ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4319/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 18 aprilie 2003,

reclamantul C.S.S. a chemat în judecată pe pârâta SC D.P. SRL Tulcea, pentru

ca, prin hotărârea ce se va pronunța, aceasta să fie obligată la restituirea

sumei de 958.220.138 lei, reprezentând 600.000.000 lei diferență avans

nejustificat prin lucrări până la data de 28 martie 2003, 169.805.618 lei

dobânzi calculate la suma de 600.000.000 lei, 166.818.599 lei, valoarea

actualizării lucrărilor executate și încasate nelegal și 21.595.921 lei dobânzi

calculate pentru suma de 166.818.599 lei.

Prin sentința civilă nr. 746 din 29

aprilie 2004, Tribunalul Tulcea a respins în totalitate acțiunea reclamantului,

ca fiind nefondată și l-a obligat pe acesta la 45.000.000 lei cheltuieli de

judecată către pârâtă.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut că nu s-a făcut dovada creării unui prejudiciu la

bugetul de stat, deci nici despăgubirile civile de 169.805.618 lei, aferente

acestui prejudiciu nu pot fi acordate și, de asemenea, nici suma de 166.818.599

lei valoarea actualizării lucrărilor executate nu poate fi acordată, nefiind

reală.

Prin decizia civilă nr. 294/ COM din

25 octombrie 2004, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, a respins ca

nefondat apelul formulat de reclamant împotriva sentinței mai sus menționate,

obligându-l pe acesta la plata sumei de 4.800.000 lei cheltuieli de judecată

către intimata pârâtă.

În motivarea acestei soluții,

instanța de apel a reținut că nu poate fi primită critica potrivit cu care

instanța trebuia să cenzureze concluziile actului de control, atâta vreme cât

față de obiectul investirii, cauza a fost soluționată în raport de probatoriile

propuse de părți și administrate nemijlocit în fața acesteia.

A mai reținut că nici cea de-a doua

critică nu este întemeiată, întrucât o parte din avansul primit de

1.360.759.467 lei, respectiv suma de 600.000.000 lei, în baza dispozițiilor

reclamantului, a fost virată către cealaltă societate cu care a contractat

efectuarea lucrărilor de reparație capitală, iar aceasta a executat lucrări în

contul avansului de 600.000.000 lei acordat în anul 2001, la începerea

lucrării.

Totodată, a reținut că raportul

contabil combinat cu răspunsul la interogatoriul reclamantului întărește

concluzia primei instanțe și nu sunt îndeplinite condițiile plății nedatorate.

Împotriva deciziei curții de apel a

declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și

solicitând desființarea hotărârilor pronunțate și pe fondul cauzei obligarea

pârâtei la plata sumei de 958.220.138 lei, astfel cum a fost solicitată prin

acțiunea inițială.

În motivarea recursului, reclamantul

susține în esență că au fost încălcate prevederile O.M.F. nr. 2282/2001, pentru

aprobarea Normelor Metodologice, privind încheierea exercițiului bugetar pe

anul 2001, pct. 2

5

alin. (1) potrivit cărora avansurile acordate în

anul 2001 vor fi decontate definitiv în cursul lunii decembrie, iar sumele

rămase neutilizate vor fi restituite ordonatorilor de credite până la data de

28 decembrie 2001, astfel încât, în conformitate cu aceste acte normative, pârâta

avea obligația să restituie întreaga sumă.

Recurentul reclamant susține, de

asemenea, că greșit curtea de apel a reținut că pârâta a acordat avansul către

SC H. din dispoziția reclamantei, deoarece nu s-a prezentat documentul care să

probeze această susținere, iar pe de altă parte, arată că ar fi trebuit avut în

vedere că în baza unui contract de cesiune, SC H. a cesionat în totalitate

lucrările de reparații capitale, în această situație pârâta devenind singurul

executant al lucrărilor de consolidare și reparații capitale și singurul

beneficiar al avansului.

