ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4379/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 27

septembrie 1999, reclamanta SC E. SA Eforie Nord a chemat în judecată pe pârâta

SC J. SRL Constanța, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va

pronunța, s-o oblige pe aceasta să-i plătească suma de 748.323.000 lei,

reprezentând contravaloarea profitului realizat prin exploatarea activului C.A.

în perioada 1993 – 1997, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că, la data de 23 februarie 1993, a vândut pârâtei, în baza contractului

de vânzare-cumpărare încheiat la data menționată, activul C.A., situat în

Eforie Nord, pentru ca în luna iunie a aceluiași an, A.N.E.F.S. București să

introducă o acțiune în revendicare atât împotriva vânzătorului, respectiv a

reclamantei, cât și împotriva cumpărătorului, care a fost soluționată în sensul

admiterii cererii și, ca atare, proprietarul A.N.E.F.S. București a fost pus în

posesia activului menționat.

Prin sentința nr. 254/COM/1998 a

Tribunalului Constanța, rămasă definitivă prin decizia nr. 756/COM/1997,

pronunțată de Curtea de Apel Constanța, s-a admis acțiunea formulată de pârâtă,

în calitate de reclamantă, și, ca urmare, reclamanta SC E. SA a fost obligată

să plătească (restituie) pârâtei suma de 1.182.219.415 lei, cu titlu de preț

reactualizat al activului vândut ca urmare a evicțiunii totale, pronunțată

împotriva pârâtei.

Cum în cadrul acțiunii întemeiată pe

evicțiune, pârâta a solicitat restituirea integrală a prețului, fără a deduce

din acesta profitul obținut în perioada 1993 – 1997 (cât aceasta a exploatat bunul

ca proprietar) reclamanta a considerat că pârâta s-a îmbogățit în dauna sa cu

suma aferentă, solicitată prin acțiune (748.323.000 lei).

Prin întâmpinare, pârâta SC J. SRL

Constanța a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, iar ulterior a

introdus, la rândul ei, o acțiune, caracterizată de instanța fondului ca fiind

cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata

sumei ce va rezulta din expertiza ce va fi efectuată în dosarul nr. 2366/COM/1999,

cu titlu de beneficiu nerealizat în perioada 1993 -1997, ca urmare a evicțiunii

totale a activului C.A.

Prin sentința nr. 2163/COM din 11

septembrie 2000, Tribunalul Constanța, secția comercială, a respins, ca

nefondate, atât acțiunea principală, cât și cererea reconvențională.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut, în ceea ce privește respingerea acțiunii principale, că

reclamanta a cunoscut, chiar anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare,

că exista posibilitatea ca pârâta să fie evinsă din activul cumpărat, astfel că,

în cauză, nu este incidentă reglementarea legală, prevăzută de art. 1343 C.

civ., potrivit căruia vânzătorul poate pretinde foloasele obținute de

cumpărătorul evins și, ca atare, cererea privind obligarea pârâtei la

restituirea profitului obținut este nefondată.

Referitor la soluția respingerii

cererii reconvenționale, prima instanță a reținut, în esență, că totalitatea

probelor dosarului, inclusiv expertizele efectuate la fond și apel, nu dovedesc

că pârâta ar fi fost în măsură să exploateze eficient activul în discuție și

nici că a fost împiedicată să procedeze astfel, din cauza terțului evingător,

astfel că, față de toate cele de mai sus, s-a apreciat că pretențiile pârâtei

sunt nedovedite.

Împotriva sus menționatei sentințe,

au declarat apel, atât reclamanta SC E. SA, cât și pârâta SC J. SRL, invocând

motive de netemeinicie și nelegalitate ale hotărârii atacate.

Prin decizia nr. 959/COM din 5

decembrie 2001, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, a respins ambele

apeluri și a dispus obligarea pârâtei-reclamante SC E. SA la plata sumei de

8.994.000 lei cu titlu de onorariu expertiză suplimentar, iar a apelantei

pârâte SC J. SRL Constanța la plata sumei de 13.566.000 lei cu titlu de

onorariu de expertiză.

Pentru a adopta această hotărâre, instanța

de apel a reținut că, în contextul în care probele dosarului, cu referire

specială la copia hotărârii judecătorești privind restituirea prețului, atestă

că reclamanta a cunoscut anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare,

posibilitatea evicțiunii totale a cumpărătorului, respectiv a pârâtei, în mod

justificat, prima instanță, a respins acțiunea principală, prin care s-a

solicitat obligarea pârâtei la plata profitului obținut, în perioada 1993 - 1997,

sau altfel spus la restituirea unei părți din prețul reactualizat acordat

proporțional cu foloasele obținute de cumpărător în perioada de referită (art. 1343

C. civ.).

Referitor la cererea

reconvențională, instanța de apel a reținut, în esență, că bine tribunalul a

respins și această cerere în contextul în care, atât expertiza efectuată la

fond, cât și cea efectuată în apel, au concluzionat că pârâta nu a desfășurat o

activitate comercială profitabilă, care să conducă la realizarea unor venituri

din exploatarea activului C.A., astfel că suma de 511.323.371 lei, stabilită de

expertiză ca reprezentând venituri realizate de reclamantă pe perioada

anterioară vânzării (1991) și actualizate pentru perioada 1993 - 1997, nu are

un caracter cert, ci reprezintă doar un calcul efectuat pe baza unui algoritm,

deoarece, din evidența contabilă a pârâtei SC J. SRL Constanța, nu rezultă că

aceasta ar fi obținut venituri și că ar fi efectuat cheltuieli din exploatarea

directă a activului în discuție.

