ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1848/2004

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1848/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin decizia nr. 953/Com din 6

octombrie 2003, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, a admis

recursurile declarate de intervenientele SC E.N.L.T. SNC Eforie Nord și SC

M.A.R. SRL Eforie Nord, împotriva sentinței nr. 1407/Com din 25 martie 2003,

pronunțată de Tribunalul Constanța, secția comercială, în dosarul nr.

2277/Com/2002.

A modificat în parte sentința

recurată, în sensul că admite, ca fondate, cererile formulate de

recurentele-interveniente SC E.N.L.T. SRL și SC M.A.R. SRL și obligă pârâta, SC

E.F.N. SA, la respectarea pct. 8 din Hotărârea A.G.A. din 24 octombrie 1997, cu

privire la transformarea contractului de locație a gestiunii în contract de

leasing cu clauză irevocabilă de vânzare, sens în care se dispune obligarea

pârâtei de a încheia un astfel de contract pentru activele Complex L. și Hotel

A., cu clauză fermă de vânzare.

Menține celelalte dispoziții.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

recurs a reținut, în esență, în opoziție cu tribunalul, că, pe ordinea de zi a

ședinței A.G.A. din 24 octombrie 1997, din cadrul societății pârâte, s-a aflat,

printre altele și pct. 8, privind supunerea spre aprobare a cererii de

transformare a contractului de locație sau închiriere în contract de leasing

imobiliar, conform H.G. nr. 457/1997.

Or, A.G.A. din 24 octombrie 1997 a

aprobat, în principiu, cererile locatarilor recurenți, cu mențiunea că

documentația urmează a fi transmisă, spre analiză și decizie, la S.I.F.

Transilvania și F.P.S., situație rezultată din adresa nr. 6742 din 2 noiembrie

1998.

Cum cererile locatarilor au fost

aprobate, așa cum s-a arătat anterior, instanța de apel a apreciat că, în

realitate, transmiterea, spre analiză și decizie, către S.I.F. Transilvania și

F.P.S., se referă doar la documentația tehnică, aferentă investițiilor

efectuate de locatari, valoarea acestora și importanța lor, precum și la

valoarea totală a activului, cu raportare procentuală a valorii investițiilor

la valoarea activului.

Cum acordul dat de reprezentații în

A.G.A. ai S.I.F. Transilvania și F.P.S. – acționarii majoritari cu privire la

transformarea contractului de locație în contract de leasing imobiliar nu era

afectat de nici o condiție suspensivă, instanța de recurs a reținut, în

concluzie, că momentul în care s-a întrunit voința celor două părți, în

legătură cu transferul dreptului de proprietate, este acela al notificării

acceptării ofertei și luării la cunoștință despre această acceptare de

reclamanta-intimată și, ca atare, revocarea acestei acceptări, după această

dată, nu mai are nici o relevanță juridică.

Această decizie a fost atacată, în

temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și art. 324 și 327 C. proc. civ., cu o

primă cerere de revizuire de către pârâta SC E.F.N. SA Eforie Nord, în

contradictoriu cu C.L. și SC E.N.L.T. SRL Eforie Nord (dosar nr. 2695/2003 al Curții

Supreme de Justiție, secția comercială).

În motivarea cererii, petenta, SC

E.F.N. SA Eforie Nord, arată că, prin acțiunea înregistrată la Tribunalul

Constanța, sub nr. 2277/Com/ 2002, reclamantul C.L. a chemat în judecată pe

pârâta SC E.F.N. SA Eforie Nord, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe

care o va pronunța, să dispună, în principal:

- anularea hotărârii A.G.A. a SC

E.F.N. SA din 23 martie 2002;

- obligarea SC E.F.N. SA, la

respectarea pct. 8 din Hotărârea A.G.A. din 24 octombrie 1997, cu privire la

transformarea contractului de locație de gestiune nr. 1364 din 5 martie 1992,

în contract de leasing imobiliar cu clauză fermă de cumpărare.

Mai precizează petenta că, în cauză,

au formulat cerere de intervenție principală SC M.A.R. SRL și cerere de

intervenție accesorie SC E.N.L.T. SRL, societate al cărui administrator este

reclamantul C.L.

Prin sentința nr. 1407/Com din 25

martie 2003, Tribunalul Constanța, secția comercială, a respins acțiunea

formulată de reclamantul C.L. și a admis excepția lipsei calității procesuale a

reclamantului C.L., invocată de pârâta SC E.F.N. SA.

