ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3350/2009

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată formulată, la data de 13 noiembrie 2003, reclamanta SC V. SA a chemat în judecată pe pârâta SC A. SRL pentru a fi obligată la plata sumei de 4.154.526.007 lei (ROL) reprezentând 1.312.212.610 lei contravaloare locație datorată, 1.618.216.143 ROL penalități aferente locației neachitate și 1.224.097.254 ROL datorii achitate de SC V. SA, proprietara activului în contul locatarului SC A. SRL, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în anul 1993, părțile au încheiat un contract de locație de gestiune nr. 2731 din 23 iunie 1993 prin care i-a închiriat pârâtei locația gestiunii „Complexul V.B.”, activ aflat în proprietatea SC V. SA La data de 01 ianuarie 1996 din SC V. SA s-a divizat SC B. SA care a preluat în patrimoniul său vilele ce au făcut obiectul contractului de locație de gestiune, inclusiv contractul de locație de gestiune nr. 2731/1993, al cărui unic administrator a fost semnatarul contractului, până în anul 2001. În perioada 1996 - 2000 părțile au încheiat mai multe acte adiționale la contractul de locație de gestiune, însă din anul 2000 pârâta nu a mai plătit chiria pentru activ decât anumite sume, mai mici decât cele datorate.

În anul 2002, reclamanta a hotărât ca SC B. SA să fuzioneze prin absorbție cu SC V. SA, situație în care Complexul V.B. a revenit în patrimoniul SC V. SA semnatara contractului de locație de gestiune, prilej cu care reclamanta a achitat toate datoriile acumulate de SC B. către terți. S-a luat act la termenul de judecată din 15 martie 2005 că reclamanta a făcut dovada schimbării denumirii din SC V. SA în SC T.H.R. SA Eforie Nord. Prin sentința civilă nr. 2179/ COM din 25 aprilie 2006, Tribunalul Constanța, secția comercială, s-a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la plata sumei de 1.060.402.549 lei reprezentând contravaloare locație neachitată în perioada 1 ianuarie 2000 – 31 decembrie 2002 și 2.378.339.312 lei reprezentând penalități de întârziere pentru aceeași perioadă și la plata sumei de 74.690.260 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin aceeași sentință a fost respins capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei privind suma achitată de reclamantă în contul pârâtei, ca locație Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că părțile au încheiat contractul de locațiune de gestiune nr. 2371 din 23 iunie 1993 potrivit căruia reclamanta în calitate de locator s-a obligat să predea pârâtei gestiunea, Complex V.B., amplasat în stațiunea turistică V., iar pârâta, în calitate de locatar, s-a obligat să achite contravaloarea prețului taxei de locație și cheltuielile de susținere a activității, la termenele stabilite prin contract. Prin același contract părțile au prevăzut penalități în cazul neachitării prețului stabilit la scadență.

Pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile de plată asumate prin contractul de gestiune, situație în care aceasta a fost obligată la plata debitului datorat și a penalităților aferente pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 31 octombrie 2002. Împotriva acestei sentințe pârâta a declarat apel criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia civilă nr. 26/ COM din 11 februarie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, s-a admis apelul și a fost schimbată, în parte, sentința atacată în sensul că a fost obligată pârâta la plata sumei de 778.184.885 lei Rol (77.819 lei Ron) reprezentând contravaloare locație în perioada 1 ianuarie 2000 – 31 decembrie 2002; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Împotriva acestei decizii, pârâta SC A. SRL. a declarat recurs, care a fost respins prin decizia civilă nr. 3604 din 2 decembrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială. Pentru a pronunța astfel, instanța de recurs a reținut că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a plăti contravaloarea locației de gestiune calculată conform art. 9 alin. (2) din contract și că părțile au prevăzut răspunderea beneficiarei locației sub forma penalităților de întârziere, situație în care în mod corect instanța de apel a obligat pârâta la plata sumei de 778.184.885 ROL (77.819 RON) reprezentând contravaloarea locației pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 31 decembrie 2002, stabilită prin raportul de expertiză efectuat în apel, menținând celelalte dispoziții cu privire la penalitățile de întârziere acordate și la cheltuielile de judecată.

