ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2765/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantul Gh.V. a chemat-o în

judecată pe pârâta SC C.L.S. SA Constanța, solicitând obligarea acesteia la

plata sumei de 160.000.000 lei, reactualizată, reprezentând plată nedatorată,

cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1055/COM

din 27 aprilie 2001, Tribunalul Constanța, secția comercială, a admis în parte

cererea formulată de reclamant, obligând-o pe pârâtă la plata sumei de

170.808.575 lei, reprezentând valoarea actualizată a sumei achitate în plus

pentru lucrările de construcții, către reclamantă.

A respins, ca prescrisă, cererea

reclamantului în ce privește actualizarea sumei achitată în plus pe perioada

anului 1995.

A obligat-o pe pârâtă la plata sumei

de 14.422.050 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul a reținut că, atât termenul fixat, cât și valoarea fixă a lucrărilor,

de 575.861.487 lei, stabilită prin contract, nu au fost respectate de către

pârâtă, stabilindu-se prin expertiză că pârâta a încasat necuvenit, în perioada

mai 1995 – august 1996, suma de 17.913.119 lei, care, reactualizată, conform

indicelui de inflație, se ridică la 240.176.237 lei.

A mai reținut și că, întrucât, în

luna septembrie 1996, lucrările au fost sistate, pentru plățile efectuate în

perioada mai 1995 – septembrie 1999, a intervenit prescripția dreptului la

acțiune, astfel că suma încasată necuvenit de către pârâtă este de 170.808.575

lei.

Prin decizia civilă nr. 15/COM din

21februarie 2002, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, a respins, ca

nefondate, apelurile declarate de reclamant și de pârâtă împotriva sentinței

mai sus menționate.

În motivarea acestei soluții,

instanța de apel a reținut că, în speță, au fost efectuate două expertize

contabile, care au stabilit că sumele de bani plătite de reclamant, peste

valoarea fixă a lucrărilor, totalizează 17.913.119 lei.

Aplicându-se indicii de actualizare

stabiliți de către Comisia Națională de Statistică, a rezultat că suma mai sus

arătată reprezintă, începând cu luna mai 1995, 240.176.237 lei.

Reclamantul și-a majorat pretențiile

la această sumă, dar, în raport cu data încetării lucrărilor – luna septembrie

1996 – s-a apreciat că cererea este prescrisă pentru suma de 69.367.662 lei.

Cât privește expertiza

extrajudiciară, s-a reținut că, în mod corect, nu a fost examinată, având un cu

totul alt obiectiv față de pretențiile, așa cum au fost stabilite prin acțiune

și ulterior majorate de către reclamant, împrejurare în care s-a apreciat că

instanța de fond a făcut o corectă evaluare a probelor administrate.

Împotriva deciziei curții de apel a

declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea acestuia și, în fond, casarea

ambelor hotărâri pronunțate atât pentru nelegalitate, cât și pentru

netemeinicie și suplimentarea probatoriilor, cu efectuarea unui nou raport de

expertiză, cu aceleași obiective ca și primul, în vederea aprecierii fidele a

pretențiilor deduse judecății.

Recurenta susține astfel că, în

cauză, s-a întocmit un singur raport de expertiză oficial, ale cărei concluzii

au venit în contrast cu un alt raport întocmit în cadrul unui dosar anterior

între aceleași părți, având ca obiect asigurarea de dovezi.

Arată că diferența valorică

concluzionată de aceste două expertize este enormă și, chiar dacă expertiza

extrajudiciară nu a fost însușită ca probă, a stabilit totuși o bază de calcul

pentru precizarea pretențiilor formulate de reclamant și, deci, ar fi trebuit

avută în vedere.

Mai arată că administrarea ca probă

unică a singurului raport de expertiză tehnică imobiliară a dus la concluzii cu

o marjă mare de inexactitate motivată de expert prin aceea că părțile nu au

avut, la acel moment, totalitatea actelor justificative și timpul afectat

lucrării a fost scurt.

În fine, învederează că ambele părți

au susținut cererea de efectuare a unui nou raport sau cel puțin efectuarea

unui supliment care să lămurească aspectele deduse judecății, cerere motivată

de insuficiența probatoriului neimputabilă părților, recurentul susținând în

plus, în ceea ce-l privește, că, prin refuzarea acestei probe cerute, considerată

a fi pertinentă și utilă dezbaterilor, i-a fost încălcat și dreptul la apărare.

Recursul este fondat.

Din examinarea actelor dosarului, se

constată următoarele:

Deși, în cauză, a fost administrat

un amplu probatoriu, acesta nu a fost în măsură să conducă la o deplină lămurire

a tuturor aspectelor pricinii.

Părțile, formulând obiecțiuni la

raportul de expertiză tehnică imobiliară, la care expertul a răspuns, au

contestat, din nou, concluziile la care acesta a ajuns, apreciindu-le ca

inconsistente și insuficient de explicite, față de obiectivele stabilite de

instanță.

În susținerea recursului,

reclamantul arată că expertul a motivat inexactitățile conținute în raportul de

expertiză prin lipsa totalității actelor justificative și timpul scurt avut la

dispoziție, împrejurare care, coroborată cu criticile asupra expertizei

exprimate de pârâtă în întâmpinare și cu refuzul insuficient motivat al

instanței de a efectua o nouă expertiză, conduce spre concluzia că expertiza

tehnică imobiliară efectuată în cauză nu a oferit elemente clare, la adăpost de

orice critică, elemente necesare pentru formarea unei convingeri corecte și

soluționarea judicioasă a cauzei, cu luarea în considerare a întregului

material probator și respectarea deplină a dreptului la apărare al părților.

În consecință, se impune rejudecarea

cauzei, pentru efectuarea unei noi expertize sau a unui supliment, care să aibă

eventual aceleași obiective ca și expertiza deja efectuată, dar care să aibă în

vedere documentele aflate la dosarul cauzei și cele deținute de părți, cererile

și lămuririle date de ele prin delegați, în așa fel încât să constituie,

într-adevăr, o probă utilă și pertinentă în soluționarea cauzei dedusă

judecății.

Astfel fiind, urmează a se admite

recursul declarat de reclamant, a se casa decizia curții de apel și a se

trimite cauza aceleiași instanțe de apel, care va soluționa cauza prin luarea

în considerare a dispozițiilor art. 725 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de reclamantul Gh.V. Casează decizia nr. 15/COM din 21

februarie 2002 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, cu trimiterea

cauzei, spre rejudecare, la aceeași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 27 mai 2003.