ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3350/2009

Deliberând asupra recursului de față, din

actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată,

la data de 13 noiembrie 2003, reclamanta

SC V. SA a chemat în judecată pe pârâta

SC A. SRL pentru a fi obligată la plata sumei de

4.154.526.007 lei (ROL) reprezentând 1.312.212.610 lei contravaloare locație

datorată, 1.618.216.143 ROL penalități aferente locației neachitate și

1.224.097.254 ROL datorii achitate de SC V. SA, proprietara activului în contul

locatarului SC A. SRL, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că,

în anul 1993, părțile au încheiat un contract de locație de gestiune nr. 2731

din 23 iunie 1993 prin care i-a închiriat pârâtei locația gestiunii „Complexul V.B.”,

activ aflat în proprietatea SC V. SA La data de 01 ianuarie 1996 din SC V. SA

s-a divizat SC B. SA care a preluat în patrimoniul său vilele ce au făcut

obiectul contractului de locație de gestiune, inclusiv contractul de locație de

gestiune nr. 2731/1993, al cărui unic administrator a fost semnatarul

contractului, până în anul 2001. În perioada 1996 - 2000 părțile au încheiat

mai multe acte adiționale la contractul de locație de gestiune, însă din anul

2000 pârâta nu a mai plătit chiria pentru activ decât anumite sume, mai mici

decât cele datorate. În anul 2002, reclamanta a hotărât ca SC B. SA să

fuzioneze prin absorbție cu SC V. SA, situație în care Complexul V.B. a revenit

în patrimoniul SC V. SA semnatara contractului de locație de gestiune, prilej

cu care reclamanta a achitat toate datoriile acumulate de SC B. către terți.

S-a luat act la termenul de judecată din 15

martie 2005 că reclamanta a făcut dovada schimbării denumirii din SC V. SA în SC

T.H.R. SA Eforie Nord.

Prin sentința civilă nr. 2179/ COM din 25

aprilie 2006, Tribunalul Constanța, secția comercială, s-a admis în parte

acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la plata sumei de 1.060.402.549 lei reprezentând

contravaloare locație neachitată în perioada 1 ianuarie 2000 – 31 decembrie

2002 și 2.378.339.312 lei reprezentând penalități de întârziere pentru aceeași

perioadă și la plata sumei de 74.690.260 lei reprezentând cheltuieli de

judecată. Prin aceeași sentință a fost respins capătul de cerere referitor la

obligarea pârâtei privind suma achitată de reclamantă în contul pârâtei, ca

locație

Pentru a pronunța astfel, tribunalul a

reținut că părțile au încheiat contractul de locațiune de gestiune nr. 2371 din

23 iunie 1993 potrivit căruia reclamanta în calitate de locator s-a obligat să

predea pârâtei gestiunea, Complex V.B., amplasat în stațiunea turistică V., iar

pârâta, în calitate de locatar, s-a obligat să achite contravaloarea prețului

taxei de locație și cheltuielile de susținere a activității, la termenele

stabilite prin contract. Prin același contract părțile au prevăzut penalități

în cazul neachitării prețului stabilit la scadență.

Pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile de

plată asumate prin contractul de gestiune, situație în care aceasta a fost

obligată la plata debitului datorat și a penalităților aferente pentru perioada

1 ianuarie 2000 – 31 octombrie 2002.

Împotriva acestei sentințe pârâta a declarat

apel criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 26/ COM din 11

februarie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

contencios administrativ și fiscal,

s-a admis apelul și a fost schimbată, în parte, sentința atacată în

sensul că a fost obligată pârâta la plata sumei de 778.184.885 lei Rol (77.819

lei Ron) reprezentând contravaloare locație în perioada

1 ianuarie 2000 – 31 decembrie 2002; au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Împotriva acestei decizii, pârâta SC A. SRL. a

declarat recurs, care a fost respins prin decizia civilă nr. 3604 din 2

decembrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială.

