- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 22 ianuarie 2003
Decizia nr. 230/2003 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs
Asupra recursului se rețin următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Tulcea sub nr. 526/2000, L.Gh. a solicitat instanței ca, prin sentința ce o va da, în contradictoriu cu SC C. SA Tulcea, să oblige pârâta la plata sumei de 105.849.700 lei, reprezentând penalități de 8,15% din valoarea lucrărilor nerealizate, conform contractului nr. 17 din 15 octombrie 1996, cu cheltuieli de judecată. Tribunalul Tulcea, prin sentința civilă nr. 896 din 3 octombrie 2000, a admis acțiunea, astfel cum a fost formulată, cu 15.568 .943 lei cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut din actele dosarului, că pârâta, la data de 28 februarie 1997, fără motiv, a întrerupt lucrările la care s-a angajat, conform contractului nr. 17/1996, și, având în vedere clauza penală, penalitățile reclamantei sunt întemeiate.
Curtea de Apel Constanța, prin decizia civilă nr. 137/Com din 22 februarie 2002, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței mai sus menționate. SC C. SA Tulcea a declarat recurs împotriva deciziei, arătând, în esență, că instanțele au interpretat greșit datele contractului și probele dosarului, din care rezultă că reclamanta nu a respectat clauzele acestuia, motiv pentru care nu puteau fi obligați la plata penalităților. Recursul a fost admis pentru următoarele motive: Între părți, la data de 15 octombrie 1995, s-a încheiat contractul nr. 17, în baza căruia pârâta se obliga să execute lucrări de construcții la imobilul din Tulcea. Pârâta a început lucrările la data de 1 ianuarie 1997 și le-a întrerupt la 28 februarie 1997. Conform art. 3 din contract, pârâta se obliga să demareze lucrările în momentul „prezentării de către investitor – reclamantă – a autorizației de construcție reactualizată”.
Pârâta a început executarea contractului chiar în lipsa unei autorizații reactualizate, dar, pentru că nici pe parcurs reclamanta nu și-a îndeplinit obligația asumată prin art. 3 din contract, la data de 28 februarie 1997, a sistat lucrările (dosar C.S.J). În aceste condiții, instanțele, numai printr-o greșită reținere și interpretare a datelor contractului și a dispozițiilor art. 969 C. civ., au admis acțiunea. Neexecutarea lucrărilor la care pârâta s-a obligat prin contract s-a datorat culpei reclamantei, care nu a făcut dovada că autorizația eliberată în 1991 a fost prelungită conform înțelegerii și obligației pe care și-a asumat-o prin art. 3 din contract. Reținând culpa reclamantei în nerealizarea obligațiilor contractuale, pârâta, în mod greșit, a fost obligată la plata penalităților pentru neexecutarea lucrărilor la care s-a angajat.
În lipsa autorizației prelungite nu era obligată nici măcar la începerea lucrărilor. Pentru motivele arătate a fost admis recursul și s-a modificat decizia în sensul că s-a admis apelul pârâtei, s-a schimbat în tot sentința și a fost respinsă acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Admite recursul declarat de pârâta SC C. SA Tulcea împotriva deciziei nr. 137/Com din 22 februarie 2001 a Curții de Apel Constanța, secția comercială. Modifică decizia atacată, în sensul că admite apelul declarat de pârâtă împotriva deciziei nr. 896/2000 a Tribunalului Tulcea, pe care o schimbă în totalitate și respinge acțiunea. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 ianuarie 2003.