În ceea ce privește critica recurentei vizând obligarea greșită la TVA-ul aferent, instanța supremă a respins-o întrucât aceasta a fost formulată pentru prima dată în recurs, fapt pentru care nu poate fi analizată în recurs „omisso medio”. La data de 22 aprilie 2008, pârâta SC A. SRL Constanța a formulat o cerere de îndreptare a deciziei nr. 26/ COM din 11 februarie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 281 1 cu referire la art. 281 2 C. proc.

civ., în sensul că, instanța de apel, în mod eronat, a considerat suma de 77.819 lei neachitată (suma locației pentru perioada 01 ianuarie 2000-31 decembrie 2002), întrucât această sumă a fost achitată integral, situație în care nu datorează penalitățile de întârziere și cheltuielile de judecată; a mai solicitat completarea hotărârii judecătorești în sensul precizării sumei care reprezintă TVA-ul din suma pretins datorată, pe care pârâta consideră că nu o datorează. Prin decizia nr. 92/ COM din 22 mai 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de lămurire/completare a deciziei nr. 26/ COM din 11 februarie 2008 a Curții de Apel Constanța formulată de pârâta SC A. SRL Constanța, în temeiul art. 281 1 cu referire la art. 281 2 C. proc.

civ. Pentru a pronunța această decizie, Curtea de apel a apreciat, în esență, că prin cererea formulată de pârâtă se urmărește modificarea dispozitivului hotărârii, fapt neprevăzut de legiuitor pentru hotărârile împotriva cărora pot fi exercitate de părți în căile de atac, iar pârâta a înțeles a aborda calea de atac a recursului. Ulterior acestei din urmă decizii, pârâta a formulat, la data de 28 ianuarie 2009, o cerere de lămurire a înțelesului dispozitivului din decizia nr. 26/ COM din 11 februarie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal.

În motivarea acestei cererii, pârâta a solicitat lămurirea înțelesului din dispozitivul deciziei invocate în sensul de a se preciza distinct în considerentele hotărârilor nr. 26/ COM din 11 februarie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal și nr. hotărârii nr. 92/ COM din 22 mai 2008 a aceleiași instanțe, cuantumul locației și cuantumul penalităților de întârziere, întrucât există inadvertență între considerentele hotărârii și dispozitivul decizie nr. 26/ COM din 11 februarie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal.

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu de la 18 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 26/ COM din 11 februarie 2008 Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această încheiere, Curtea de apel a constatat că sumele solicitate de pârâta au fost clar explicate în considerentele deciziei, astfel pârâta datorează un debit, prețul locației de gestiune, în sumă de 77.819 lei și 237.904 lei penalități de întârziere; în ceea ce privește penalitățile, curtea de apel a avut în vedere cuantumul stabilit de prima instanță, deoarece cel stabilit în apel prin expertiza efectuată în cauză era cu mult mai mare, suma de 704.786 lei, ceea ce i-ar fi creat o situație mai grea în propria cale de atac.

La data de 28 ianuarie 2009, pârâtă SC A. SRL a declarat recurs împotriva încheierii din camera de consiliu de la 18 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 3387/36/2006 pârâtă

SC A. SRL.

În motivarea recursului pârâta arată că nu rezultă dacă suma de 778.184.885 ROL (77819 lei RON) reprezentând contravaloarea locației este însumată în contravaloarea penalităților de întârziere. Ori, în considerentele hotărârii pronunțată în apel această sumă reprezintă numai cuantumul locației cu penalitățile de întârziere pentru perioada 2000 - 2002, iar în dispozitivul deciziei este trecută suma cu titlu de preț al locației. În aceste condiții recurenta susține că există o inadvertență între considerentele hotărârii și dispozitivul acesteia, fiind neclare sumele datorate, în raport de soluția dată în apel, care se referă numai la suma datorată cu titlu de preț al locației. În continuare recurenta susține critici pe fondul cauzei, cu referire la cuantumul sumelor stabilite prin cele două expertize efectuate în fond și apel.

