ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2690/2008

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Sibiu, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr116/ C din 21

februarie 2006, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC P. SRL cu

sediul social în orașul Dumbrăveni județul Sibiu împotriva pârâților O. Dumbrăveni

și C.L.O. Dumbrăveni reprezentate prin primar, în sensul că a constatat

încetarea contractului de concesiune nr. 3563 din 22 octombrie 1999 prin

denunțare unilaterală de către concedent.

Au fost obligați

pârâții la plata sumei de 147,415,26 Ron cu titlu de despăgubiri reprezentând

contravaloarea bunurilor de retur, respectiv contravaloarea investițiilor

realizate, actualizate până la 31 octombrie 2005, precum și la plata dobânzii

legale datorată începând cu data de 31 octombrie 2005 și până la data plății în

favoarea reclamantei.

Au mai fost respinse

celelalte capete de cerere și respinsă excepția lipsei calității procesuale

pasive a O. Dumbrăveni și a P.O. Dumbrăveni.

În final au fost

obligate pârâtele la plata în favoarea reclamantei a sumei de 6.174,82 Ron cu

titlu de cheltuieli parțiale de judecată.

S-a reținut, în

principal că prin contractul de concesiune încheiat la data de 18 octombrie

1999, C.L.O. Dumbrăveni, în numele orașului Dumbrăveni, în calitate de titular

al dreptului de proprietate publică și privată, reprezentate prin P., în

calitate de concedent, a concesionat reclamantului în baza hotărârii nr. 83/1999

Serviciul Public de Gospodărie Comunală și de furnizare cu apă a orașului pe o

perioadă de 49 ani.

Excepția lipsei

calității procesuale pasive a O. Dumbrăveni și a P.O. invocată în cauză nu

poate fi primită având în vedere prevederile art. 5 din Legea nr. 219/1998

raportat la dispozițiile art. 21 alin. (1) teza I, art. 19 și art. 19 și art. 15

din Legea nr. 215/2001 și al art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954

întrucât C.L. reprezintă organul deliberativ al persoanei juridice de drept

public care este orașul Dumbrăveni și care acționează numai ca reprezentant al

persoanei juridice.

Potrivit clauzelor

contractuale reclamantei i s-a atribuit gestiunea acestor servicii urmând ca

aceasta să achite redevența, să realizeze un anumit program investițional și să

preia riscul conducerii serviciului public sub controlul autorității

administrative în schimbul dreptului de a percepe de la utilizatori sau

beneficiarii serviciului public, taxele pentru serviciile prestate conform

caietului de sarcini aprobat prin decizia autorității publice, respectiv

hotărârile nr. 83 și 97 din 1999.

Curtea de Apel Alba

Iulia, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr.

104/ A din 14 iunie 2006, a admis apelurile formulate de pârâții C.O. Dumbrăveni

și Primarul D.T.D. împotriva sentinței civile nr. 116/ C din 21 februarie 2006

pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția comercială. De asemenea, a fost admis și

apelul reclamantei SC P. SRL împotriva aceleiași sentințe, fiind desființată

sentința atacată și trimisă cauza aceleiași instanțe spre o nouă judecată.

Pentru a decide

astfel, s-a apreciat că tribunalul a greșit soluționând procesul în contradictoriu

cu o persoană a cărei obligație opusă de reclamant este lipsită de cauză

juridică și deci este nulă conform art. 906 C. civ. Nici pe fond nu au fost

date efecte juridice cuvenite înscrisurilor aflate la dosar, din care rezultă o

anumită conduită a C.L. cu relevanță juridică în îndeplinirea obligațiilor

asumate de contractant și în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 219/1998 în

ipotezele întreruperii raporturilor contractuale.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 269 din 19 ianuarie

2007, cu opinie majoritară a admis recursul declarat de reclamanta SC P. SRL

împotriva deciziei nr. 104 din 14 iunie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal și a trimis cauza la Curtea de Apel Alba Iulia pentru judecarea apelului în fond. În fundamentarea acestei

hotărâri s-a stabilit că instanța de fond a soluționat acțiunea în

contradictoriu cu toate părțile, rezolvând procesul de fond, situație în care

instanța de apel în mod greșit a considerat incident în cauză art. 297 C. proc.

civ. și nu a procedat la judecarea pe fond a apelurilor.

Curtea de Apel Alba

Iulia, secția comercială, prin decizia comercială nr. 111/ A din 14 decembrie

2007, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanta SC P. SRL și

pârâții C.O. Dumbrăveni și Primarul D.T.D. împotriva sentinței nr. 116/ C din 21

februarie 2006 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios

administrativ, în esență, fiind preluate toate argumentele instanței de fond.

Împotriva deciziei

comerciale nr. 111/ A din 14 decembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Alba

Iulia, secția comercială, au promovat recurs atât reclamanta SC P. SRL cât și

pârâții C.O. Dumbrăveni și O. Dumbrăveni, prin P., care au criticat aceiași

hotărâre pentru nelegalitate și netemeinicie, după cum urmează.

Recurenta-reclamantă

SC P. SRL a solicitat în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., admiterea

recursului, modificarea deciziei atacate și obligarea pârâților la plata sumei

de 217.936 Ron reprezentând penalități de întârziere, precum și cheltuieli de

judecată pentru fiecare fază procesuală. Există în raportul de expertiză,

contrar celor expuse de instanța de apel, calcule care precizează că pentru 625

zile întârziere suma datorată este de 217.936 Ron, în concordanță cu

dispozițiile contractuale referitoare la plata penalităților.

Recurenții pârâți C.L.O.