Prin aceeași sentință s-a respins,

ca nefondată, cererea intervenientei principale SC M.A.R. SRL și intervenientei

accesorii SC E.N.L.T. SRL, pentru transformarea contractelor de locație în

contract de leasing.

Prin decizia atacată (nr. 953 din 6

octombrie 2003) pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, în

recurs și, deci, irevocabilă, s-a admis recursurile declarate de

intervenientele SC M.A.R. SRL și SC E.N.L.T. SRL și s-a modificat în parte

hotărârea recurată, în sensul că admite, ca fondate, cererile formulate de cele

două interveniente.

Totodată, prin aceeași decizie,

pârâta, SC E.F.N. SA, a fost obligată să respecte pct. 8 din Hotărârea A.G.A.

din 24 octombrie 1997, cu privire la transformarea contractelor de locație în

contracte leasing imobiliar, cu clauză irevocabilă de vânzare și, ca urmare,

pârâta a fost obligată la încheierea contractelor pentru hotelul A. (deținut de

SC M.A.R. SRL) și hotelul L. (deținut de SC E.N.L.T. SRL).

Or, această decizie este contrară sentinței nr. 4869 din 11

iulie 2003, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția comercială, rămasă

definitivă, prin care a fost admisă cererea formulată de reclamanta, SC

E.N.L.T. SRL, împotriva pârâtei, SC E.F.N. SA, care a fost obligată să

plătească reclamantei suma de 8.423.265.998 lei, reprezentând valoarea

investițiilor și datoriilor efectuate de locatară asupra activului - hotel L. -

în perioada derulării contractului de locație de gestiune nr. 1364/1992, fiind

instituit, totodată, prin aceeași sentință, un drept de retenție în favoarea

reclamantei SC E.N.L.T. SRL, asupra activului până la plata integrală a sumei

datorate.

Cum, din conținutul acestor

hotărâri, din care prima (decizia nr. 953 din 6 octombrie 2003) este

irevocabilă, iar cea de a doua (sentința nr. 4869 din 11 iulie 2003) este

definitivă, ar rezulta, în opinia revizuentei, că acestea conțin dispoziții

potrivnice, în sensul că, prin decizia nr. 953/2003, a fost obligată să vândă intervenientei,

SC E.N.L.T. SRL, hotelul L., iar prin sentința nr. 4869/2003, să cumpere

îmbunătățirile și dotările aduse de aceasta hotelului L., în sumă de

8.423.265.998 lei, ceea ce, altfel spus, înseamnă că, prin soluțiile

pronunțate, pârâtei i se creează un important prejudiciu, datorită faptului că,

prin aducerea la îndeplinire a dispozițiilor contradictorii ale celor două

hotărâri, rezultă, în ultimă analiză, că ea a fost obligată să vândă activul,

fără a se prevedea, în sarcina intervenientei, obligația achitării prețului

corespunzător al hotelului, element esențial a vânzării, astfel că, potrivit

soluțiilor pronunțate în cauză, aceasta ar urma să exploateze imobilul cu titlu

gratuit, întrucât revizuienta nu mai are nici un mijloc juridic de stabilire a

prețului, acesta urmând a fi impus, într-o eventuală negociere, de SC E.N.L.T.

SRL (cumpărător), ceea ce este în contradicție cu dispozițiile legale, care

reglementează contractul de vânzare-cumpărare.

Prin încheierea din 26 februarie

2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a dispus, în

temeiul art. 164 C. proc. civ., conexarea la această cauză și a cererii de

revizuire (ce a format obiectul dosarului nr. 347/2004 al Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția comercială), formulată de aceeași revizuientă și

împotriva aceleiași hotărâri (decizia nr. 953 din 6 octombrie 2003, pronunțată

de Curtea de Apel Constanța, secția comercială) cerere formulată în

contradictoriu cu cealaltă intervenientă, respectiv, SC M.A.R. SRL și prin care,

de asemenea, se invocă aceleași motive, adică că decizia nr. 953 din 6

octombrie 2003 ar fi potrivnică, de data aceasta, sentinței nr. 1815 din 21

martie 2003, definitivă și irevocabilă.

În dezvoltarea motivelor din această

cerere de revizuire, a doua revizuientă susține, așa cum a arătat și în

cealaltă cerere, că, prin decizia nr. 953 din 6 octombrie 2003, pronunțată în

recurs și, deci, irevocabilă, s-a admis recursurile intervenientelor SC M.A.R.