Mai arată pârâta, într-o descriere amplă, că a formulat obiecțiuni privind sumele stabilite de expertizele efectuate în cauză, deoarece în considerentele deciziei se referă la prețul locației și penalitățile de întârziere, iar în dispozitivul deciziei este trecut doar cuantumul prețului locației. Distinct recurenta critică încheierea și sub aspectul cheltuielilor de judecată care trebuie lămurite în temeiul aceluiași text de lege invocat, în sensul de a fi exonerată de la plata acestora. Invocă ca temei al recursului dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., cu referire la art. 281 1 alin. (1) C. proc. civ. Recursul este nefondat, conform considerentelor ce se vor expune în continuare: Criticile formulate de recurentă în temeiul motivului de nelegalitate înscris la pct. 9 al art. 304 C. proc.

civ., cu referire la lămurirea dispozitivului deciziei invocate nu se circumscriu acestui text de lege evocat, întrucât lămurirea despre care face vorbire recurenta se referă fără nici un fel de dubiu la fondul cauzei. Or, în sensul art. 281 1 alin. (1) C. proc. civ., în cazul în care sunt necesare lămuriri, cu privire la „înțelesul, întinderea dispozitivului hotărârii sau acesta cuprinde dispoziții potrivnice ce nu pot fi aduse la îndeplinire”, se procedează la „lămurirea hotărârii”. Prin lămurirea hotărârii nu poate fi modificat dispozitivul, ci se clarifică, se interpretează doar măsurile dispuse de instanță prin hotărârea a cărei lămurire se dorește. Această procedură a fost pusă la dispoziția părții interesate atunci când, din culpa instanței, dispozitivul hotărârii nu este suficient de clar, ceea ce poate genera dificultăți la executare.

Rezultă că instanța de judecată poate dispune lămurirea unei hotărârii când aceasta nu cuprinde suficiente date care să permită executarea ei, părțile având alegerea folosirii procedurii reglementată de textul de lege enunțat sau pe calea unei contestații la executare. Din examinarea criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte constată că acestea se referă la greșeli de judecată care nu pot fi îndreptate pe calea acestei proceduri, ori neconcordanța dintre considerentele și dispozitivul deciziei pretinsă de recurentă nu poate fi invocată decât pe calea unui recurs, iar nu prin intermediul procedurii reglementate de textul de lege enunțat mai sus.

Pe de altă parte, pârâta a invocat pe calea recursului criticile vizând neconcordanța despre care face vorbire, astfel că problema aceasta a fost tranșată cu autoritate de lucru judecat, prin decizia pronunțată în recurs, la data de 2 decembrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială; reținându-se în considerente că pârâta nu și-a îndeplinit obligația contravalorii locației de gestiune calculată conform art. 9 alin. (2) din contractul părților situație pentru care părțile au prevăzut răspunderea beneficiarei locației sub forma penalităților de întârziere, iar instanța a aplicat corect dispozițiile art. 969, 1073 C. civ., art. 46 C. com., art. 1066 C. civ., când a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 778.184.885 lei reprezentând contravaloare locație pentru perioada 1 ianuarie 2000 - 31 decembrie 2002 stabilită de expertiză în apel, menținându-se celelalte dispoziții cu privire la penalitățile de întârziere și la cheltuielile de judecată.

Față de considerentele expuse anterior, Înalta Curte constată că susținerile recurentei nu se circumscriu motivului de nelegalitate evocat de recurentă, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A. SRL CONSTANȚA împotriva încheierii din 18 martie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2009.