ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1632/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1632/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Deliberând asupra recursului

de față,

Prin cererea adresată Tribunalului

Constanța, la 17 ianuarie 2003, înregistrată sub nr. 456∕COM∕2003,

reclamanta SC T.H.R.M.N. SA (fosta SC V. SA), a chemat în judecată pe pârâta SC

A. SRL, solicitând ca să dispună rezilierea contractului de locație a gestiunii

nr. 2731/1993 încheiat între reclamantă în calitate de locator (proprietar) și

pârâtă în calitate de locatar, având ca obiect locația gestiunii activului V.B.

din stațiunea V., din culpa pârâtei și evacuarea imobilului V.B., imobil ce

face obiectul contractului de locație a gestiunii, lăsarea în deplină și liniștită

posesie a proprietarului.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că în anul 1993 între reclamantă și pârâtă s-a încheiat contractul de

locație de gestiune nr. 2731 pentru 15 ani, prin care s-au stabilit clauzele și

obligațiile generale ale închirierii gestiunii Complexului V.B. activ aflat în

proprietatea reclamantei.

Pe durata derulării contractului,

locatorul a încălcat sistematic obligații: precum prezentarea la termenul

comunicat pentru negocierea anuală a taxei și a contractului, dezvoltarea patrimoniului

încredințat ca un bun gospodar, sporirea fondurilor, gestiunii prin mijloace

legale, constituirea garanției în numerar și a garanției materiale de 25 % din

valoarea adjudecată, creșterea eficienței activității prin mijloace de

organizare, investiții, politica de personal cât și furnizarea datelor

statistice aferente activității sale.

Reclamanta a mai arătat că pârâta nu

și-a achitat chiria pe ultimii trei ani și figurează ca debitor în evidența

contabilă a reclamantei. Actele adiționale anuale prin care este stabilită

chiria sunt semnate și însușite de locatar dar pârâta menționează că suma

solicitată cu titlu de chirie este exagerată.

În drept, reclamanta a invocat art. 969,

1073, 1439, 1020 C. civ.

Pârâta SC A. SRL a formulat

întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată și cerere

reconvențională.

Prin cererea reconvențională formulată

pârâta a solicitat să se constate existența unui debit al reclamantei față de

ea, rezultat din stabilirea corectă a valorii imobilului dat în locație la

determinarea chiriei aferentă și din valoarea îmbunătățirilor efectuate de

pârâtă, sumă la care reclamanta să fie obligată, obligarea proprietarului de a

face lucrările programate, conform obligațiilor din caietele de sarcini, iar în

subsidiar a solicitat în cazul admiterii acțiunii principale să se constate

existența unui drept de retenție asupra imobilului în litigiu până la achitarea

de către reclamantă a sumelor ce le datorează pârâtei.

În drept pârâta a invocat dispozițiile

art. 969, 1073, 1416 și urm., art. 489 și 494 C. civ.

La termenul din 7 decembrie 2004

pârâta-reconvenientă a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune

pentru debitele ce izvorăsc din raporturi juridice mai vechi de 3 ani.

Prin încheierea de ședință din 18

ianuarie 2005, Tribunalul Constanța, în temeiul art. 137 alin. (2) C. proc.

civ., a dispus unirea excepției cu fondul cauzei apreciind că pentru judecata

acesteia este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în

fond a pricinii.

Prin sentința civilă nr. 3877/ COM din

20 iunie 2006, Tribunalul Constanța a admis cererea reclamantei, a dispus

rezilierea contractului de locație de gestiune nr. 2731/1993 încheiat între

reclamanta SC T.H.R.M.N. SA (fosta SC V. SA) și pârâta SC A. SRL, având ca

obiect locația gestiunii activului V.B., din Stațiunea Venus, a dispus

evacuarea pârâtei din imobilul V.B. ce face obiectul contractului de locație de

gestiune nr. 2731/1993.

A obligat pârâta către reclamanta SC

T.H.R.M.N. SA plata sumei de 116,4 Ron, reprezentând cheltuieli de judecată.

A admis în parte cererea

reconvențională formulată de pârâta - reconvenientă și excepția prescripției

dreptului la acțiune invocată de reclamantă.

A respins capătul de cerere referitor

la obligarea pârâtei - reclamante către reclamanta-pârâtă SC A. SRL, la plata

sumei de 574.263 Ron rezultată din nestabilirea valorii corecte la imobilul dat

în locație la determinarea chiriei aferente, ca fiind prescris.

A constatat că reclamanta-pârâtă SC A.

SRL are un drept de creanță în sumă de 220.385 Ron, și potrivit expertizelor

efectuate în cauză, reprezintă contravaloarea investițiilor efectuate de

aceasta la imobilul dat în locație.