SRL și SC E.N.L.T. SRL, cu modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul

că admite, ca fondate, cererile formulate de cele două interveniente, cu

consecința obligării pârâtei, SC E.F.N. SA, să respecte pct. 8 din Hotărârea

A.G.A. din 24 octombrie 1997, cu privire la transformarea contractelor de

locație în contracte de leasing, cu clauză irevocabilă de vânzare, sens în care

s-a dispus obligarea revizuentei, în calitate de pârâtă, să încheie un astfel

de contract, cu privire la hotelul A., cu intervenienta SC M.A.R. SRL, care a

făcut obiectul contractului de locație de gestiune nr. 1062 din 21 decembrie

1992.

Or, această decizie, prin care

pârâta, SC E.F.N. SA, a fost obligată să înstrăineze activul - hotel A. -

proprietatea sa, către intervenienta SC M.A.R. SRL, este potrivnică sentinței

nr. 1815 din 21 martie 2003 a Tribunalului Constanța, definitivă și

irevocabilă, prin care a fost admisă cererea formulată de SC E.F.N. SA și s-a

dispus evacuarea SC M.A.R. SRL din activul A.

Totodată, revizuienta mai arată în

susținerile sale că, prin aceeași sentință, s-a admis și cererea

reconvențională, formulată de pârâta SC M.A.R. SRL și, ca urmare, reclamanta SC

E.F.N. SA a fost obligată să plătească acesteia suma de 1.431.489.225 lei, cu

titlu de contravaloare a investițiilor, precum și suma de 44.252.012 lei,

reprezentând contravaloare dotări aduse activului de către pârâtă, în perioada

derulării contractului de locație de gestiune nr. 1062 din 21 februarie 1992,

instanța dispunând și instituirea unui drept de retenție în favoarea pârâtei,

SC M.A.R. SRL, asupra activului, până la restituirea integrală a debitului.

Or, în aceste circumstanțe, este

evident că există contradicții între cele două hotărâri, ambele irevocabile,

deoarece, prin prima decizie, respectiv, decizia nr. 953 din 6 octombrie 2003,

revizuienta a fost obligată să vândă hotelul A. către reclamantă, iar prin cea

de a doua, să cumpere îmbunătățirile și dotările aduse activului de către

reclamanta-reconvențională, aceasta în afara faptului că, din cele expuse,

rezultă că instanța, respectiv, Curtea de Apel Constanța, nu a avut în vedere,

la pronunțarea soluției, lipsa elementelor esențiale ale contractului, cu

referire specială la prețul hotelului, astfel că, în acest context, s-a ajuns

la situația contradictorie ca reclamanta, SC E.F.N. SA, să fie obligată să

înstrăineze bunul și, deci, să piardă calitatea de proprietar, fără a dobândi

prețul acestuia în schimb, să fie obligată să plătească pârâtei contravaloarea

investițiilor și îmbunătățirilor, ceea ce echivalează cu dobândirea de către

pârâtă a proprietății activului, fără să plătească prețul acestuia și, peste

toate acestea, să încaseze de la reclamantă și contravaloarea lucrărilor

efectuate.

De asemenea, revizuienta invocă și

imposibilitatea practică de executare a celor două hotărâri, dat fiind

contradicția existentă între acestea, așa cum a demonstrat-o prin susținerile

scrise depuse la dosar și o confirmă probele administrate în cauză.

Cererea de revizuire formulată în

cauză, cu mențiunea că cea de a doua cerere a fost conexată la prima cerere,

respectiv, dosarul nr. 347/2001 al Curții Supreme de Justiție, secția

comercială, a fost conexat la dosarul  nr. 2695/2003 al aceleiași instanțe, nu

este fondată.

Revizuirea, potrivit art. 322 și

urm. C. proc. civ., fiind o cale extraordinară de atac, nu se poate exercita

decât pentru motivele și în condițiile prevăzute limitativ de lege.

În revizuire, nu se pune problema

realizării unui control judiciar, ci a unei judecăți pe temeiul unor elemente

ce nu puteau fi avute în vedere la pronunțarea hotărârii a cărui revizuire se

solicită.

