ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2382/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 14 noiembrie 2002, reclamanta SC E. SA Eforie Nord, a chemat în judecată SC M. SRL Eforie Nord, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța de judecată să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 10.660 dolari S.U.A., fără T.V.A., cu titlu de daune interese, în scopul acoperirii prejudiciului pe care reclamanta l-a suferit în cursul anului 2002, ca urmare a lipsei folosinței activului H.A. din patrimoniul său, cât și a beneficiului nerealizat, precum și la plata dobânzii legale, calculată la această sumă, de la data pronunțării hotărârii judecătorești și până la stingerea debitului prin plată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul de locație de gestiune din 21 februarie 1992, având ca obiect exploatarea activului H.A. pe timp de 5 ani, prelungit ulterior până la 21 februarie 2002. În momentul ajungerii la termen a contractului de locație de gestiune, deși notificată, pârâta nu a predat gestiunea și a continuat exploatarea activului menționat. Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii, ca nefondată. În cauză a fost efectuată o expertiză contabilă. Prin sentința nr. 6052/ COM din 11 septembrie 2003, Tribunalul Constanța, secția comercială, a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei 525.315.353 lei, cu titlu de despăgubiri, precum și dobânda legală începând cu data pronunțării hotărârii.

S-a reținut că pârâta a deținut activul și ulterior ajungerii la termen a contractului de locație a gestiunii, deși din acel moment aceasta era obligată la restituirea gestiunii. S-a mai reținut că, într-adevăr, în favoarea pârâtei a fost instituit un drept de retenție, care îi conferă însă acesteia o simplă detenție precară și nu culegerea fructelor. Împotriva hotărârii primei instanțe pârâta a declarat apel, criticile privind greșita obligare la plată în raport de novația intervenită, în sensul transformării contractului de locație a gestiunii în contract de leasing imobiliar cu clauză fermă de vânzare. Curtea de Apel Constanța, secția comercială, prin decizia nr. 29/ COM din 9 februarie 2004, a respins apelul, ca nefondat.

În motivarea acestei hotărâri, instanța de control judiciar a apreciat că în mod judicios a statuat prima instanță cu privire la conținutul dreptului de retenție constituit în favoarea pârâtei. Totodată, contractul de leasing pentru activul H.A. nefiind încheiat până în prezent, pârâta nu poate invoca în apărare efectele novației. Împotriva acestei din urmă hotărâri pârâta a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. S-a susținut că acordul de voință al părților privind novația contractului s-a realizat la data de 24 octombrie 1997. Drept urmare, de la această dată pârâta ocupă cu acest titlu spațiul menționat, drepturile și obligațiile reciproce urmând a fi examinate în raport de acest nou raport juridic convenit de părți.

Față de conținutul acestui nou raport, reclamanta nu mai are dreptul la folosința spațiului de 8 ani și, ca atare, nu are dreptul la despăgubiri pentru pretinsa lipsă de folosință invocată. În concluzie, pârâta a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârilor pronunțate în cauză. Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Este necontestată în cauză încheierea contractului de locație a gestiunii între reclamantă și pârâtă, privind activul H.A. și prelungirea acestuia până la data de 21 februarie 2002. La data de 15 septembrie 1997, reclamanta a comunicat pârâtei că cererea acesteia privind transformarea contractului menționat în contract de leasing imobiliar cu clauză fermă de vânzare va fi analizată în A.G.A.

La data de 24 octombrie 1997, A.G.A. societății reclamante a aprobat, în principiu, transformarea contractului. Ulterior pârâta a refuzat inițierea negocierilor pentru încheierea contractului de leasing. Drept urmare, pârâta a sesizat instanța de judecată competentă în vederea obligării reclamantei la respectarea hotărârii A.G.A. Prin decizia nr. 953/ COM din 6 octombrie 2003, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, a constatat irevocabil că acordul de voință cu privire la transformarea contractului s-a realizat la data de 2 noiembrie 1998, când a fost comunicată acceptarea și a obligat SC E. SA Eforie Nord să încheie contractul pentru activul H.A. Rezultă așadar incontestabil, corespunzător probelor administrate, că în cauză a intervenit novația.

Ori, prin efectul novației, vechea obligație din contractul de locație a gestiunii a fost înlocuită cu o altă obligație, corespunzătoare contractului de leasing imobiliar cu clauză fermă de vânzare. La aceeași dată vechea obligație, valabilă, a locatarului, s-a stins și a început să producă efecte o nouă obligație, cu privire la pârâtă. Prin urmare, acțiunea reclamantei s-a întemeiat pe o obligație stinsă prin efectul novației, așa încât aceasta a fost în mod greșit admisă. În mod eronat s-a reținut că novația nu s-a produs, ca urmare a neîncheierii contractului de leasing imobiliar cu clauză fermă de vânzare. Astfel, este adevărat că, potrivit Codului civil, noua obligație are întotdeauna un caracter contractual.

Însă, noua obligație s-a născut, contractual, în condiții specifice O.U. nr. 88/1997, la data realizării acordului de voință. În acest sens, obiectul contractului de leasing este determinat, cu referire la activul H.A., iar prețul este determinabil în condițiile actului normativ citat și care constituie temei legal al novației. Așadar, lipsesc temeiurile care să justifice concluzia că nu ar fi intervenit novația și în baza cărora să fie admisă acțiunea reclamantei, care în susținerea cererii sale invocă drept cauză a pretenției dedusă judecății o obligație a pârâtei, stinsă prin efectul novației. Se constată așadar, că respingând apelul și menținând sentința atacată, instanța de control judiciar a pronunțat o hotărâre supusă cazului de modificare, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va admite recursul și va modifica decizia atacată, în sensul că va admite apelul declarat de pârâtă, împotriva hotărârii primei instanțe, pe care o va schimba în tot, în sensul că va respinge acțiunea reclamantei, ca nefondată. Totodată, văzând și cererea de cheltuieli dovedită cu actele depuse la dosar, intimata reclamantă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC M. SRL Eforie Nord, împotriva deciziei nr. 29/ COM din 9 februarie 2004 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, pe care o modifică, admite și apelul formulat de aceeași parte împotriva sentinței civile nr. 6052 din septembrie 2003, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția comercială, pe care o schimbă în tot, în sensul că respinge acțiunea reclamantei SC E. SA Eforie Nord. Obligă intimata reclamantă SC E. SA Eforie Nord la plata sumei de 19.000.000 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2005.