A instituit în favoarea

reclamantei-pârâte SC A. SRL dreptul de retenție asupra imobilului V.B., până

la plata de către pârâta-reclamantă SC T.H.R.M.N. SA către reclamanta-pârâtă SC

A. SRL a sumei datorate de 220.385 Ron.

A obligat pârâta-reclamantă SC T.H.R.M.N.

SA către reclamanta-pârâtă la plata sumei de 10.068,1 Ron, reprezentând

cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut, în esență, că raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză

a concluzionat că în urma analizei fișei de cont analitic a locației de

gestiune prezentat de pârâtă, a rezultat că aceasta nu a mai achitat integral

taxa de locație începând din anul 1998, astfel că la data de 31 decembrie 1998,

datora locatorului suma de 167.630.000 lei.

Tribunalul a mai reținut în raport de

probele administrate în cauză, de obligațiile asumate de părți la data

încheierii contractului de locație de gestiune semnat fără obiecțiuni și care,

în ceea ce privesc obligațiile de plată a locației de gestiune, că nu au fost

îndeplinite corespunzător clauzele stabilite prin contract de către pârâtă și

deci se conturează elementele răspunderii contractuale.

Cu privire la cererea reconvențională

formulată de pârâta-reconvențională tribunalul a reținut că sumele solicitate

de pârâtă pe perioada 1993 – 2000 sume rezultate din nestabilirea valorii

corecte la imobilul dat în locație la determinarea chiriei aferente, sunt

prescrise.

În ce privește capătul de cerere

referitor la instituirea unui drept de retenție asupra imobilului în litigiu,

până la achitarea de către reclamantă a sumei datorate, instanța de fond a

apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea pe cale judiciară a

retenției, din moment ce există dreptul de creanță al pârâtei-reconveniente

împotriva proprietarului bunului și legătura de conexitate dintre lucru și

datorie.

La data de 6 septembrie 2006 experții

S.O., D.V. și C.D.S. au solicitat completarea sentinței civile nr. 3877/ COM

din 20 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția comercială,

motivat de faptul că, deși au solicitat instanței să se pronunțe asupra

majorării onorariului de expert încă din termenul din data de 6 iunie 2006,

instanța pronunțându-se asupra fondului cauzei prin sentința civilă nr. 3866/ COM

din 20 iunie 2006 a omis să se pronunțe și cu privire la acest capăt de cerere.

Prin sentința civilă nr. 5925/ COM din

26 septembrie 2006, Tribunalul Constanța a admis cererea de completare a

sentinței civile nr. 3877/ COM din 20 iunie 2006 a Tribunalului Constanța,

cerere formulată de experții experții S.O., D.V. și C.D.S. și a dispus

admiterea în parte a acestei cereri în sensul că a dispus majorarea onorariului

de expert cu suma de 2.500 lei, ce va fi suportată de reclamantă și pârâtă în

mod egal, respectiv în cotă de ½.

Împotriva sentinței civile nr. 5925/ COM

din 26 septembrie 2006 a Tribunalului Constanța a declarat apel pârâta-reconvenientă

SC A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând

desființarea sentinței și respingerea, ca nefondată, a cererii de majorare a

onorariului experților.

La data de 8 ianuarie 2007

pârâta-reconvenientă, SC A. SRL Constanța a declarat apel și împotriva

sentinței civile nr. 3877/COM pronunțată la data de 20 iunie 2006 de același

tribunal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de apel invocate

pârâta-reconvenientă a arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut că

cel în folosul căruia curge prescripția nu a făcut o recunoaștere a dreptului,

și a efectuat toate demersurile pentru recuperarea sumelor ce îi sunt datorate,

că în mod greșit s-a dispus rezilierea contractului de locațiune de gestiune cu

consecința evacuării, aceasta cu atât mai mult cu cât intimata-reclamantă are o

datorie față de ea, aspect ce nu ar justifica solicitarea de a plăti taxa de

locație întrucât conform art. 1143 și urm. C. civ., intervine compensația

legală.

Prin încheierea de ședință din 14 mai

2007, Curtea de Apel Constanța a respins cererea de disjungere a celor două

apeluri exercitate în cauză, a admis cererea de suspendare și a dispus

suspendarea soluționării apelului exercitat de pârâta-intervenientă SC A. SRL

împotriva sentinței civile nr. 5925/ COM din 26 septembrie 2006 a Tribunalului

Constanța până la soluționarea apelului exercitat de aceeași parte împotriva

sentinței civile nr. 3877/COM/2006 a aceleiași instanțe, fixând termen de

judecată pentru soluționarea acestui apel la data de 4 iunie 2007.

Prin decizia civilă nr. 151/ COM din

26 iunie 2007, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefundat, apelul declarat de

pârâta SC A. SRL Constanța împotriva sentinței nr. 3877/ COM din 20 iunie 2006

a Tribunalului Constanța cu motivarea că din probatoriul administrat în cauză

nu rezultă incidența vreunuia din cazurile de întrerupere a prescripției expres

prevăzute de art. 16 din Decretul nt.167/1958 privind prescripția extinctivă și

că, de asemenea, rezultă faptul că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile

contractuale stipulate expres în contract.