Împotriva acestei ultime hotărâri a

declarat recurs reclamanta reconvențională SC J. SRL Constanța, invocând, ca

motive de casare, dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

reclamanta reconvențională susține, în esență, că, deși instanțele nu au

contestat, urmare evicțiunii, dreptul său de a solicita daune-interese, conform

art. 1341 C. proc. civ., respectiv, profitul nerealizat, totuși, au considerat

că pe lângă prețul reactualizat, care i-a fost acordat, nu i se cuvine și

profitul pe care l-ar fi putut realiza în perioada 1993 – 1997, în care a

deținut activul în proprietate.

Or, dacă expertizele efectuate în cauză

au stabilit, comparativ cu profitul realizat de pârâta reconvențională în anul

1991, că și ea ar fi putut, ipotetic, să realizeze, la rândul său, în perioada

1993 – 1997, din exploatarea aceluiași bun un profit care, reactualizat pe

perioada 1993 – 1997, se cifra la 511.322.371 lei, iar reactualizat pe perioada

decembrie 1997 – iulie 2001 (data restituirii prețului) la suma de

1.820.674.434 lei, în mod greșit susține în continuare reclamanta

reconvențională, instanțele au decis că nu i se cuvine nici un profit, mai ales

că în contextul în care, după dobândirea activului în proprietate, acesta a

fost supus unor substanțiale lucrări de investiții, care au condus în final la

modernizarea și extinderea acestuia.

În consecință, reclamanta

reconvențională solicită, în principal, admiterea recursului, modificarea

hotărârilor și, pe fond, obligarea pârâtei reconvenționale SC E. SA la plata

sumei de 1.820.614.434 lei cu titlu de profit nerealizat, iar în subsidiar,

admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre

rejudecare la aceeași instanță de apel în vederea completării probelor cu o

nouă expertiză sau refacerea celei existente, pentru a se stabili care este

profitul cert pe care l-ar fi putut obține reclamanta reconvențională SC J. SRL

Constanța.

Recursul reclamantei reconvenționale

SC J. SRL Constanța nu este fondat.

Potrivit art. 1341 alin. (1) și (2) C.

civ., când vânzătorul este răspunzător de evicțiune, cumpărătorul, dacă este

evins (cazul în speță) are dreptul de a cere de la vânzător restituirea

prețului (situația deja soluționată prin hotărârea irevocabilă care a fost

executată) și fructele, dacă este dator a le întoarce proprietarului care l-a

evins.

Cu toate acestea, reclamanta

reconvențională nu a solicitat obligarea pârâtei reconvenționale la plata

contravalorii fructelor cu titlu de daune-interese, ci, plecând de la

principiul disponibilității, a cerut obligarea acesteia la plata profitului nerealizat,

mai precis la plata profitului pe care l-ar fi putut realiza în perioada 1993 –

1997, cât a exploatat activul în calitate de proprietar, comparativ cu cel pe

care l-a înregistrat pârâta reconvențională (ultimul deținător al bunului în

anul 1991).

Or, răspunzând la acest obiectiv,

atât expertiza contabilă efectuată la fond, cât și cea dispusă în apel au

precizat că profitul posibil de realizat de reclamanta reconvențională SC J. SRL

Constanța în perioada de referință (1993 - 1997) reactualizat, ar putea fi

cuprins între 167.732 mii lei și 779.021 mii lei și, respectiv, că acesta ar fi

de 511.322.371 lei, care, reactualizat în perioada 1997 – 2001, s-ar cifra la

1.820.614.434 lei.

Dar, ceea ce este de reținut în

soluționarea pricinii este faptul esențial, care rezultă din precizările făcute

de ambele expertize, prin care se arată că aceste rezultate financiare nu au un

caracter cert, ci numai unul ipotetic, din moment ce, din documentele puse la

dispoziția experților de către reclamanta reconvențională SC J. SRL Constanța,

nu a rezultat că aceasta ar fi obținut profituri (și care a fost nivelul

cheltuielilor) din exploatarea directă a activului C.A.

Ca atare, simplul fapt că pârâta

reconvențională SC E. SA a realizat în anul 1991, adică anterior vânzării,

venituri din exploatarea aceluiași activ care, reactualizate pe perioada 1993 -

1997, s-au cifrat, potrivit expertizelor, la 511.323.371 lei, iar reactualizate

pe perioada 1997 - 2001 (data restituirii prețului) la suma de 1.820.614.434

lei, nu poate constitui o dovadă în sensul că, la rândul ei, și reclamanta

reconvențională SC J. SRL ar fi realizat, la rândul ei, în perioada ulterioară

(1993 - 1997) cât a deținut activul în proprietate, venituri identice, atâta

timp, cât o astfel de situație nu a rezultat din evidența contabilă a acesteia,

așa cum au precizat ambele expertize, știut fiind că obținerea profitului este

legată în mod hotărâtor de nivelul de performanță diferit pe care-l realizează

în activitatea ei fiecare societate comercială.

Pe cale de consecință, bine instanța

de apel a reținut că prejudiciul reclamat, constând din profit pretins

nerealizat, nu are un caracter cert, ci unul pur ipotetic și, deci, că, în

realitate, acesta nu a fost dovedit și a menținut (mai ales în contextul în care

reclamanta reconvențională nu a probat, așa cum a susținut, că ar fi fost

împiedicată să exploateze eficient activul C.A. de către textul evingător)

soluția primei instanțe de respingere a cererii reconvenționale.

Așa fiind, recursul declarat de reclamanta-reconvențională

SC J. SRL Constanța urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

SC J. SRL Constanța împotriva deciziei nr. 959/COM din 5 decembrie 2001 a

Curții de Apel Constanța, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 noiembrie 2003.