ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2690/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr116/ C din 21 februarie 2006, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC P. SRL cu sediul social în orașul Dumbrăveni județul Sibiu împotriva pârâților O. Dumbrăveni și C.L.O. Dumbrăveni reprezentate prin primar, în sensul că a constatat încetarea contractului de concesiune nr. 3563 din 22 octombrie 1999 prin denunțare unilaterală de către concedent. Au fost obligați pârâții la plata sumei de 147,415,26 Ron cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea bunurilor de retur, respectiv contravaloarea investițiilor realizate, actualizate până la 31 octombrie 2005, precum și la plata dobânzii legale datorată începând cu data de 31 octombrie 2005 și până la data plății în favoarea reclamantei.

Au mai fost respinse celelalte capete de cerere și respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a O. Dumbrăveni și a P.O. Dumbrăveni. În final au fost obligate pârâtele la plata în favoarea reclamantei a sumei de 6.174,82 Ron cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată. S-a reținut, în principal că prin contractul de concesiune încheiat la data de 18 octombrie 1999, C.L.O. Dumbrăveni, în numele orașului Dumbrăveni, în calitate de titular al dreptului de proprietate publică și privată, reprezentate prin P., în calitate de concedent, a concesionat reclamantului în baza hotărârii nr. 83/1999 Serviciul Public de Gospodărie Comunală și de furnizare cu apă a orașului pe o perioadă de 49 ani.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a O. Dumbrăveni și a P.O. invocată în cauză nu poate fi primită având în vedere prevederile art. 5 din Legea nr. 219/1998 raportat la dispozițiile art. 21 alin. (1) teza I, art. 19 și art. 19 și art. 15 din Legea nr. 215/2001 și al art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 întrucât C.L. reprezintă organul deliberativ al persoanei juridice de drept public care este orașul Dumbrăveni și care acționează numai ca reprezentant al persoanei juridice.

Potrivit clauzelor contractuale reclamantei i s-a atribuit gestiunea acestor servicii urmând ca aceasta să achite redevența, să realizeze un anumit program investițional și să preia riscul conducerii serviciului public sub controlul autorității administrative în schimbul dreptului de a percepe de la utilizatori sau beneficiarii serviciului public, taxele pentru serviciile prestate conform caietului de sarcini aprobat prin decizia autorității publice, respectiv hotărârile nr. 83 și 97 din 1999. Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 104/ A din 14 iunie 2006, a admis apelurile formulate de pârâții C.O. Dumbrăveni și Primarul D.T.D.

împotriva sentinței civile nr. 116/ C din 21 februarie 2006 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția comercială. De asemenea, a fost admis și apelul reclamantei SC P. SRL împotriva aceleiași sentințe, fiind desființată sentința atacată și trimisă cauza aceleiași instanțe spre o nouă judecată. Pentru a decide astfel, s-a apreciat că tribunalul a greșit soluționând procesul în contradictoriu cu o persoană a cărei obligație opusă de reclamant este lipsită de cauză juridică și deci este nulă conform art. 906 C. civ. Nici pe fond nu au fost date efecte juridice cuvenite înscrisurilor aflate la dosar, din care rezultă o anumită conduită a C.L. cu relevanță juridică în îndeplinirea obligațiilor asumate de contractant și în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 219/1998 în ipotezele întreruperii raporturilor contractuale.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 269 din 19 ianuarie 2007, cu opinie majoritară a admis recursul declarat de reclamanta SC P. SRL împotriva deciziei nr. 104 din 14 iunie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal și a trimis cauza la Curtea de Apel Alba Iulia pentru judecarea apelului în fond. În fundamentarea acestei hotărâri s-a stabilit că instanța de fond a soluționat acțiunea în contradictoriu cu toate părțile, rezolvând procesul de fond, situație în care instanța de apel în mod greșit a considerat incident în cauză art. 297 C. proc. civ. și nu a procedat la judecarea pe fond a apelurilor. Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, prin decizia comercială nr. 111/ A din 14 decembrie 2007, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanta SC P. SRL și pârâții C.O.

Dumbrăveni și Primarul D.T.D. împotriva sentinței nr. 116/ C din 21 februarie 2006 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ, în esență, fiind preluate toate argumentele instanței de fond. Împotriva deciziei comerciale nr. 111/ A din 14 decembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, au promovat recurs atât reclamanta SC P. SRL cât și pârâții C.O. Dumbrăveni și O. Dumbrăveni, prin P., care au criticat aceiași hotărâre pentru nelegalitate și netemeinicie, după cum urmează. Recurenta-reclamantă SC P. SRL a solicitat în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și obligarea pârâților la plata sumei de 217.936 Ron reprezentând penalități de întârziere, precum și cheltuieli de judecată pentru fiecare fază procesuală.

