 979 din 7 iunie 2001 a Curții de Apel în sensul că a fost admis apelul reclamantei, schimbată în tot sentința nr. 340/ 2001 a Tribunalului București în sensul că s-a admis în parte acțiunea reclamantei și a fost obligată pârâta să-i plătească 25.544.432 lei cu titlu de chirie și utilități. Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție pârâta intimată a solicitat revizuirea deciziei 375 din 28 ianuarie 2003 a Curții Supreme de Justiție, invocând prevederile art. 322 pct. 2 C. proc.

civ. Se susține în esență că instanța supremă admițând acțiunea a dat mai mult decât s-a cerut, deoarece reclamanta recurentă și-a întemeiat pretențiile pe raporturile contractuale însă contractul fiind expirat pentru perioada la care se referă acțiunea pârâta revizuientă nu putea fi obligată la contravaloarea chiriei. Eventual se putea formula o acțiune având la bază un alt temei de drept. Criticile sunt neîntemeiate iar cererea de revizuire se va respinge pentru cele ce urmează. Din considerentele deciziei 375/2003 rezultă că instanța a reținut că întrucât în cauză s-a făcut dovada că după expirarea contractului (31 decembrie 1998) pârâta a continuat să dețină spațiul iar locatara (reclamanta) nu s-a opus mai mult pe perioada ianuarie – martie 1999 pârâta a achitat chiria și utilitățile.

Prin urmare în cauză sunt întrunite cerințele art. 1437 C. civ. potrivit cărora dacă după expirarea termenului stipulat prin contractul de locațiune, locatarul rămâne și e lăsat în posesie, atunci se consideră locațiunea ca reînnoită. Astfel fiind a reținut instanța acțiunea apare ca întemeiată pentru plata chiriei pe luna aprilie 1999 și a utilităților aferente nu și pentru penalitățile de întârziere pentru care nu există clauză penală (pentru perioada în litigiu). În ce privește cererea de revizuire și motivele invocate. Potrivit art. 322 C. proc. civ.

revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere printre altele și atunci când s-a dat mai mult decât s-a cerut, teza ultimă de la lit. b). Numai că prin cererea sa revizuienta în prezenta cauză pune în discuție temeiul de drept pe care instanța l-a avut în vedere atunci când a admis acțiunea reclamantei ceea ce nu constituie în nici un caz teza avută în vedere de textul invocat în cererea de revizuire astfel încât asemenea critică poate fi formulată în cadrul căilor de atac de reformare și nu în revizuire. Pe de o parte, pe de altă parte în cauză nu s-a dat nici mai mult decât s-a cerut nici ce nu s-a cerut ci exact ceea ce s-a cerut. Totodată temeiul de drept avut în vedere de instanța de recurs este cel corect și aceasta în mod just a fost avut în vedere la admiterea recursului respectiv a acțiunii.

Față de considerentele ce preced, Înalta Curte

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta S.C. A.C. S.R.L. București împotriva deciziei nr. 375 din 28 ianuarie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 3 decembrie 2003.