ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1162/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Constanța, secția comercială, prin sentința nr. 1038 din 17 septembrie 1998, a admis acțiunea reclamantei SC B. SRL București și a obligat pârâta SC C.S. SA Eforie Sud la plata sumei de 141.219.367 lei, reprezentând chirie reactualizată și refuzată la plată, cu 7.736.887 lei, cheltuieli de judecată. În pronunțarea acestei hotărâri, s-a reținut că, în temeiul contractului de închiriere nr. 3961 din 10 august 1984, pârâta folosește bufetul C. situat în Eforie Sud, refuzând nejustificat să plătească chiria pe luna iunie 1991 și pe anul 1992. Cuantumul chiriei a fost determinat prin reactualizarea chiriei stabilită prin contract, conform expertizei contabile efectuată în cauză.

Apelul declarat de pârâtă, împotriva sentinței menționate, a fost respins de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, prin decizia nr. 149 din 1 martie 1999. Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs, care a fost admis de Curtea Supremă de Justiție, prin decizia nr. 4308 din 25 noiembrie 1999, decizia atacată fiind casată, reținându-se nemotivarea acesteia, prin încălcarea prevederilor art. 261 C. proc. civ. În rejudecarea apelului, după casare, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, prin decizia nr. 222 din 19 martie 2001, a admis apelul pârâtei, a schimbat în parte sentința Tribunalului Constanța nr. 1038 din 17 septembrie 1998 și a admis în parte acțiunea, în sensul obligării pârâtei, SC C.S.

SA Eforie Sud, la plata sumei de 28.558.611 lei, chirie restantă, reactualizată, aferentă lunii iunie 1991 și anului 1992, fiind compensate cheltuielile de judecată. Împotriva acestei ultime hotărâri, pârâta a declarat recurs, care a fost respins, ca nefondat, de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 257 din 22 ianuarie 2002. Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat contestație în anulare, în temeiul art. 318 C. proc. civ. Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 6880 din 18 noiembrie 2002, a admis contestația în anulare, astfel că decizia atacată a fost anulată și a stabilit termen pentru data de astăzi, 25 februarie 2003, pentru rejudecarea recursului.

Prin recursul declarat, reclamanta a susținut că hotărârea instanței de apel este criticabilă, deoarece: – calculul chiriei este eronat, întrucât nu s-a aplicat taxa pe valoarea adăugată și suprafața avută în vedere este nereală, și anume, 1.084 mp, în loc de 1.270,61 mp; – S-a ignorat faptul că pârâta a acceptat, prin adresa nr. 3785 din 29 august 1991, ca, la calculul chiriei, să se aibă în vedere decizia Prefecturii Constanța nr. 265/1991; – S-a acordat mai mult decât s-a cerut, prin alegerea variantei expertizei contabile ce cuprinde clauza penală. Recursul este nefondat și urmează să fie respins pentru următoarele considerente: În al doilea ciclu procesual, Curtea de Apel a dispus efectuarea unei expertize tehnice imobiliare pentru stabilirea suprafeței închiriate și stabilirea prețului chiriei, în raport cu contractul dintre părți, prețurile prevăzute prin decizia Prefecturii nr. 265/1991, reactualizarea conform ratei inflației.

Reclamanta nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză. Din variantele de calcul propuse de expertiză, instanța a reținut varianta prin care se are în vedere chiria lunară din contract, de 1.332 lei, la care s-a aplicat rata inflației, suma totală fiind de 28.558.611 lei. Critica recurentei, în primul motiv de casare, în sensul că greșit nu s-a aplicat taxa pe valoarea adăugată, este fără temei. Aceasta, întrucât chiria acordată privește luna iunie 1991 și anul 1992, perioadă în care T.V.A nu este aplicabilă, acest impozit indirect fiind introdus din 1993. Sunt de respins și fără relevanță – dat fiind faptul că chiria stabilită era lunară – și susținerile privind suprafața închiriată, având în vedere măsurătorile făcute cu ocazia expertizei, stabilindu-se ca reală, suprafața de 1.084 mp.

În ce privește chiria lunară, stabilită prin decizia Prefecturii nr. 265/1991, întemeiat instanța nu a luat în considerare această variantă de calcul, cât timp, în contract, era stabilită chiria convenită de părți și având în vedere că, de comun acord, ea nu a fost modificată. La această chirie, devenită modică, expertiza a aplicat indicele de inflație, astfel că suma acordată este conform convenției părților. Nu poate fi primită nici critica recurentei privind aplicarea clauzei penale. Această clauză penală este prevăzută în contract și, pe acest temei, a fost calculată de expert. Reclamanta-recurentă a cerut, prin acțiune, dobânzi, or, în cazul în care întârzierea plății este sancționată, conform convenției părților, cu penalități, o a doua sancțiune, nu era admisibilă.

Față de cele de mai sus, cererea recurentei, în sensul casării deciziei atacate și trimiterii spre o nouă rejudecare, este fără temei. Hotărârea instanței de apel, decizia nr. 222 din 19 martie 2001, fiind temeinică și legală, recursul urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC B. SRL București împotriva deciziei nr. 222 din 19 martie 2001 a Curții de Apel Constanța, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 25 februarie 2003.