ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1247/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1123 din 22 februarie 2007 pronunțată în dosarul nr. 382/118/2006 al Tribunalului Constanța, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC T., H., R.M.N. SA Eforie Nord împotriva pârâtei SC T.T. SRL Eforie Nord, cu 8.000 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 127.050 lei cu titlu de daune-interese cauzate, în perioada 2004 - 2005, ca urmare a lipsei de folosință a activului Hotel J. și a beneficiului nerealizat, precum și plata dobânzilor aferente este neîntemeiată.

Pârâta a utilizat imobilul din litigiu în temeiul contractului de locație de gestiune nr. 1072 din 21 februarie 1992, transformat prin novație în contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare-cumpărare, motiv pentru care prin decizia civilă nr. 235/2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis acțiunea reclamantei SC T.T. SRL obligând pârâta SC T.H.R. Marea Neagră SA să încheie contractul de leasing. În aceste condiții, arată tribunalul este nefondată susținerea reclamantei privind utilizarea de către pârâtă a bunului în absența unui titlu locativ precum și aceea referitoare la îndeplinirea condiției răspunderii civile delictuale, prevăzută de art. 998 C. civ.

Apelul declarat de reclamantă a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 152 din 28 iunie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ și fiscal, cu motivarea că pârâta a justificat titlul în baza căruia deține imobilul, reclamanta fiind în culpă pentru neexecutarea hotărârii judecătorești prin care a fost obligată la încheierea contractului de leasing imobiliar, astfel că în realitate aceasta își invocă propria culpă. De asemenea, s-a respins și critica referitoare la omisiunea instanței de fond de a se pronunța explicit și asupra capătului de cerere referitor la plata dobânzilor în considerarea faptului că aceasta având un caracter accesoriu putea fi admis doar dacă și primul petit era admis, nu și în ipoteza contrară.

În privința cheltuielilor de judecată la plata cărora reclamanta a fost obligată, instanța de apel a apreciat că tribunalul a aplicat corect prevederile art. 274 C. proc. civ., în condițiile în care nu s-a dovedit că se impune reducerea onorariului avocațial raportat la obiectul pricinii și munca prestată. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC T.H.R. Marea Neagră SA Eforie Nord criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor recurenta invocă faptul că în mod greșit instanța de apel a apreciat că răspunderea SC T.T. SRL ar fi de natură contractuală în condițiile în care prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție evocată, nu s-au stabilit elementele esențiale ale viitorului contract, respectiv, prețul, durata, redevența și nici data novației, instanțele care au soluționat acele litigii nefiind investite cu o cerere privind stabilirea datei novației.

Pe de altă parte, contractul de leasing nu a fost încheiat până în prezent și oricum nu poate acoperi perioada din litigiu, astfel că pârâta are posibilitatea utilizării imobilului în absența oricărui titlu, în condițiile în care decizia nr. 2335/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu retroactivează. Al doilea motiv, vizează nelegalitatea deciziei sub aspectul interpretării dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., care conferă judecătorului posibilitatea de a cenzura cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina părții care a pierdut procesul, fără ca în acest mod să intervină în raportul juridic decurgând din contractul de asistență și fără a se impune dovedirea necesității reducerii cuantumului onorariului avocațial.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate raportat la prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., curtea constată că este nefondat. Primul motiv de recurs este neîntemeiat, deoarece, contrar celor susținute de recurentă instanța de apel nu a reținut că răspunderea intimatei ar fi de natură contractuală, ci dimpotrivă a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, temei de drept invocat prin acțiune, pentru că SC T.T. SRL deține imobilul din litigiu în baza unui contract de locație de gestiune care își prelungește efectele prin novație până la încheierea contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, la încheierea căruia recurenta de azi a fost obligată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, ceea ce exclude ideea referitoare la lipsa unui titlu.

În acest context și argumentul recurentei conform căreia lipsa titlului deriva și din împrejurarea că până în prezent nu s-a încheiat contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare-cumpărare în condițiile în care prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nu s-au stabilit principalele elemente ale contractului nu poate fi avut în vedere pe de o parte pentru că o hotărâre judecătorească irevocabilă nu poate fi cenzurată în acest mod, iar pe de altă parte deoarece în sarcina recurentei s-a stabilit obligația încheierii contractului, situație în care în realitate, după cum corect a reținut și instanța de apel, reclamanta își invocă propria culpă.

Referitor la cel de al doilea motiv de recurs, curtea reține de asemenea că este nefondat, cu precizarea că deși este corectă interpretarea că cenzurarea cheltuielilor de judecată nu este echivalentă cu imixtiunea în raportul juridic decurgând din contractul de asistență juridică, aceasta nu poate avea drept consecință modificarea soluției, deoarece raportat la criteriile stabilite de lege prin art. 273 alin. (3) C. proc. civ., nu s-a putut constata motivat că onorariul este nepotrivit de mare față de valoarea pricinii sau munca depusă de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC T.H.R. Marea Neagră SA Eforie Nord împotriva deciziei civile nr. 152/ COM din 28 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2008.