ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2382/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La data de 14 noiembrie

2002, reclamanta SC E. SA Eforie Nord, a chemat în judecată SC M. SRL Eforie

Nord, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța de judecată

să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 10.660 dolari S.U.A., fără T.V.A.,

cu titlu de daune interese, în scopul acoperirii prejudiciului pe care

reclamanta l-a suferit în cursul anului 2002, ca urmare a lipsei folosinței

activului H.A. din patrimoniul său, cât și a beneficiului nerealizat, precum și

la plata dobânzii legale, calculată la această sumă, de la data pronunțării

hotărârii judecătorești și până la stingerea debitului prin plată.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul de locație de gestiune

din 21 februarie 1992, având ca obiect exploatarea activului H.A. pe timp de 5

ani, prelungit ulterior până la 21 februarie 2002.

În momentul ajungerii la

termen a contractului de locație de gestiune, deși notificată, pârâta nu a

predat gestiunea și a continuat exploatarea activului menționat.

Prin întâmpinare, pârâta a

solicitat respingerea cererii, ca nefondată.

În cauză a fost efectuată o

expertiză contabilă.

Prin sentința nr. 6052/ COM

din 11 septembrie 2003, Tribunalul Constanța, secția comercială, a admis

acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei 525.315.353 lei, cu titlu

de despăgubiri, precum și dobânda legală începând cu data pronunțării

hotărârii.

S-a reținut că pârâta a

deținut activul și ulterior ajungerii la termen a contractului de locație a

gestiunii, deși din acel moment aceasta era obligată la restituirea gestiunii.

S-a mai reținut că,

într-adevăr, în favoarea pârâtei a fost instituit un drept de retenție, care îi

conferă însă acesteia o simplă detenție precară și nu culegerea fructelor.

Împotriva hotărârii primei

instanțe pârâta a declarat apel, criticile privind greșita obligare la plată în

raport de novația intervenită, în sensul transformării contractului de locație

a gestiunii în contract de leasing imobiliar cu clauză fermă de vânzare.

Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, prin decizia nr. 29/ COM din 9 februarie 2004, a respins apelul, ca

nefondat.

În motivarea acestei

hotărâri, instanța de control judiciar a apreciat că în mod judicios a statuat

prima instanță cu privire la conținutul dreptului de retenție constituit în

favoarea pârâtei.

Totodată, contractul de

leasing pentru activul H.A. nefiind încheiat până în prezent, pârâta nu poate

invoca în apărare efectele novației.

Împotriva acestei din urmă

hotărâri pârâta a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ.

S-a susținut că acordul de

voință al părților privind novația contractului s-a realizat la data de 24

octombrie 1997.

Drept urmare, de la această

dată pârâta ocupă cu acest titlu spațiul menționat, drepturile și obligațiile

reciproce urmând a fi examinate în raport de acest nou raport juridic convenit

de părți.

Față de conținutul acestui

nou raport, reclamanta nu mai are dreptul la folosința spațiului de 8 ani și,

ca atare, nu are dreptul la despăgubiri pentru pretinsa lipsă de folosință

invocată.

În concluzie, pârâta a

solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârilor pronunțate

în cauză.

Recursul este fondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Este necontestată în cauză

încheierea contractului de locație a gestiunii între reclamantă și pârâtă,

privind activul H.A. și prelungirea acestuia până la data de 21 februarie 2002.

La data de 15 septembrie

1997, reclamanta a comunicat pârâtei că cererea acesteia privind transformarea

contractului menționat în contract de leasing imobiliar cu clauză fermă de

vânzare va fi analizată în A.G.A.

La data de 24 octombrie

1997, A.G.A. societății reclamante a aprobat, în principiu, transformarea

contractului.

Ulterior pârâta a refuzat

inițierea negocierilor pentru încheierea contractului de leasing.

Drept urmare, pârâta a

sesizat instanța de judecată competentă în vederea obligării reclamantei la

respectarea hotărârii A.G.A.

Prin decizia nr. 953/ COM

din 6 octombrie 2003, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, a constatat

irevocabil că acordul de voință cu privire la transformarea contractului s-a

realizat la data de 2 noiembrie 1998, când a fost comunicată acceptarea și a

obligat SC E. SA Eforie Nord să încheie contractul pentru activul H.A.

Rezultă așadar

incontestabil, corespunzător probelor administrate, că în cauză a intervenit

novația.

Ori, prin efectul novației,

vechea obligație din contractul de locație a gestiunii a fost înlocuită cu o

altă obligație, corespunzătoare contractului de leasing imobiliar cu clauză

fermă de vânzare.

La aceeași dată vechea

obligație, valabilă, a locatarului, s-a stins și a început să producă efecte o

nouă obligație, cu privire la pârâtă.

Prin urmare, acțiunea

reclamantei s-a întemeiat pe o obligație stinsă prin efectul novației, așa

încât aceasta a fost în mod greșit admisă.

În mod eronat s-a reținut că

novația nu s-a produs, ca urmare a neîncheierii contractului de leasing

imobiliar cu clauză fermă de vânzare.

Astfel, este adevărat că,

potrivit Codului civil, noua obligație are întotdeauna un caracter contractual.

Însă, noua obligație s-a

născut, contractual, în condiții specifice O.U. nr. 88/1997, la data realizării

acordului de voință.

În acest sens, obiectul

contractului de leasing este determinat, cu referire la activul H.A., iar

prețul este determinabil în condițiile actului normativ citat și care

constituie temei legal al novației.

Așadar, lipsesc temeiurile

care să justifice concluzia că nu ar fi intervenit novația și în baza cărora să

fie admisă acțiunea reclamantei, care în susținerea cererii sale invocă drept

cauză a pretenției dedusă judecății o obligație a pârâtei, stinsă prin efectul

novației.

Se constată așadar, că

respingând apelul și menținând sentința atacată, instanța de control judiciar a

pronunțat o hotărâre supusă cazului de modificare, prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, Curtea va admite recursul și va modifica decizia

atacată, în sensul că va admite apelul declarat de pârâtă, împotriva hotărârii

primei instanțe, pe care o va schimba în tot, în sensul că va respinge acțiunea

reclamantei, ca nefondată.

Totodată, văzând și cererea

de cheltuieli dovedită cu actele depuse la dosar, intimata reclamantă va fi

obligată la plata cheltuielilor de judecată, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâta SC M. SRL Eforie Nord, împotriva deciziei nr. 29/ COM din 9 februarie

2004 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, pe care o modifică, admite

și apelul formulat de aceeași parte împotriva sentinței civile nr. 6052 din

septembrie 2003, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția comercială, pe care

o schimbă în tot, în sensul că respinge acțiunea reclamantei SC E. SA Eforie

Nord.

Obligă intimata reclamantă

SC E. SA Eforie Nord la plata sumei de 19.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 7 aprilie 2005.