ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4319/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 18 aprilie 2003, reclamantul C.S.S. a chemat în judecată pe pârâta SC D.P. SRL Tulcea, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, aceasta să fie obligată la restituirea sumei de 958.220.138 lei, reprezentând 600.000.000 lei diferență avans nejustificat prin lucrări până la data de 28 martie 2003, 169.805.618 lei dobânzi calculate la suma de 600.000.000 lei, 166.818.599 lei, valoarea actualizării lucrărilor executate și încasate nelegal și 21.595.921 lei dobânzi calculate pentru suma de 166.818.599 lei. Prin sentința civilă nr. 746 din 29 aprilie 2004, Tribunalul Tulcea a respins în totalitate acțiunea reclamantului, ca fiind nefondată și l-a obligat pe acesta la 45.000.000 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că nu s-a făcut dovada creării unui prejudiciu la bugetul de stat, deci nici despăgubirile civile de 169.805.618 lei, aferente acestui prejudiciu nu pot fi acordate și, de asemenea, nici suma de 166.818.599 lei valoarea actualizării lucrărilor executate nu poate fi acordată, nefiind reală. Prin decizia civilă nr. 294/ COM din 25 octombrie 2004, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamant împotriva sentinței mai sus menționate, obligându-l pe acesta la plata sumei de 4.800.000 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă. În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că nu poate fi primită critica potrivit cu care instanța trebuia să cenzureze concluziile actului de control, atâta vreme cât față de obiectul investirii, cauza a fost soluționată în raport de probatoriile propuse de părți și administrate nemijlocit în fața acesteia.

A mai reținut că nici cea de-a doua critică nu este întemeiată, întrucât o parte din avansul primit de 1.360.759.467 lei, respectiv suma de 600.000.000 lei, în baza dispozițiilor reclamantului, a fost virată către cealaltă societate cu care a contractat efectuarea lucrărilor de reparație capitală, iar aceasta a executat lucrări în contul avansului de 600.000.000 lei acordat în anul 2001, la începerea lucrării. Totodată, a reținut că raportul contabil combinat cu răspunsul la interogatoriul reclamantului întărește concluzia primei instanțe și nu sunt îndeplinite condițiile plății nedatorate. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând desființarea hotărârilor pronunțate și pe fondul cauzei obligarea pârâtei la plata sumei de 958.220.138 lei, astfel cum a fost solicitată prin acțiunea inițială.

În motivarea recursului, reclamantul susține în esență că au fost încălcate prevederile O.M.F. nr. 2282/2001, pentru aprobarea Normelor Metodologice, privind încheierea exercițiului bugetar pe anul 2001, pct. 2 5 alin. (1) potrivit cărora avansurile acordate în anul 2001 vor fi decontate definitiv în cursul lunii decembrie, iar sumele rămase neutilizate vor fi restituite ordonatorilor de credite până la data de 28 decembrie 2001, astfel încât, în conformitate cu aceste acte normative, pârâta avea obligația să restituie întreaga sumă.

Recurentul reclamant susține, de asemenea, că greșit curtea de apel a reținut că pârâta a acordat avansul către SC H. din dispoziția reclamantei, deoarece nu s-a prezentat documentul care să probeze această susținere, iar pe de altă parte, arată că ar fi trebuit avut în vedere că în baza unui contract de cesiune, SC H. a cesionat în totalitate lucrările de reparații capitale, în această situație pârâta devenind singurul executant al lucrărilor de consolidare și reparații capitale și singurul beneficiar al avansului. În fine, arată că raportul de control intermediar al Curții de Conturi, D.C.F. ulterior întocmit, la data de 27 februarie 2004 nu are nici o legătură cu raportul întocmit de același organ la data de 28 martie 2003, în baza căruia s-a formulat acțiunea.