Dumbrăveni și O. Dumbrăveni, au solicitat la rândul lor, în baza art. 304 pct. 4

și 9 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și

trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente. Astfel, în dezvoltarea

motivelor de recurs s-a evocat că hotărârile s-au dat cu încălcarea competenței

altei instanțe, prin aceea că în realitate competența revenea instanței de

contencios administrativ, fiind vorba despre rezilierea unui contract de

concesiune, guvernat de Legea nr. 554/2004. De asemenea, greșit nu a fost

reținut de instanța de apel și aspectul că a intervenit prescripția dreptului

material la acțiune a acțiunii introduse de SC P. SRL, precum și încălcarea

dreptului la apărare, deoarece aceiași instanță a ignorat cererea de amânare a

judecății apelului pentru lipsă de apărare fără nici o justificare.

Fiecare parte a depus

întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului părții adverse.

Înalta Curte,

analizând materialul probator administrat, în raport de toate criticile aduse

prin cererile de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a

respinge recursurile ca nefondate, pentru următoarele considerente.

Prin cererea

înregistrată la data de 28 aprilie 2005, reclamanta SC P. SRL a solicitat obligarea

pârâților, ca urmare a rezilierii contractului de concesiune încheiat la data

de 18 octombrie 1999, la plata sumei de 1.162.330.142 lei cu titlu de

contravaloare investiții și reparații curente, a sumei de 500.000.000 lei

reprezentând daunele interese pentru pierderea suferită și beneficiul de care a

fost lipsit și în final, la plata dobânzii legale de la data scadenței pentru

investițiile și cheltuielile efectuate, sumă precizată la valoarea de

300.000.000 lei.

Raportul de expertiză

contabilă întocmit de expertul T.C., a evidențiat că valoarea lucrărilor

executate și facturate este în cuantum de 1.162.330.142 lei iar actualizarea cu

rata medie lunară de inflație pentru perioada 10 mai 2003 – 31 octombrie 2005

totalizează 311.823.460 lei.

Din această

perspectivă, corect s-a apreciat că reclamanta concesionară a realizat

investițiile stabilite prin caietul de sarcini, iar concendentul, pentru a

obține proprietatea asupra acestor bunuri, în spiritul principiului

echilibrului financiar al concesiunii, va trebui să achite o justă despăgubire

în cuantum de 1.474.152.600 Rol.

Nu poate fi primită

teza acreditată de recurenta reclamantă în sensul că mai trebuiau obligate pârâtele

și la plata sumei de 217.936 Ron reprezentând penalități de întârziere, prin

aceea că, prin manifestarea lor liberă de voință părțile contractante nu au

prevăzut expres penalitățile de întârziere, iar în lipsa unei astfel de clauze,

chiar dacă expertul a calculat cuantumul unor asemenea sume, nu pot fi

acordate.

Și cheltuielile de

judecată au fost bine apreciate, în concordanță cu dispozițiile art. 274 C.

proc. civ., pentru fiecare fază procesuală și conform cu admiterea sau

respingerea pretențiilor solicitate.

Nici criticile

pârâților C.L.O. Dumbrăveni și O. Dumbrăveni prin P. nu sunt justificate,

greșit susținându-se de recurenți că sunt aplicabile dispozițiile art. 304 pct.

4 C. proc. civ., hotărârile fiind date cu încălcarea competenței altei

instanțe.

Din verificarea

documentației existente la dosar, rezultă fără echivoc că între părți a fost

încheiat un contract de concesiune datat 18 octombrie 1999 și înregistrat sub nr.

3563 din 22 octombrie 1999, raportul juridic dintre părți fiind născut cu mult

înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ.

Mai mult, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia de casare nr. 269

din 19 ianuarie 2007, a dezlegat această problemă, considerând că obiectul

litigiului este de natură comercială, impunându-se judecarea apelului în fond

de secția comercială a instanței de apel.

Instanța de apel a

respectat în egală măsură dreptul la apărare al părților, dispunând prin

încheierea din 7 septembrie 2007 amânarea cauzei la cererea pârâților, iar cu

ocazia judecării apelului la 30 noiembrie 2007, având în vedere o nouă cerere

de amânare a cauzei cerută tot de pârâți, a amânat pronunțarea la 7 decembrie

2007 pentru a fi depuse note scrise.

Este unanim

recunoscut că art. 6 pct. 1 din C.E.D.O. consacră, într-o largă accepție,

asigurarea și recunoașterea, aplicarea universală și efectivă a obligației de a

fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană are dreptul la

judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei

sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege care

va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

În soluționarea cauzei, instanța a dovedit pe deplin că a respectat cu

rigurozitate spiritul european al echității juridice, ținând cont de toate garanțiile

conferite privitoare atât la exercitarea dreptului la apărare, contradictorialitate

și al egalității armelor în procesul civil.

Amplu documentat și

bine argumentat, prin încheierea de ședință din 5 iulie 2005, instanța de fond

a reținut că acțiunea reclamantei nu este prescrisă, în contextul art. 16 lit.

b) din Decretul nr. 167/1958, procedând la respingerea excepției prescripției

dreptului material la acțiune.

Pentru aceste

rațiuni, urmează a respinge, ca nefondate, toate recursurile îndreptate

împotriva deciziei comerciale nr. 111/ A din 14 decembrie 2007 pronunțată de

Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, nefiind îndeplinită nici o

cerință prevăzută de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC P. SRL Dumbrăveni, împotriva deciziei nr. 111/ A din

14 decembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială,

ca nefondat.

Respinge recursul

declarat de pârâții C.L.O. Dumbrăveni și O. Dumbrăveni prin P., împotriva

aceleiași decizii, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 2 octombrie 2008.