Din acest punct de vedere se

constată că revizuienta a invocat, în sprijinul admiterii cererii, în esență,

faptul că decizia atacată nr. 953 din 6 octombrie 2003, pronunțată de Curtea de

Apel Constanța, secția comercială, irevocabilă, prin care s-a dispus, în urma

admiterii recursurilor declarate de intervenientele SC M.A.R. SRL și SC

E.N.L.T. SRL, obligarea pe fond a pârâtei-revizuiente, SC E.F.N. SA, la

respectarea pct. 8 din Hotărârea A.G.A. din 24 octombrie 1997, privind

transformarea contractelor de locație în contracte de leasing, cu clauză

irevocabilă de vânzare, ar fi contradictorie cu sentințele nr. 4869 din 11

iulie 2003 și nr. 1815 din 21 martie 2003, pronunțate de Tribunalul Constanța,

secția comercială, de asemenea, definitive și irevocabile, prin care, prin

prima hotărâre, pârâta-revizuientă a fost obligată, pe fond, să plătească

intimatei, SC E.N.L.T. SRL, suma de 8.423.265.998 lei, cu titlu de

contravaloare a investițiilor și dotărilor aduse activului pe perioada

derulării contractului de locație de gestiune nr. 1364 din 5 martie 1992, cu

instituirea unui drept de retenție până la plata integrală a debitului, iar

prin cea de a doua hotărâre, respectiv, sentința nr. 1815 din 21 martie 2003,

pronunțată de aceeași instanță, de asemenea, definitivă și irevocabilă, să

plătească reclamantei reconvenționale, SC M.A.R. SRL, suma de 1.431.489.225

lei, cu titlu de contravaloare investiții, precum și 44.252.012 lei

contravaloare dotări, cu instituirea, de asemenea, a unui drept de retenție în

favoarea acestei părți.

Or, în contextul în care, prin

decizia atacată, respectiv, decizia 953 din 6 octombrie 2003, revizuienta a

fost obligată la respectarea pct. 8 din Hotărârea A.G.A. din 24 octombrie 1997

sau, în alți termeni, să vândă imobilele care au făcut obiectul contractului de

locație de gestiune nr. 1364 din 5 martie 1992 și nr. 1062 din 21 februarie

1992, către intimate, este evident că nu poate fi considerată potrivnică

sentințelor nr. 4869 din 11 iulie 2003 și nr. 1815 din 21 martie 2003,

pronunțate de Tribunalul Constanța, rămase definitive și irevocabile, prin care

a fost obligată să plătească intimatelor contravaloarea investițiilor și

dotărilor efectuate în imobilele respective, deoarece, din cele expuse, rezultă

că prima acțiune, soluționată irevocabil prin decizia menționată anterior (nr.

953/2003), a avut ca obiect obligația de a face, pe când celelalte două acțiuni

au avut ca obiect plata contravalorii lucrărilor executate (în caz contrar,

existând posibilitatea ca revizuienta să se îmbogățească fără just temei, în

dauna intimatelor) astfel că, în cauză, nu există identitate de obiect în

privința acțiunilor soluționate prin cele 3 hotărâri irevocabile.

Totodată, se mai reține că acțiunea,

care a format obiectul dosarului nr. 2277/Com/2002, al Tribunalului Constanța,

secția comercială, și care a fost soluționată prin sentința nr. 1407/Com din 25

martie 2003, modificată ulterior, în recurs, prin decizia nr. 953/Com din 6

octombrie a Curții de Apel Constanța, secția comercială, a fost promovată de

reclamantul C.L., pe când acțiunea soluționată prin sentința nr. 4869 din 11

iulie 2003 a fost promovată de reclamanta SC E.N.L.T. SRL, deci, de către

persoane diferite, astfel că nu se poate reține identitatea nici cu privire la

acest aspect.

De asemenea, acțiunea, soluționată

prin sentința nr. 1815 din 21 martie 20903 a Tribunalului Constanța, rămasă

definitivă și irevocabilă, a fost promovată, în calitate de reclamantă, de

revizuienta SC E.F.N. SA și, ca atare, nici în ceea ce privește această

hotărâre nu există identitate de părți, în raport cu acțiunea soluționată

irevocabil, prin decizia atacată (nr. 953/2003), care a fost promovată de reclamantul

C.L.

În concluzie, față de toate cele

arătate, se constată că, chiar dacă soluțiile au fost pronunțate în dosare

deosebite, nu sunt îndeplinite cerințele art. 322 pct. 7 C. proc. civ., pentru

a atrage anularea celei din urmă hotărâri (decizia nr. 954/2003), întrucât

aceasta nu încalcă autoritatea de lucru judecat rezultată din sentințele nr. 4869/2003

și 1815/2003 ale Tribunalului Constanța, întrucât, așa cum s-a arătat în speță,

nu se poate reține că există tripla identitate de părți, obiect și cauză,

elemente caracteristice puterii de lucru judecat.

Așa fiind cererea de revizuire

formulată în cauză, urmează a fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge cererea de revizuire a deciziei nr. 953 din 6 octombrie

2003, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în dosarul nr. 847/2003,

formulată de revizuenta SC E.F.N. SA Eforie Nord, ca nefiind fondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 20 mai 2004.