Pentru a pronunța astfel, instanța de recurs

a reținut că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a plăti contravaloarea

locației de gestiune calculată conform art. 9 alin. (2) din contract și că

părțile au prevăzut răspunderea beneficiarei locației sub forma penalităților

de întârziere, situație în care în mod corect instanța de apel a obligat pârâta

la plata sumei de 778.184.885 ROL (77.819 RON) reprezentând contravaloarea locației

pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 31 decembrie 2002, stabilită prin raportul de

expertiză efectuat în apel, menținând celelalte dispoziții cu privire la

penalitățile de întârziere acordate și la cheltuielile de judecată. În ceea ce

privește critica recurentei vizând obligarea greșită la TVA-ul aferent,

instanța supremă a respins-o întrucât aceasta a fost formulată pentru prima dată

în recurs, fapt pentru care nu poate fi analizată în recurs „omisso medio”.

La data de 22 aprilie 2008, pârâta SC A. SRL

Constanța a formulat o cerere de îndreptare a deciziei nr. 26/ COM din 11

februarie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 281

1

cu referire

la art. 281

2

C. proc. civ., în sensul că, instanța de apel, în mod

eronat, a considerat suma de 77.819 lei neachitată (suma locației pentru

perioada 01 ianuarie 2000-31 decembrie 2002), întrucât această sumă a fost

achitată integral, situație în care nu datorează penalitățile de întârziere și

cheltuielile de judecată; a mai solicitat completarea hotărârii judecătorești

în sensul precizării sumei care reprezintă TVA-ul din suma pretins datorată, pe

care pârâta consideră că nu o datorează.

Prin decizia nr. 92/ COM din 22 mai 2008 a

Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ

și fiscal, s-a respins cererea de lămurire/completare a deciziei nr. 26/ COM

din 11 februarie 2008 a Curții de Apel Constanța formulată de pârâta SC A. SRL

Constanța, în temeiul art. 281

1

cu referire la art. 281

2

C.

proc. civ.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de

apel a apreciat, în esență, că prin cererea formulată de pârâtă se urmărește

modificarea dispozitivului hotărârii, fapt neprevăzut de legiuitor pentru

hotărârile împotriva cărora pot fi exercitate de părți în căile de atac, iar

pârâta a înțeles a aborda calea de atac a recursului.

Ulterior acestei din urmă decizii, pârâta a

formulat, la data de 28 ianuarie 2009, o cerere de lămurire a înțelesului

dispozitivului din decizia nr. 26/ COM din 11 februarie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și

fiscal.

În motivarea acestei cererii, pârâta a

solicitat lămurirea înțelesului din dispozitivul deciziei invocate în sensul de

a se preciza distinct în considerentele hotărârilor nr. 26/ COM din 11

februarie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

contencios administrativ și fiscal și nr. hotărârii nr. 92/ COM din 22 mai 2008

a aceleiași instanțe, cuantumul locației și cuantumul penalităților de

întârziere, întrucât există inadvertență între considerentele hotărârii și

dispozitivul decizie nr. 26/ COM din 11 februarie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și

fiscal.

Prin încheierea de ședință din camera de

consiliu de la 18 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea

de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 26/ COM din 11 februarie 2008 Curtea

de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios

administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această încheiere, Curtea

de apel a constatat că sumele solicitate de pârâta au fost clar explicate în

considerentele deciziei, astfel pârâta datorează un debit, prețul locației de

gestiune, în sumă de 77.819 lei și 237.904 lei penalități de întârziere; în

ceea ce privește penalitățile, curtea de apel a avut în vedere cuantumul

stabilit de prima instanță, deoarece cel stabilit în apel prin expertiza

efectuată în cauză era cu mult mai mare, suma de 704.786 lei, ceea ce i-ar fi

creat o situație mai grea în propria cale de atac.

La data de 28 ianuarie 2009, pârâtă

SC A. SRL a declarat recurs

împotriva

încheierii din camera de consiliu de la 18 martie

2009 pronunțată de

Curtea  de

Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios

administrativ și fiscal, în dosarul nr. 3387/36/2006 pârâtă

SC A. SRL.

În motivarea recursului pârâta arată că nu

rezultă dacă suma de 778.184.885 ROL (77819 lei RON) reprezentând

contravaloarea locației este însumată în contravaloarea penalităților de

întârziere. Ori, în considerentele hotărârii pronunțată în apel această sumă

reprezintă numai cuantumul locației cu penalitățile de întârziere pentru

perioada 2000 - 2002, iar în dispozitivul deciziei este trecută suma cu titlu

de preț al locației.