Există în raportul de expertiză, contrar celor expuse de instanța de apel, calcule care precizează că pentru 625 zile întârziere suma datorată este de 217.936 Ron, în concordanță cu dispozițiile contractuale referitoare la plata penalităților. Recurenții pârâți C.L.O. Dumbrăveni și O. Dumbrăveni, au solicitat la rândul lor, în baza art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente. Astfel, în dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat că hotărârile s-au dat cu încălcarea competenței altei instanțe, prin aceea că în realitate competența revenea instanței de contencios administrativ, fiind vorba despre rezilierea unui contract de concesiune, guvernat de Legea nr. 554/2004.

De asemenea, greșit nu a fost reținut de instanța de apel și aspectul că a intervenit prescripția dreptului material la acțiune a acțiunii introduse de SC P. SRL, precum și încălcarea dreptului la apărare, deoarece aceiași instanță a ignorat cererea de amânare a judecății apelului pentru lipsă de apărare fără nici o justificare. Fiecare parte a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului părții adverse. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat, în raport de toate criticile aduse prin cererile de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge recursurile ca nefondate, pentru următoarele considerente.

Prin cererea înregistrată la data de 28 aprilie 2005, reclamanta SC P. SRL a solicitat obligarea pârâților, ca urmare a rezilierii contractului de concesiune încheiat la data de 18 octombrie 1999, la plata sumei de 1.162.330.142 lei cu titlu de contravaloare investiții și reparații curente, a sumei de 500.000.000 lei reprezentând daunele interese pentru pierderea suferită și beneficiul de care a fost lipsit și în final, la plata dobânzii legale de la data scadenței pentru investițiile și cheltuielile efectuate, sumă precizată la valoarea de 300.000.000 lei. Raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul T.C., a evidențiat că valoarea lucrărilor executate și facturate este în cuantum de 1.162.330.142 lei iar actualizarea cu rata medie lunară de inflație pentru perioada 10 mai 2003 – 31 octombrie 2005 totalizează 311.823.460 lei.

Din această perspectivă, corect s-a apreciat că reclamanta concesionară a realizat investițiile stabilite prin caietul de sarcini, iar concendentul, pentru a obține proprietatea asupra acestor bunuri, în spiritul principiului echilibrului financiar al concesiunii, va trebui să achite o justă despăgubire în cuantum de 1.474.152.600 Rol. Nu poate fi primită teza acreditată de recurenta reclamantă în sensul că mai trebuiau obligate pârâtele și la plata sumei de 217.936 Ron reprezentând penalități de întârziere, prin aceea că, prin manifestarea lor liberă de voință părțile contractante nu au prevăzut expres penalitățile de întârziere, iar în lipsa unei astfel de clauze, chiar dacă expertul a calculat cuantumul unor asemenea sume, nu pot fi acordate.

Și cheltuielile de judecată au fost bine apreciate, în concordanță cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., pentru fiecare fază procesuală și conform cu admiterea sau respingerea pretențiilor solicitate. Nici criticile pârâților C.L.O. Dumbrăveni și O. Dumbrăveni prin P. nu sunt justificate, greșit susținându-se de recurenți că sunt aplicabile dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., hotărârile fiind date cu încălcarea competenței altei instanțe. Din verificarea documentației existente la dosar, rezultă fără echivoc că între părți a fost încheiat un contract de concesiune datat 18 octombrie 1999 și înregistrat sub nr. 3563 din 22 octombrie 1999, raportul juridic dintre părți fiind născut cu mult înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Mai mult, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia de casare nr. 269 din 19 ianuarie 2007, a dezlegat această problemă, considerând că obiectul litigiului este de natură comercială, impunându-se judecarea apelului în fond de secția comercială a instanței de apel. Instanța de apel a respectat în egală măsură dreptul la apărare al părților, dispunând prin încheierea din 7 septembrie 2007 amânarea cauzei la cererea pârâților, iar cu ocazia judecării apelului la 30 noiembrie 2007, având în vedere o nouă cerere de amânare a cauzei cerută tot de pârâți, a amânat pronunțarea la 7 decembrie 2007 pentru a fi depuse note scrise. Este unanim recunoscut că art. 6 pct. 1 din C.E.D.O.

consacră, într-o largă accepție, asigurarea și recunoașterea, aplicarea universală și efectivă a obligației de a fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil. În soluționarea cauzei, instanța a dovedit pe deplin că a respectat cu rigurozitate spiritul european al echității juridice, ținând cont de toate garanțiile conferite privitoare atât la exercitarea dreptului la apărare, contradictorialitate și al egalității armelor în procesul civil.

Amplu documentat și bine argumentat, prin încheierea de ședință din 5 iulie 2005, instanța de fond a reținut că acțiunea reclamantei nu este prescrisă, în contextul art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958, procedând la respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune. Pentru aceste rațiuni, urmează a respinge, ca nefondate, toate recursurile îndreptate împotriva deciziei comerciale nr. 111/ A din 14 decembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, nefiind îndeplinită nici o cerință prevăzută de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC P. SRL Dumbrăveni, împotriva deciziei nr. 111/ A din 14 decembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, ca nefondat. Respinge recursul declarat de pârâții C.L.O. Dumbrăveni și O. Dumbrăveni prin P., împotriva aceleiași decizii, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 2 octombrie 2008.