Cu petiția înregistrată, la data de 10

septembrie 2007, în termen legal pârâta SC A. SRL Constanța, a declarat recurs

împotriva deciziei nr. 151/ COM din 26 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Constanța,

secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal și

a sentinței nr. 3877 din 20 iunie 2006 a Tribunalului Constanța criticându-le

pentru nelegalitate.

Prin motivele de recurs formulate,

precizările față de textul recursului, concluziile scrise și completarea la

aceste concluzii scrise, pârâta nu a indicat motivarea în drept a recursului,

criticile referindu-se la faptul că intimata-reclamantă nu a dovedit încălcarea

obligațiilor sale.

Recurenta a mai arătat că încălcarea

de către locator a obligațiilor asumate prin contractul de locație de gestiune

cum ar fi prezentarea la negocierea anuală a taxei și a contractului,

dezvoltarea patrimoniului încredințat, sporirea fondurilor gestiunii prin

mijloace legale, constituirea garanției în numerar și a garanției materială de

25 % din valoarea adjudecată, creșterea eficienței activității prin mijloace de

organizare, investiții, politică de personal, furnizarea datelor statistice

aferente activității, a fost prezentată de intimata-reclamantă cu rea-credință

fără susținere faptică sau înscrisuri care să ateste aceste afirmații.

Mai arată recurenta că instanțele nu

s-au pronunțat asupra principalei sale apărări, excepția de neexecutare și că

deși a fost întemeiată pe documente susținerea pârâtei că reclamanta nu și-a

îndeplinit obligațiile contractuale aferente, instanța nu a analizat și nu a

motivat soluția adoptată.

Recurenta a mai susținut că în

literatura de specialitate se arată că atunci când proprietarul nu-și

îndeplinește obligația de predare a bunului în stare normală de folosință,

locatarul poate, potrivit dreptului comun să ceară executarea silită a

obligației să invoce excepția de neexecutare dacă i se cere lui să

îndeplinească o obligație contractuală.

Recurenta-pârâtă mai afirmă că au fost

judecați pe baza unor afirmații fără acoperire și după un alt contract, nu cel

semnat de ea și mai mult că pe ultima pagină a contractului apare că a semnat

cu obiecții iar aceste obiecții au alcătuit o anexă la contract aprobată de

consiliul de administrație din acea perioadă.

Mai arată recurenta că hotărârile

pronunțate sunt netemeinice deoarece în mod greșit instanța de fond a reținut

faptul că cel în folosul căruia curge prescripția nu a făcut o recunoaștere a

dreptului cu toate că sunt suficiente documente în dosar care atestă dorința sa

de reglare a conturilor.

Recurenta menționează că existența

datoriei față de ea a fost recunoscută dar momentul clarificării a fost amânat

din diferite motive, care nu-i pot fi imputate și deci apreciază că în

conformitate cu prevederile art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/2958 privitor

la prescripția extinctivă a fost întreruptă la fiecare recunoaștere a datoriei

și de la ultima recunoaștere și până la formularea cererii reconvenționale nu

au trecut mai mult de 3 ani.

Pentru motivele invocate,

recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a

hotărârilor în sensul respingerii cererii de reziliere a contractului și de

evacuare, constatarea că valoarea de retenție nu conține TVA, reactualizarea

acestei sume cu coeficientul de inflație și constatarea că dreptul la acțiune

privind obligarea reclamantei la plata sumei de 574.263 lei nu s-a prescris și

în concluzie obligarea reclamantei la suma anterior menționată urmând și

reactualizarea acesteia, cu cheltuieli de judecată.

Recursul declarat de pârâtă nu este

fondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Critica ce privește prezentarea cu rea

credință de către intimata-reclamantă a încălcărilor obligațiilor asumate prin

contractul de locație de gestiune de către recurentă, nu poate fi primită

nefiind fondată, întrucât din actele și înscrisurile dosarului rezultă culpă

recurentului și anume neplata chiriei și de asemeni trebuie menționat că

această critică nu se referă la motive de nelegalitate așa cum sunt expres și

limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ.

Cu privire la critica despre greșita

aplicare de către instanțe a dispozițiilor art. 16 din Decretul nr. 167/1958

privitor la prescripția extinctivă, Înalta Curte a reținut că instanța de apel

corect a apreciat că prescripția nu a fost întreruptă, în cauză nerezultând

incidența vreunuia din cazurile de întrerupere.

În concluzie, recursul declarat de

pârâtă nu este fondat astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., va fi respins.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta SC A.

SRL Constanța împotriva deciziei nr. 151/ COM din 26 iunie 2007 a Curții de

Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 mai 2008.