ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 230/2003

Asupra recursului se rețin următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Tulcea sub nr. 526/2000,

L.Gh. a solicitat instanței ca, prin sentința ce o va da, în contradictoriu cu

SC C.I.M. SA Tulcea să oblige pârâta la plata sumei de 105.849.700 lei,

reprezentând penalități de 8,15% din valoarea lucrărilor nerealizate, conform

contractului nr. 17 din 15 octombrie 1996, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Tulcea, prin sentința civilă nr. 896 din 3

octombrie 2000, a admis acțiunea, astfel cum a fost formulată cu 15.568 .943

lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut din actele dosarului

că pârâta, la data de 28 februarie 1997, fără motiv, a întrerupt lucrările la

care s-a angajat conform contractului nr. 17/1996 și, având în vedere clauza

penală, penalitățile reclamantei sunt întemeiate.

Curtea de Apel Constanța, prin decizia civilă nr. 137/Com

din 22 februarie 2002, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă

împotriva sentinței mai sus menționate.

SC C.I.M. SA Tulcea a declarat recurs împotriva deciziei,

arătând, în esență, că instanțele au interpretat greșit datele contractului și

probele dosarului din care rezultă că reclamanta nu a respectat clauzele

acestuia, motiv pentru care nu puteau fi obligați la plata penalităților.

Recursul a fost admis pentru următoarele motive:

Între părți, la data de 15 octombrie 1995, s-a încheiat

contractul nr. 17, în baza căruia pârâta se obliga să execute lucrări de

construcții la imobilul din str. C. nr. 9 Tulcea.

Pârâta a început lucrările la data de 1 ianuarie 1997 și

le-a întrerupt la 28 februarie 1997. Conform art. 3 din contract, pârâta se

obliga să demareze lucrările în momentul „prezentării de către investitor –

reclamantă – a autorizației de construcție reactualizată”.

Pârâta a început executarea contractului chiar în lipsa unei

autorizații reactualizate, dar, pentru că nici pe parcurs reclamanta nu și-a

îndeplinit obligația asumată prin art. 3 din contract, la data de 28 februarie

1997, a sistat lucrările.

În aceste condiții, instanțele numai printr-o greșită

reținere și interpretare a datelor contractului și a dispozițiilor art. 969 C.

civ. a admis acțiunea.

Neexecutarea lucrărilor la care pârâta s-a obligat prin

contract s-a datorat culpei reclamantei, care nu a făcut dovada că autorizația

eliberată în 1991 a fost prelungită conform înțelegerii și obligației pe care

și-a asumat-o prin art. 3 din contract.

Reținând culpa reclamantei în nerealizarea obligațiilor

contractuale, pârâta, în mod greșit, a fost obligată la plata penalităților

pentru neexecutarea lucrărilor la care s-a angajat. În lipsa autorizației

prelungite nu era obligată nici măcar la începerea lucrărilor.

Pentru motivele arătate a fost admis recursul și s-a

modificat decizia, în sensul că s-a admis apelul pârâtei, s-a schimbat în tot

sentința și a fost respinsă acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite, recursul declarat de pârâta SC C.I.M. SA

Tulcea împotriva deciziei nr. 137 Com din 22 februarie 2001 a Curții de Apel

Constanța, secția comercială.

Modifică decizia atacată, în sensul că admite apelul

declarat de pârâtă împotriva deciziei nr. 896/2000 a Tribunalului Tulcea, pe

care o schimbă în totalitate și respinge acțiunea.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 22 ianuarie 2003.