ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1001/2006

Asupra revizuirii de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 2 decembrie 1996, reclamanta SC B. SRL București a chemat în judecată pe

pârâta SC C.S. SA Eforie Sud, pentru a fi obligată să-i plătească suma de

1.584.000 lei, reprezentând chiria restantă, aferentă perioadei

ianuarie-decembrie 1994, reactualizată în funcție de indicele de inflație, sumă

la care urmează să se adauge și dobânda legală.

În motivarea acțiunii reclamanta a

arătat că începând cu anul 1984, între părți au existat raporturi de locațiune

al căror obiect a fost reprezentat de un spațiu comercial și o chirie de

132.000 lei lunar, așa cum a fost aceasta confirmată de pârâtă. Deși pârâta a

folosit spațiul iar prețul folosinței a fost stabilit prin acordul părților, nu

s-a plătit nici o sumă cu acest titlu în perioada de referință.

Judecătoria Constanța, prin sentința

nr. 14505/1998 și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Constanța,

instanță care prin sentința nr. 1784/2002 a respins acțiunea reclamantei.

Curtea de Apel Constanța, prin decizia

nr. 1004/COM/2002 a admis recursul reclamantei, a casat hotărârea atacată și a

trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

În urma strămutării pricinii la

Tribunalul Argeș această instanță prin sentința nr. 2067/C/2003 a admis

acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 110.495.088 lei cu titlu de

chirie, la 120.626.383 lei cu titlu de dobândă legală și la 117.284.444 lei

cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că între părți au existat în perioada anului 1994, raporturi locative,

iar prețul folosinței spațiului comercial a fost de 132.000 lei lunar, chirie

pe care pârâta a recunoscut-o printr-o adresă din august 1991.

Valoarea chiriei a fost

reactualizată prin raportul de expertiză contabilă completat, reținându-se că

nu poate fi avută în vedere prima reactualizare care este mult disproporționată

față de plățile datorate cu același titlu pe perioade egale de timp.

Cu privire la dobândă s-a reținut că

este datorată în baza art. 1084 C. civ., iar ea nu răspunde aceluiași scop ca

și reactualizarea.

La data de 6 octombrie 2003,

reclamanta a formulat și o cerere de îndreptare eroare materială, respinsă prin

încheierea din 31 octombrie 2003 a Tribunalului Argeș, nefiind întrunite

cerințele art. 281 C. proc. civ.

Împotriva sentinței au declarat apel

ambele părți.

Curtea de Apel Pitești, secția comercială

și de contencios administrativ, prin decizia nr. 55/ A-C din 4 februarie 2004 a

respins ca nefondate ambele apeluri.

În considerentele acestei decizii

s-a reținut cu privire la apelul reclamantei netemeinicia criticilor formulate

de către aceasta, în sensul că împotriva raportului de expertiză, apărătorul

reclamantei nu a formulat cereri și nici obiecțiuni, solicitând admiterea

acțiunii conform concluziilor din raportul completat.

Chiar dacă sentința formulată în

urma acestei dezbateri a fost casată de către Curtea de Apel Constanța, probele

administrate au rămas câștigate cauzei, iar cu ocazia rejudecării raportul nu a

fost contestat. S-a mai argumentat că pentru omologarea raportului completat

s-au avut în vedere corelările acestor valori cu sumele achitate cu același

titlu de pârâtă pentru anii 1995-1996.

Referitor la criticile formulate în

apel de către pârâtă, instanța de control judiciar a reținut că excepția de

neexecutare a contractului invocată de către aceasta și reținută în primul

ciclu procesual este nefondată, raporturile contractuale dintre părți

continuând până la data de 8 septembrie 1996, iar perioada în litigiu privește

anul 1994. În ce privește întinderea obligației locatarului și implicit

îndreptățirea reclamantei de a pretinde și a primi întreaga sumă datorată cu

titlu de chirie, ea a fost de asemenea stabilită de prima instanță.

Instanța a înlăturat și critica

referitoare la cumulul dobânzii cu suma ce rezultă din reactualizare, cu

motivarea că temeiul de drept este diferit, cerințele de asemenea diferite,

astfel încât în mod corect prima instanță a procedat la acordarea lor.

Împotriva deciziei a declarat recurs

reclamanta SC B. SRL București, cu respectarea termenelor prevăzute de art. 301

și 303 C. proc. civ.

Recurenta și-a întemeiat cererea pe

prevederile art. 304 pct. 8, 10 și 5 C. proc. civ.

Critica întemeiată pe prevederile pct.

8 ale art. 304 C. proc. civ., privește faptul că s-a acordat o chirie actualizată,

de la data de 1 ianuarie 1994, în loc să acorde chiria actualizată de la data

stabilirii ei, așa cum s-a reținut prin mai multe decizii ale Curții Supreme de

Justiție și ale Curții de Apel Constanța.

Potrivit criticii formulată în

temeiul pct. 10 al art. 304, recurenta reclamantă susține că instanța nu a

analizat situația comparativă dintre cuantumul chiriilor aferente perioadelor

învecinate cu perioada din litigiul de față, nefiind luate în calcul și

dovezile administrate în cauză.

Ultima critică, întemeiată pe pct. 5

al art. 304 C. proc. civ., vizează necomunicarea întâmpinării, împrejurare ce a

condus la lipsirea recurentei de a formula apărări cu privire la varianta

raportului de expertiză, admisă de instanță.

Prin decizia nr. 1433 din 2 martie

2005 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a respins recursul

declarat de reclamanta SC B. SRL București, ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că nu s-a schimbat nici natura, nici înțelesul actului

juridic dedus judecății așa cum susține recurenta, interpretarea raporturilor

juridice dintre părți fiind aceea a unui contract de locațiune, în care ambele

părți au convenit plata unei chirii majorate potrivit deciziei din iunie 1991

emisă de P.J.C., acordul pârâtei fiind expres cu privire la întinderea

obligației de plată a chiriei începând cu 1991, deci și pentru anul 1994,

poziție cu care reclamanta a fost de acord.