Recursul nu este fondat. Din examinarea actelor dosarului, se constată următoarele: Referitor la critica recurentului-reclamant potrivit căreia nu s-a probat susținerea pârâtei că el ar fi dispus ca pârâta să plătească suma de 600.000.000 lei către SC H., se reține că nu este fondată întrucât din actele dosarului rezultă că recurentul-reclamant ne mai având fonduri pentru a plăti un avans și celuilalt executant, respectiv SC H., a făcut uz de dispozițiile art. 12.4 alin. (1), contractul din 8 noiembrie 2004, în conformitate cu care executantul are obligația de a respecta și executa dispozițiile achizitorului în orice problemă menționată sau nemenționată în contract și a dispus ca o parte din avansul primit de pârâtă, respectiv suma de 600.000.000 lei să fie virată către cealaltă societate cu care a contractat lucrările de reparații capitale.

Totodată, prin adresa D.S.P. Tulcea din 2 aprilie 2002 (dosar fond) s-a precizat că avansul s-a defalcat între cei doi executanți, astfel: 660.759.467 lei consolidări și 600.000.000 lei reparații capitale, cuantumul acestor sume fiind comunicat pentru reglarea situației. De asemenea, prin adresa nr. 63 din 18 septembrie 2003 (dosar fond) s-a confirmat încasarea acestui avans și de către SC H., care a menționat că a executat lucrări în anul 2002, în valoare de 2.695.750.084 lei pentru care a încasat de la recurentul-reclamant 2.095.750.084 lei, deci cu 600.000.000 lei mai puțin, pe care îi încasase de la pârâta intimată. De altfel, în răspunsurile la interogatoriu, recurentul-reclamant a recunoscut că suma de 600.000.000 lei a ajuns la SC H. nu de la el, ci de la intimata-pârâtă și, de asemenea, că SC H. a executat lucrări în valoarea avansului primit de la SC D.P.

SRL, aceleași împrejurări rezultând și din expertiza contabilă efectuată în cauză, astfel încât din ansamblul probatoriilor administrat, corect s-a concluzionat că întregul avans primit de către pârâta-intimată a fost justificat prin lucrările efectuate atât de aceasta, cât și de celălalt contractant, SC H. și că nu poate fi vorba despre o plată dublă în ce privește suma de 600.000.000 lei, parte din avans nefiind îndeplinite condițiile pentru a putea considerat că ne aflăm în prezența unei plăți nedatorate, care se impune a fi restituită. Astfel fiind, se reține că instanța de apel a făcut o justă apreciere a probelor în raport de situația de fapt corect reținută și critica recurentului-reclamant sub acest aspect va fi respinsă, ca nefondată.

Nefondată este și critica privind nerespectarea Legii finanțelor publice și a prevederilor O.M.F. nr. 2281/2001, pentru că nefiind vorba despre o sumă rămasă neutilizată, care urma să fie restituită, aceste prevederi sunt inaplicabile speței, cum inaplicabile și nerelevante în speță sunt și cele stipulate în contractul de cesiune din 31 octombrie 2001, deoarece momentul încheierii acestuia este anterior contractului de lucrări de reparații capitale din 8 noiembrie 2001. Referirea instanței de apel, în considerentele deciziei pronunțate la raportul de control intermediar efectuat de Curtea de Conturi în perioada 2 februarie 2004 – 27 februarie 2004, a avut eventual menirea să întărească concluzia ce se desprinde din probele administrate în cauză și nu a afectat nicicum justa soluționare a cauzei și motivarea soluției pronunțate.

În consecință, reținându-se că recurentul reclamant nu a formulat în recurs nici un motiv care în condițiile art. 304 C. proc. civ., să conducă la casarea sau modificarea deciziei pronunțate de curtea de apel, aceasta va fi menținută și se va respinge recursul recurentului-reclamant, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C.S.S., împotriva deciziei nr. 294 din 25 octombrie 2004 a Curții de Apel Constanța. Obligă recurentul să plătească intimatei SC D.P. SRL Tulcea 4500 RON cheltuieli de judecată. I revocabilă . Pronunțata în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2005.