În aceste condiții recurenta susține că există

o inadvertență între considerentele hotărârii și dispozitivul acesteia, fiind

neclare sumele datorate, în raport de soluția dată în apel, care se referă

numai la suma datorată cu titlu de preț al locației. În continuare recurenta

susține critici pe fondul cauzei, cu referire la cuantumul sumelor stabilite

prin cele două expertize efectuate în fond și apel.

Mai arată pârâta, într-o descriere amplă, că a

formulat obiecțiuni privind sumele stabilite de expertizele efectuate în cauză,

deoarece în considerentele deciziei se referă la prețul locației și

penalitățile de întârziere, iar în dispozitivul deciziei este trecut doar

cuantumul prețului locației.

Distinct recurenta critică încheierea și sub

aspectul cheltuielilor de judecată care trebuie lămurite în temeiul aceluiași

text de lege invocat, în sensul de a fi exonerată de la plata acestora.

Invocă ca temei al recursului dispozițiile art.

304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., cu referire la art. 281

1

alin. (1) C. proc. civ.

Recursul este nefondat, conform

considerentelor ce se vor expune în continuare:

Criticile formulate de recurentă în temeiul

motivului de nelegalitate înscris la pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., cu

referire la lămurirea dispozitivului deciziei invocate nu se circumscriu

acestui text de lege evocat, întrucât lămurirea despre care face vorbire

recurenta se referă fără nici un fel de dubiu la fondul cauzei.

Or, în sensul art. 281

1

alin. (1) C.

proc. civ., în cazul în care sunt necesare lămuriri, cu privire la „înțelesul,

întinderea dispozitivului hotărârii sau acesta cuprinde dispoziții potrivnice

ce nu pot fi aduse la îndeplinire”, se procedează la „lămurirea hotărârii”.

Prin lămurirea hotărârii nu poate fi

modificat dispozitivul, ci se clarifică, se interpretează doar măsurile dispuse

de instanță prin hotărârea a cărei lămurire se dorește. Această procedură a

fost pusă la dispoziția părții interesate atunci când, din culpa instanței,

dispozitivul hotărârii nu este suficient de clar, ceea ce poate genera

dificultăți la executare.

Rezultă că instanța de judecată poate dispune

lămurirea unei hotărârii când aceasta nu cuprinde suficiente date care să

permită executarea ei, părțile având alegerea folosirii procedurii reglementată

de textul de lege enunțat sau pe calea unei contestații la executare.

Din examinarea criticilor formulate de

recurentă, Înalta Curte constată că acestea se referă la greșeli de judecată

care nu pot fi îndreptate pe calea acestei proceduri, ori neconcordanța dintre

considerentele și dispozitivul deciziei pretinsă de recurentă nu poate fi

invocată decât pe calea unui recurs, iar nu prin intermediul procedurii

reglementate de textul de lege enunțat mai sus.

Pe de altă parte, pârâta a invocat pe calea

recursului criticile vizând neconcordanța despre care face vorbire, astfel că

problema aceasta a fost tranșată cu autoritate de lucru judecat, prin decizia

pronunțată în recurs, la data de 2 decembrie 2008, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția comercială; reținându-se în considerente că pârâta nu și-a îndeplinit

obligația contravalorii locației de gestiune calculată conform art. 9 alin. (2)

din contractul părților situație pentru care părțile au prevăzut răspunderea

beneficiarei locației sub forma penalităților de întârziere, iar instanța a

aplicat corect dispozițiile art. 969, 1073 C. civ., art. 46 C. com., art. 1066

C. civ., când a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 778.184.885 lei

reprezentând contravaloare locație pentru perioada 1 ianuarie 2000 - 31

decembrie 2002 stabilită de expertiză în apel, menținându-se celelalte

dispoziții cu privire la penalitățile de întârziere și la cheltuielile de

judecată.

Față de considerentele expuse anterior,

Înalta Curte constată că susținerile recurentei nu se circumscriu motivului de nelegalitate

evocat de recurentă, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., urmează să respingă recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

pârâta SC A. SRL CONSTANȚA

împotriva încheierii din 18 martie 2009 a Curții

de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios

administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11

decembrie 2009.