ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2844/2005

Deliberând asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 9636

din 18 decembrie 2003, Tribunalul Constanța a admis cerere principală formulată

de reclamanta, pârâtă SC F.S. SRL Eforie Nord și cererea reconvențională,

astfel cum a fost precizată de pârâta – reclamantă SC E. SA Eforie Nord, iar ca

urmare reclamanta pârâtă a fost obligată să plătească 258.537.776 lei,

contravaloare chirie aferentă anului 2003, plus T.V.A. și primă de asigurare.

A mai fost obligată reclamanta să

plătească pârâtei penalitățile de întârziere, în cuantum de 0,5 % pe zi din

valoarea totală a chiriei calculate, din 2 mai 2003 și până la achitarea

debitului.

S-a constatat reziliat de drept

contractul de închiriere din 31 mai 2002, autentificat la 31 mai 2002.

În baza art. 246 C. proc. civ., s-a

luat act de renunțarea la judecată a pârâtei – reclamante cu privire la capătul

de cerere referitor la evacuarea reclamantei din activul R.B. și a obligat

reclamanta către pârâtă a sumei de 18.956.000 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a

formulat apel reclamanta – pârâtă SC F.S. SRL.

Curtea de Apel Constanța, secția comercială,

prin decizia civilă 238 din 8 iulie 2004, a respins ca nefondat apelul formulat

de reclamanta SC F.S. SRL, împotriva sentinței nr. 9636/2003 a Tribunalului

Constanța.

Pentru a dispune astfel, instanța de

apel a reținut în esență, că reclamanta a încălcat prevederile contractuale și

a efectuat transformări neautorizate la imobil în vederea optimizării propriei

activități.

De asemenea, reclamanta a cunoscut

situația activului la data adjudecării imobilului – restaurant, acționând în

baza principiului „văzut și plăcut”, sens în care a depus garanție, iar chiria

a fost stabilită în raport și de starea imobilului.

Întrucât pârâta nu și-a respectat

obligația de plată a chiriei la termenele convenite a devenit operabil pactul

comisoriu de grad IV din contract, privind rezilierea acestuia.

S-a mai reținut că reclamanta nu a

fost de bună credință, a achitat chiria pentru anul 2002, însă a folosit

activul până în data de 24 iunie 2003.

Împotriva acestei decizii a formulat

recurs reclamanta – pârâtă SC F.S. SRL la data de 16 septembrie 2004.

La data de 29 noiembrie 2004,

recurenta a depus motivele de recurs.

În esență, criticile aduse deciziei

se referă la faptul că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a preda imobilul

într-o stare conform cu „diagnosticul tehnic” cuprins în caietul de sarcini și

nici nu a permis licitatorilor să verifice activul.

Se mai susține că reclamanta –

pârâtă a solicitat rezilierea contractului pentru că imobilul nu corespunde,

structural și funcțional, cu cel descris în diagnosticul tehnic.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta

– reclamantă SC E. SA a invocat excepția nulității recursului, în raport de

faptul că nu a fost motivat de termenul prevăzut de lege.

Examinând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte, constată că „excepția” invocată este fondată.

Potrivit art. 303 C. proc. civ.,

recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de

recurs, iar termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea

hotărârii.

Art. 302 C. proc. civ., stabilește

că termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea

nu dispune astfel.

În art. 306 C. proc. civ., se

prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu

excepția motivelor de ordine publică.

În speță, comunicarea deciziei către

reclamanta – pârâtă s-a făcut la data de 3 septembrie 2004.

Recursul a fost depus în data de 16

septembrie 2004, deci în termenul legal de 15 zile, prevăzut de art. 301 C.

proc. civ.

Motivele de recurs însă au fost

depuse la dosar în data de 22 noiembrie 2004, deci peste termenul legal ultima

zi pentru depunerea motivelor de recurs, în termenul legal prevăzut de art. 303

C. proc. civ., cu referire la art. 301 C. proc. civ., era 19 septembrie 2004.

În consecință, având în vedere că

recursul nu a fost motivat înăuntrul termenului de recurs, Înalta Curte, în

conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul

recursul declarat de reclamanta pârâtă SC F.S. SRL Eforie Nord.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut

și că motivele din recurs nu sunt motive de ordine publică, iar din examinarea

deciziei Înalta Curte nu a constatat un astfel de motiv pentru a trece la

soluționarea căii de atac pe fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de

reclamanta SC F.S. SRL Eforie Nord, împotriva deciziei nr. 238/ COM din 8 iulie

2004 a Curții de Apel Constanța, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 13 mai 2005.