ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4379/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 27 septembrie 1999, reclamanta SC E. SA Eforie Nord a chemat în judecată pe pârâta SC J. SRL Constanța, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, s-o oblige pe aceasta să-i plătească suma de 748.323.000 lei, reprezentând contravaloarea profitului realizat prin exploatarea activului C.A. în perioada 1993 – 1997, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 23 februarie 1993, a vândut pârâtei, în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data menționată, activul C.A., situat în Eforie Nord, pentru ca în luna iunie a aceluiași an, A.N.E.F.S.

București să introducă o acțiune în revendicare atât împotriva vânzătorului, respectiv a reclamantei, cât și împotriva cumpărătorului, care a fost soluționată în sensul admiterii cererii și, ca atare, proprietarul A.N.E.F.S. București a fost pus în posesia activului menționat. Prin sentința nr. 254/COM/1998 a Tribunalului Constanța, rămasă definitivă prin decizia nr. 756/COM/1997, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, s-a admis acțiunea formulată de pârâtă, în calitate de reclamantă, și, ca urmare, reclamanta SC E. SA a fost obligată să plătească (restituie) pârâtei suma de 1.182.219.415 lei, cu titlu de preț reactualizat al activului vândut ca urmare a evicțiunii totale, pronunțată împotriva pârâtei.

Cum în cadrul acțiunii întemeiată pe evicțiune, pârâta a solicitat restituirea integrală a prețului, fără a deduce din acesta profitul obținut în perioada 1993 – 1997 (cât aceasta a exploatat bunul ca proprietar) reclamanta a considerat că pârâta s-a îmbogățit în dauna sa cu suma aferentă, solicitată prin acțiune (748.323.000 lei). Prin întâmpinare, pârâta SC J. SRL Constanța a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, iar ulterior a introdus, la rândul ei, o acțiune, caracterizată de instanța fondului ca fiind cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei ce va rezulta din expertiza ce va fi efectuată în dosarul nr. 2366/COM/1999, cu titlu de beneficiu nerealizat în perioada 1993 -1997, ca urmare a evicțiunii totale a activului C.A.

Prin sentința nr. 2163/COM din 11 septembrie 2000, Tribunalul Constanța, secția comercială, a respins, ca nefondate, atât acțiunea principală, cât și cererea reconvențională. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în ceea ce privește respingerea acțiunii principale, că reclamanta a cunoscut, chiar anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, că exista posibilitatea ca pârâta să fie evinsă din activul cumpărat, astfel că, în cauză, nu este incidentă reglementarea legală, prevăzută de art. 1343 C. civ., potrivit căruia vânzătorul poate pretinde foloasele obținute de cumpărătorul evins și, ca atare, cererea privind obligarea pârâtei la restituirea profitului obținut este nefondată.

Referitor la soluția respingerii cererii reconvenționale, prima instanță a reținut, în esență, că totalitatea probelor dosarului, inclusiv expertizele efectuate la fond și apel, nu dovedesc că pârâta ar fi fost în măsură să exploateze eficient activul în discuție și nici că a fost împiedicată să procedeze astfel, din cauza terțului evingător, astfel că, față de toate cele de mai sus, s-a apreciat că pretențiile pârâtei sunt nedovedite. Împotriva sus menționatei sentințe, au declarat apel, atât reclamanta SC E. SA, cât și pârâta SC J. SRL, invocând motive de netemeinicie și nelegalitate ale hotărârii atacate. Prin decizia nr. 959/COM din 5 decembrie 2001, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, a respins ambele apeluri și a dispus obligarea pârâtei-reclamante SC E. SA la plata sumei de 8.994.000 lei cu titlu de onorariu expertiză suplimentar, iar a apelantei pârâte SC J. SRL Constanța la plata sumei de 13.566.000 lei cu titlu de onorariu de expertiză.

Pentru a adopta această hotărâre, instanța de apel a reținut că, în contextul în care probele dosarului, cu referire specială la copia hotărârii judecătorești privind restituirea prețului, atestă că reclamanta a cunoscut anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, posibilitatea evicțiunii totale a cumpărătorului, respectiv a pârâtei, în mod justificat, prima instanță, a respins acțiunea principală, prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata profitului obținut, în perioada 1993 - 1997, sau altfel spus la restituirea unei părți din prețul reactualizat acordat proporțional cu foloasele obținute de cumpărător în perioada de referită (art. 1343 C. civ.).

Referitor la cererea reconvențională, instanța de apel a reținut, în esență, că bine tribunalul a respins și această cerere în contextul în care, atât expertiza efectuată la fond, cât și cea efectuată în apel, au concluzionat că pârâta nu a desfășurat o activitate comercială profitabilă, care să conducă la realizarea unor venituri din exploatarea activului C.A., astfel că suma de 511.323.371 lei, stabilită de expertiză ca reprezentând venituri realizate de reclamantă pe perioada anterioară vânzării (1991) și actualizate pentru perioada 1993 - 1997, nu are un caracter cert, ci reprezintă doar un calcul efectuat pe baza unui algoritm, deoarece, din evidența contabilă a pârâtei SC J. SRL Constanța, nu rezultă că aceasta ar fi obținut venituri și că ar fi efectuat cheltuieli din exploatarea directă a activului în discuție.

Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs reclamanta reconvențională SC J. SRL Constanța, invocând, ca motive de casare, dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta reconvențională susține, în esență, că, deși instanțele nu au contestat, urmare evicțiunii, dreptul său de a solicita daune-interese, conform art. 1341 C. proc. civ., respectiv, profitul nerealizat, totuși, au considerat că pe lângă prețul reactualizat, care i-a fost acordat, nu i se cuvine și profitul pe care l-ar fi putut realiza în perioada 1993 – 1997, în care a deținut activul în proprietate.

Or, dacă expertizele efectuate în cauză au stabilit, comparativ cu profitul realizat de pârâta reconvențională în anul 1991, că și ea ar fi putut, ipotetic, să realizeze, la rândul său, în perioada 1993 – 1997, din exploatarea aceluiași bun un profit care, reactualizat pe perioada 1993 – 1997, se cifra la 511.322.371 lei, iar reactualizat pe perioada decembrie 1997 – iulie 2001 (data restituirii prețului) la suma de 1.820.674.434 lei, în mod greșit susține în continuare reclamanta reconvențională, instanțele au decis că nu i se cuvine nici un profit, mai ales că în contextul în care, după dobândirea activului în proprietate, acesta a fost supus unor substanțiale lucrări de investiții, care au condus în final la modernizarea și extinderea acestuia.

În consecință, reclamanta reconvențională solicită, în principal, admiterea recursului, modificarea hotărârilor și, pe fond, obligarea pârâtei reconvenționale SC E. SA la plata sumei de 1.820.614.434 lei cu titlu de profit nerealizat, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel în vederea completării probelor cu o nouă expertiză sau refacerea celei existente, pentru a se stabili care este profitul cert pe care l-ar fi putut obține reclamanta reconvențională SC J. SRL Constanța. Recursul reclamantei reconvenționale SC J. SRL Constanța nu este fondat.

Potrivit art. 1341 alin. (1) și (2) C. civ., când vânzătorul este răspunzător de evicțiune, cumpărătorul, dacă este evins (cazul în speță) are dreptul de a cere de la vânzător restituirea prețului (situația deja soluționată prin hotărârea irevocabilă care a fost executată) și fructele, dacă este dator a le întoarce proprietarului care l-a evins.

Cu toate acestea, reclamanta reconvențională nu a solicitat obligarea pârâtei reconvenționale la plata contravalorii fructelor cu titlu de daune-interese, ci, plecând de la principiul disponibilității, a cerut obligarea acesteia la plata profitului nerealizat, mai precis la plata profitului pe care l-ar fi putut realiza în perioada 1993 – 1997, cât a exploatat activul în calitate de proprietar, comparativ cu cel pe care l-a înregistrat pârâta reconvențională (ultimul deținător al bunului în anul 1991). Or, răspunzând la acest obiectiv, atât expertiza contabilă efectuată la fond, cât și cea dispusă în apel au precizat că profitul posibil de realizat de reclamanta reconvențională SC J. SRL Constanța în perioada de referință (1993 - 1997) reactualizat, ar putea fi cuprins între 167.732 mii lei și 779.021 mii lei și, respectiv, că acesta ar fi de 511.322.371 lei, care, reactualizat în perioada 1997 – 2001, s-ar cifra la 1.820.614.434 lei.

Dar, ceea ce este de reținut în soluționarea pricinii este faptul esențial, care rezultă din precizările făcute de ambele expertize, prin care se arată că aceste rezultate financiare nu au un caracter cert, ci numai unul ipotetic, din moment ce, din documentele puse la dispoziția experților de către reclamanta reconvențională SC J. SRL Constanța, nu a rezultat că aceasta ar fi obținut profituri (și care a fost nivelul cheltuielilor) din exploatarea directă a activului C.A.

Ca atare, simplul fapt că pârâta reconvențională SC E. SA a realizat în anul 1991, adică anterior vânzării, venituri din exploatarea aceluiași activ care, reactualizate pe perioada 1993 - 1997, s-au cifrat, potrivit expertizelor, la 511.323.371 lei, iar reactualizate pe perioada 1997 - 2001 (data restituirii prețului) la suma de 1.820.614.434 lei, nu poate constitui o dovadă în sensul că, la rândul ei, și reclamanta reconvențională SC J. SRL ar fi realizat, la rândul ei, în perioada ulterioară (1993 - 1997) cât a deținut activul în proprietate, venituri identice, atâta timp, cât o astfel de situație nu a rezultat din evidența contabilă a acesteia, așa cum au precizat ambele expertize, știut fiind că obținerea profitului este legată în mod hotărâtor de nivelul de performanță diferit pe care-l realizează în activitatea ei fiecare societate comercială.

Pe cale de consecință, bine instanța de apel a reținut că prejudiciul reclamat, constând din profit pretins nerealizat, nu are un caracter cert, ci unul pur ipotetic și, deci, că, în realitate, acesta nu a fost dovedit și a menținut (mai ales în contextul în care reclamanta reconvențională nu a probat, așa cum a susținut, că ar fi fost împiedicată să exploateze eficient activul C.A. de către textul evingător) soluția primei instanțe de respingere a cererii reconvenționale. Așa fiind, recursul declarat de reclamanta-reconvențională SC J. SRL Constanța urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC J. SRL Constanța împotriva deciziei nr. 959/COM din 5 decembrie 2001 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2003.