ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1747/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 2 decembrie 1998,

reclamanta SC C.S. SA a chemat în judecată pe pârâta SC M.C. SRL, pentru ca,

prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată la plata sumei de 23.952.000

lei cu titlu de penalități de întârziere, precum și la plata sumei de

23.952.000 lei cu titlu de despăgubiri, plus cheltuieli de judecată.

Tribunalul Constanța, secția comercială,

prin sentința civilă nr. 6/COM din 5 ianuarie 1999, a admis acțiunea

reclamantei și a obligat pe pârâtă la plata sumei de 23.952.000 lei cu titlu de

despăgubiri și suma de 23.952.000 lei cu titlu de penalități de întârziere,

plus suma de 3.304.240 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Apelul declarat de pârâtă a fost

admis de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, care, prin decizia nr. 277/COM

din 6 mai 1999, desființează sentința atacată, cu trimiterea spre rejudecare,

reținându-se în considerente că litigiul a fost soluționat cu viciu de

procedură cu pârâta.

Tribunalul Constanța, secția comercială,

prin sentința civilă nr. 1600/COM din 9 iunie 2000, judecând cauza, în fond,

după casare, admite acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la plata a

23.952.000 lei, reprezentând valoarea minimă garantată, în temeiul contractului

nr. 1128/1995, pentru anul 1998, precum și la 68.852.580 lei penalități de

întârziere calculate până la 25 februarie 2000. Constată reziliat contractul de

asociere în participațiune nr. 1128 din 15 mai 1995 și dispune evacuarea

pârâtei din activul V.P. Eforie Sud.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că, prin contractul de asociere în participațiune nr.

1128 din 15 mai 1995, părțile au convenit să obțină beneficii de pe urma

exploatării unui activ turistic V.P. din Eforie Sud, reclamanta urmând să pună

la dispoziția pârâtei acest imobil și dreptul de folosință al acestuia, iar

pârâta având obligația să-l amenajeze și să-l exploateze în scop turistic, cu

obligația prevăzută la cap. V art. 6.1. de a-i achita anual reclamantei o sumă

minim garantată și care, în funcție de rata inflației, se va actualiza până la

data de 1 aprilie al fiecărui an, precum și clauza penală de la art. 6.5.,

potrivit căreia nevirarea la scadență a sumelor datorate atrage perceperea unei

penalități de 0,5% pe zi întârziere.

Cum aceste clauze contractuale nu au

suferit modificări, iar reclamanta a făcut dovada nerespectării obligațiilor

contractuale de pârâtă, instanța a admis acțiunea, așa cum a fost formulată și

motivată, împrejurări față de care s-a avut în vedere și incidența

dispozițiilor art. 969 C. proc. civ., raportat la art. 251 C. com. S-a reținut

că pârâtei îi revine obligația de plată a sumei de 23.952.000 lei în contul

anului 1998 și suma de 68.852.580 lei, reprezentând penalități de întârziere

calculate până la 25 februarie 2000.

De asemenea, instanța a ținut seama

și de convenția părților, privind rezilierea de drept a contractului de

asociere, cu evacuarea pârâtei din activul în litigiu, în măsura în care pârâta

nu-și îndeplinește obligațiile financiare către reclamantă.

Apelul declarat de pârâtă, împotriva

acestei hotărâri, a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, prin decizia nr. 380/COM din 18 aprilie 2001, reținându-se, în

fundamentarea deciziei, că sentința atacată este temeinică și legală, soluția

adoptată fiind stabilită în baza clauzelor din contractul nr. 1128/1995, cu

respectarea art. 969 C. proc. civ., care consacră forța obligatorie a

contractelor: „contractele legal făcute au putere de lege între părțile

contractante”.

Împotriva acestei ultime hotărâri a

declarat recurs în termen legal, motivat și timbrat, pârâta SC M.S. SRL

Constanța, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în

esență, că suma de 23.952.000 lei, reprezentând suma minim garantată anual, a

fost calculată greșit, iar actul adițional, pentru anul 1998, nu a fost semnat,

întrucât această actualizare nu poate fi dovedită și că, potrivit art. 6.1. din

contract, s-a prevăzut că suma minim garantată se va reactualiza anual, de

comun acord între părți, fiind concretizată printr-un act adițional.

În consecință, în temeiul art. 304 pct.

7, 9 și 10 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, casarea ambelor

hotărâri, cu trimitere spre rejudecare în fond a cauzei.

Recursul este nefondat pentru

următoarele considerente.

Din examinarea actelor de la dosar,

prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei,

rezultă că ambele instanțe, în mod corect, au apreciat actul juridic dedus

judecății și probatoriile administrate, reținând că raportul juridic dintre

părți a fost contractul de asociere în participațiune nr. 1128 din 15 mai 1995,

încheiat în baza unei licitații publice, prin care s-au stabilit obligații

corelative, reclamanta să predea dreptul de folosință al activului V.P. din

Eforie Sud, iar pârâta să obțină beneficii de pe urma exploatării acestui activ

turistic, iar conform clauzei de la cap. V, art. 6.1., pârâta-recurentă „va

asigura și va vira, în contul reclamantei, procentul din profitul brut, dar nu

mai puțin de o sumă minimă, garantată anual, care se va actualiza anual până la

data de 01 aprilie, funcție de rata inflației”.

În mod corect, ambele instanțe nu au

reținut susținerile pârâtei, privind inexistența unui act adițional, care să

stabilească, în mod cert, cuantumul sumei datorate pentru activitatea

desfășurată în anul 1998, întrucât, conform clauzei de la art. 6.1. din

contract, părțile au convenit asupra modalității de determinare valorică a

sumei datorate și care a fost avută în vedere de recurentă la stabilirea sumei

minime garantate anual.

De altfel, pârâta, așa cum s-a

reținut și de cele două instanțe, precum și din motivele de recurs pe care le-a

formulat, nu a contestat în instanță clauzele contractului, recunoscând că nu a

putut plăti, la termen, sumele datorate reclamantei.

Faptul că pârâta nu a semnat actul

adițional pe anul 1998, nu constituie o cauză care să ducă la exonerarea

acesteia de obligația contractuală de plată a sumei minime garantate,

actualizată la indicele de inflație, atâta timp, cât la cap. V art. 6.1. din

contract este prevăzută expres reactualizarea anuală a sumei datorate, clauză

convenită de părți, fără obiecțiuni din partea pârâtei, la data încheierii

contractului.

Pentru considerentele ce preced,

recursul declarat de pârâta SC M.S. SRL va fi respins, ca nefondat,

menținându-se hotărârile pronunțate în cauză, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC M.S. SRL Constanța împotriva

deciziei nr. 380/COM din 18 aprilie 2001 a Curții de Apel Constanța, secția

comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 21 martie 2003.