În fine, arată că raportul de

control intermediar al Curții de Conturi, D.C.F. ulterior întocmit, la data de

27 februarie 2004 nu are nici o legătură cu raportul întocmit de același organ

la data de 28 martie 2003, în baza căruia s-a formulat acțiunea.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor dosarului, se

constată următoarele:

Referitor la critica

recurentului-reclamant potrivit căreia nu s-a probat susținerea pârâtei că el

ar fi dispus ca pârâta să plătească suma de 600.000.000 lei către SC H., se

reține că nu este fondată întrucât din actele dosarului rezultă că recurentul-reclamant

ne mai având fonduri pentru a plăti un avans și celuilalt executant, respectiv

SC H., a făcut uz de dispozițiile art. 12.4 alin. (1), contractul din 8

noiembrie 2004, în conformitate cu care executantul are obligația de a respecta

și executa dispozițiile achizitorului în orice problemă menționată sau

nemenționată în contract și a dispus ca o parte din avansul primit de pârâtă,

respectiv suma de 600.000.000 lei să fie virată către cealaltă societate cu

care a contractat lucrările de reparații capitale.

Totodată, prin adresa D.S.P. Tulcea

din 2 aprilie 2002 (dosar fond) s-a precizat că avansul s-a defalcat între cei

doi executanți, astfel: 660.759.467 lei consolidări și 600.000.000 lei

reparații capitale, cuantumul acestor sume fiind comunicat pentru reglarea

situației.

De asemenea, prin adresa nr. 63 din

18 septembrie 2003 (dosar fond) s-a confirmat încasarea acestui avans și de

către SC H., care a menționat că a executat lucrări în anul 2002, în valoare de

2.695.750.084 lei pentru care a încasat de la recurentul-reclamant

2.095.750.084 lei, deci cu 600.000.000 lei mai puțin, pe care îi încasase de la

pârâta intimată.

De altfel, în răspunsurile la

interogatoriu, recurentul-reclamant a recunoscut că suma de 600.000.000 lei a

ajuns la SC H. nu de la el, ci de la intimata-pârâtă și, de asemenea, că SC H.

a executat lucrări în valoarea avansului primit de la SC D.P. SRL, aceleași

împrejurări rezultând și din expertiza contabilă efectuată în cauză, astfel

încât din ansamblul probatoriilor administrat, corect s-a concluzionat că

întregul avans primit de către pârâta-intimată a fost justificat prin lucrările

efectuate atât de aceasta, cât și de celălalt contractant, SC H. și că nu poate

fi vorba despre o plată dublă în ce privește suma de 600.000.000 lei, parte din

avans nefiind îndeplinite condițiile pentru a putea considerat că ne aflăm în

prezența unei plăți nedatorate, care se impune a fi restituită.

Astfel fiind, se reține că instanța

de apel a făcut o justă apreciere a probelor în raport de situația de fapt

corect reținută și critica recurentului-reclamant sub acest aspect va fi

respinsă, ca nefondată.

Nefondată este și critica privind

nerespectarea Legii finanțelor publice și a prevederilor O.M.F. nr. 2281/2001,

pentru că nefiind vorba despre o sumă rămasă neutilizată, care urma să fie

restituită, aceste prevederi sunt inaplicabile speței, cum inaplicabile și

nerelevante în speță sunt și cele stipulate în contractul de cesiune din 31

octombrie 2001, deoarece momentul încheierii acestuia este anterior contractului

de lucrări de reparații capitale din 8 noiembrie 2001.

Referirea instanței de apel, în

considerentele deciziei pronunțate la raportul de control intermediar efectuat

de Curtea de Conturi în perioada 2 februarie 2004 – 27 februarie 2004, a avut

eventual menirea să întărească concluzia ce se desprinde din probele

administrate în cauză și nu a afectat nicicum justa soluționare a cauzei și

motivarea soluției pronunțate.

În consecință, reținându-se că

recurentul reclamant nu a formulat în recurs nici un motiv care în condițiile art.

304 C. proc. civ., să conducă la casarea sau modificarea deciziei pronunțate de

curtea de apel, aceasta va fi menținută și se va respinge recursul

recurentului-reclamant, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul C.S.S., împotriva deciziei nr. 294 din 25 octombrie

2004 a Curții de Apel Constanța.

Obligă recurentul să plătească

intimatei SC D.P. SRL Tulcea 4500 RON cheltuieli de judecată.

I

revocabilă

.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 28 septembrie 2005.