Cu privire la critica invocată în

temeiul pct. 10 al art. 304 C. proc. civ., s-a reținut că instanța a omologat

corect raportul de expertiză, considerentele fiind determinate de corelările

acestor valori cu sumele achitate, cu același titlu de pârâtă pentru anii 1995

și 1996. Mai mult, instanța și-a motivat însușirea sumelor din raportul

completat și în raport de faptul că pierderea suferită de creditor prin

deprecierea monedei naționale nu poate fi alta decât în raport de puterea de

cumpărare în perioada de referință.

Ultima critică, întemeiată pe

dispozițiile pct. 5 al art. 304 C. proc. civ., s-a reținut că este nefondată,

având în vedere că instanța a acordat un termen părților tocmai pentru a lua

cunoștință de raportul suplimentar depus la dosar, iar la termenul acordat 21

februarie 2002, apărătorul reclamantei, prezent la dezbateri a arătat că nu mai

are alte probe de propus sau cereri de formulat.

Împotriva acestei decizii a formulat

cerere de revizuire SC B. SRL București, solicitând în contradictoriu cu SC T.H.R.M.N.

SA (societate absorbantă a SC C.S. SA) admiterea cererii de revizuire și

rejudecarea recursului, fără a se indica motivul de revizuire.

În motivarea cererii s-a susținut,

în esență, că s-a acordat o chirie actualizată de la data de 1 ianuarie 1994,

ceea ce contravine deciziilor art. 2275/2000, nr. 7348/2000 ale Curții Supreme

de Justiție, deciziei nr. 4316/2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și

deciziilor nr. 1719/COM/1998, nr. 1019/COM/2002 ale Curții de Apel Constanța;

că prin primul motiv de recurs s-a arătat că s-a solicitat obligarea la plată a

chiriei cu actualizarea de la 1 iunie 1991 (dată stabilită prin acordul de

voință al părților) și nicidecum de la data de 1 ianuarie 1994, cum au reținut

instanțele; că instanța de recurs nu a motivat alegerea variantei prin care s-a

actualizat chiria și că alegerea variantei cu actualizarea începând cu 1

ianuarie 1994 este o eroare judiciară; că instanța de recurs nu s-a pronunțat

cu privire la motivul de recurs prin care a susținut că perioadele învecinate

sunt perioadele adiacente, adică anul 1993 și anul 1995, așa cum s-a arătat în

situația comparativă a cuantumului chiriilor lunare.

La data de 10 noiembrie 2005

intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de

revizuire.

La termenul de judecată de la 9

martie 2003, revizuienta SC B. SRL București prin reprezentantul legal B.F. a

precizat că temeiul juridic al revizuirii este art. 322 pct. 2 C. proc. civ.

Examinând decizia nr. 1433/2005

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în raport de motivul de

revizuire invocat se constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 322 pct.

2 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel

sau prin neapelare precum și a unei hotărâri date de instanța de recurs atunci

când evocă fondul se poate cere, dacă instanța nu s-a pronunțat asupra unui

lucru cerut (minus petita).

În sensul dispozițiilor art. 322 pct.

2 C. proc. civ., prin „lucru cerut” trebuie să se înțeleagă numai cererile care

au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia și au stabilit obiectul

pricinii supuse judecății.

Ceea ce caracterizează aceste cereri

și le delimitează față de toate celelalte, ce pot fi formulate de către părți

în proces, constă în aceea că, prin pronunțarea asupra lor, instanța poate pune

capăt litigiului, statuând prin admitere sau respingere, în acea parte a

hotărârii care poate fi pusă în executare dispozitivul.

Sub acest aspect, nepronunțarea

instanței asupra unei cereri de administrare a probelor, asupra unui motiv de

apel sau motiv de casare nu se încadrează în noțiunea de „lucru cerut”.

Aspectele invocate de revizuient în

motivarea cererii sale, nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 322 pct. 2 C.

proc. civ. Textul de lege care constituie temeiul de drept al cererii se referă

la nepronunțarea instanței asupra unui „lucru cerut”, iar această noțiune

juridică are în vedere așa cum s-a arătat, cererile principale, accesorii sau

incidentale prin care se fixează obiectul litigiului și care delimitează cadrul

procesual, iar nu orice cereri ale acestora, formulate în diverse faze

procesuale.

În speță instanța de recurs nu a

evocat fondul ci a respins recursul și a menținut soluția instanței de fond,

încât nu a acordat nici mai mult, nici mai puțin decât s-a cerut prin cererea

introductivă formulată de revizuienta reclamantă.

Constatând că nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de lege pentru revizuirea hotărârii instanței de recurs,

deoarece interpretarea art. 322 pct. 2 C. proc. civ. nu poate fi extinsă la

situațiile invocate de revizuientă, cererea acesteia va fi respinsă.

De altfel susținerile revizuientei

se referă la aspecte care au fost discutate și înlăturate motivat de instanța

de recurs, încât nu pot fi repuse în discuție și cenzurate în calea extraordinară

de atac a revizuirii.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte

urmează a respinge cererea de revizuire.

Instanța constatând culpa procesuală

a revizuientei, în conformitate cu prevederile art. 274 C. proc. civ., o va

obliga la 4.165 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire

formulată de revizuienta SC B. SRL București, împotriva deciziei nr. 1433 din 2

martie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

Obligă revizuienta la 4.165 RON

cheltuieli de judecată intimatei SC T.H.R.M.N. SA Eforie Sud.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 9 martie 2006.